Apoi

sfârşitul lumii începuse deja când ne-am adus buzele împreună
spre sărutul vorbei,
bârfeam orice particulă din existenţele noastre ciudate
în sensul că nu trăiam,
doar ne evaporam duhurile spre clipă,
din secundă ţipa veşnicia
şi iar carnalitatea ne împingea
spre a ne bea reciproc sângele,
în nupţialitatea nopţii
de doi erau carnagii
în sensul că ne (a)mestecam în limbă
relieful trupurilor, vorbind
un grai de pace apoi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Becul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătoarea

mâncam reciproc pâinea trupurilor noastre
lacrima venise la pachet, era promoţie la tristeţe
în lanţul de magazine din cuşca Pământului,
acolo se vinde robie
lanţul social însă ne întemniţează animalitatea
sub coajă mai erau vreo doi îngeri, demoni pe-atâta

nu-ţi pot vorbi despre iubire, ţi-aş nega misterul
fustelor tale amărui
şi veştejirea frunzei întru Domnul

dragostea mi-e o luptă cu bulgări de-omăt de hârtie
în dimineaţa morţii
să las vie bezna ce-mi străpunge-n cuvânt,
amorul tău a urca în lumină

fără tine, femeie de niciodată,
carnea mi-e o cale ciudată,
exişti doar în sensul zborului,
respirând carnalitatea ta aeriformă
zău, Zburătoareo,
îmi strici odihna sângelui

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Hefaistos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coajă de enigmă

De te privesc în ochi am ploaie-nceată
Spre sărutare-alunecând spre buze
Acolo unde-i templul vorbei muze,
Tăceri de timp adorm în clipă, iată!

Că veşnicia are răni difuze,
Ne doare liniştea, de stih diată
Şi umbra, ce ne-o fi din trup tăiată,
Ci poate vers ne va sui din spuze.

Că lebede în cântec ne sting lutul
Tot mai aproape, carne nimicind,
Ci-n încă astăzi ne zidim trecutul.

Şi-n toate-a Domnului visăm cu jind
În duh să ne-mbrăcăm cu absolutul
Enigmei tegument din stea cojind...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi poate de aceea...

Şi poate de aceea, că nu suntem metalici
şi nici încetiniţi, şi nici lemnoşi,-
de aceea poate, când cocoşii galici
se bat cu penele-nfoiate şi frumoşi,-
noi ridicăm din noi, un glob de gând spre vid
şi-l sprijinim în pălmi, deasupra, sus,
şi soarele se alungeşte spre el şi îşi deschid
încă ceva din ele
luminile de nespus.

şi se curbează câmpul supt, spre globul
acesta, doritor,
şi viitorul îşi întinse leneş lobul
înspre prezent, rupându-se din viitor

De-aceea poate apărăm mai palizi,
şi-n largi mişcări orizontale, de înot,
un glob de gând întindem, tot şi tot
mai sus, spre sorii candizi...

până se lipesc de el bucăţi de cer albastre
şi-aterizate păsări, cu umbrele zburând,
şi relieful viu al trupurilor noastre
devine relieful acestui glob de gând.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Roşu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înăuntru

penaj al vorbei în a sta-n lumire
multicolor desprinde vămi de pace
de miezuri care-şi spinări, rapace,
cu ele ca să care-a ta glumire.

în cer erau luminile opace
suind spre mândra, veşnic adormire
erai mireasă-n căutări de mire
nedezvelindu-te din carapace.

ci înăuntru carnea ta e moale,
o catifea a umbrelor e-n jur
ţâşnind din pipă drum în rotocoale.

tu pune lumânării abajur
în rugăciune dacă afli cale
şi te voi şti-ncălţându-te-n condur.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul cu plumb arată sensul căderii noastre, dar şi sensul demnităţii.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Firul cu plumb (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârnaie

pe strada cu sensul unic fiinţă
clipa se prostuează cu Dumnezeu,
în iarăşi năvălirea curgerii
e un sânge întărind falusul timpului

de mă renaşti e tot spre a muri

cenuşa e rece, pasărea e-n adânc de cer,
respirarea-mi atinge-n aripă

eşti mai frumoasă când plângi dintr-o jale
în zemuri lacrimale fierbe taina
pe foc al privirilor spre zare,
distanţele se absorb în mine, coastă femeie

