Melanj

cuprind palavre-n ale gurii braţe
cu vinul la un loc, da'n invers cale,
pe buză ţin săruturile tale
în piept ca-n templu să mi se cocoaţe

e toamnă, dragă, nu strivi petale
ce-n flacără de frig oricum îs soaţe
mormântului, ţinut de boroboaţe,
lui Dumnezeu cu liniştile ale

pe raftul cu enigme-n fructieră
o nefiinţă aşezând spre hrană
femeii de pe urmă, subterană,
în încă sunt mi-e umbra efemeră

şi păsări cântă de amurg în strană
uitând pe lac un soare de himeră,
lumină de-amăgire-auriferă
lumescului zadar contemporană

păşeşte-n noi minciuna ca acasă
potiru-i plin cu zeamă de-al ei fruct
curgând în piept pe-al vremii apeduct
ci mântuirea-i steag în vânt pe Coasă

sub ale sufletelor dulci segmente
pe trupul tău eu palmele-mi compun,
pe frunză-ţi scriu mirări incandescente

în margini de a toate-aşteaptă un
în veghe preacuvânt, cu vechi accente
spre-a exista când n-oi mai fi, să spun

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om fără urmă

mi-am cauterizat umbra
sunt un om fără urmă
ţâţa ta alăptează orizonturi,
fugeam într-a patra dimensiune
cu piatra rugăciunii la gât

în rest ploua biciul vremii peste oameni
într-un timp murdar de secunde zugrăvind
în peretele din ost pe Dumnezeu,
era şi el, săracul, în fărădelegea ce însuşi o suise în Măr,
fecioarele se ţineau de poalele Lui
în falusul sacru să-şi piardă avuţia de virginitate

ştiu, rostesc perne de ascunziş din cuget a capetelor,
visul se umflă în pene de lebăđă,
pasărea nu a cântat încă deşi
nefiinţa se bate în piept cu pumnul
de ţărână, deasupra coşciugului

aşadar nu mă locui
sunt în noaptea cugetului tău coşmarul în viciu de infern
copt în vatra ce-n iarna sinelui scriu păreri,
bisturiul tăcerii taie lumini
le face bucăţele, merinde către nemaifost
eu însă nu pot umple ciutura aceasta
la fântâna cu zeamă de Hristos

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Shadow
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de ploaie

Statuie-i amintirea, timp îndeamnă
spre viitor, din ou de azi să iasă
ca umbra ce-n lumină e crăiasă
când frunza-n brâu îmi rugineşte-a toamnă.

Imaculări sub vorbă numeroasă
pe tine-n stih de linişte condamnă...
În poezia nefiinţei, Doamnă
eu nupţial duc lutu-n a ta Coasă.

Iar Dumnezeu, în sacrul domiciliu
pictat e-n a enigmelor pereţi,
pătat de Om cu rugăciuni... Şireţi
se-adună Şerpi cu Mere în sigiliu...

Ci tu, femeie ce-n păcat exişti,
ai ochi de ploaie, uzi de taine, trişti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără Dumnezeu şi soare nu ai exista.

Fără apă nu ai exista.

Fără păduri nu ai exista.

Fără albine nu ai exista.

Fără hrană nu ai exista.

Fără animale nu ai exista.

Fără flori nu ai exista.

Fără culori nu ai exista.

Fără muzică nu ai exista.

Fără sunet nu ai exista.

Fără lumină nu ai exista.

Fără propriul corp nu ai exista.

Fără spiritualitate nu ai exista.

Fără forme de relief nu ai exista.

Fără plâns şi râs nu ai exista.

Fără natură nu ai exista.

Fără sentiment nu ai exista.

Fără foc nu ai exista.

Fără aer nu ai exista.

Fără univers nu ai exista.

Fără armonie nu ai exista.

Fără întelepciune nu ai exista.

Fără simţuri nu ai exista.

Fără smerenie nu ai exista.

Fără geometrie nu ai exista.

Fără suflet nu ai exista.

Fără pământ nu ai exista.

Fără gând nu ai exista.

