Cântul rece

Curgea timpul miere din borcan
adică stup pângărit...
Curgea drumul de asfalt negru
prin câmpul părăsit...
Curgea un lichid lăptos spre cer
şi ploi de dimineaţă
coborau mantia de toamnă
peste sat,
din copaci prinşi în balamuc...

Cântul rece al nopţilor ce vin
se aşeza lin prelung din lemn,
că la nunta lor,
s-a sădit o stea,
că din stele mii,
multe sunt departe,
şi lumina lor se coboara încet
să plângă niţel pe drumul mişel...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul curgea molcom în pofida şoaptelor nerostite. Mă priveai şi simţeam cum zâmbetul tău muşca cu sete dintr-o dorinţă veche. Sufletul imi era aruncat in temniţa dorinţelor interzise. Negreşit, tu cunoşteai drumul spre o inimă straină de raţiuni ipocrite, într-un amalgam de gânduri târzii. Câteodată, o furie stranie cuprinde veşmintele iubirii. Ştiu, trebuie să plec. Totuşi, in lumina proaspătă şi rece a zorilor, tu păşeşti mândru în inima mea...

Andreea Palasescu (20 ianuarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greu în zbor

curgea basmul modern în triunghi
sau stea şi se alimenta cu energie
din univers şi ochiul era aşezat
cuminte pe colţul de munte
dezgolit sub calul ce executa
scheme vechi de şah tridimensional
învăţat acum zeci de mii de ani
împăratul în mantie roşie şi cască
era împărat cu sceptru ce părea
o armă cu raze cum n-a fost niciodată
curgea basmul prin secunda tăvălită
în praf cosmic pilit de galaxii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar Parisul curgea sub ferestrele mele, şi la acelaşi ceas — dincolo de zări — sub cerul frumoaselor câmpii româneşti, curgea şi un alt oraş — curgeau Bucureştii — pe sub ferestrele celor care fac parte din sufletul meu...

Alexandru Macedonski în Maestrul din oglindă (1912)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hâc, şi la mai mare

Curgea şampania în valuri
În noaptea când trecurăm hopul
Nu ne-atinsesem încă scopul
Erau serbări, erau regaluri...

Eu, tu şi el pierdurăm clopul
Participând la cele baluri
Curgea şampania în valuri
În noaptea când trecurăm hopul...

Îţi aminteşte? ţi-am dat prosopul
Ziceai că vrei să urci pe dealuri
Aveai şi alte idealuri
La sticlă când pierdusem dopul...

Curgea şampania în valuri!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam impresia că reprezint o punte peste o apă, o punte care separă sau uneşte două maluri a două meleaguri total diferite, unul verde de primăvară, celălalt galben şi rece de toamnă târzie; sub această punte curgea apa izvorâtă din izvorul sufletului meu, o apă formată din două braţe paralele care nu se uneau niciodată, separate de un mic dâmb de pământ; un braţ cu apă lină, apă cristalină ce curgea liniştită în vale şi un braţ cu apă învolburată, aruncând mici valuri înspumate clipocitoare cărând mici pietricele pe care apoi le lăsa curate la mal. Dacă se rupe puntea va cădea peste cele două braţe lăsând separate cele două maluri, lăsând în urmă cele două fiinţe diferite ale aceleiaşi inimi greu încercate de viaţă.

Elena Buznă în Marea horă a vântului (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul epuizării...

.. acestei negeneraţii

Acestei negeneraţii i-a lipsit gâtul
deşi îşi purta capul
pe perna norilor
ba chiar peste ploi

Chiar peste ploi
semnele vremurilor
ridicau curcubee
admirate de visătorii
de plumb din blocurile de asfalt

De asfalt erau lipite cuvintele şi şoaptele
purtate în lume
până ce va face gât

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea furtunii

Era o linişte deplină pe-atunci
şi-mi auzeam fricile ţipând;
Era un ţipăt ca de prunci.
Şi dintr-odată mă cuprinde-un gând,
apoi altul, apoi mai multe, apoi mă pierd...
Hoarde de gânduri galopante
îmi tropăiau instant în craniu
şi inima mea temătoare
se prefăcea în ţărână sub copitele lor.
Tot cerul acela plin de nori
se sprijinea pe umerii mei
şi din când în când îmi tuna în timpane,
revărsând peste mine topitura lichidă
a unui vechi talisman de aur.
Şi curgea lava pământului,
curgea peste mine,
erodând şanţuri adânci pe trupul meu,
dizolva treptat bucăţi de viaţă din mine.
Şi iarăşi, subtil, trăsneşte a linişte în juru-mi.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort. Odă luminii

Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Şi caldă erai, mai caldă decât noi...
Lumină topită în noroi!

