În urma ta
ÎN URMA TA
În urma ta plouă cu lacrimi amare,
De dor și iubire, ce-n suflet mi-ai lăsat,
Și se revarsă pe-a speranței cărare,
Când te privesc venind în visul adorat.
Te cheamă inima, de tristețe ninsă,
Să-i fii oaspetele de odinioară,
Cât mai este mir în candelă aprinsă,
Pentru iubirea trăită prima oară.
Ca ieri te mai aștept, înaripat de dor,
Să mă-ncălzesc la soarele din privire,
Iubirii mele caste să-i fii protector,
În tainele ei să nu vină alt mire.
În urma ta suspină vechea lăută,
Ca jalea jurămintelor rătăcite
În iubire de sufletul tău cusută
Cu fire de sentimente aurite.
Se stinge făclie în candela vieții
Și-al inimii ecou, ce n-a fost auzit
De așteptări înghețate în nămeții
Veșniciei, cu sufletu-mi înzăpezit.
Iunie 2014
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din De dragoste și dor (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dorul rătăcit (sonet)
DORUL RĂTĂCIT
(sonet dedicat dorului)
Se rătăcește doru-n pribegie,
Când sentimentele pe lacrimi se scurg,
Iar Soarele se ascunde în amurg,
Căutând iubirea prin veșnicie.
De iubire arde dorul ca pe rug
În sufletul condamnat la sclavie,
Că trădarea ce-a lăsat anarhie,
Distruge inimi cu-al sorții tăvălug.
Privesc iubirea ostatică în zori,
Cu așteptări de dor încărunțite
Și înghețate de-ai dragostei fiori.
Iar sentimentele nefericite
Se-aud suspinând în viscol de ninsori,
Cu dorul în speranțe troienite.
*13 mai - Ziua Internațională a Dorului
Autor Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu din Sonete afective (13 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea - iubire sufletească (sonet creației)
CARTEA - IUBIRE SUFLETEASCĂ
(sonet creației)
Prin lumea grăbită către uitare,
cartea este iubire sufleteacă,
ce în cuvinte poate să grăiască
sentimente pe-a dorului cărare.
Un mire devotat să întâlnească,
aleargă muză pe-a ochilor zare,
în stihuri să fie revelatoare
și cu poetul să se logodească.
Încununați de brațele solare
se-avântă spre veșnicia cerească,
să le dea zeii binecuvântare.
O poezie vrând să plăsmuiască
din sentimente călăuzitoare,
pe aripi de vis plutesc să renască.
Maria Filipoiu / Spiritul Poeziei
sonet de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De iubirea Poeziei (sonet iubirii poetice)
DE IUBIREA POEZIEI
(sonet iubirii poetice)
Se scurge roua gândurilor mele
În condei, cu a inimii cerneală
Și nefericirea clipei mi-o spală,
Când mă inundă o ploaie de stele.
Dar mă înalț pe-a versului spirală,
Cu pana gândului s-ating astrele,
De dor împletit pe șirag de perle;
Năzuind o iubire ideală.
Din lacrimi stelare, scurse în cuvânt,
Transpare a poeziei lumină
Și magia ce dăinuie în descânt.
De iubirea poezie suspină
Tristeți în umbra destinului înfrânt,
Când moartea pe chip coboară cortină.
Maria Filipoiu / Spiritul Poeziei
poezie de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorul cu aripile frânte
DORUL CU ARIPILE FRÂNTE
Cu aripile frânte de singurătate
În sufletu-mi sihastru ca o neagră stâncă,
Dorul pribeag agonizează și se zbate
Să iasă din prăpastia tot mai adâncă.
Din dragoste rănit, tânjind după iubire,
Când s-a aventurat în periplu romantic,
S-a prăbușit într-un blestem de pătimire,
Cu visul să sfârșească în destin dramatic.
Iar visul adorat de Primăvara Vieții
S-a închegat pe un val înălțat de idei.
În abis l-au dus valurile tineteții,
Prin Toamna Bătrâneții să-și poarte pașii grei.