Fără iarbă nu ai exista.

poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fără...
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra

e taină-n rugăciune cât e-albastrul
din apele luminii de la soare;
cu umbre leneşe mai fac prinsoare
furiş de nor de-acoperă iar astrul.

din lacrimă pe-obraz îţi curge sare,
din ochiul tău în amintiri sihastrul
mai plouă-n inimi uneori dezastrul
minciuna dacă între noi răsare.

ades privirea-n tine mi se-nfige
şi duhul meu acolo-i ca-n oglinzi
dar frigul nemuririi tale frige.

când adevăruri de tăceri colinzi
în piept ai aer moale, să te strige
o flacără-n cuvinte să aprinzi.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute

în maţele gândurilor bătrânii fermentează eternitate,
senectute îmbrăcată în straiele umbrei lui ieri
sub cer de înţelepciune curge o apă a luminii

în frig în flăcări de toamnă
bătrânii prind a decoji viaţa de pe nemurire
nu-i nimic să nu
curând intrării în piept de mormânt
cu suflet rătăcitor în senin

bătrânii sunt un început al orizontului cu soare apus,
luna-şi înfige cuţitul de-argint în pieptul vârcolacului
deasupra de iaduri suicidale
în verdele naiv al stării de prunc
adăugat până la contopire
duhului liniştit, ca de dumnezeu,
al celor plecând

când senectutea îmi va spăla mâinile gândului
voi strange în braţe în grijă peniţa
să nu strivesc stihul fragil al înţelepciunii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Odin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amănuntul de a exista

(praf de raft)

degete de umbră, arătătoare de eternitate
în lăuntrul noţiunii de raft,
în şa de nemoarte,
galopul miezului clipei în interior
sub ochii lucind de a vedea

poeţii nu cunosc
amănuntul de a exista,
ei plutesc pe praful de raft
înveliţi în coperţile veşniciei
în interiorul unei singure clipe,
neîncepută şi fără sfârşit

muream uneori acolo,
stihul mă trăda de vieţuire
praful raftic îmi înconjura coperţile vieţii
eram un microb neînsemnat, fără apărare
alungat din trupul eternităţii de lacrimile
nevăzătoare de mine

uneori scot raftul din ţâţâni
izbind cu el de toţi pereţii mormântului
praf în ochii sângelui, iubirea
aşez pe raftul
vinovat de a fi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Saturn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.
Cât inima în piept îţi cântă
ce înseamnă-n luptă-un braţ răpus?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag, mai sus?
Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunţările la vis.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verdictul timpului

fântâna ochilor tăi a înspăimântat toate lacrimile
oamenilor ce se închină la zeiţa tristeţii
la cină mai înfuleci o bucată de moarte
adormind în braţele nopţii

dimineaţa o întrebuinţezi la speranţă

asupra apelor cărnii însă
pletele tale de gând se apleacă asemenea unor sălcii,
pe ramul cugetării de Dumnezeu
înmugureşte-ntunericul necredinţei
nu cerceta, îţi zic!
coboară din spinarea întrebării acolo

în coajă de minciună adevărul aşteaptă existenţe-n crepuscul
aşa că tacă-ţi mintea-n lumină,
sufletelor doar Dumnezeu le vine la interogatoriu

tăcerea e un obiect al gurii de obicei,
cu el îţi astupi vorba neînţeleaptă

veneam la tine să-mi înfierbânţi sângele rece, de şarpe,
mă serveai cu mere şi dulceaţă
de-mi urla hipervascularizarea-n brâu
iar în piept inima îmi făcea gălăgie

dar din toate câte or mai fi fost
în vremea aceea ciudată
când îmi ziceai că miros a Ştefan
amintirea mi-e temniţa pe viaţă
din verdictul timpului

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intersectări

năluci de clipe trec spre totdeauna
şi-n nicăieri era eternitate
în har de guri în preacuvânt scăldate
un adevăr şopteşte-n vis minciuna.
aleanuri ai în ochi încătuşate,
de-acolo-ţi cad tristeţile întruna
pe-obrazul de eres ce-mi ninge struna
femeie ce mirări te poartă-n spate.
iar timpul iar devine de himeră,
secunda te umbreşte-n întrebări
şi umblă zvon sub stea auriferă.
sub soare-i totul curgere pe zări
şi-n a privirii tale-n taine eră
lumina ta mă spală în iertări.

