Vară

La orizont - departe - fulgere fără de glas
zvâcnesc din când în când
ca nişte lungi picioare de păianjen - smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.

În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Lan

De prea mult aur crapă boabele de grâu.
Ici-colo stropi de mac
şi-n lan
o fată
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea strânge cu privirea snopii de senin al cerului
şi cântă.

Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi
şi fără-ndemnuri, numai trup
şi numai lut.
Ea cântă
şi eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec dalb

stele cad pe rând, pomii-şi schimbă haina,
dalbe flori la geam, dalbe flori de cânt.
hai să desluşim care este taina
născătoarei ierni de prunci pe pământ!

hornul scuipă fum, adormiţi coşarii
rătăcesc în vis ca nişte nomazi,
stol după alt stol, numai mătăsarii
trag fuioarele ceţii peste brazi.

de argint îmi e răsuflarea caldă,
printr-un ochi de geam deschis între nori
cade-n palma mea fulgul de zăpadă,
lacrimă de mir, cântul dalbei flori.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gîndurile unui mort

De mînă-aş prinde timpul ca să pipăi
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pămînt?
Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri
şi din stupii mei
mai zboară roiuri de albine spre păduri?

Tu inimă eşti liniştită-acum!
Mult a trecut
de cînd îmi resfrîngeai în pieptul scund
un soare nou în fiecare dimineaţă
şi-o suferinţă veche-n orişice amurg?
O zi?
sau poate veacuri?

Un stînjen doar deasupra mea-i lumină.
Flori cu sîni de lapte îmi apasă lutul.
Să pot
eu mi-aş întinde mîna şi le-aş strînge-ntr-un mănunchi
să le cobor la mine,
dar
pămîntul poate nu mai are flori.

Gîndul meu şi veşnicia seamănă
ca nişte gemeni.
Ce lume se va zbate azi în valurile zilei?

Ades un zgomot surd mă face să tresar.
Să fie paşii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moartă şi ea
de sute de mii de ani?
Să fie paşii mici şi guralivi ai ei,
sau poate pe pămînt e toamnă
şi nişte fructe coapte-mi cad mustoase, grele,
pe mormînt
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grâu

Vântul vine de departe, de foarte departe.
Vine şi scutură grâul în palmele mele,
Scutură grâu şi scutură stele.

Lumina vine de departe, de foarte departe.
Vine şi-n aur mă-mbracă, în straie de aur,
Şi-i spune ciocârliei să-mi cânte un cântec de aur.

Ciocârlia zboară şi cântă aproape de cer,
Cântece limpezi s-aud de la zare la zare,
Şi aripele nu i se aprind de la soare.

Stau lângă soare şi eu, nu ard, nu m-aprind,
Stau lângă soare şi cânt,
Grâul se scutură greu, pe pământ,

La anul alt grâu să se legene-n vânt,
Alt grâu, mereu alt grâu să se legene-n vânt.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în do major

cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou
chemări îngemănate de îngeri în cor
vestesc vesel sosirea anului nou.

alerg după vise în albastru decor
să surprind stele în magic tablou
cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.

cântec pentru inimi în sol minor
îl scriu pentru lume ca un cadou
sunt precum ploaia strânsă în nor
patimă albastră scursă din stilou.

cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ţânţarii s-abat prin preajma megafoanelor, zborul lor s-aude zbârnăind, ca nişte cetăţi zburătoare.

aforism celebru de Lucian Blaga din Discobolul (1946)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuia să fie magic

Răceala unei dimineţi scandinave,

lipsite de perspectivă,

oasele grele încercând să se pună în mişcare,

oglinda aburită care ascunde

ceva ce nu pot controla,

gura neagră care-mi dictează toate mişcările

caraghioase,

apa care mă primeşte

oricât de vinovată aş fi,

din care ies mereu puţin mai uşoară

după un lung proces afectiv,

un soare anemic

sub care mi-am văzut sângele

revoltându-se, vrând sa mă părăsească de tot,

braţele tale lungi

în care mă prind ca între nişte rădăcini

fără să le simt

ca o capcană,

întoarcerea acasă,

să eşuez din nou,

să simt pământul de sub picioare clătinându-se

ca nişte dinţişori de lapte,

toate acestea,

dragul meu,

în micuţul orăşel din nord

care trebuia să ne fie adăpost,

în care ne-am minţit reciproc

că o să fie magic.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai gol, numai plin, numai tu...

