Iezerul

În pâlnia muntelui iezerul netulburat
ca un ochi al lumii, ascuns, s-a deschis.
Oglindeşte un zbor prea înalt şi ceasul
curat ce i-a fost odată promis.

Cată lung Ochiul spre Nord şi spre vârste,
şi mulcom apoi spre vânătul cer.
Visează-n amiazi despre rodii de aur,
care se coc, senine, în ger.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul spre uitare

Priveşte-i ochii şi ascultă
Durerea din tăcerea lor:
E prea adâncă şi prea multă
Uitare-n tulbure izvor.

Aceiaşi ochi priveau odată,
Atât de ageri şi curaţi,
C-o dragoste nemăsurată,
Spre tine şi spre cei doi fraţi.

Şi v-a crescut privirea-ceea.
Creşteaţi frumos, creşteaţi cu ea,
V-a fost un far în odiseea
Ce-n viaţă vi se aşternea.

S-a ofilit când, fiecare,
Din faţa ei a dispărut
Şi-o uşă-n pragul de uitare
I s-a deschis. Voi, n-aţi ştiut.

Privirea ei nu vă mai ştie:
E goală, dusă-n lumea sa
Şi vă-ntrebaţi: cum o să fie
Căsuţa-i veche... fără ea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stele

Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gând ascuns de iele;
aş vrea să-l ştiu,
dar nu-l cunosc...
căci e departe.
Este-n stele
şi numai astrele îl ştiu.
Să merg încet pe scară,
să iau ce nimeni
nu ar lua.
O stea!
Şi nu povara.
Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
Este un vis visat...
sunt gândurile mele.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhanghel spre vatră

Mă-ntorc de acum ca
albina spre stup,
cu harul subt aripi
cu-amurgul în trup.

Pe cumpăna lumii
o zi se înclină
plină de fapte
şi fără de vină.

De câte ori calc
prin brazda bătută,
buzele humei
pe tălpi mă sărută.

Mă-ntorc de acum spre
vatra-n lumină.
Adâncile mele
orzuri se-nchină.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1931)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cardinal

tot mai spre sud iubite vom fugi
spre marea barieră australă
când timpul nostru mai puţin va fi
şi lumea - o enclavă abisală

tot mai spre vest iubite vom pleca
precum atlanţii ne-om scălda în valuri
râvnitul el dorado-l vom afla
ascuns în propriile idealuri

tot mai spre nord iubite vom sui
spre tundre-n care gerul este rege
când marea taină-a vieţii o vom şti
când rostul morţii îl vom înţelege

tot mai spre est iubite vom migra
ca doi cocori cu aripi fermecate
ce pururi spre lumină ne-or purta
cât timp în piepturi inima ne bate...

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în faţa lumii stă un om
un singur om
e om sau nu e om
poate e un fluture pribeag ce arde într-un zbor
un zbor spre ternele păcate
sub cerul liber zace un om
o hrubă strâmtă este casa în care plânge marea
în lumea lui nu e popas
doar un urcuş etern spre nicăieri
vroia să urce sus
spre cer
o clipă vine
s-a tot dus, prea sus
anii au trecut în grabă
el zace acolo jos
o viaţă a trecut, o lume a apus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendenţă
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viaţă,
nu în viaţa asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
şi nopţile de mai,

speranţa,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Pe aripi străvezii de zbor
Spre-nalt tu te ridici uşor
Mai sus, mai sus s-atingi un nor
Iar de banal să nu simţi dor.

Arunci privirea-ncet în jos
Şi vezi tot ce-ai lăsat în urmă,
Iar peste-o mare de-amintiri
Se-aşterne acum un strat de brumă.

În zborul tău înalt spre cer
Pe ochi îti cade-un văl de ceaţă,
Iar amintirile îţi pier
Lăsându-ţi trupul fără viaţă.

Dar uite ai zburat prea sus,
Mai sus de-atât nu se mai poate
Oare acuma n-ai ajuns
Mult prea aproape chiar de moarte?