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis
rece,
şi timpul a trecut mai lent
aşa cum totul trece
prin noi,
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis...
Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Te-am avut, te-am pierdut
şi-n ceruri răsare o umbră –
e noaptea noastră,
a celor pustiiţi.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Sus... departe încă...
Mâna ta se stinge în picături de ceară
şi-mi străpunge grumazul
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Şi din căderi învaţă apa
să urce până la nori
în noaptea nopţilor, adâncă.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stătea lângă femeia pe care o ucisese

mii de femei prin mii de secunde
legate de braţul crucii
mii de femei ierburi înalte treceau încet tăcute
legate de braţul crucii
li se umflaseră picioarele negre de friguri dragoste şi ură
legate de braţul crucii
Un strigăt de om condamna fluviul
care curgea alb fluturându-şi pălăria
Un altul ne strângea mâinile povestitor
Stătea lângă ea printr-o dimensiune ciudată
îndrepta legătura până când
binecuvântări drepte pregăteau o petrecere
şiruri de feţe pământii
loveau umbra aceea care curgea alb
reflexie în oglindă pierdută iremediabil
cea care lua
mai mult decât primise

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către Kerity

Îţi aminteşti cei doi bătrâni pe lângă care-am trecut
pe drumul către Kerity,
cu rucsăceii lor aşezaţi pe pavelele ude ale trotuarului,
privindu-ne cu ochi obosiţi şi lipsiţi de lumină
prin ploaia care curgea nemiloasă, pentru ca apoi
să scruteze stâncile şi linia albă a mareei?
Stafii înfrigurate care-au fost odată copii,
soţ şi soţie, tată şi mamă,
uitându-se la noi cu ochi goi şi-împietriţi;
ai văzut vreodată ceva mai îngheţat
sau mai bătrân.
Dar noi, îmbrăţişaţi,
nu am simţit frigul.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis

Zăceam, la ceasu-amiezii, într-o vale
Din Daghestan, în piept cu-o rană grea;
Şi sângele cu picături domoale,
Din rana încă proaspătă curgea.

Jos pe nisip zăceam în nemişcare;
Stânci mari se-ngrămădeau în jurul meu
Şi-nfierbântându-le, cumplitul soare
Mă dogorea; dar eu dormeam somn greu.

Visam; şi-n vis vedeam o sărbătoare
Din ţara mea şi vii lumini lucind;
Femei frumoase-n păr cu câte-o floare
Vorbeau de mine, vesele, glumind.

Şi numai una singură, deoparte,
În vorba celorlalte nu s-a prins;
Şi sufletu-i întunecat de moarte
Era de-un trist şi straniu vis cuprins.

Vedea, la ceasu-amiezii, într-o vale
Din Daghestan, un trup cu-o rană grea;
Şi sângele, cu picături domoale,
Încet, încet, răcindu-se curgea.

poezie celebră de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

întotdeauna eu am mers alăturea cu timpul
când el curgea în infinit, alene
eu zi de zi în braţe la moş ene
îi dăruiam jumatea mea de viaţă, pur şi simplu

că-aşa îmi e sortit de la-nceputuri
pentru orice pe lume mi se iau tributuri
şi pentru orice zâmbet am la rest un plâns
şi pentru orice zi-o noapte tot a nins
şi pentru orice floare mi se dau zăpezi
şi pentru orice vis-un întuneric în amiezi
şi pentru fostele şi actualele iubiri
sunt ciugulit de inocenţe de delir
şi pentru tot ce las în urma mea
nimic şi nici odată n-oi ierta
chiar dacă timpul meu se va opri
chiar dacă tu la fel mă vei iubi...

întotdeauna eu am mers alăturea cu timpul
când el curgea în infinit, alene
dar oare ce va fi dacă moş ene
îmi va restitui jumatea mea de viaţă, pur şi simplu?

poezie de Iurie Osoianu (23 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-lui Adrian Maniu cu prilejul apariţiei volumului său Drumul spre stele

Când am citit Drumul spre stele,
Mi-am spus la cea din urmă stanţă:
De... drumul poate-o fi spre ele;
Dar pân' la stele - ce distanţă!

epigramă de Tudor Măinescu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsările călătoare

De cînd toamna a venit
Cuiburile-aţi părăsit
V-au alungat de la noi
Vânturi reci, geruri şi ploi.

Copacii-s pustii şi goi,
Voi plecaţi spre alte zări,
Zburaţi peste mări şi ţări
Şi vă-ntoarceţi iar la noi.