îţi scriu de la o margine
gata, gata de a mă arunca în hău
voi avea preoţi de întuneric lenos
şi poate pleoapele tale
cu genele ca de gratii
la temniţa cuvintelor folosite

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Medusa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De doi

nu ne mai ţinem de mână,
de fiecare dată când făceam asta
pulsurile noastre ne intrau în creiere,
gândeam cu sângele cum s-ar zice
evident nu mai eram doi ci o singură entitate
cu un singur sânge, cu o singură carne şi o singură privire
aruncată-n genunea de trupuri doi

aduşi împreună
ţipam neauzit, înfometaţi de dorinţă
fierbea plumbul luturilor noastre,
doar împrejurări de sicrie stricau gaşca
de doi

la ce să-ţi mai urlu neauzit
carnalitatea buzelor
în sărut carnivor...
şi nici nu-i încă dimineaţă
în seara aceasta

motanul iubirii placebo
toarnă vis
în măruntaiele noastre arse,
către sus întoarse
se mănâncă puţin cer la cina asta în orb,
doftorul preot ne deschide gurile
către o medicaţie cu rugăciuni

Dumnezeu mănâncă seminţe

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi acasă

lăuntrul tău, fântâna cea din sete,
e-adăpostit în mine, tainei ovă
pe-nfăţişarea ta lactee-i slovă
femeie întocmind spre har versete.
a noapte curge liniştea alcovă
misterioase cine-s incomplete,
ca salcia spre ape visu-n plete
aplec spre tine-n veşniciei provă.
e mult şi dacă, în fiinţa larvă
pe la ferestre-o să mă recunoşti
că pe înalt îs adâncimi de oşti
asediind în stih a lumii zarvă.
îmi amintesc din vremea dulce prea
la noi acasă clipa când se-oprea...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Riley
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendenţă
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viaţă,
nu în viaţa asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
şi nopţile de mai,

speranţa,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lene

[sub zodia rimei]

E viaţa noapte şi zadar de vise
iar gândul cu nimicuri să se joace...
Tăcerea ta lumeşti enigme coace
şi ochiul minţii mele te privise.
Mi-e frig în sânge de un stih încoace,
poem spre mâine-n clipele ucise...
Sărutul tău în şoapte se-adâncise
şi-i adevăr minciunii în găoace.
Că iar te vând mirării pe-o genune,
a întrebării nuntă de abis
deja pe unde-i preacuvântul zis
luminilor iubirii a te spune.

Şi gura ta o lene grea grăindu-mi
spre zări de dulce nemaifost e jindu-mi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fie pace în lume!

Să fie pâine pe masă
Şi toţi ai casei acasă
Şi grâu-n brazdă să iasă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Şi ale lumii guverne
Să ştie bine-a discerne
Nevoia vieţii eterne,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Să fie-o blândă lumină,
Şi nu rachete-n grădină,
Doar veşti frumoase să vină,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Ca focul rău să nu ardă,
Cât viaţa-n noi nu e moartă,
Să stăm cu toţii de gardă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Sub zbuciumatele astre,
Destul cu-atâtea dezastre,
O cer durerile noastre,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Destul cu traiul de câine,
Spre dezvoltare şi pâine
Şi pentru ziua de mâine,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

De-o pace dreaptă mi-e sete,
Plenară-ntregii planete,
A hotărât ce se vede,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

Miniştrii lumii să n-asculte
De interese oculte,
Ci de voinţele multe,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantanee

[vopsite în alb]

Din larva lui astăzi fluturele mâine zboară spre Luntre
clipa lui ieri ţi-a întocmit banul de plată la Punte
când te-ai născut aveai deja Moartea în oase
existenţa e un pariu pierdut cu veşnicia

Uneori te locuiesc înţelepciuni
când noaptea e simbrie nesomnului, vopsită în alb
nenumele preacuvântului în hârtia cu tăcere,
în încă vieţuire doarme nefiinţa
pe tine te cunosc din pricina ţâţelor tale
ce-şi varsă imacularea dedesubtul poemelor de dragoste,
instantanee cu Dumnezeu, înrămate-n pereţii odăii,
cruci aduc pe bustul meu cu degetele de a ţine stiloul

