Plecare amânată

Îşi cerne seara umbrele opace
pe-aleile cu dale-n keramit,
la marginea uitării, retrezit,
un gând rebel începe să se joace.

Cu neştiute semne de-ntrebare
aduce doruri printre amintiri
şi dintr-odată vechile iubiri
din inima rănită vor să zboare.

Tresar atins de teamă, deodată,
aduc, în grabă, gândul înapoi
dar simt regretele venind convoi
pe-o aripă de vânt întârziată.

Se-aude-n depărtare o fanfară,
un tren rămas la ultimul peron
deplânge-n glasul unui saxofon
plecarea amânată peste seară.

O pace nesfârşită mă cuprinde,
surâsul tău s-aşează peste gând,
aud în somn regretele plecând
spre liniştea uitărilor profunde.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul convolut

Cu umbrele întinse peste seară
ajung regrete rupte din trecut,
se-aşază pe o margine de scut,
să le ascult povestea-ntâia oară.
Şi vor să-nceapă toate deodată,
eu aş dori să le ascult pe rând,
dar simt că se apropie dansând,
iar dansul se învârte ca o roată.

Se-aude-n depărtare o fanfară,
un saxofon coboară în bemol –
pe volta suplă dintre fa şi sol
regretele din horă parcă zboară.
Încearcă să ajungă pân' la stele,
diezii din fligoarne mă rănesc,
dar un becar, aproape nefiresc,
se zbate între dorurile mele.

Adun, în grabă, gândurile toate,
le spun să te aducă din trecut –
cu un regret din dorul convolut
să te aşeze-n patul cu păcate.
Dar dorul să rămână la fereastră,
de strajă să ne fie până-n zori,
iar la sfârşit să ne aducă flori –
garoafe roşii, puse într-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-adună anii

Ah, cum se-adună anii peste noi,
venind cu amintiri necenzurate!...
Privesc prin ceaţa vremii înapoi,
mă pierd în umbra clipelor ratate.

Adesea mă întreb: de ce-am ratat? –
poate ajung să înţeleg mai bine...
Mureau în toamnă zilele senine,
plecai târziu c-un tren accelerat!

Eu am rămas privind de pe peron
un ultim gest cu mâna de pe buze,
sărutul tău trimis din ultimul vagon
purtând cu el regretele confuze.

Parcă îl simt şi azi deasupra mea,
plutind prin cameră, în prag de seară...
Stau la fereastră si privesc afară,
pe cer dispare-n haos încă-o stea...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-o aripă de vis

Pe-o aripă de vis, în prag de seară,
iubiri trădate se întorc pe rând
să îmi aducă-n margine de gând
regrete lungi pe strune de ghitară.

Ajung târziu cu amintiri lăsate
în golful strâmt al unui mic fiord
pe vânturile reci din polul nord,
să-mi răscolească vechile păcate.

Dar nu le cer nici milă nici iertare,
ci doar tăceri din magice-mpăcări
ascunse-adânc sub brâuri de fiori,
şi-n zâmbetul din fiecare floare.

Voi adormi sub vraja nesfârşită
din melodii trecute peste veac,
de visu-n care-aş vrea să le împac
cu duci poveşti din fosta recuzită.

Abia când zorii fi-vor la fereastră
voi resimţi că-a fost numai un vis
de întâmplări pe care le-am rescris
cu florile uitate într-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele serii

Ajung printre arbori rafale de vânt,
se-adună buimace în lungi rotocoale
pe strada ce încă îmi plânge în gând
cu toate iubirile scoase în cale.
De unde veniţi? Ce visuri vă cheamă
să-mi bateţi cu doruri târzii la fereastră
când umbrele serii cuprinse de teamă
vestesc în surdină întoarcerea voastră?

Aş vrea să vă chem pe toate în casă,
poveşti să vă spun despre inimi furate
la margini de timp când uitarea apasă
cu mii de regrete în urmă lăsate.
S-aprindem şi focul în soba nebună
cu-amnare şi iască din anii pierduţi,
aduse-ntr-o seară barbară din lună
cu caii-n galop printre norii căzuţi.

