Suspin de candelă
cunosc legi divine dar și omenești
mi-ai intrat în suflet printre catrafuse
bucurii și amintiri azi le răscolești
gem în depărtare emoții apuse.
prietenia noastră a fost o minciună
regretele îngheață într-o indiferență
secunde mâhnite în clepsidră se-adună
ca nisipul în valuri de interferență.
în candelă pâlpâie lumina difuză
lucruri banale îmi amintesc de ține
n-ai fost nălucire, inima refuză
să te dea uitării printre serpentine.
candela aprinsă suspină în noapte
inima tresaltă cu amare șoapte.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre secunde
- poezii despre prietenie
- poezii despre noapte
- poezii despre nisip
Citate similare
Emoții perfecte
speranța-i un vapor cu zece nivele
a ocolit pericole în Triunghiul Bermude
trăiește aventuri transpuse-n nuvele
se afundă în valuri printre baracude.
speranța mea-i un suflet de vioară
nopți și zile cântă armoniile vieții
petală de iubire într-o floare rară
scăldată-n lumina și roua dimineții.
speranța-i o minune ține moartea departe
împarte cu mine speranțele tale
freamătul romantic ascuns într-o carte
cerul să ne umple cu surse vitale.
emoții perfecte, speranțe selecte
toate implicate în zeci de proiecte.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre zile, poezii despre vioară, poezii despre rouă, poezii despre romantism, poezii despre pericole sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Vis tropical
ascult nisipul magic pe a mării firidă
în laguna albastră printre palmieri
e vara viselor este vara toridă
razele fierbinți topesc polimeri.
mă simt în valuri sirenă candidă
cântecul meu e desprins din tăceri
ascult nisipul mării întins pe firidă
în laguna albastră printre palmieri.
sub clar de lună argintie splendidă
ascund printre corali amintiri de ieri
printre valuri de spumă o steluță silfidă
îmi atinge trupul cu calde mângâieri.
ascult nisipul magic pe a mării firidă
în laguna albastră printre palmieri.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre tăcere, poezii despre trecut, poezii despre muzică, poezii despre inocență, poezii despre amintiri sau poezii despre albastru
În urma ta
ÎN URMA TA
În urma ta plouă cu lacrimi amare,
De dor și iubire, ce-n suflet mi-ai lăsat,
Și se revarsă pe-a speranței cărare,
Când te privesc venind în visul adorat.
Te cheamă inima, de tristețe ninsă,
Să-i fii oaspetele de odinioară,
Cât mai este mir în candelă aprinsă,
Pentru iubirea trăită prima oară.
Ca ieri te mai aștept, înaripat de dor,
Să mă-ncălzesc la soarele din privire,
Iubirii mele caste să-i fii protector,
În tainele ei să nu vină alt mire.
În urma ta suspină vechea lăută,
Ca jalea jurămintelor rătăcite
În iubire de sufletul tău cusută
Cu fire de sentimente aurite.
Se stinge făclie în candela vieții
Și-al inimii ecou, ce n-a fost auzit
De așteptări înghețate în nămeții
Veșniciei, cu sufletu-mi înzăpezit.
Iunie 2014
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din De dragoste și dor (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre zăpadă, poezii despre inimă sau poezii despre vinovăție
Prietenie solară
(lui Dumitru și Aureliei)
te-am primit în suflet ca pe un soare
ți-am închiriat un loc eliberat de bezne
emoții tari alunecă spre glezne
prietenia noastră este înfloritoare.
în colecția de amintiri tu ești prezent
te simt ca pe un înger păzitor
atingi răsăritul cu elanul zburător
faci timpul prețios, polivalent.
cu pianul și vioara hai să facem spectacol
fericirea germinează în câmpul iubit
se împlinește visul cu tot ce mi-am dorit
prietenia noastră atinge un miracol.
mă înalt cu ține în albastru zenit
răsfățați de soare pătrunși de oracol.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsfăț, poezii despre Soare, poezii despre înălțime, poezii despre îngeri sau poezii despre zbor
În emisfera slovelor
steaua mea veghează cerne vise peste mine
e noapte târziu dar nu pot să adorm
gândul ce suspină în poem îl transform
cu ochii plânși nutresc armonii divine
pe marea iubirii vâslesc zi și noapte
lacrimi și regrete le arunc în valuri
lumini pătrund în mine calde voaluri
sfătuindu-mi inima și sufletul cu șoapte
îmbrățișez cu gândul stele căzătoare
lacrimile lor se pierd în emisferă
nostalgii universale în mine se transferă
timpul meu se întregește cu versuri mișcătoare
nemurirea slovelor sufletul preferă
chiar dacă în lume toate sun pieritoare
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre stele căzătoare, poezii despre somn, poezii despre plâns sau poezii despre ochi
Pe boltă când apare luna
Când noaptea-i cu lună
Iubita-ți jură-n fraze parfumate
Iubirea-i nebună
Dar minte cum mințiră toate celelalte
Minciună, minciună
De n-ai fi tu iubirea n-ar avea cuvânt
Tu ești durerea
Ești mângâierea
Tu farmeci totul pe pământ.
