Vremuri de beţie

Acum când şi ultimul greier a amuţit
picurul frunzelor numără clipele
până când voi trage storurile peste lume
într-un colţ un păianjen se plimbă-n sus şi-n jos
de parcă ar vorbi cu sine însuşi
o muscă ce şi-a ales pervazul drept loc de veci
mai zvâcneşte spasmodic din picioare
asemeni unui muribund ce are o zi mai bună
şi se ridică-n capul oaselor
de la fereastră să mai privească lumea
pentru ultima oară
când picurul ploii va grăbi plecarea ultimelor frunze
vinul se va fi limpezit
în spatele storurilor trase
voi degusta buchetu-i
mai bogat în renunţări din an în an
iar singurele semne ale trecerii timpului
vor fi cele făcute cu carioca pe sticlă.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumeririle unui eretic

Oare Dumnezeu
presupunând că există
e la fel de trist
cum suntem noi în zilele ploioase
sau pe când supuşii-i
tânjesc după nimburile angelice
ale crestelor la zenit
ori după dansul nestematelor pe plapuma mării
când soarele se ridică-n capul oaselor
el spune un bogdaproste
şi ca-ntr-o debara personală
la adăpost de orice priviri
îşi rulează un joint
binecuvântând cortegiul de nori în robe zdrenţuite
ce-i ascund pentru o clipă spectacolul grotesc de jos.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de paşi

Urme de paşi înşirate-n zăpadă
De parcă nu ştiam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăştiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu ştiam cum sunt ochii închişi
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva aveam o casă la marginea lumii

şi toate cărămizile stoarse înainte de vreme ştergeau rosturile împietrite în timpuri lungi
cuvintele creşteau drept ca între urmele făcute de acul de cusut al bunicii
într-un crepucscul izgonind fluturii din lumină
prelungindu-le tinereţea peste infinuri
astăzi, inima ei ar fost mai vie, mai dulce ca vinul vărsat pe pământ rece

astăzi,
o toamnă învelită-n pansamente ca un fluture de grădină
proaspăt ieşit din cocon şi-a luat zborul
mai sus de stele –
gropi de lumină în depărtări
la miezul nopţii când fericirea este aprinsă în ultima respiraţie
şi praful căzut între ferestre

ochii mei se opreau ca două lanterne
mereu în dreptul icoanei cu ochi de sticlă
în spatele căreia am măzgălit o cruce palidă
dar care sângerează uneori când mă gândesc la rugăciunea şoptită a bunicii

pe patul de moarte, i-au murit cuvintele
dar ochii ei îmi vorbeau ca dintr-o lume a flăcărilor felinar
chipul ei de zăpadă –
ostenit
îmi şoptea apăsându-mi trupul pe drumul neîntoarcerii

şi dacă sărutul meu ar fi vindecat-o de moarte
mi-aş fi părăsit sufletul în cerul încăperii sihastre
cu îngeri de ceară topindu-şi degetele pe buzele ei fierbinţi
unde viaţa s-a refugiat ca pentru ultima oară
şi mă privea fix
din colţul casei părăsite de la marginea lumii.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt cel mai bogat

"Numai bogăţia spiritului este adevărata bogăţie; celelalte bunuri pricinuiesc mai mult nenorocire." (Lucianus)

Eu sunt cel mai bogat pe lume
Când sunt întreg şi sănătos
Când port în mine un nou nume
Când am iubire, sunt milos.

Când pentru altul nu fac glume
Când de dreptate sunt setos
Eu sunt cel mai bogat pe lume
Când sunt întreg şi sănătos.

Când nu iubesc a răutăţii spume
Eu sunt un vas ce-i valoros
Comoara neevaluată-n lume
Urmaşul demn a lui Hristos.
Eu sunt cel mai bogat din lume.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ca o sârmă ghimpată