Să stăm împreună, aproape de sobă,
sorbind în tăcere prea dulci amintiri
întoarse acasă în straie de probă,
croite-ntr-o noapte din false iubiri.
Când ceasul va bate la poarta uitării
lăsaţi-mă singur cu gândul sedus
de umbrele voastre, la marginea zării,
plutind în derivă spre veacul apus.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele serii

Ajung printre arbori rafale de vânt,
se-adună buimace în lungi rotocoale
pe strada ce încă îmi plânge în gând
cu toate iubirile scoase în cale.
De unde veniţi? Ce visuri vă cheamă
să-mi bateţi cu doruri târzii la fereastră
când umbrele serii cuprinse de teamă
vestesc în surdină întoarcerea voastră?

Aş vrea să vă chem pe toate în casă,
poveşti să vă spun despre inimi furate
la margini de timp când uitarea apasă
cu mii de regrete în urmă lăsate,
să-aprindem şi focul în soba nebună
cu-amnare şi iască din anii pierduţi,
aduse-ntr-o seară de vară din lună
cu caii-n galop printre norii căzuţi.

Să stăm împreună, aproape de sobă,
sorbind în tăcere prea dulci amintiri
întoarse acasă în straie de probă,
croite-ntr-o noapte din false iubiri.
Când ceasul va bate la poarta uitării
lăsaţi-mă singur cu gândul sedus
de umbrele voastre, la marginea zării,
plutind în derivă spre veacul apus.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângeau în noi copacii

Revăd potecile ce ne-au lăsat
să răscolim pădurea minunată
ducând parfumul tău de neuitat
peste iluzii ce mureau deodată.

În urma paşilor care-au rămas
doar amintiri într-un sfârşit de vară,
plângeau în noi copacii fără glas
uitându-şi crengile pe dinafară.

La umbra lor regretele mureau
pe jurămintele jertfite fără teamă
peste cărări cu paşi care duceau
spre un tărâm ce încă ne mai cheamă.

Mă tulbură chemarea lui mereu
chiar dacă ştiu că eşti pe veci plecată
pe aripa întunecată-a unui zeu
care ţi-a frânt povestea dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prag de toamnă

Se lasă toamna încă aşteptată,

părerile de rău se-ntorc pe rând,

pe-o margine de clipă-ntârziată

la uşa gândului ajung dansând.

Şi mă cuprind regrete insolite,

fără să ştiu de am greşit cumva

când dorurile-n straie de ispite

visau adânc pe nori de mucava.

Regretele s-aşază peste gânduri

cu amintiri trezite prea târziu

în notele urcate printre ziduri

din partitura unui potpuriu.

Revin acum, în clipe fără miză,

cu vânturi reci sosite de la nord,

în prag de seară ultimă surpriză,

cu amăgiri căzute-n dezacord.

La poarta neuitării se destramă,

iar gândul le alungă în trecut,

în mijlocul pădurii de aramă,

pe umbrele din visul renăscut.

Acolo te zăresc îngândurată,

cu dorurile strânse la un loc,

pe chipul ce apare ca o pată

în ramă aurită de breloc.

Aşez brelocul pe o etajeră,

întinsă peste spaţiul infinit,

privirea ta, venind din altă eră,

îmi leagănă surâsul obosit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măşti de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
prin spaţiul sideral ce-aveau de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.

Şi să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureşri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete în revers

Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
pe filele vremii, cu semne flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Şi zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele serii se-ntorc uneori,
tăcerea uitării pe umbre se curmă,
în sufletul nins plâng mii de viori.

Imagini turnante ajung pe retină
pe aripa gândului rupt din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanţa ajunsă cu visul pierdut.
Regretele curg din romanţa vrăjită,
s-aşază rănite în suflet şi plâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
să fie uitate la margini de crâng.

Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămaşi fără soţ după noi,
destinele noastre, uitate afară,
rănite pângeau, să venim înapoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
regretele încă mai plâng pe-nserat
cu lacrimi căzute din frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie echinocţială

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat...

Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu precis ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.

Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când se-ntorc diezii...