Pe boltă când apare luna
Printre șoapte, când e noapte
Atunci apare și minciuna
Cu cununa ei de vis.
Și-atunci zefir
Și trandafiri
De fermecatele iubiri
Viața fără de minciună
N-ar mai fi un paradis.
Minciună, minciună
Tu dai iluzii dulci ca și morfina
Minciună, minciună
Tu ești otrava, ești plăcerea, ești lumina
Minciună, minciună
Prin tine farmecul vieții îl simțim
Și tot prin tine,
În nopți senine
Visăm, iubim și suferim.
Pe boltă când apare luna
Printre șoapte, când e noapte
Atunci apare și minciuna
Cu cununa ei de vis.
Și-atunci zefir
Și trandafiri
De fermecatele iubiri
Viața fără de minciună
N-ar mai fi un paradis.
cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre trandafiri sau poezii despre rai
Gânduri
În clipa-n care ne vom reîntâlni,
Și care sper că nu-i departe,
Te-oi lua de mână și-om porni,
Printre poeme scrise într-o carte.
Te voi întâmpina cu un buchet,
De versuri și cuvinte parfumate,
Și vom dansa apoi la un banchet,
Al slovelor din nalta societate.
Te-oi săruta pe stradă sub un felinar,
Înbrățișându-te-n lumina lui difuză,
Ca un poet cu suflet de ștrengar,
Căci tu mi-ai fost întotdeauna muză.
poezie de Paul Aelenei din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre gânduri, poezii despre dans, poezii despre cărți sau poezii despre cuvinte
Lucrări de suflet
caut prospețimea câmpurilor de lavandă
mănunchiuri violete le strâng pentru molii
ce zboară printre lucruri nebună sarabandă
rod amintirile cu savori de magnolii.
ura și disprețul otravă se combină
pentru inima creată din iubire
nu vreau să frângă zborul de colombină
ziua printre raze să surâdă-n privire.
bag aspiratorul în mine fac curățenie iar
aspir din suflet toată murdăria
păienjeniș de regrete, să mă bucur de har
să întâmpin sărbătoarea Sfintei Maria.
șterg icoane de praf mă scutur de amar
să readuc în suflet extazul, bucuria.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre sărbători, poezii despre sfinți, poezii despre murdărie sau poezii despre icoane
Leagăn de iluzii
se scurge-ncet nisip de aur în clepsidră
eu răspândesc în vânt suspine de femeie
se întorc din Olimp amintiri de hidră
răscolitoare și nemuritoare odiseie.
atunci când rătăcesc printr-un coșmar
și întunericul se cască la picioare
gândesc că Timpul e nebun, amar
și beau însetată aromată licoare.
pentru esențe fac și sacrificii
rostogoliri printre lucidități divine
gânduri lansate-n cer ca artificii
amăgiri și iluzii pe valuri anodine.
revelații dezghețate fericiri închipuite
leagăn cald de vis în clipe hărțuite.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre vânt, poezii despre sacrificiu, poezii despre picioare, poezii despre nebunie sau poezii despre fericire
Rondelul candelei aprinse
o candelă aprinsă liniște aduce
cu taine străvechi croite de sfinți
lumina fantomală mireasmă produce
minune care costă vre-o doi arginți.
tradiție purtată pe ușoară cruce
îmi amintește-n grabă de părinți
o candelă aprinsă liniște aduce
cu taine străvechi croite de sfinți.
au ridicat credința la o răscruce
să nu ne rătăcim ca scoși din minți
catapetesme de lumini ne vor seduce
iubitori până la sânge și cuminți.
o candelă aprinsă liniște aduce
cu taine străvechi croite de sfinți
rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tradiții, poezii despre sânge, poezii despre sfințenie, poezii despre seducție sau poezii despre cruce
Doina prieteniei
(lui Ninel si Mihaelei)
drumul spre inima ta l-am pavat cu versuri
prietenia noastră e-un curcubeu de gânduri
o scară de cuvinte urcă spre universuri
am spart între noi negricioasele ziduri.
tei au dat în floare ador parfumul lor
aleile spre tine s-au umplut cu miresme
adunăm în suflet splendoarea viselor
pictăm lumini albastre pe catapetesme.
