Talazul îngheţului

Bobocii
toamnei/trandafirii
vor îngheţa,
prelung dangăt al sufletelor
închise
în amintiri,
dealurile pregătite
pentru ninsori
&
şoselele plouate...
Vacarmul unora căutând
orice, cât timp e ceva cald,
departe de apartamentele, răcite,
în care s-au întâmplat
minunile socialismului
sau
cuminţenia tainică,
drumul, necunoscut, către
întunecimile de sub pământ,
în care ne vom aduna furiile,
strânse, în paner,
peste an.

Astea sunt micile noastre
aşteptări faţă de talazul
îngheţului.

Acele momente de centrală
termică, încercând să iasă
din iarnă.

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui cerc

Probabil că lucrurile astea s-au întâmplat demult
nu mai ştiu în ce fel
am râcâit pe suprafaţa de rugină
încercând să aflăm câte ceva
în loc de asta am dat de straturi peste straturi
de priviri pofticioase
bucăţi de pâine şi ciori care se scăldau în zăpadă
la un moment dat
te ţineam în braţe
intuiam că eşti acolo
căutând să aduni în diametrul unui cerc
dimensiunile destrămate ale unor gânduri
este martie ţi-am şoptit
şi în curând se va face noapte.

poezie de Irina Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De neputinţă şi trudă

ultima filă de fum
se risipeşte
în crivăţ pe braţe de nemir
departe de omul străzii
hologramă de trecut
de chin în formă continuată
in rem
De jure lumea poate
dăltui o viaţă mai bună
oricum ar fi ea cunoscută
doar de fapte bune
utile ca un fast-food în deşert
ca tălpile spre o insulă pustie
departe de omul străzii
De fapt în sala de lectură
e un amestec de yoga şi Buddha
cu teme de cuie şi miros de ceai negru
peste o faţă de masă
către mirare
departe de omul străzii
De aici până la stele
ard becuri întunecate
pentru ochii cadaverici căutând
în absolut toată ignoranţa
departe de omul străzii

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul rece

Curgea timpul miere din borcan
adică stup pângărit...
Curgea drumul de asfalt negru
prin câmpul părăsit...
Curgea un lichid lăptos spre cer
şi ploi de dimineaţă
coborau mantia de toamnă
peste sat,
din copaci prinşi în balamuc...

Cântul rece al nopţilor ce vin
se aşeza lin prelung din lemn,
că la nunta lor,
s-a sădit o stea,
că din stele mii,
multe sunt departe,
şi lumina lor se coboara încet
să plângă niţel pe drumul mişel...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi lomonosoviene

Scânteia revoluţiei,
roşul de toamnă
în mijlocul
unei străzi
năpădite
de niciundele
zărilor nocturne,
se aprinde în catedrala memoriei
tinerelor
aripi încordate
de dor.
(Nişte) pui proaspeţi
din găoace,
silabisind cotcodăceala
din jur,
suntem...
Parcă dornici
de a reveni
la liniştea oului
din care ne-am clocit...
Parcă susurul
de şarpe cu pene
se prelungeşte în întuneric,
lovindu-ne palpitaţiile
poliritmic, electrizant,
sudoare sardonică
pe palmele şi frunţile
noastre, inumane,
de păsări hoinare,
peste mări şi ţări,
prin basmele buneilor
care îşi curăţau obrajii
văzându-şi nepoţii
ca prin vis,
după coşmarul marţial
care a susurat
prin crivăţul
unei omeniri
de pufoşi
melancolici,
iar,
felinarele selenare,
prea chioare
pentru nişte lacrimi goale,
îndrăgostite
de motoarele electrice
pe care le îmbracă
în table lucioase,
se tânguiesc, solemn,
către un timp
când erau imaginaţie,
când orice ram gros
le-ar fi urcat spre cer
pentru a face strajă
unor uliţe neguroase,
mâloase şi rele,
pe care s-au chinuit
paşii buneilor,
şi bunicilor,
căutând
ziua de mâine...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de toamnă