Cu amintiri venite peste vreme,
să îmi aşeze rime în poeme,
ajung şi chipurile voastre, toate,
iubitelor din viaţa mea plecate,
la un sfârşit întârziat de vară
când dezertau diezii din fanfară,
iar vântu-i căuta pe dibuite
în gara vieţii, plină de ispite.

Regretele, ieşind din clarinete,
îmi aminteau, cu intonări discrete,
că v-am lăsat pe toate într-o seară
la un peron întunecat din gară
când vânturile toamnei, răsculate,
vă-ademeneau cu melodii ciudate
pe drumuri de iubiri fără hotare,
prin oazele cu dune mişcătoare.

Ascult din nou tăcerea adunată
pe amăgiri întoarse..., deodată,
cu lungi regrete din trecut lăsate
în trenurile pline de păcate,
ce vă-aduceau în nopţile rebele
să ne iubim sub razele de stele,
iar către zori, pe când cocoşii cântă,
să mă lăsaţi, cu inima mai frântă...

Vă-aştept, şi-acum, în fiecare seară,
pe când se-ntorc diezii din fanfară
să-aducă alţi bemoli în clarinete
din margini de apusuri violete,
iar dorurile noastre, împreună,
se-amestecă în oaza de sub dună.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 24.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastră peste timp

N-a fost, desigur, pură întâmplare
că ai venit atunci la început de mai –
în ochi aveai doar semne de-ntrebare,
din vorbele-ţi rostite se năştea un rai.
Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută
curgând spre mine-n valuri, ca în vis,
cădeam vrăjit sub arcul de volută,
aprins în ochii tăi, căzuţi din paradis.
Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,
mă rătăceam pe-o margine de infinit –
când m-ai lăsat din braţe m-am trezit,
privind buimac spre bolta înstelată.

A fost prea scurtă întâlnirea noastră,
mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea? –
doar chipul tău pe-a timpului fereastră,
deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.
Erau pe drum vacanţele de vară,
cântau fanfarele în parcul regăsit,
un tren nebun tocmai sosea în gară
când soarele trecea domol în asfinţit.
Te-ai dus cu trenu-n lunga ta vacanţă,
doar umbra ţi-a rămas lipită de peron,
plutea-n văzduh, venind din ultimul vagon,
parfumul tău, cu-o ultimă speranţă.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Marea agitată lângă stâncă
cerne gândurile sus pe mal,
numai dorul rătăceşte încă
agăţat de creasta unui val.

A plecat vaporul neuitării
fără nici-n pasager la bord,
au rămas pe umbra înserării
gândurile toate-n dezacord.

Că ai fi urcat târziu pe punte
sau că nu ai fi venit defel,
contraziceri fără amănunte
dirijate de un gând rebel...

Obosit de-aceasă întâmplare,
valul, tocmai revenit din larg,
zice că te-ar fi văzut în zare
călărind, în zori, licornul şarg.

Mă atinge teama, dintr-odată,
un regret s-aşază peste gând,
o, iubire - peste mări plecată,
aud timpu-n urma ta plângând.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Marea agitată lângă stâncă
strânge amintirile sub mal,
numai dorul rătăceşte încă
agăţat de creasta unui val.
.
A plecat vaporul neuitării
fără nici-un pasager la bord,
au rămas pe umbra înserării
gândurile toate-n dezacord.

Că ai fi urcat şi tu pe punte
sau că nici nu ai venit defel,
contraziceri fără amănunte
dirijate de un gând rebel...!

Obosit de-aceasă întâmplare,
valul, tocmai revenit din larg,
zice că te-ar fi văzut în zare
călărind, în zori, licornul şarg.

Mă cuprinde vraja, dintr-odată,
un regret se-ntoarce peste gând,
o, iubire... peste mări plecată,
aud timpu-n urma ta plângând.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea retrezită

Aduceţi mai aproape pădurea de foioase,
când umbrele-nserării ajung la-ntretăieri
de jurăminte false, pe la răscruci rămase
la margini de legendă, venind de nicăieri.
Atunci voi înţelege că undeva anume,
pe-o margine de doruri, fără a şti precis,
tu încă treci cu gândul hotarele postume
să-mi readuci o clipă de magic paradis.

