Despre ciclicitatea anotimpurilor

Obişnuiai să colecţionezi poeme de dragoste
îţi aminteşti
strofe pe spatele unei fotografii
ode în metru şchiopătat
încadrate de arabescuri pe foi dictando
semnate ori anonime
nu conta
unele mureau odată cu vara
dar le-ai strâns pe toate într-un sipet sub cheie
cum strânge o fetiţă în braţe toamna
frunze roşii frunze galbene
pistruiate ca obrajii ei
astăzi
fata are poeme de dragoste
în fişiere parolate
tu aduni culorile toamnei în format jpeg
şi din când în când mai culegi câteva frunze
roşul imaculat ca un câmp de maci vara
s-acopere galbenul bolnav al foilor dictando.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vine toamna

Si trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mā simti?
las frunzele sā-mi steargā fata
si buzele zilei pustii...

Iar gândul sā treacā cu zborul,
ca noptile ce-au fost fierbinti,
în verile când mā scāldai cu dorul
si mā chemai sā nu mā uiti...

În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi si copti
se coc si merii lângā poarta
sārutului cu foi de soc..

Dacå pādurea este goalā,
vād urma pasilor trecuti
când ne plimbam pierduti în varā
fārā sā stim cā toamna dor...

Si trece vara, vine toamna
dar trec si anii printre noi,
rāmân si singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

vara la final -
vântul plimbă câteva
frunze galbene

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze decadente

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Toamna.

Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiţi toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminenţa,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănaţi prea mult cu oamenii,
Toamna.

Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunaţi, vă despărţiţi,
Vă agăţaţi cu disperare de un frunziş,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!

Vă îmbătrâniţi unele pe altele,
Vă ofiliţi unele pe altele,
Vă înmormântaţi unele pe altele
În noroaiele de la marginea oraşului,
De la marginea societăţii,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedesluşite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliţi în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiţi într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de toamnă

Poeme de brumă
Pe-a timpului humă –
Poeme de vise şi vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.

Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...

E toamnă de-acum,
Durere şi fum,
Purtând şi tristeţi şi tăceri,
E toamna din noi
Când desculţi, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.

Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici şi goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt trişti şi sunt goi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de frunze uscate

miros de frunze uscate...
am avut odată o pri-prietenă...
eram atunci un licean, şi odată i-am spus
ca să fac pe nebunul (eram poet): "ştii,
eu văd mai multe culori decât alţii", iar ea,
M., mi-a răspuns "păi de ce
nu consulţi un ocultist?", dar pe bune,
fără mişto... miros
de focuri de frunze uscate prin curţi, pe Barbu Văcărescu,
pe lângă ISPE...

împodobeam atunci toamna cu diamante: o gagică
mi se pare cu plete (sau mănuşi?) de diamant
totul era de diamant pe atunci
şi dacă oamenii defecau
făceau diamante, zornăind în closet, şi
dacă pomii aveau frunze, trebuia
ca ele să fie de diamant.

plângeam bătând la maşină poeme
dar femeile din ele erau inv-inventate
nu ştiam să fac dragoste, încercasem
şi nu reuşisem, puşti
puşti gelos şi zălud... cenaclist de luni...
studinte...
ce dulce sâ mângâi o fată între picioare
când e goală şi foarte, foarte umană
nu "femeie"
şi când e toamnă afară, şi dacă geamul ar fi transparent
ar trece prin el mirosul toamnei: fru-
frunze uscate şi limbi roşii de foc
prin curţi...

sexu-i complet aiurea în cărţi şi în filme - patimă
fucking 'n' sucking
nebunie
când e de fapt atât de dulce şi trist
şi corpurile sunt atât de cuminţi
e şi fucking 'n' sucking
dar în general
şi mai tot timpul
e... altfel, e...

Mir-Mir - aşa îmi spune ea
şi când sunt şucărit îmi spune Mir-Mir.
în lift, când ne-ntoarcem din oraş
şi când au furat iarăşi becul
îi pun o mână pe fund şi-i spun fioros: "gata,
nu mai scapi... te violez!", iar ea intră în joc:
"ia mâna, domnule, sau te pocnesc de nu te vezi!"
şi-n faţa uşii
descuiem şi ne pomenim în căsuţa noastră ticnită
şi ne doare-n dos de toţi şi de toate...

iar acum marele maestru al finalurilor
de poem, vă propune
un final perfect de poem:
"ah, mirosul de frunze arse,
de foi arse prin curţi,
de foi de diamant din 'Aer cu diamante'..."