Te iubesc-ul ăsta rostit de toată lumea şi-n culcare şi-n sculare
nu-mi spune nimic - sună ca un butoi dogit uitat neumplut
de mii de ani oamenii îşi zic cuvintele astea tâmpite
cu buzele ţuguiate asemenea unei trompete ieftioare din alamă
cum zic bună ziua şi bună seara şi la revedere
ca să nu mă fac de râs şi să fiu în rândul lumii îl scrisesem şi eu pe un carton
un capac de la o cutie de pantofi de mort
de cum apăreau la geam iubitele mele
alea neîntrupate ca nişte iele bântuitoare de vise de doi bani
le arătam cartonul
şi le făceam semn că nu pot ieşi arătându-le micile pete roşii făcute cu carioca
are scarlatină prăpăditul, îşi ziceau
şi plecau înspre ele cocoşate de oftică
bombănind înciudate: a dracului boală, pas de-l iubeşte pe ăsta
dindărătul jaluzelelor galbene cum e luna râdeam poznaş
cu ultima dintre ele mi s-a înfundat
a luat forma unei coli de hârtie pe care era scris un condac bisericesc
şi a intrat pe sub uşă
mi-a smuls carioca din mână şi şi-a făcut şi ea
pete din alea ca de scarlatină
a spus ceva despre împotrivire
despre sângele meu tandru din venele ei
despre nerostul celeilalte lumi făcută dintr-o dată nevăzută în ochii ei sticloşi
despre nu ştiu ce minune
habar n-am de unde a apărut, aşa că nu mă întrebaţi
mi-a mai spus că lăsase zacuştile pe foc
dă-le-ncolo, vinete mai găsesc eu şi-n alte vieţi,
dar o carioca la fel ca asta nicăieri
mă încurc în picioarele ei arătând atunci când merg la frigider
aidoma unui crab simpatic
mi s-a agăţat ca o sârmă ghimpată de cracul nădragilor dragostea ei
si cine a păţit-o cu vreo sârmă ghimpată ştie că nu poţi scăpa
e un fel de absolut al iubirii
iar aici nu mai spui te iubesc-ul ăla strâmt
care aduce cu bună seara şi cu bună ziua şi cu la revedere
nu mai spui nimic
doar ţii în braţe petele alea făcute cu carioca
şi te minunezi ca şi când ar fi scarlatină adevărată.

poezie de Mihail Soare din Iubirea ca o sârmă ghimpată (octombrie 2016)
Adăugat de Dragoş Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-ar trebui

Natura-n dragoste plezneşte,
Purtând preaplinu-i de iubire
Prin firul ierbii care creşte,
Duc timpuri vechi, spre nemurire.

Şi-atâta dragoste-adună
Natura-n picurul de rouă,
Dac-am avea simţirea bună,
Ne-ar trebui, puţin, şi nouă.

Atâta dragoste striga
Pamântu-n scoarţa-i încreţită,
Iubirea-n ea şi-o scrijelea,
Şi-n ramuri şi-o purta, smerită.

Din mugurul care plezneşte
Hrănit din picurul de rouă,
Din verdele care ţâşneşte,
Ne-ar trebui puţin şi nouă.

Atâtea lacrimi de iubire,
Din ceruri curg, atunci când plouă,
Şi din preaplinul de simţire,
Ne-ar trebui, mereu, şi nouă!

poezie de Florentina Mitrică (2 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

În marea linişte ce încă ne-nconjoară,
Din când în când se rupe un catarg.
Blestemul a căzut şi pentru a câta oară,
Am rămas iară şi izolaţi în larg!

Picior peste picior e aşezat destinul
Şi lumea întreagă pare că-i la fel.
Pe ape sunt şi-i prea departe ţărmul
Ce-şi ţine orizontul numai pentru el.

Mă îndoiesc de mine şi mă-ndoiesc de tine.
Mă depăşeşte gândul că vom fi pierdut
Şi ultima speranţă ce-n viaţă ne mai ţine,
Că mâine va fi şansa unui nou început.

Pe marea liniştii singurătatea mai înalţă
Din când în când regretelor un val,
Mi-ar trebui să mai aştept încă o viaţă,
S-ajung cu visul meu până la mal.

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a revenit ca să strângă masa, hangiţa şi-a întărit convingerea că străinul fusese rănit la gură sau desfigurat de presupusul accident; într-adevăr, dşi ţinea în mână o pipă aprinsă, el nu şi-a îndepărtat fularul de mătase pe care şi-l înfăşurase în jurul bărbiei şi n-a dus pipa la gură toată vremea cât a rămas ea în cameră. Şi asta nu pentru c-ar fi fost distrat – doar îl văzuse ea cum se uita ţintă la tutunul care ardea mocnit. Stătea într-un colţ, cu spatele la fereastră. Acum, după ce mâncase pe săturate şi băuse, acum, când simţea cum căldura i se împrăştie prin vine, "domnul" vorbea mai puţin repezit ca înainte. Focul, reflectându-se în sticlele ochelarilor enormi, le împrumuta o sclipire vie, roşiatică, pe care n-o avusese până atunci.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ciclicitatea anotimpurilor

Obişnuiai să colecţionezi poeme de dragoste
îţi aminteşti
strofe pe spatele unei fotografii
ode în metru şchiopătat
încadrate de arabescuri pe foi dictando
semnate ori anonime
nu conta
unele mureau odată cu vara
dar le-ai strâns pe toate într-un sipet sub cheie
cum strânge o fetiţă în braţe toamna
frunze roşii frunze galbene
pistruiate ca obrajii ei
astăzi
fata are poeme de dragoste
în fişiere parolate
tu aduni culorile toamnei în format jpeg
şi din când în când mai culegi câteva frunze
roşul imaculat ca un câmp de maci vara
s-acopere galbenul bolnav al foilor dictando.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dans

Te ţin în braţe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârşi,
iar ultimul meu gând e de-a iubi
pân' la sfârşit, când vom putea pleca.