între soare şi mine -doar tu
între lună şi tine- doar eu
între da şi desigur că nu
numai gol, când uşor, când mai greu

suflă vânturi din arid pustiu
pe furtuni de nisip treerat
între mort şi desigur că viu
numai plin, când mai lung, când mai lat

şi pe spuma din coame de val
care apele în cuie-şi bătu
eu plutesc înspre tine şi mal
numai tu când spre mine, când nu...

poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele serii

drumuri paralele mergând spre infinit,
orizont expulzat în descreştere,
cu imagini inocente, redă liniştea stelelor.

o haină din cuier, trezită din adormire,
a dominat câteva clipe ochiul frunzei
şi-a închis fereastra ca timpul să nu fugă.

cântecul de ieri, nehotarât să intre în auz,
a rămas pe marginea singurătăţii.

oraşul abandonat îşi extinde pustiul
pe-o spirală de gând, cu rătăciri absurde.

clipele serii încep să plonjeze între uşile închise,
ca nişte cicatrici nevindecate, venind din veşnicii ascunse.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi un trup, voi munţilor

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe fruntem şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-a prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-1 port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când aş iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi, î
spre cer,
să-1 cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cu 1001 de nopţi înflorite

Poezie plină doar cu flori
în strofele ca nişte lungi vagoane
o te-am simţit de-atâtea ori
trecând prin vene şi urcând prin carne

Cu strofele ca nişte lungi vagoane
multiplu sângerând în cinci
te-ai înhămat la carul condiţiei umane
pe care însă doar tu-l-împingi

Multiplu sângerând în cinci
o ai simţit de-atâtea ori
luptându-te cu tine poţi să-nvingi
poezie doldora de călători

În strofele ca nişte lungi vagoane
duci imponderabilul condiţiei umane

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (10 ianuarie 2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casa mea ...

În casa mea cu-arome de cetină de brad,
Sub şemineu-n care se zbat luciri de foc,
Pe-un pat făcut în grabă din flori de busuioc,
Lângă iubita-mi dulce, mă las încet să cad.

Îi mângâi părul galben, ca spicele de grâu.
Se-apleacă peste mine cu ochii scânteind.
Se-aude, ca prin ceaţă, doar focul pâlpâind
Şi cetera iubirii, ca susurul de râu.

O aripă divină întinde peste noi,
Pe inimile noastre, care-n mănunchi se zbat,
Pe pielea ta virgină, pe zâmbetul curat,
Veşmântul ei de purpuri, văzând că suntem goi.

Iubita mea frumoasă, cu mersul tău mlădiu,
Îţi las o sărutare în palmă amanet.
Din vorbe negrăite-ţi compun un nou sonet,
Adulmecând arome din trupul tău, când scriu.

Rămâi în casa noastră, mireasă să te fac
Şi lasă-n urmă viaţa ce-n ceaţă s-a pierdut.
Din inimi regăsite, din timpul ne-nceput,
Să ancorăm o punte-ntrupată pentr-un veac.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

De drumuri lungi şi aspre obosit,
La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, nişte pasări călătoare.

Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă.
Ca nişte lanuri grele care fug
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.

Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

mă uit afară cum ninge
cum albul inundă o lume imundă
că numai ştii până unde
acum se întinde
frigul - ce-mi intră până la oase -
chiar timpul pare să fi oprit
în ceasul ce nu mai bate
iar clipele zac neputincioase
e totul încremenit
nici noaptea nu mai e noapte
doar geamul de la fereastră-a-nflorit
a în-flo-rit
şi tu eşti departe...
departe...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul

Din când în când, în glumă, al navei echipaj
Mai prinde albatroşi, care trăiesc pe mare,
Ce stau nepăsători, tovarăşi de voiaj,
Alunecând cu vasul în hăurile-amare.