E-un timp frumos de toamnă ruginie,
Sunt strânse roadele de pe câmpie,
Dar, după cum au tot prezis prorocii,
Un alt guvern va număra bobocii!

epigramă de Sorin Cotlarciuc din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", epigramă selecţionată dintre cele primite (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de oraş

am văzut negeneraţia tăcând...
i-am admirat urletele mimate cu diezi...
am călcat pe urmele animalului sfânt...
acolo am rămas să-mi cresc fantoma/
am oferit măşti alternative,
umbrele le-au fost rupte,
li s-au descoperit crochiurile.
Le-am colecţionat drept amintiri.

ce erau mai mult decât amintiri(?)
ce se numea negeneraţie în definitiv...

Am stors tot ce a curs din astea,
timpul era singura urmă rămasă,
era textura texturii,
era chimia unui viitor aşa cum a fost scris.

Le-am văzut liniştea de buduoar...
muribunzii intoxicaţi cu filosofii...
toga unor regi muţi...
purpura plânsului spre zei.
Am văzut cât de mult ne culcam pe o ureche
şi o lăsam în ecou de peşteră,
organ pentru vânătoarea animalului sfânt.

Am văzut drumul pe care au mers,
am plâns şi râs deopotrivă,
atât cât era zarea...
atât cât sorbeam infinitul...
atât cât mai puteam urmări animalul...

Am văzut umbrele îngheţate ale nefericiţilor.
Le-am evitat lacurile de lavă îngheţată,
de fiecare dată pulsul m-a biciuit,
de fiecare dată m-am pripit în văzul lumii.
Umbre am văzut, de nu ştiu ce animal mai căutam...
eram mulţi...
rămâneam niciunul...
rămâneam un fir de timp de care să tragi
în drumul nostru către animalul sfânt...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând hoinar peste zăpadă

Gândul meu hoinar străbate
noapte neagră, fără stele,
coborând încet spre casa
unde zorile-am văzut.
Printre dealuri se abate
vântul care cântă jale.
Tinda case-i o ruină
ce se pierde-n amintiri,
iar ferestrele uimite
mă privesc ca pe-un străin.
În grădină, florile sub gheaţă
stau în aşteptări necontenite,
să răsară-n primăvară
tinere şi parfumate.

Gândul mă îndeamnă
peste pragul casei să păşesc
să privesc pereţii
scorojiţi de timp.
Dintre rame înnegrite
mă privesc tăcuţi şi cu dojană
cei ce au fost şi nu mai sunt.

Ca un bulgăr de zăpadă
gândul mă loveşte-n faţă,
aprind candela iertării
către cel urcat pe cruce.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât încă iarnă-ţi sunt...

Iubesc tăcerea din zăpezi şi liniştea de sub troiene
Şi albul n-aş vrea să-l ating, când mi se-aşterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aş preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.

Şi-aş îngheţa visele toate şi nopţile le-aş îngheţa,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbiţa
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.

În calendare ghioceii se prind în zi de Mărţişor
În hora florilor şi-a nopţii în care nasc iubiri şi dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre şi sub ninsori să mai rămân.

Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheaţă în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ţi sunt!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru crăpatul zorilor

Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbuşit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ
Gândul nu mă mai ştie cum sunt

Ah, de-aş putea
să te iubesc
fără amintiri!...
Cin' ne-ar mai şti între-atâtea neştiri?

... degeaba se-alungă-napoi şi-napoi, pătimaş,
câmpiile moi, câmpiile reci de sub paşi...
tot mai aud prin întunericul şerpuitor
pietrele-n lut cum se dor