De dor golit duc sufletul în altă lume,
Pe tărâmul unde Iarna Eternității
Îl metamorfozează în chip cu alt nume
Și zbor de vultur sub cerul posterității.
Poezia de azi - 1 iunie 2014
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din De dragoste și dor (2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regăsire în Zodia Iubirii
REGĂSIRE ÎN ZODIA IUBIRII
Te regăsesc, iubite, pe aripi de dor,
În zborul ce duce către fericire,
Din amurg și până în geana zorilor;
Când la stele din priviri înalț zidire.
Te regăsesc în parfumul de petale,
Prin dimineți culese dintr-un câmp de maci.
Te închid în suflet, ca să-mi alungi jale
Și dorul nestăvilit de momente dragi.
Te-aud în șipot de ape curgătoare
Ce parcă îmi șoptesc un basm de iubire,
Și duc ecouri pe-ale vieții hotare,
Cu tristețe ce se scurge din privire.
Te regăsesc în răsăritul de Soare,
Când strecoară raze prin nori de furtună,
Flacără de dor să-mi aducă din zare,
S-aprind focul iubirii prin nopți cu lună.
Dar făclia iubirii cu tine s-a stins,
Când florile se ofileau în cunună.
Doar dorul mă-nsoțește în al nopții vis,
Pe aripile lui să fim împreună.
Te aud cum mă strigai din trenul vieții,
Ce-a traversat cândva, zodia iubirii.
Dar frânt mi-e visul în zorii dimineții
Fără să cobori în gara fericirii.
Maria Filipoiu
Iunie. 2014
poezie de Maria Filipoiu din De dragoste și dor / carte "În Zodia Iubirii" (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul prin iarna eternității
Suferința mă apasă
pe firea-mi neputincioasă,
iar doru-n suflet fremătând
se-ncheagă pe lacrimi de gând.
Cu singurătatea-n noapte,
se scurg lacrimile-n șoapte,
la sfinți ducând rugăminte,
când pun sufletu-n cuvinte.
Năzuind la vremuri bune,
de la Domnul cer minune
în sperațe ruinate,
de-a fi binecuvântate.
Iarna vieții greu mă ninge
și lumina în ochi stinge,
din ramuri să rămână scrum
pe al vremelniciei drum.
Din foc recuperez scântei
și-n razele ochilor mei
le pun cu viața stinsă-n glas,
pe ele, rod de gând să-mi las.
Dar vânt rece îmi îngheață
viața-n ultima speranță,
spulberând cenușa sorții
prin eternitatea morții.
Suflet pe cărări albite
se-nalță la cete sfinte,
ducând făclie de ceară
pe a veșniciei scară.
Visul de odinioară
îl închid într-o cămară
din sufletu-mi neliniștit,
să-l scot în alt destin menit.
Din flori de soartă umbrite
strâng petale ofilite
în covoraș multicolor,
să-l duc pe Drumul Robilor.
Cu lacrimi de gând le stropesc
și-n suflet le adăpostesc,
prin a veșniciei ceață
să-mi amintească de viață.
Din speranțe ne-mplinite
zugrăvesc muză-n cuvinte
pentru poeții Cetății,
la Poarta Divinității.
Pe covor va îngenunchea
sufletul meu, Domnul să-i dea
viață și destin pe Pământ,
să-mi leg menirea de cuvânt.
2 Februarie, 2022
© Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu (2 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renaștere spirituală (sonet)
RENAȘTERE SPIRITUALĂ
(sonet dorului )
Când rătăcește doru-n pribegie,
Petale de gânduri pe lacrimi se scurg,
Iar speranța se ascunde în amurg,
Cu iubirea pe vis de nostalgie.
Din suflet răstignit, arzând ca pe rug,
Rămâne în amprentă pe hârtie,
Mărturii cu a iubirii sclavie,
Ce-n potirul heruvimilor se scurg.
Dar spiritul vieții renaște în zori
Pe cerul privirii încărunțite,
Să încălzească ai dragostei fiori.