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze galbene

Nu pot să nu recunosc
Iubesc drumul lung intors
Ore-ntregi eu tot inşir
Versuri albe pe un fir

Scriu poeme zi si noapte
Pe frunze de pom uscate
Prind fâşiile de soare
Desenate-n calendare

Un octombrie uitat
Frunze galbene-a pictat
Pe asfaltul ud de ploaie
Si pe geamuri de tramvaie

Printre trecători pe stradă
Caut chipul tău de fată
Nu pot să nu recunosc
Iubesc drumul lung intors

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea la toamna

Nu e toamna cum esti tu,
vara mea de suflet, nu,
pe pamant,
vara decazu.

Daca padurea ne condamna
la nostalgie, fara rost,
e toamna, vara mea, e toamna,
asa cum poate n-a mai fost.

Atatea taine nepatrunse
ne cad in brate la un semn
si suntem imbracati in frunze
si captusiti c-un fel de lemn.

In rau sunt doua lazi de bere,
pe foc s-a pus un ultim vreasc,
trec cerbi frumosi, bolnavi de fiere,
catre cerboaice care nasc.

Si ziua e atat de mica
incat n-ai vreme de-un salut,
si-un fum noptatec o complica
si saptamana a trecut.

Mai e in tot un pic de vara,
dar paturi aspre ne-nsotesc,
la orice drum mai lung afara
prin clai de aburi nefiresc.

Mai am senzatia ca toate
pot fi si altfel decat sunt,
dar muntii-mi pun poveri in spate
si simt ca port pe talpi pamant.

Acum si fiarelor li-i foame
si ies lunatice la drum,
padurea este numai drame
si-o mai salvam cu cate-un fum.

Dar ea, deodata, ne condamna
la nostalgii si la pacat,
e toamna, vara mea, e toamna,
si-atat de singur m-ai lasat.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de toamna

Doamna, doamna, vis de toamna,
Amintiri prinse-n perete,
Frunze verzi iarăşi te cheamă
Din albumul cu portrete.

Vreu să-ţi prind în parul aspru
Bucheţel de crizanteme,
Vino doamna mea-n albastru,
Sa-ti recit în seri poeme.

Am cules în zorii reci
Dalii roşii ca bujorii,
Pe la mine tu sa treci,
Să-ţi aprinda obrăjorii.

Gladiole, flori de piatra,
Îţi mangaie trup de cadra,
Se iau trandafiri la cearta
Care-i primul sa te vadă.

Iar tu, vis frumos de toamna
Te cobori dintre portrete,
Vii la frunze ce te cheamă,
Umbre verzi, pe un perete.

Toni Ionescu

poezie de Toni Ionescu
Adăugat de Despina Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convalescenţa unei frunze

Şi mai bolnav am părăsit spitalul
Şi mă ating cu faţa de pământ,
Nici nu mai ştiu probabil ce mai simt,
Aşa convalescent mi-e idealul.

Şi boala e înfiptă în esenţă,
De-acolo n-o pot scoate cu nimic,
Mi-a mai rămas atât, un spaţiu mic,
Cu un bolnav acces la existenţă.

Şi totul o-ntrebare şi-un răspuns e,
Copac, cu flori murind în rădăcini,
Şi ochii nălucesc, de lacrimi plini,
De-atâtea înţelesuri nepătrunse.

Poţi, trunchi narcotizat, să te închini,
Către convalescenţa unei frunze.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine-n gând

În visuri lungi, mereu te-am căutat
Când amintiri în braţe m-au cuprins
Şi toamna a venit şi m-a surprins
Cu gândul doar la tine, ne-ncetat

Cu tine-n gând şi anii mei se duc
Şi primăveri şi veri cu flori...
Cu toamna m-am trezit în zori
Cad frunze galbene din nuc...