cerul înstelat ne-învăluie cu șoapte
până la moarte noi vom fi împreună
martoră este Luna regină peste noapte
ani de prietenie pe-un șirag se adună.
ne bucurăm de viață în fiecare clipă
de armonii solare să nu facem risipă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură
Reflecții boeme
lărgesc universul cu gândurile mele
desele zboruri extind constelații
stelare lumini mi-au intrat sub piele
inima tresaltă prin mii de admirații
gândurile mele sunt frunze pe ramuri
s-au îngălbenit cu freamătul intens
emoțiile-s vrăbii ciripesc la geamuri
mă străbate toamna cu-nțelepciuni de sens
aud cum viitorul vine în pași de dans
am să îl întâmpin cu emoții placide
nostalgia clipei mă ține în suspans
dar aștept vise magice de la efemeride.
reflecții boeme sufletul le divide
în flux de sentimente cromatice lucide.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vrăbii, poezii despre viitor, poezii despre toamnă, poezii despre suspans sau poezii despre stele

Plecare amânată
Își cerne seara umbrele opace
pe-aleile cu dale-n keramit,
la marginea uitării, retrezit,
un gând rebel începe să se joace.
Cu neștiute semne de-ntrebare
aduce doruri printre amintiri
și dintr-odată vechile iubiri
din inima rănită vor să zboare.
Tresar atins de teamă, deodată,
aduc, în grabă, gândul înapoi
dar simt regretele venind convoi
pe-o aripă de vânt întârziată.
Se-aude-n depărtare o fanfară,
un tren rămas la ultimul peron
deplânge-n glasul unui saxofon
plecarea amânată peste seară.
O pace nesfârșită mă cuprinde,
surâsul tău s-așează peste gând,
aud în somn regretele plecând
spre liniștea uitărilor profunde.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin (2018)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre trenuri, poezii despre saxofon, poezii despre pace sau poezii despre jocuri
În ochii tăi, pădure
Când am fost trist mi-ai înveselit inima cu tril de ciocârlii
când am fost batjocorit ai scos fiarele pădurii înaintea lor
și m-ai salvat
când îmi era amar în suflet mi-ai deschis cărarea spre izvorul uitării și al iertării
când îmi era dor de o îmbrățișare ai lăsat lucrările tale și mi-ai înconjurat delicat trupul cu liane de carne acoperite cu nuferi
când mi-a fost cald mi-ai acoperit bolta cu crengile tale înverzite și m-ai făcut să resimt oricând și oriunde răcoarea dimineții
când mi-a fost sete mi-ai dat lacrimile muntelui în izvoare
când erau buzele uscate de dor mi-ai trimis roua de pe petalele
aripilor tale pentru a le umezi
când, în miez de noapte, mă ocolea somnul mi-ai trimis sunet de greier și păsări și am adormit
când eram pe patul de boală ai cules cu ramurile tale cele lungi acele plante ascunse, vindecătoare
iar acum, că sunt fericit, te-am căutat să te aflu
și în ochii tăi, pădure,
am înțeles că eram în inima unei femei.
poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre crengi, poezii despre verde, poezii despre trup și suflet sau poezii despre sunet
Cântec pentru inima mea
inima mea bate ca un clopot de turn
trezește la viață fiecare celulă
face să vibreze gândul taciturn
să zboare printre nuferi ca o libelulă.
inima transmite sângele spre glezne
energii din suflet mă pun în mișcare
strivesc sub picioare tenebre și bezne
în lumini astrale găsesc vindecare.
inima primește doar iubiri selecte
se armonizează cu ritm și cadență
nutrește veșnicia la zeci de proiecte
față de Dumnezeu crează dependență.
inima nu urăște e plină de afecte
dar duce lupte dârze pentru existență.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ritm, poezii despre religie, poezii despre nuferi sau poezii despre mișcare
Mi-ai fost...
Mi-ai fost Foehnul si ispita,
In zorii Primaverii, linistiti,
Cand ei purtau pe solduri cosuri,
Cosuri imparfumate, de ghioceii dulci.
Mi-ai fost un vant cald si uscat,
Ce mi-a atins iute, privirea,
Cand irisii mei orbi dormeau,
Sub pleoape moi, atat de linistiti.
Mi-ai fost ispita zi si noapte,
Cu pasi marunti, si mincinoase soapte,
Cand inima imi suradea ascuns,
In fata Soarelui, si-a Lunii mandre.
Mi-ai fost Foehnul ce-ai nascut,
Dorinta-n suflet, sa te cheme,
Sa-mi lasi din palme mangaiere,
Si o scanteie-n ochi, din dragoste.