De vei simţi în suflet regretele tardive
venite peste gânduri cu lux de amintiri,
opreşte-te o clipă să regăseşti motive
din liniştea uitării să vii să mă inspiri.
Şi-n dulcea neuitare a clipelor trăite,
cu sufletul la gură, pe margini de delir,
în nopţâŢile de vară, sosind pe negândite,
să îmi aduci în cuget vrăjitul elixir.

Din sfânta reverie de armonii întoarse
cu muzica rescrisă pe straniul portativ,
pădurea retrezită ne va juca doar farse
făcându-ne să credem că visu-i relativ.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 28.01.2019
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus în Sahara

Curgea în tăcere pe dune apusul,
iar soarele-n zare părea tot mai greu,
cu raze de aur broda necuprinsul,
venind mai aproape de sufletul meu.
Sub tălpi tremura un râu fără prunduri,
şi paşii deasupra cădeau tot mai moi,
soseau întrebări neştiute pe gânduri,
iar timpul venea peste timp înapoi.

Cu el aducea amintiri destrămate
rămase în urmă la margini de drum
sau puse sub lacăt în inimi furate
ascunse-n uitări redeschise acum.
Ajung peste gânduri în ritmuri păgâne,
cu ele-aducând un parfum neştiut,
când noaptea cu ziua încep să se-ngâne
la margini de oază, pe drumul pierdut.

Tăcerea pluteşte pe dunele goale,
cu umbrele serii căzute din cer,
năluci neştiute încep să se scoale,
venind fără veste pe dorul stingher.
Dar cerul se umple întruna cu stele,
aruncă luciri de cristal în eter,
ajung printre creste în fine dantele,
din cugetul frânt nălucirile pier.

Se simte şi oaza dorită aproape,
din faţă adie o boare de vânt,
iar dorul deodată se pierde pe ape,
venind înapoi pe rostiri cuvânt.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe coama înserării

Se simte primăvara, cu zile tot mai lungi,
iar gândurile-aprinse în prag de neuitare
cu dorurile-n braţe te cheamă să ajungi
când soarele-n derivă se duce la culcare

Privesc de pe terasă spre malul aplecat
în apa spumegândă, rostogolită-n valuri,
şi parcă, deodată, în largu-ndepărtat,
te văd venind pe ape, învăluită-n şaluri.

Călare pe licornul cu frâul de argint,
şi aripile-ntinse pe-o margine de zare,
ajungi tot mai aproape, în vis să te alint,
regină neuitată de doruri arzătoare.

Dispari însă deodată în cuta unui val,
iar visul meu se rupe la marginea uitării,
pe când în depărtare un cântec de caval
alergă după tine pe coama înserării.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 24.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainele mirajului ceresc

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele prin colţuri se strecoară
pe cântecul duios venit dintr-un caval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-mi spune deodată
din haosul uitării-n braţe s-o cuprind.

Cu gândurile-ntoarse peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de amintiri uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n şoaptă îi vorbesc,
şi-n clipele venind tot mai senine
mă-mbăt cu tainele mirajului c

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Păreri de rău mureau lângă copaci,
noi le-ngropam sub umbrele opace,
când am văzut, năuc, că te dezbraci,
iar sânii începeau în vânt să-ţi joace.

Dar vântul dintr-odată s-a oprit
pe frunzele întoarse către soare,
îmbrăţişaţi pluteam spre infinit
gustând nectar din clipa trecătoare.

Şi ne-am trezit abia când s-a-noptat,
privind miraţi spre bolta-ntunecată,
ne sărutam şi poate-am fi mai stat
dar a-nceput să plouă dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Păreri de rău dansau lângă copaci,
eu le-ngropam sub umbrele opace
când am văzut, năuc, că te dezbraci,
iar sânii începeau în vânt să-ţi joace.

Dar vântul dintr-odată s-a oprit,
pe frunzele întoarse către soare,
îmbrăţişaţi pluteam spre infinit,
gustând nectar din clipa trecătoare.

Şi ne-am trezit abia când s-a-noptat,
privind miraţi spre bolta-ntunecată,
ne sărutam şi poate-am fi mai stat
dar a-nceput să plouă..., dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!