Fără alte cuvinte

(sonetul de timp)

renasc tăceri, ruine emulsive,
tu-ndestulezi cu taine-a ta ulcică
ci între noi a depărtări despică
o sete-n sânge fiert, stingând misive.

şi-n rugăciuni fiind infern de frică
expectoram mirări şi moi, lascive
la uşi erau doar umbre convulsive
a înviere-n crucea noastră mică.

aceleaşi vorbe am spre a ne spune
în stih seninul mi s-a domolit
dar pe mai mult e de nimic genune.

îmi amintesc sonetul monolit
şi clar şi verde, da-n clepsidră dune
furtuni de timp truisme-au dezvelit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Cupidon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou minim

Sub pas de om e umblet de minciună
Veghează umbra-n zarea lumii, mica
Şi în infern de şoapte eşti, adică
Femeie-n sânge foc având să-mi spună...

De-acolo fumul rugăciuni ridică
Seninul trist pe miez să se depună,
Ci stihul ne e dat spre împreună
Că frigul din distanţe doarme-n frică.

Absenţa ta îmi locuieşte-n perne,
În adevăr e Raiul rătăcit,
Din pipa vremii suie căi eterne...

În poezia timpului ghicit
Ne zice-n văz o rază-n zori a cerne
Şi-n moarte-i duh de luturi sărăcit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu oglindă

La sânul vremii clipa-i blândă-n frică
umblând cu rana-n umbre şi deschisă
ca o corolă ce s-o-ndupleci zisă
când adevăruri muşcă, ne urzică.

Dar gândul, de nimic, de cuget clisă
nu ne abate-n glia ce-i amică
a timpului ce chinul cărnii strică
de cântă-n tine lebăda promisă.

Infern de muzici de tăceri se-aude
interioara pasăre de-a isprăvit
cu toate-n duh a lutului tău trude.

În ochi de Dumnezeu de te-ai privit
şi oglindindu-te acolo,-s nude
de rugăciuni tristeţi ce-au istovit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Freddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără stih

biserici triste-n haos ni se-arată
din hăul rugăciunilor beţive
ebrietate-n lumânări naive
pe-altarul cărnii, raiului erată.

mă şterg la gură de-alte-n ceas motive
şi-n clipa ce aleargă, înserată,
spre dimineaţă-n duh, din lut a plată
zidim pe sânge patimi lenitive.

tăceri ne ţes în vise taina-n straie
căzând în linişte ca într-un morb
dar chinul existenţei ne-ncovoaie.

din strigăt de fiinţă-n cuget orb
la Dumnezeu, în sacra lui odaie
nu ne e stih, nimicuri gândul sorb...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproximativ poezie

cunoaşterea luminii umbre strigă,
spre Domnul rugăciune-n penitenţe...
infern de vorbe vis îmbracă-n zdrenţe
pe când de nuntă-n veci îţi dau verigă.

iubindu-ne sub clipelor esenţe,
sub lacrimi moi de timp ce zori irigă
ci-n rouă taine-amorul ne exigă
în miezul simplei noastre existenţe.

adorm la tine sub sprânceana deasă
zidind în urmă veghe-n stih puţin
de sub crepuscul dimineţi să iasă.

iar slava toată sfinţii toţi o ţin
să nu se surpe de cu zbor, mireasă
pe buza ta cuvânt pe-oglinzi devin.

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Poetul tău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tottu

Deschisă e-n etern a ta corolă,
Ci ochii ţi se scaldă la izvoare
De nu ştiu când şi de pe unde oare
Şi-n sânge-mi eşti femeia benevolă.
Cuvânt de-ţi zic în pacea ta-n paloare
Tu sub a demiurgului cupolă
La turla de credinţă urci frivolă
Că demoni vin tăcearea să-ţi măsoare.
Spre tine-nalţ un vis, aşa, aiurea
Cu stih a celor van întemniţaţi
Fiind argat la slovă de-mpăraţi
Ce nimicesc zadarului pădurea.
Seninul tău de-mi plouă crucea-n strofă
e doar o mântuire limitrofă...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Totem
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pâinea amară

sub tălpi venal ni-i tremurând asfaltul,
e existenţa viciu, umbre-ntoarne...

e gândul nostru înhămat la carne
şi-n vis nu suie, cugetând cu altul.

pe clipă veşnicia să răstoarne
de oameni stih căzând în tot înaltul
în mănăstiri de sânge cântă psaltul
mirării din amor şi-n cer lucarne.