Dar, nu a fost asa cu mi-am dorit!
Mi-ai fost ispita dulce si amara,
Un aer ce da foc si-apoi dispare,
Lasand in urma, aceste triste versuri.
poezie de Adelina Cojocaru (8 iunie 2017)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Se-adună anii
se-adună anii împovărați de zări
pe frunzele-arămii
lumina cade cenușie
din cerul răscolit de nori
și atât de aproape
în care și-au înfipt
ca niște rădăcini vârfurile lor
copacii
mă simt străin și fără rost
și-acea oglindă caut
cu chipul ce mi-a fost odată mie
nisipul în clepsidră grăbit se scurge
tot mai anost
iar clipa ce se naște
e deja târzie...
poezie din Leagănul toamnei, Editura Grinta, 2018
Adăugat de George Ioniță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre naștere sau poezii despre copaci

Glossă bătrânului din vechiul schit
Undeva, în depărtare,
La o margine de lume,
Unde s-a ascuns în zare
Privitor înspre genune,
Într-un schit uitat de vreme,
Un bătrân uitat de moarte,
Stă rugându-se-n tăcere,
Zi de zi, noapte de noapte.
Undeva, în depărtare,
Pustnic, izgonit de soartă
În singurătăți amare
Duce-o viață-nsingurată.
Cui amarul să și-l spună?!
Cine, plânsul să-i asculte?
Doar un colț străin de lună,
Gândul poate-i mai aude...
La o margine de lume
Pe cărarea îngustată,
Un păstor fără de nume,
Ca un înger se arată.
Penitent e ăn clepsidră
Timpul. Și e fără rost,
Barba i-e lungă și albă,
N-are nici un adăpost...
Unde s-a ascuns în zare
Umbra sa, el se oprește,
Sub a stelelor ninsoare,
Spre odihnă poposește.
Rai dumnezeiesc de miere,
Mir pe fruntea sângerândă,
Penitent în vremuri grele,
Pleacă mâna tremurândă...
Privitor înspre genune,
Ca un mort cu ochii reci,
Cade-n dulce plecăciune
Spre a adormi pe veci.
Cioplitor de cruce, încă,
Simte-a crucii lui povară.
Rana-n suflet i-e adâncă
Și a început să doară...
Într-un schit uitat de vreme,
Condamnat la ghilotină,
De secunde și de semne,
Stă bătrânul la odihnă.
A plecat de-acasă-n taină.
Ușa înspre mântuire
A deschis-o. Altă haină
L-a-nțolit cu fericire...
Un bătrân uitat de moarte
Cumpănă și resemnare,
În a vieții sale noapte,
Caută drumul spre soare.
Clopot, duce-n depărtare,
Plânsul său, ca o poruncă.
Râu de litere amare,
Dulce dor și dor de ducă...
Stă rugându-se-n tăcere,
La altar de ramuri frânte...
Conuri de lumânărele,
În mâinile-i tremurânde.
Brazi, mireasmă de tămâie
Și stihii îl înconjoară...
Soarele, ca o gutuie,
Printre ramuri se strecoară...
Zi de zi, noapte de noapte,
Ca un munte stând de veghe,
Printre îngeri, printre șoapte,
Caută un gând-pereche.
Vis în albie de lut,
Strune risipindu-și cântul,
Un bătrân, pe-acest pământ,
Își respectă jurământu.
Zi de zi, noapte de noapte,
Stă rugându-sen tăcere,
Un bătrân uitat de moarte,
Într-un schit uitat de vreme.
Privitor înspre genune...
Unde s-a ascuns în zare?!
La o margine de lume,
Undeva, în depărtare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre început sau poezii despre vestimentație
Pe marea iubirii
pe marea iubirii vâslesc zi și noapte
valuri entuziaste mă-mbrățișează tandru
inima ascultă pure, curgătoare șoapte
lacrimi și regrete nu au loc în cadru.
nu sunt pirați să îmi fure comoara
de sentimente de emoții senzuale
în voaluri de lumini coboară seara
cu vise cu seducții ancestrale.
îmbrățișez cu gândul stele căzătoare
lacrima lor se pierde-n univers
poate se întorc în umane izvoare
să aducă-n tristețe magic revers.
iubirea lor rupe lanțuri și zăvoare
cu spiritul liber să plămădească vers.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre senzualitate

Într-o noapte
privesc orizontul cum plânge
aici, între ape
lumina a răsărit sau poate a pierit
printre învolburate ape
s-a stins plângând printre șoapte...
pe țărm, vântul bate și bate
sălbatic în noapte
aici, peste ape
corăbii vin sau pleacă, pe ape
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniștea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre marină