Hai, vino!...
De-acolo, departe, sub dungile vechi de pământ
te-adăst în lumini să te-aprinzi, să te pierzi
... Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ...
Gândul nu mă mai ştie cum sunt
dar ţi-oi aprinde, în pălmi, flăcări verzi...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am râs, după care m-a ridicat de pe scaun şi am păşit în mijlocul localului, unde îţi intrau luminile în ochi şi-ţi creau o stare mişto, ca şi cum tocmai ai fumat ceva tare. Mda, pentru asta plecasem de acasă. Pentru momente din astea dilii, care nu vin ele să te caute în bârlogul tău ci, pentru a le avea, trebuie să scoţi capul la intrare şi să aştepţi, cu ochii plini de soare, ceva. Ceva, orice.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul singurătăţii

călătoresc pe bancheta din spate a timpului
drumurile sunt lungi şi anevoioase
traversez peste râuri şi fluvii
şi ajung în oraşele aglomerate ale planetei

mă pătrund emoţiile şi ochii nu mai văd
întregul în care mă pierd
vreau să-mi notez cu nerăbdare
orice impresie care-mi rămâne-n gânduri

se amestecă anotimpurile şi devin altfel
înscriu fiecare zi pe câte o filă
uit clipele care trec prea repede
şi fotografiez tot ce mi se pare deosebit
şi o memorez pe retină

hoinăresc până-n târziul nopţii
lumea are credinţa şi Dumnezeul său
la care se apleacă cu aceeaşi evlavie
pentru iertare păcatelor nebănuite

seara fac elogiul singurătăţii
scriu şi nu mai am cuvinte pregătite
nu pot lăsa oboseala să mă domine
până când desenez în culori stampe
şi capăt liniştea care mă împinge la somn
un somn în care vacarmul şi nerăbdarea
mă pregătesc pentru noul teritoriu necunoscut

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizantemele omului nou

Prin noi înflorea melancolia,
crizantemele de toamnă a lumii.
Acele ceasului
la douăsprezece şi jumătate
sau şase fix... Coloana infinitului
ne privea fără chip,
poate un naos vertical?
O mare înălţare de martiri
ori o cascadă de sacrificii,
captivi între războiul împăraţilor
cu războiul indivizilor
cu războiul sufletelor întru eternitate.
Am tras un bumb în zid
să las semn de lacrimă metalică,
grosolană şi rece.
Acolo am vrut să scriu despre capătul
omului nou.
Primul pas afară din eon,
din marea criză a spiritului meu
martor şi torturat
într-o mulţime de spectatori
saturnini,
ameţiţi cu tării scumpe ca prohibiţia din America
sau din simţul comun...

La flori, ce să vezi(?), puzderie
de albine triste coborau
parcă din norii de vată ai minţii
înlăcrimate şi uitucă,
coborâţi să aducă negură
cât să le priească melancolicilor,
deşi pulsul sangvin ne călărea
încă de la început,
încă din lacul învierii noastre
din rărunchi...

Colac peste pupăză, un poliţist
a scos fiola acestei lumi
să suflăm în ea,
pentru a ne descoperi morbul
şi incompetenţa câmpului de flori care creştea din noi.
Am văzut atunci cum m-au descoperit,
cum au găsit amprenta mea pe trăgaci,
cum au cules bumbul într-o punguţă
apoi s-au tăinuit.
S-au depărtat zbierând către cer
un fel de nuncă de cocos

Ce să vezi atunci că tăria parfumului
tern şi melancolic
a îndurerat încă şi aldehida
care îşi strânse la piept spaima mea,
scoase o ceşcuţă de ceai
din porţelan fin, alb, smălţuit
apoi din nişte frunze ofilite
şi-a turnat ceaiul înmiresmat
agitând elegant
şi oftând...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animus humanitatem rediviva

această, oboseală de pământ...
aceste(!) aripi de puf golite(?)
aceste(!?) mulţimi de obligaţii...
aceste neputinţe de muritor!

acestora le rodim din abis
(către ele.)
- prizoneri căutând lanţurile de om,
condamnaţi la bucurie,
şi fără de silă -

noi
Noi
N
O
I

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa din viitor

Îmi amintesc, din nou, de ce va fi,
În viitorul dintr-un vis ce-a fost,
Dar l-am trecut în cele fără rost
De care n-am mai vrut, nicicând, a şti.

Şi iarăşi văd în visul ireal
Un viitor ce poartă amintiri.
Nici azi nu-mi sunt, nici ieri n-au fost trăiri,
Dar sunt acolo-n vis ceva real.

Apar, plutesc un timp în jur, dispar,
Scântei din focul încă neaprins,
Ori fulgi pe care iarna nu i-a nins
Şi-aşteaptă viitorul când apar.