îţi beau seninul, limpede femeie...

a fi, nu eşti, totuna te exult
mormântului lăuntric, plumb ce-ncleie.
o poftă ţin sub frunză şi ascult
la noaptea care-albită-i sub idee...

e încă-n nefiinţă drumul mult

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Rain
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lene

[sub zodia rimei]

E viaţa noapte şi zadar de vise
iar gândul cu nimicuri să se joace...
Tăcerea ta lumeşti enigme coace
şi ochiul minţii mele te privise.
Mi-e frig în sânge de un stih încoace,
poem spre mâine-n clipele ucise...
Sărutul tău în şoapte se-adâncise
şi-i adevăr minciunii în găoace.
Că iar te vând mirării pe-o genune,
a întrebării nuntă de abis
deja pe unde-i preacuvântul zis
luminilor iubirii a te spune.

Şi gura ta o lene grea grăindu-mi
spre zări de dulce nemaifost e jindu-mi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ost de taină. Nunta

Cu zgomot de tăceri ducându-ţi anii
din ieri cu azi spre clipa viitoare
în piept un ceas mormânt, ce-n umbre doare
se înşoară-n albe vise stranii.

Era cuvânt de linişti la vâltoare,
de sacru-n om a ghiocei sub cranii...
De printre-atâtea-n veşnicii pierzanii
era un anotimp cu stih pe zare.

Acolo zeii tăi trimit răvaşe,
poeme spre-al meu unic demiurg
şi-n pielea ta privirile îmi curg
şi mă înfig în zboruri uriaşe.

Ci pe la ost de taină-i paralelul
de unde-n deget ţi-am depus inelul...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te scriu pe a iubirii clipei urmă

Te scriu pe a iubirii clipei urmă,
Nu ne mai luminăm în ceas ce vine
Şi-avem în sânge piatră de ruine
Şi ne umbrim în cuget ce ne curmă.

Trecutul mi te bea, năluci vecine,
În repruncire-i între noi o gurmă
Când morbul altor taine ne mai scurmă
Da'n paza noastră creşte mărăcine.

Şi cum povestea are asfinţire,
Fiind căzut în dragoste mai ieri,
Din amintire curge-amor subţire.

Ci viitorul tu să nu mi-l ceri
Şi lasă frunza-n brâu, spre Rai peţire
Şi, dragă, nu mai năvăli-n plăceri...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Quinn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu râde citind înainte

[voiculesciană]

Îţi vizitează ochii tristeţi de ploi mărunte,
Pe aurul zâmbirii argintul lor îşi lasă...
Ce diavol, Doamne,-i clipa ce pacea ne apasă,
Sisifică-i secunda suind-o iar în munte...
Dar când se va preface şi azi în amintire
Şi mâine-a fi de păsări în viaţă singur cânt
În vieţuire noaptea s-o soarbă din potire
Vei şti atunci în sânge un drum ce-i timp înfrânt.
În imnul nefiinţei de Sus enigme-n tot
Luci-vor pe-a ta carne cu zborul în ruine
Aeriform cuvinte din taniţe le scot
Şi iată! Veşnicia în moartea noastră vine...
În rest aceleaşi umbre, fântâni ce-s de lumină
Când lor te-alegi pe cale, înmiresmată-n vină...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Twilight
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coajă de enigmă

De te privesc în ochi am ploaie-nceată
Spre sărutare-alunecând spre buze
Acolo unde-i templul vorbei muze,
Tăceri de timp adorm în clipă, iată!

Că veşnicia are răni difuze,
Ne doare liniştea, de stih diată
Şi umbra, ce ne-o fi din trup tăiată,
Ci poate vers ne va sui din spuze.

Că lebede în cântec ne sting lutul
Tot mai aproape, carne nimicind,
Ci-n încă astăzi ne zidim trecutul.

Şi-n toate-a Domnului visăm cu jind
În duh să ne-mbrăcăm cu absolutul
Enigmei tegument din stea cojind...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phoenix cu lebădă

Din amintiri vopsite în lumină
Renaşti ca pasărea din scrum fierbinte
Mi te aşezi în rană şi cuvinte
Şi-alint ţi-e-n zbor, statuia e-n ruină.
Rostogolind o clipă înainte,
Sperându-te, un vis mi te închină
Pe-sdânc de sânge bând alean, pricină
A curge înăuntru, pe-oseminte.
Zidind pe ieri biserici de tăcere
Aceleaşi vorbe am ebrietăţi
Iubirea tot morminte să-mi ofere.
Tu, oglindită-n ochi de gând mi-arăţi
Eternitate, dar pe-a ei mistere
E lebăda-n muţie, stih bucăţi...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atena
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi acasă

lăuntrul tău, fântâna cea din sete,
e-adăpostit în mine, tainei ovă
pe-nfăţişarea ta lactee-i slovă
femeie întocmind spre har versete.
a noapte curge liniştea alcovă
misterioase cine-s incomplete,
ca salcia spre ape visu-n plete
aplec spre tine-n veşniciei provă.
e mult şi dacă, în fiinţa larvă
pe la ferestre-o să mă recunoşti
că pe înalt îs adâncimi de oşti
asediind în stih a lumii zarvă.
îmi amintesc din vremea dulce prea
la noi acasă clipa când se-oprea...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Riley
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia mirări spinarea întrebării duce

(sonetivală)

***

mirări spinarea întrebării duce
sinceritate de lumini a cere
pe umbre, unde-s imnuri de tăcere
şi preacuvânt pe a hârtiei cruce.

a şti cu vorbe însă-i drum de mere
lumeşti cunoaşteri, fumegând năuce
din rugă, vând a lor de lut cauce
pe frunţi călugărind sub veac himere.