E mult prea greu să rămâi sus,
Când viaţa-ntreagă ţi-e departe
Te afli între poli opuşi
Păşeşti spre viaţă sau spre moarte?

poezie de Teodora Todea (aprilie 2009)
Adăugat de Teodora Todea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devreme, călătorind spre Shangshan

În zori, el îşi începe drumeţia odată cu bătutul clopoţeilor,
Călătoreşte gândindu-se cu amărăciune la casa lui.
Cântă un cocoş; o cabană cu acoperiş de stuf; luna;
Pe lespezile podului: urmele lăsate pe brumă de paşii lui.
Frunzele stejarului mongol cad pe cărările muntelui,
Florile de lămâi luminează gardul casei.
Gândurile lui rătăcesc încă în visele despre Duling,
La iezerul albastru cu gâşte şi raţe sălbatice.

poezie de Wen Tingjun, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia luminii

A plouat prin mii de lacrimi necunoscute
Viaţa mi-a fost un amalgan de jocuri
Fără de care timpul s-ar fi unit în doi
Plouă la polul opus,
Plouă cu nesperate valori
Traumele vor fi alungate-n izbutite mişcări
E un cuvânt de magie, ancorată-n miracol
Sau poate acel cuvânt desprins de magie
Pe care îl caut în lumea fără dotare vie

Voinţa ne aduce spre lumi necurate
E un mai mare miracol,
Un zbor spre lumină
Se va ascunde iară în tumultoasa zare
Va deveni cuvânt sau necuvânt
Spre divine versuri, ascuns
În ungherele sufletului trist

Va risipi un nor, spre mijlocul roşu deschis
Va fi tot mai greu de adâncit trăirea
Căci lumina se va naşte elogiant, derutant
Spre a cunoaşte o magie
Fără de care totul ar fi destructibil şi scump.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de veghe

coboară printre oameni femeie
scoate din cutie vioara cea veche
la ferestrele caselor mici şi albe cântă iar
despre sori şi păduri nesfârşite

plouă fără întoarceri
peste noapte s-au ridicat ziduri noi
la marginea cetăţilor luxuriantă vegetaţie
vârste rubiniu scânteind
acelaşi trup în care adorm fără prihană călătorii spre Nord

alunecă spre cadranul solar cuvintele imperfectele
pietrele tresar în munţi a descântec de ierburi amare
apele cresc fântâni se nasc în deşerturi
vara îşi poartă cerbii spre inima neagră a pământului
prin pădurile de mesteceni se aprind lumini de veghe

dincolo de capătul lumii trece iar umbra mirelui
caligrafiind pe nisipuri
numele tău

poezie de Dana Banu
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcaţi sus, în Turnul Yonyang

Ne-am căţărat deasupra Turnului Yonyang
şi întreaga privelişte s-a deschis pe negândite
ochilor noştri: privind spre nord
la Marele Fluviu, vedeam cum luntrile coteau
şi intrau în Lacul Tungting; cum cocoarele
spuneau la revedere râului cu ţipete tânguitoare,
în vreme ce navigau spre sud; cum cădea seara,
pe când vârfurile muntelui atingeau
cu buzele luna; iar noi deasupra Turnului Yonyang,
cu capetele parcă printre nori,
beam vin cu sentimentul că paharele
ne-au fost oferite în măreţia lui de cerul însuşi. Apoi,
după ce am băut pe săturate, a început
să bată un vânt rece, umflându-ne mânecele
hainelor – ne simţeam de parcă
am fi dansat cu el împreună prin timp.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre sufletul tău

Un zbor spre sufletul tău iar,
Mi-aduce gânduri în pahar,
Iar tu când bei e o plăcere
Şi pentru mine-o mângâiere.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Cel mai frumos cadou mi-aduce-n dar,
Iar soarele-mi luminează chipul
Şi fuge de la noi sfârşitul.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Îmi duce gândul meu hoinar,
În grădina ta cu soare şi flori
Şi unde timpul nu-l măsori.

poezie de Eugenia Calancea (10 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mânzul

Saltă mânzul în joc, saltă-n ocolul bătut.
Ca puii de lebădă - negru era. Ca ogorul.
În curând va fi alb cum e norul.
Sub pavăza Sfintei Miercuri născut.

Spulberă colbul ogrăzii, şi-arar
când l-adie aromele humei
şi-aduce aminte de laptele-amar
ca frunza de salce, al mumei.

Din carte adulmecă lung spre nu ştiu ce-nalte poieni.
Şi iarăşi spre vatră se-ndeamnă, la jaruri.
Argintul din care-i voi bate potcoava
doarme încă în munţi apuseni.

Câteodată, cu stranii nechezuri,
el se deprinde pe câmp de mohor,
şi-mi pregăteşte, vestindu-mi-l,
biruitorul, mult aşteptatul, ultimul zbor.

În noaptea aceasta-i bolnav. Simte ca o durere
la spete, tainic, la locul
unde purced să-i crească aripile.
Zace în grajd, arde ca focal.