Sunt amintiri ce nu s-au petrecut
Şi aşteptări pe care nu le am
Din vremea-n care-n viitor aveam
Un foc rămas cenuşă, în trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri neuitate...

În pervazul de la geam
Ploaia bătea cadenţat,
Împletindu-se frumos
Cu amorul sufocant
Care mult timp ne-a curtat.
Duetul iubirii noastre,
Amintiri cu suflet cald,
Preţuite sunt acum,
După ce s-au deşirat.

poezie de Valeria Mahok (15 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri neuitate...

În pervazul de la geam
Ploaia bate cadenţat,
Împletindu-se frumos
Cu amorul sufocant
Care mult timp ne-a curtat.
Duetul iubirii noastre
Amintiri cu suflet cald,
Preţuite sunt acum,
După ce s-au deşirat.

poezie de Valeria Mahok (15 mai 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, dureri, lumi

nu ne pasă sau nu putem?
durerile mării nu sunt oameni
durerile întinsei câmpii nu sunt oameni
durerile statului nu sunt oameni
durerile facerii nu sunt oameni
durerile astea nu se simt
vorbele astea nu se spun
vorbele astea nu se aplică
vorbele astea nu se decid
vorbele astea nu se votează
lumea asta nu e un cvorum
lumea asta nu e un senat
lumea asta nu e o vorbă
vorba asta nu e o durere
cealaltă simţire e omul paralel
omul profund care nu e cunoscut

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutându-mă

Căutând în tine un drum spre mine,
Căutând în tine un drum spre tine,
Căutând în tine un loc unde să-mi odihnesc sufletul,
Căutând în tine locul unde este sufletul tău,
Căutând în tine ochii mei,
Căutând în tine ochii tăi
Mă căutam pe mine în tine,
Te căutam pe tine în tine,
Căutam în tine un vis al meu pe care să-l visăm,
Căutam în tine un vis al tău pe care să-l visăm,
Căutam în tine primăvara mea,
Căutam în tine primăvara ta.
Căutând în tine drumul spre mine,
Căutând în tine drumul spre tine,
M-am rătăcit şi s-a întamplat ceva,
Nu ştiu ce s-a întâmplat,
Dar sufletul tău s-a închis.
Şi am rămas afară căutându-mă...

poezie de Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu pleci...

Să nu pleci cât e timp de trecut pe sub plopi,
Cât mai curge pe piatră o apă târzie.
Chiar de plouă-n amurg, nu te teme să-ngropi
Ce-ai avut mai de preţ în corabia vie.

Să nu strigi cât e timp de visat pe sub tei,
Cât e timp de iubit lângă frunzele nopţii.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Încrustează un semn pe sprâncenele porţii.

Să nu pleci, ochii mei nu mai ştiu ce-i cu ei;
Să-i împaci, cum ştii tu, pân' la ceas de trezie.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Trandafirii, doar ei, ne vor sta mărturie.

Să nu strigi cât e timp de cules trandafiri,
Cât e timp de urcat în cetatea iubirii.
Vor veni la ospăţul stelar amintiri
– Să nu uiţi, să nu uiţi să le dai trandafirii.

Să nu strigi, să nu pleci, să nu uiţi să trăieşti
Tot ce crezi că-ţi va fi de folos la nuntire.
Trandafirii sunt cei mai curaţi şi fireşti
Vestitori că vom fi: tu mireasă, eu mire.

Să nu pleci cât e timp de rămas lângă crini,
Cât e timp de trăit şi de mers către viaţă.
Ca să poţi curăţa trandafirii de spini,
Nu uita să te speli cu iubire pe faţă!

poezie de Cornel Armeanu din Între două lumini
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri neuitate...

Pe pervazul de la geam ploaia bate cadenţat,
Împletindu-se ritmat cu clipe de neuitat,
Care mult timp ne-au curtat.
Duetul iubirii noastre amintiri cu suflet cald,
Preţuite sunt acum, după ce s-au deşirat,
În ritmuri de neuitat.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!