***

sub ploaia cu morminte-abia de eşti
un dumnezeu ţinând la braţul stâng
femeie, har în visul meu nătâng,
abia de clipă-n veşniciei cleşti.

***

din primăvara ninsă de candoare
mai cade alb şi viu şi zău! ne doare...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E moartea cântec boală veche

ţi-s ochii înrămaţi în lăcrimare,
icoană ce-mi veghează ruga-n buze
ce-i abur care suie-n vămi confuze -
ni-s existenţele cafele-amare...

visării depărtările ni-s muze
slăvind cu stih a zborului chemare
şi cât clipita-i Dumnezeu de mare
la sânul întrebărilor lăuze.

infern de preacuvinte-n sânge doarme
scăldând morminte-n înserări de om -
plutesc pe umbre îngeri fără karme...
prin timpul cu secunda galantom
sicrie vin, fiinţa să o sfarme
şi-i cântecul ades de-amurg simptom...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Batista cu neuroni

păsări de timp prin aer de clipe
Domnul ce moare din carnea povară
nimeni de oameni nimic duc pe-altare
ape de gând nălucind în ulcică
lacrimi zidesc pe chipuri zeire
cerul e-o raclă-n trupesc rugăciune
şi iarăşi e iarnă-n cuvinte la mine

acasă e unde dumnezeu e copacul
iar mărul cu şarpe-n infern decupat
e doar să zărim mai lesne lumina

pe tine iubesc locuire de şoaptă
precum aş înfige o taină în moarte
în viul enigmei rămăşiţă de abur
suind dintr-o piatră în caldul imens
electrică urmă de rouă de zori şi zi re carnată

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vicii

întâmplătorii îngeri ţipă-n vicii
îţi suie-o rugăciune din ţigară
a ceartă ţuica strică pacea rară,
ci unelteşti cu sfinţi spre zbor indicii.
şi clipe-n mâine ţi se-adăugară
mereu în sân cu timpul, şarpe-al fricii
zidind pe calea albă edificii,
de cuget noapte-n insomnii de ceară.
păcatul din iubire sânge soarbe
îmi eşti în carne foame nălucind
din setea ta izvoare se desprind
pe gură dându-mi vorbe, stihuri oarbe.
da-n urmă-s toate de mormânt nărav
cu Dumnezeu în piept şi-n vis zugrav

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Minerva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis turbat

de nalţ nimicuri, îţi cioplesc montură
rubinului de-amor, deşertăciune...
un diamant al nefiinţei spune
de alte-averi, ce-n ochi de lut n-au gură.

pe gând era minciunii leziune
de-mi putrezea a literei structură...
pe raft e Domnul în miniatură
abia clipind biserici pe genune.

cu dulci convulsii de mirări mă-ncaier,
sub noţiuni de noapte-i vis turbat
diform alint ce dezveleşte vaier.

ci doar de mine nu te-am întrebat
când mai veneai pe-o umbră-n şa de aer...
mă pitulam, de ploaie vinovat...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Spre mâine-n întrebărilor cocoaşă
Erau de umbre jocuri, teatru-n clipe
Era prin sânge-a fi, în glii să ţipe
Şi o beţie-n pietre, uriaşă.

Grădini în minţi ivind de gând tulipe,
Tu strigi tăceri hârtiei, pe cămaşă...
Aşa, la vorbă miez în rost te-nfaşă
Să-mi tălmăceşti în fum de rugă-n pipe.

Fierbinte taină te ducea alături
De nunta cu inel de plumb topit
Şi-n liniştea cuvântului cioplit
De celuloză iar vuiau omături.

Grăind neauzit în albe locuri
Enigme duci în şa de echivocuri...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din o lacrimă pe cer

îmi e din soare şoaptă ignifugă
iar luna-n noapte reazemă pereţii
în a nefi, biserică a vieţii
îmi stai zidită-n mici bucăţi de rugă

din şarpe-n măr tocmită-n taina ceţii
în văzul minţii lenea te subjugă,
la dumnezei de mâine iarăşi slugă
pe nins cu sânge unde-au scris poeţii

te ştiu din zarva umbrei, nălucindă
pe strâmte spaţii, scurse-n nicăieri,
icoana coastei mele din oglindă

în stih flămândele învăpăieri
aveau o linişte de timp, să-ntindă
pe cer o lacrimă-nvelind tăceri

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!