Te strâng în braţe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.

E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
şi ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.

E dansul nostru azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă şi tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
priveşte-mă cum o făceai cândva!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dans

Te ţin în braţe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârşi,
iar ultimul meu gând, e de-a iubi
pân' la sfârşit, când vom putea pleca.

Te strâng în braţe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.

E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
şi ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.

E dansul nostru, azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă şi tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
priveşte-mă cum o făceai cândva!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magrady Graham

Spuneţi-mi, a fost Altgeld ales guvernator?
Când se simţea deja prosperitatea adusă de profituri
Şi când Cleveland-ul a început să se dezvolte, întinzându-se spre est,
Era de acum prea mult pentru tine, biată inima bătrână
Care ai făcut atâtea eforturi pentru democraţie
În lungi, prea lungi ani de înfrângeri.
Şi, asemeni unui ceas peste care s-a aşezat uzura,
Ţi-am simţit bătăile mai plăpânde, până când te-ai oprit.
Spuneţi-mi, a fost Altgeld ales?
Şi ce a înfăptuit?
I-au dăruit capul pe tipsie unei dansatoare
Sau a triumfat pentru binele poporului?
Întreb, pentru că atunci când l-am văzut
Şi i-am strâns mâna
Ochii lui albaştri, senini şi copilăroşi,
M-au mişcat până la lacrimi –
Plutea în jurul lui un aer de eternitate,
Precum lumina aceea rece, proaspătă şi clară care se străvede în zori
Deasupra culmilor!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

JUMĂTATEA DE CER

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors.

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când?

Lehamitea ne-a prins,
Ne-a ajuns disperarea,
Sărăcia ne-a-nvins,
Deznădejde-ntristarea.

Bieţi bătrâni părăsiţi
Parcă nu mai au loc,
Unii, vai, scoşi din minţi
Îşi fac singuri soroc.

Spre o lume de veci
Poate mai primitoare,
Toate clipele reci
Vor scăpa din strânsoare.

Fiii lor necăjiţi
Prin străini îşi dau foc
De dureri copleşiţi
Şi de mult nenoroc.

Visul lor de-a trăi
Printre cei din elită,
Moare-ncet zi de zi,
E-o himeră rănită.

Pieptul lor sângerează,
Ar striga, dar n-au unde,
Cel bogat îi sfidează,
Glasul lor nu-l aude.

N-a simţit niciodată
Foamea-n el cum pătrunde,
Frigu-n jur cum dă roată,
Boala-n trup cum se-ascunde.

Până când vor putea
Să suporte tortura,
În picioare să stea,
Să nu-i macine ura?

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

La orizont - departe - fulgere fără de glas
zvâcnesc din când în când
ca nişte lungi picioare de păianjen - smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.

În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu mai au suflet

l-au împărţit ca pe o bucată de pâine
când credeau în jumătăţile lor de cuvânt
din fereastră în fereastră
fără să privească înapoi
lăsau aripi din nenuntitele zboruri
şi-apoi
cu toată goliciunea asta
în trupuri vechi
precum hainele roase de molii
au continuat să se târască
prin iarba timpului
dar ajungând
la marginea unei poveşti
din care lumina ţâşneşte haotic
speră într-o recuperare
un fel de război al orbilor
reîntoarcere şi redobândire
a verdelui
până la urmă poate fi un vis
poate că sufletul
stă undeva chircit
într-un colţ de bătrâneţe
instalată cu forţa
pentru fireasca izbăvire

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penniwit, artistul

Încercând să-mi pun mintea înlăuntrul camerei de fotografiat
Pentru a prinde resortul adânc, sufletul unei persoane,
Mi-am pierdut patronul din Spoon River.
Cea mai bună fotografie pe care am făcut-o vreodată
A fost a judecătorului Somers.
Stătea drept, în picioare, cerându-mi să aştept
Până când îşi va face ochii încrucişaţi să privească drept în faţă.
Apoi, când a fost gata, a spus "All right".
Dar eu am urlat "Se respinge" şi ochii i s-au răsucit la loc.
L-am prins exact aşa cum arăta de obicei
Când spunea "Se exclude."

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecin

Maşina lui e parcată în faţa casei.
Niciodată nu s-a mişcat de-acolo. E un
animal de companie?

Când se duce să-şi ia ziarul de dimineaţă
trasează la colţul porţii
un perfect unghi drept.

Ce face el acasă? Stă în poziţie de drepţi?
Sau stă pe hol
asemeni unui cuier?

Soţia lui ştie că s-a căsătorit
cu o diagramă? Că se culcă
cu o palidă amprentă albastră?

Când l-am întâlnit prima oară
m-a întâmpinat cu un zâmbet
pe care cred că l-a cumpărat de undeva.

Ochii lui erau două linguri
care fuseseră golite
pentru ultima oară.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!