Stiletul sângelui ne spintecă frunza-n brâu,
păcătuirea luturilor noastre
sufletele ni se adăpostesc în corola a tot de lumină
sub tenebra trupurilor însetând pofte lui Eros

În rest, mormintele nu ni s-au deschis încă
în cuibul acela carnea-n curândă nuntă,
în casa de piatră întuneric

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

verzi mi-au fost ochii
când norii fugeau
spre un tărâm al nemişcării
visând diluat
un somn adânc
al pădurii ce caută şi azi
explicaţii ce şi-au pierdut sensul
în fiecare atom
ce pare nonsens
când cerne privirea
un dor căutând
sensul setei de verde
e foamea ochilor mei albi

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desluşeşte sensul literelor, apoi deschide ferestrele spre cuvinte.

aforism de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

milă

Mila este sensul unic spre mântuirea sufletelor noastre.

definiţie de Claudiu Ovidiu Tofeni în Alfabet din Viaţă (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de ziuă astăzi

ca un animal de pradă ne pândeşte iubirea
smoala nopţii ne suie în cănile de cafea
avem puţin plumb topit pe buze în dimineaţa aceasta
când ni se naşte orizontul în văz

tu, ce colosal semn de întrebare...

eu sunt minciuna ce îţi răspunde mirării
în dimineaţa aceasta adevărul e pentru îngeri
nu-n sângele nostru unit în păcate

în demiurgia clipei
existenţele ne poartă corespondenţă cu Eternitatea,
apoi iar căzând în luturi
luptele dintre noi
emană într-o carnalitate mâine mormânt
parfumul florii lui Eros

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Eros
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul vieţii

Braţele tale m-au cuprins
Timid, cu toată iubirea.
Când buzele ni s-au atins
Am ştiut ce-i fericirea!

Împreună... o Eternitate
Am privi cerul înstelat,
Iar lângă lac, în noapte
Te-aş săruta neîncetat.

Mereu mă adăpostesc
Cu calm, sub a ta aripă.
Şi mai mult eu te iubesc
Lângă tine-n orice clipă.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (20 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ceruri când urci

Spre ceruri când urci
fantasmă prin magica noapte polară,
Mi-ngheaţă privirea şi sângele sudic, şi gândul,
Dar, stană cum sunt,
mă plec şi-ţi sărut paşii sfinţi de pe boltă
Cum cade-n genunchi Golful Finic în braţele Névei.

Spre ţărm când cobori
fascicul din aura rece-australă,
O rază-mi aprinde privirile, sângele, gândul,
Incendiu polar, cu limbile-mi ‘ţí mistui etericul trup
Cu setea luminii ce sfâşie-ntúnecul nopţii.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu şi alb – rebelii unui mister

fără iubire nu sunt ceea ce sunt
înălţimea zborului
din atingerea trupurilor
trăiesc infinite dorinţe într-atâtea melodii
solfegiul din noapte
iubita mea cu drumurile vii
e greu când eşti departe
se face seară
buzele mele te caută spre partea geamului alb
în patul alb
dintr-o poveste
sărutul
într-o viaţă
tăcerea cuvântului
atinge culoarea roşie a părului tău
ardem împreună îmbrăţişarea
lumânare la chindie
lumină şi şoaptă.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poete...

De vei purta în slovă jurăminte
Poete-al precuvintelor de ceară
Sunt dame-arzând în stihul tău de seară
Pe-alintul lor fiindu-te cuminte.

Privirea lor, precum de codru fiară
Ţi-or bea pârâu de azi, adus aminte
Ţi-or nemânca ce nu e spre-nainte
Când strigi grozav în taina clipei iară.

Să mult pofteşti la graiul arboricol
Ştergându-te pe talpă de micimi
Pe căi de fum a nepăşi, tericol.

A zbor să taci spre sus, spre adâncimi
Din care cade versul tău floricol
Tu, nelumină-n văz de-ntunecimi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!