Cu tine-n gând, eu scriu acum poeme
Strivind o lacrimă sub pleoapa grea
Şi rana-i încă vie-n inima mea...
Cu gândul doar la tine, de o vreme

Cu tine-n gând, ades eu mă trezesc
Şi calc în lacrimi, urmele de paşi
Aş vrea să uit dureri, dar nu mă laşi...
Cocori plecând, de tine-mi amintesc...

poezie de Cornelia Neaga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La popota cu frunze

Împart frunze...
Frunze de copaci uscate şi verzi
Le împart în mod egal
La unii una
la alţii...
Nu mă consider un bun
împărţitor de frunze
uscate sau verzi
transpir când văd frunze
şi ameţesc la atingerea lor
tocmai din acest motiv
scap de ele la primii copaci
şi apoi fug acasă
unde scriu despre frunze
uscate sau verzi
cuvinte
câte verzi şi uscate.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara

Îmi place uneori,
Vara,
Când simt respiraţia pământului,
Să povestesc
Despre iubirea macilor de câmp.
Atunci
Desprind din păr
Petalele roşii,
Una
Câte una,
Ca vara cuvintelor mele.
Le pun pe gură,
Pe ochi,
Pe palme,
Pentru că fiecare
Ştie să spună o poveste

poezie de Virginia Carianopol
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Să ne putem şi noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ

Ia-ţi pe umăr haină groasă,
Ia-ţi flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Unde e căldura verii,
Paşii noştri unde sunt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori toamna e pustie...

A venit răsăritul din toamna sufletelor pustii,
în parc sunt atât de multe bănci goale,
ce încă păstrează atât de multe fotografii,
cu îndrăgostiţii din vara fierbinte.
Azi toate băncile plâng şi sunt înverşunate,
mai prind doar frunzele în zbor,
crezând că sunt îndrăgostiţi cu dragostea lor.
A venit toamna viselor cărămizii,
când frunze şi flori cad pe rând răpuse
şi se ascund în sufletul pământului...
A venit toamna cuvintelor nerostite,
atât de multe fericiri şi inimi frânte,
aripile îngerilor au căzut pe jos
şi sufletele sunt transformate-n lacrimi,
ploile de toamnă revin haotic
şi merg în cu o iubire de împrumut,
din cerul curcubeu al asfinţitului de soare.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit odată... vara

Am iubit odată, vara
Cu noianul ei de fluturi
Ce cu verdele-i din suflet
Creştea multe începuturi.

Am iubit odată, vara
Ce la focu-i mă-ncălzea
Când îmi întindea ciorchinii
Şi o stea îmi promitea.

Am iubit odată, vara
Cu al ei izvor curat.
N-am să mai găsesc, în viaţă,
Apa-aceea niciodat!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Ce s-a întâmplat şi acum o vecie;
Arar, ţine vara şi-o toamna în ea,
Muşcându-i din frunze şi melancolie.

Şi ne mai minţim, deşi frunzele cad,
(Foşneşte tăcerea prin sevele-albastre).
Că nopţile-s scurte şi zile nu scad
Şi că-i încă vară-n poemele noastre.

Şi totuşi mi-e frig şi să tremur îmi vine,
Când, plânge-un amurg peste visele mele
Şi, poate, doar faptul că nu eşti cu mine,
Îmi biciuie vara şi-o ţine-n atele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr

Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roşie ca un măr şi credea că e un strugure.
Îşi aştepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau şi ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Şi spera aşa în Frunze, vânt şi ploaie
Ca şi când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puţin, înţelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale şi cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziş, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de braţe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Ştia aşa cum ştie o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Şi... Toamnă.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin văzduh, vara a semănat, în mersul ei, zboruri de păsări, ca să nu-şi piardă calea la întors. Dar păsările s-au împrăştiat şi vara s-a rătăcit departe... Când te deştepţi, eşti cu capul în poala iernii care-şi toarce fuiorul de fulgi şi-ţi pare că de când lumea iarna îţi povesteşte basmul, căci de frunze nici urmă nu-i.

citat celebru din Ionel Teodoreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Frunze. Pagini aurii la cheremul toamnei.

definiţie aforistică de David Boia (27 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar a venit toamna

Toamna dă cu frunze-n noi;
Ne-mpresoară, ne-ameţeşte,
Ne-aminteşte de nevoi
Şi că totul se plăteşte!

Toamna dă în noi cu ploi,
C-a dat vara prea mult soare
Şi ne-mproaşcă cu noroi
Pe gânduri şi pe picioare...

Toamna dă cu brumă-n noi:
Feriţi inimi, vise, flăcări;
Iar ne lasă pomii goi
Şi de frunze şi de păsări!

Toamna-are pică pe noi
Că e singură şi tristă,
Nu ştie pasul în doi:
Plânge şi n-are batistă!

Toamna-şi răzbună pe noi;
Dar lecţia am învăţat:
Când şi-asmute vântu-n toi
Iubirea-mi pun la hibernat!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!