&

mai toarnă foc pe flacăra subţire
la Dumnezeu să urce-n rugăciune
pe chipul de ninsoare zâmbet spune
femeie-a dragostei împărăţire.
cum ieri în ai lui astăzi zori apune
singurătatea-i haz venind iubire
pe-avânt de şoapte-mi dai în sânge-orbire
şi-n văzul de lumină-mi eşti genune.
un drum de beznă curge către soare
cum niciodată-i veşniciei os,
mă-nseninez la tine-n trist ce moare.
sărutul de pe buze mi l-ai scos,
l-ai sfârtecat în raiuri de visare
de m-am ascuns la îngerii de jos...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind pe fugă

Pe fugă-i viaţa, mâine tace-n racle...
Te-aşteaptă Domn cu pâine şi cu sare
În prag eternităţii necesare
S-aprindă-n bezne dimineţii facle.

În tine clipa de păcat tresare,
Nimicnicii în sângele tău zac; le
Descuie spre zadar de Măr şperacle,
Tu suie-n rugă Omul, spre iertare.

La Dumnezeu la uşă stă Minciuna
Să intre, buzna, de lumină făr'...
Divinul însă o-amăgeşte-ntruna.

Tu, despletită de eres la păr,
De-ţi cântă lebăda a nuntă,-i struna
Ce-ţi zice Sus tăceri de Adevăr...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soapte in amurg

Ş_optind uşor îmi iese iar în cale vântul,
O_rbit mă simt de soarele ce-apune,
A_ş vrea privind în zare şi ascultându-mi gândul,
P_rin şoapte dulci s-adorm uitând de lume…
T_e-aştept însă pe tine şi voi privi apusul în tăcere
E_u vreau să vii să-ţi spun că încă te iubesc.

Î_n jurul meu tot plânge vântul cu durere,
N_u eşti aici şi multe-aş vrea să-ţi povestesc…

A_ştept să vii alături de ultimele reze de soare,
M_ergând tăcută pe cărarile dulci ale visului,
U_rcând spre mine ca o dulce alinare…
R_oşii, buzele tale în lumina apusului,
G_răbit să le sărut şi-apoi să-ţi cer iertare.

poezie de Sergiu Ivanov
Adăugat de Medeea Pascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

În ochii tăi văd doar neîmplinire,

Ce îmi dezleagă destinul meu amar,

Iar glasul tău, foşnind din amintire,

Răsună-n suflet din ce în ce mai rar.

Mai văd acum şi-un vis apus în tine,

Pe care-ncet, încet tu îl vei uita,

Iar eu, acelaşi vis desprins din mine,

Am să-l aştern covor în faţa ta.

În ochii tăi, un lac de întuneric,

Încă mai văd extazul sfânt pulsând,

Dulci fiori prin piept curgând câte un pic,

Îngeri şi demoni pe culmi de chin dansând.

Purtat pe drum de umbra acestui vis,

Ca un străin pe cale colilie,

Bătând la poartă, respins de paradis,

Se stinge-n piept a inimii făclie!

Marin Voicu

poezie de Marin Voicu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-asemeni

Noaptea mi-arată cu stelele-n cor
Luna clocind în cuibarul din nor,
Asemeni şi tu, dragă dăciţă
Simţiri îmi cloceşti pe o peniţă...

Ziua îmi plimbă fruntea în soare
Pe-al podului cer plin de culoare,
Asemeni şi tu mă plimbi printr-un vers,
Draga mea tină, al meu univers!

Ziua mi-e noapte iar noaptea mi-e zi,
Esenţe cerşind spre a mă urzi,
De-asemeni mai spun la ceas încordat,
Draga mi-e dragă cu vârf şi – ndesat!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 noiembrie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margini de toamnă

marginile tale erau din ceaţă
spre toamnă
umbra ceva mai udă
şi fluturii verzi se prefăceau în brumă
pe la colţuri

te cuprindeai singură de frig
sau de singurătate

aleea se termina întotdeauna
la capătul gândurilor tale
unde te mai aştepta câteodată
amurgul
să te aştearnă

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi în zori

din depărtări de clipe te-aminteşte
sărutul ce abia-i tăcut pe gură
ce-n preacuvânt e miez şi nefăptură
şi-n pieptul visului din taine creşte.

a tale stihuri ochii mei băură
acolo, pe hârtia-n albul cleşte
din pielea ta-n divin ce îmi grăieşte
o poezie-n zodia cea pură.