Dar când sunt puşi pe puntea cu lemnul lustruit
Ca nişte regi stângaci, ce au căzut din zbor,
Ei aripile-şi lasă c-un jalnic tânguit
Ce stau ca nişte vâsle pe lângă trupul lor.
....

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie singură

îşi purta singurătatea
ca pe o haină
îmbrăcată duminica la biserică,
sfinţii se aşezau în poala sa
ca nişte prunci să li se depene poveşti,
ea torcea fuiorul cuvintelor în care
se împleteau crâmpeie din copilărie,
din tinereţea consumată ca un pachet de ţigări într-o gară
aşteptând, ţesătură aspră ce se alcătuia o prindea
ca şi cum s-ar fi scufundat în ea
sfinţii se relaxau la pieptul ei,
aceştia în ascultare păreau că împlinesc porunci divine
cu atâta uşurinţă încât lumina
cobora firesc în icoane,
ele prindeau viaţă, încălzeau trupul uscat de lacrimi
ce purta singurătatea pe umeri.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm

Dansăm. Numai privindu-ne dansăm
Şi-adesea fără să clipim.
Împrejurul nostru nici ţipenie nu-i, şi nici muzică!
Dansăm ca şi cum zborul păsărilor
Se dezbracă de gravitaţie!
Dansăm ca doi atomi care se aleargă
În măruntaiele aceleiaşi substanţe.

Dansăm ca nişte pixeli!
Dansăm ca nişte bezmetici!
Şi cu cât ritmul devine mai alert
Cu atât priza dintre noi devine mai solidă!

Nu e nimic forţat în mişcările noastre
Nici o ezitare, nici o smucire.

Dansăm ca şi cum vântul
Unduieşte lanul de grâu în luna lui Cuptor
Sub noi pământul fierbe
Deşi nu îl atingem niciodată pâmântul cu tălpile!

Dansăm ca şi cum ne-am confesa prin dans
Pupila lunii se măreşte de fiecare dată când ne întrezăreşte
Sângele meu se ridică în picioare
Mijlocul tău devine un mijloc de transport către Ţara de
Nicăieri...

Tu nici măcar nu ştii că dansăm!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar democratic

E un făcut că-n astă viaţă,
Urmându-şi calea sa măreaţă,
Nu poate omul să se mişte,
Înghesuit, de nişte "nişte"!

Când omul nostru vrea să fugă,
Să-şi guste liniştea în rugă,
E tras în mrejele minciunii,
De nişte "nimeni", nişte "unii"!

Şi-i dus, cu forţa, în tenebre,
De nulităţile celebre,
De papagali şi de nagâţi,
De nişte "câte", nişte..."câţi"!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viziune geologică

Sub piscuri mari, în munte, o căldare de bazalt.
Un pas, şi-apoi abrupt - tărâmul celălalt.

O amintire stranie şi fără de-ntreruperi
îmi stăruie adânc, în miros verde de ienuperi.

O amintire grea apasă. Ca din alte ere,
spre care sângele şi astăzi mult se cere.

Aice mai stătui, aievea sau în vis, cândva,
mai sus, mai jos, când pisc şi iezer nu era.

Şi stam, printre liane, sub ecvatorul căldurii
pândit de şerpi, de flori şi de lemurii.

Iar trupul meu, ah numai trup în umedul văzduh
pândit era, prelung, de propriul său duh,

ca de-un străin. Şi slobod foarte, încă neluat
în stăpânire era lutul diafan şi lăudat.

Fără duminecă şi fără de-nceputuri
mă ascundeam tăcut sub vegetale scuturi,

în foi, printre liane, sub ecvatorul căldurii,
iubit de şerpi, de flori şi de lemurii.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoase mâni

Presimt:
frumoase mâni, cum îmi cuprindeţi astăzi cu
căldura voastră capul plin de visuri,
aşa îmi veţi ţinea odată
şi urna cu cenuşa mea.
Visez:
frumoase mâni, când buze calde-mi vor sufla
în vânt cenuşa,
ce-o s-o ţineţi în pălmi ca-ntr-un potir,
veţi fi ca nişte flori,
din care boarea-mprăştie -- polenul.

Şi plâng:
veţi fi încă aşa de tinere atunci, frumoase mâni.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!