Luna, intrând pe fereastră, alături se culcă pe paie.
E noaptea de boală a lumei, când mugurii toţi
plesnesc c-un mulcom ţipăt sub zare.
Totul e-n aşteptare. Totul - albastră văpaie.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi o poveste

A

Demult, în Kentucky, copil, m-am oprit s-aud
Pe drumul prăfuit, în amurg, stolul cel mare
De gâşte sălbatice alunecând spre nord.

Nu le vedeam, nu răsărise luna,
Iar lumina stelelor era puţină. Le auzeam şi-atât.
Nu ştiu ce s-a petrecut în sufletul meu.

Era chiar înainte să înflorească socul,
De aceea, ele călătoreau spre nord.

Sunetul se-îndepărta spre nord.

B

Spune-mi o poveste.

În secolul acesta, în secunda aceasta, de obsesii,
Spune-mi o poveste.

Să fie o poveste despre depărtări, despre lumina stelelor.

Numele poveştii va fi Timpul,
Dar tu nu trebuie să-i rosteşti numele.

Spune-mi o poveste plină de farmec.

poezie de Robert Warren, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi o poveste

A

Demult, în Kentucky, copil, m-am oprit s-aud
Pe drumul prăfuit, în amurg, stolul cel mare
De gâşte sălbatice alunecând spre nord.

Nu le vedeam, nu răsărise luna,
Iar lumina stelelor era puţină. Le auzeam şi-atât.
Nu ştiu ce s-a petrecut în sufletul meu.

Era chiar înainte să înflorească socul,
De aceea, ele călătoreau spre nord.

Sunetul se-îndepărta spre nord.

B

Spune-mi o poveste.

În secolul acesta, în secunda aceasta, de obsesii,
Spune-mi o poveste.

Să fie o poveste despre depărtări, despre lumina stelelor.

Numele poveştii va fi Timpul,
Dar tu nu trebuie să-i rosteşti numele.

Spune-mi o poveste de un farmec deosebit.

poezie de Robert Penn Warren, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit în noapte
şi nu ştiam unde sunt

prin camera înaltă de hotel
zburau ţipând
gâşte sălbatice

spre nord spre
nord.

poezie de Jaroslaw Iwaszkiewicz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cap aplecat

Mă îndemn să fiu
şi o clipă mai sânt.
Undeva pe câmp
a murit fratele vânt.

Toamna sângerează
peste un mers bătrân.
Printre umbre prelungi
rostul mi-amân.

Spre nu ştiu ce sfârşit
un zbor s-a întins.
Cu pâlpâit de sfeşnic
un copac s-a stins.

În fântână mi-aplec
gând şi cuvânt.
Ceru-şi deschide
un ochi în pământ.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU, COPACUL...

Eu m-am ascuns adesea, de mine, prin pădure
Şi mă credeam copacul cu trunchi şi ramuri dure;
Am alergat timidă spre licăriri de soare
Şi mă credeam, eu însămi, o stea nemuritoare....

Mi s-a-ntâmplat odată s-alerg spre nicăieri,
Să zbor printre iluzii chiar dincolo de zări,
Am alergat prin beznă şi prinsă în hăţiş
Nu-mi mai găseam cărarea să ies spre luminiş...

Atuncea eu, copacul, m-am clătinat în noapte
Şi-am picurat în zori cu rouă şi cu şoapte...
Mi s-a deschis deodată fereastra către Cer
Şi m-am rugat în taină:,, Nu mă lăsa să pier!''

Şi am rămas copacul firav, dar în picioare;
Eu mai alerg şi-acuma, ca orice muritoare,
Să ies din întuneric, culeg din cer lumină,
Şi trec prin,, uşi'' deschise... cu inima senină....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi acasă

lăuntrul tău, fântâna cea din sete,
e-adăpostit în mine, tainei ovă
pe-nfăţişarea ta lactee-i slovă
femeie întocmind spre har versete.
a noapte curge liniştea alcovă
misterioase cine-s incomplete,
ca salcia spre ape visu-n plete
aplec spre tine-n veşniciei provă.
e mult şi dacă, în fiinţa larvă
pe la ferestre-o să mă recunoşti
că pe înalt îs adâncimi de oşti
asediind în stih a lumii zarvă.
îmi amintesc din vremea dulce prea
la noi acasă clipa când se-oprea...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Riley
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul spre cer

Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ţi-am zărit ochii înlacrimaţi
ascunşi printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumuseţe,
apoi ţi-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ţi-am îmbrăţisat fiinţa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ţi-am cerut nemurirea,
apoi ţi-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ţi urmele paşilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ţi-am mângâiat genunchii zdreliţi
de atâta nelinişte...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!