înspăimântându-mi sângele tu încă
îmi eşti ca de mormânt, având tăceri
când astăzi încă e un strop de ieri
dormind ca de sisif un somn de stâncă.

aleargă, de galop în rugăciune
ce-mi zici dar Domnului nu îi pot spune...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploi tăcute

în umbre-s ploi tăcute de miraje
ce-n solitarul trai îmi sunt morală
iar aşteptarea ta-i de abur fală
spre cer o lacrimă să îmi degaje.

lumina cea tenebrelor rivală
tot duce de-adevăruri reci bagaje;
de literă mă aflu în sevraje
în apa cântecelor, neavală.

da-n piept simţeam înţelepciune mută
şi-n plumbul nostru aur năvălind
filozofală-i piatra-n doi gemută.

poeme de vecie iscălind
îţi e fiirea flacără temută
în tine nemurire devenind.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Poetul tău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc

Mi-e miza-ntreagă pe o carte,
A dragostei fără cusur,
A trupului ce nu se-mparte,
Fiindu-i trupul tău destul.

În lipsa ta, iubesc iubirea
În loc de ani, am absolut,
Doi bani nu dau pe despărţirea
Ca trăsnetul, când a căzut.

Sunt în Cetatea de Scăpare
Şi nu-ncetez să te iubesc,
Trec marea, muntele Cel Mare,
De câtă vreme-l ocolesc?

Eu m-am scăldat printre petale
Curgând din floarea gurii tale.

sonet de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia mirări spinarea întrebării duce

(sonetivală)

***

mirări spinarea întrebării duce
sinceritate de lumini a cere
pe umbre, unde-s imnuri de tăcere
şi preacuvânt pe a hârtiei cruce.

a şti cu vorbe însă-i drum de mere
lumeşti cunoaşteri, fumegând năuce
din rugă, vând a lor de lut cauce
pe frunţi călugărind sub veac himere.

***

sub ploaia cu morminte-abia de eşti
un dumnezeu ţinând la braţul stâng
femeie, har în visul meu nătâng,
abia de clipă-n veşniciei cleşti.

***

din primăvara ninsă de candoare
mai cade alb şi viu şi zău! ne doare...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia interioară

meteahna tristeţii tale încape într-o poezie de ploaie
când îngerii mor deasupra mormintelor de apă
fântâni, invers, pe cer ţin zeamă
în existenţa lichidă a tăcerii spre şoaptă,
de acolo spre strigăt
tu, femeie de casă-n odaia sufletului meu
îmi ştergi praful din umbră, de pe tăişul răcnetului,
o mică fărădelege-n albastru
seninul are lumina în cioburi,
picături din ruga ce plouă invers, spre cer

azi pe lacrima ta s-a strâns praful,
pe-afară ploaia a supravieţuit
cu apa clocotind de cădere
unde tu
eşti cuvânt
şi carne de-amintire,
pasărea are cântecul astupat
în sicriul târziu

în toate literele mele-i cuib de morminte,
nu ştiu a scrie
ce toţi poeţii au uitat să spună
despre tine, femeie
cu nimbul aşezat, ca o pălărie pe creştetul lui Dumnezeu,
pe vis omenesc spre eternitate

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă tristă...

E toamnă tristă şi rece, azi, în sufletul meu,
Amintiri fluturând ca frunze ruginii în vânt,
Imagini uitate-mi trimite, în vis, Dumnezeu,
Mă zbucium rănit ca o pasăre şi mă frământ...

Pierdute-s, de-acum, primăverile tinereţii,
Iubirile fâlfâie, ca fluturi, peste bujori,
Copilăria-i un vis, sunt în amurgul vieţii,
Totul pare, azi, cenuşiu şi lipsit de culori...

Iubirile toate părăsitu-m-au, rând pe rând,
Amintirea lor mai licăre doar în versul meu,
Încă mi-e inima flacără şi trupul flămând,
Numai condeiul îmi pare, azi, mai mai trist şi mai greu...

Uneori mâna îmi cade şi ea pe hârtie,
Pleoapele-mi obosite se-nchid, rând pe rând,
Te visez atunci, încă tânără şi zglobie,
Sărutându-ţi trupul, ochii şi gura, când şi când...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!