Mi-e dor de voi, de cântul vostru drag!
La primăvară vă aştept în prag!
Veniţi! V-aştept! În cântul vostru dulce,
O altă toamnă, spre apus, veţi duce

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţionat până la vorbe

S-a oprit într-un vis "comun", departe de orice "închipuire" a vreunei negeneraţii... din câte se laudă că sunt, răpus de umbrele crucilor de pe alee...
Emoţionat că nu poate vorbi pe măsură... tăcut destul cât să moară, răpus de umbrele crucilor de pe alee...
Îngerii au ieşit din camuflaj peste Lună, au dansat cu mâinile între aripi, l-au privit topindu-se printre umbrele crucilor de pe alee
Consiliul local a tăcut în şedinţa cu presa printre crucile de pe alee
Oraşul prea-luminilor visa în el datorită crucilor de pe alee
Din pământ ieşea ambrozie, din cer curgea mană
Zăcea tăcut de extaz
pe un vis mecanic făcut meştereşte de inginerii germani cu furculiţe franţuzeşti
Îşi lăsa pulsul să vorbească

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul de centru

Se-ascunde lumina-n vârtejuri de vânt
Să fie un far peste timpul trecut,
Adună o clipă tăcerea-n cuvânt
Când drumul o duce de unde-a-nceput,

Sălbatec o muşcă precum un şacal
Chiar frigul rămas la hotarul ascuns,
Rănită se-ntoarce cu ultimul val
Să fie scăpare din negrul pătruns,

Din drumul furtunii se-nalţă spre cer
Secunda rămasă să fie zăvor
Şi cercul se-nchide prin stele ce pier
Iar punctul de centru pătrunde în dor,

Lumina ne spală mereu de păcat
La capăt de lume să-i fim ziditori,
Iar drumul se-ntoarce de unde-a plecat
Şi cercul se-nchide din noapte în zori,

Se-ntoarce lumina-n vârtejuri de vânt
Să fie cărare prin ploaie şi ploi,
În punctul de centru devine cuvânt
Ce duce păcatul pe umerii goi.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziaristele (1)

În ziarul de astăzi e ploaie,
negură de gânduri.
Norii coloniali
deplâng insulele albite
sau albitee,
aşa cum ai zice: "lactee",
adică
"din lapte"; dar ce să faci(?)
atunci cu lipsa de coloană,
spre exemplu la florile de ziar
care sug vlaga luminii
peste zi, peste petale, peste culori;
sau la frunzele de hârtie, verde-vejtejit,
opalescent, din lumina asta
chioara de abjur...

Apoi dai pagină, auzind-o
în foşnetul obositor,
monoton, până ce de la atâtea
ploi peste globi şi orbite
nu mai poţi descoperi
de ce somnul planetelor
nu naşte doar zile senine...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis ce eşti

Abis ce eşti,
Eşti rece, şi de ceaţă-nvăluit
Eşti drumul fără de sfârşit,
Mă chemi spre tine, chemarea ta e rece,
De al tău hău, nimic nu poate trece.

Mai stau o viaţă şi cu riduri multe,
Mai stau un veac, chiar şi pe stânci abrupte,
A ta prăpastie cu vrute şi nevrute,
A tale stânci în pietre fie rupte.

Nu-i timp, nici ceasul nu va bate,
Doar vântul aprig încet mă dă pe spate,
Voi fi tot lângă prispa mea de-o viaţă,
Nu m-aştepta, mai am un pic speranţă.

Îngeri sublimi, veniţi de mă luaţi,
Spre cer, Tu, Doamne, doresc să mă înalţi,
Te las abis, rămâi hain şi rece,
Nu am nimic cu tine de-oi petrece,

Aici e doar iubire printre stele,
Rămân o stea, rătăcitor cu ele,
Rămân o stea

poezie de Petru Hadbavnic (24 decembrie 2014)
Adăugat de Petru Hadbavnic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de noapte

Pe hamacul lunii
Ne-am dat întâlnire.
Pe scara de argint
Urcai ţinând în mâini
buchet de stele.
Iubitule! Chip îngeresc,
Cum să nu-ţi dăruiesc
Steaua inimi mele.

Valsul astral,
Paşii destinului ne împleteau.
Aurorele boreale,
Culori în trena veşmintelor ţeseau.
Ochioşii luceferi,
Drumul fericirii ne luminau,
Inima în torţă vie
Se aprindea, de dragul tău.

Sub pletele vârstei,
Tâmplele-ţi zvâcneau dureros.
În braţele tale am uitat, că visez.
În abisul, ochilor tăi
Se năştea fericirea,
Iar torentul iubirii aşteptate
Curgea spre inima-ţi ce în piept,
Ascultam cum se zbate.

Hai să fugim, de toţi şi de toate,
Iubindu-ne peste poate,
Nimeni de grijă să nu ne poarte.
Noaptea ne e mamă,
Visul ne e tată,
Călătorind spre infinit,
Surprize, în praguri ne aşteaptă.

poezie de Valeria Mahok (19 august 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea pacea în sânge deşi prin vene îi curgea războiul.

citat din David Boia (15 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!