Din gânduri de așteptări umbrite
Se scurge rouă pe-nmiresmate flori,
Când plânge inima de doruri sfinte.
Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu (10 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renașterea dorului (sonet)
RENAȘTEREA DORULUI
(sonet de restriște)
Se plimbă dor pe-a speranței câmpie,
Când cărări de vis prin amintiri parcurg,
Să-l adăpostesc în al inimii burg,
De-a răsări cu timp de reverie.
Din boabe de rouă, ce din ochi se scurg,
Se-ncheagă nostalgii în mărturie
Și lăcrimează suflet pe hârtie,
Cerând dezrobire de la demiurg.
Dar spiritul dorului renaște iar
Din apusul toamnelor desfrunzite,
Unui destin nou să-i fie temerar.
Va crește-n speranțe înmugurite
Și regăsindu-și iubirea în florar,
Vor lăsa rod pe flori de mărgărite.
Maria Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (20 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luceafărul înamorat (odă lui Eminescu)
LUCEAFĂRUL ÎNAMORAT
(odă poetului Mihai Eminescu)
În amurg, pe Lună plină,
Luceafărul din zenit
curge-n rază de lumină
prin "pădurea de argint".
Peste crâng, amoru-și lasă
dintr-un vis demult apus,
când, culcat pe iarbă deasă,
de doruri era răpus.
Dar pe-a Timpului cărare,
numai un dor a rămas,
ce-n suflet îi toarnă jale,
prin codru făcând popas.
Dorul se scurge-n iubire
de jună și luceafăr,
dar se pierde-n amintire,
că numai el e teafăr.
Peste veac, el o privește
într-un funebru veșmânt
și ca-n vis își amintește
iubirea de pe Pământ.
Pe rază-n codru coboară
cu-al nebuniei amor,
ce-l trăia odinioară
în destin de muritor.
De a iubirii candoare,
din steaua lui cerească
lasă dorul pe cărare,
să nu-l mai chinuiască.
În cerdac, pe prispă veche,
o jună mlădioasă
cheamă astrul nepereche,
ce-l vrea ca mire-n casă.
De cum răsare, îl vede
în fereastra din iatac
și-ndată, firea își pierde,
raza lui să-i fie leac.
Din raze își face brațe,
Luceafărul iubitor,
de ele să se agațe
pământeanca în amor.
Se coboară pe-a lui rază,
cu iubire de fecior,
copila îmbrățișează
într-un foc mistuitor.
Iar cu patimă nebună,
de iubire însetat,
fetei așează cunună,
pe păr bălai inelat.
Fața palidă-i sărută
cu ai razei fiori reci,
dar, când inima-i ascultă,
amuțită e în veci.
Cununița de mireasă,
Luceafărul sărută,
că de soartă nemiloasă,
iubirea e pierdută.
Mireasa încoronată
n-a gustat fericire.
Când a fost îmbrățișată,
a căzut în neștire.
Fetei dragi, cu plete dalbe,
să-i sărute chip a vrut.
Dar răsare în nopți albe,
pe mormânt să-i dea sărut.
Ochii ei, spuma de ape,
nu-i va mai vedea nicicând.
Veșnicia de sub pleoape,
îi ascunde în pământ.
Lucefărul s-a întristat
și-n cer înalt stă ascuns,
iar când este înamorat,
privește-n iatac de sus.
Ar vrea să vină în pridvor,
chipul să-și încălzească
la sânul ei, prin nopți de dor,
iubirea să renască.
Tristețeți își ascunde sub nor,
ce cu lacrimi reci se scurg
de sentimente care dor
și năvălesc în amurg.
Ploaia nopților îi stinge
flacăra din iubire,
iar dorul-n lacrimi se frânge,
de-a junei amintire.
Raze se scurg în genune
și lacrimile-n izvor,
că răsare și apune
singur și rătăcitor.
Dar în cerească menire,
iubirea pământească
este o închipuire
cu față omenească.
Nu mai vrea nemărginirea
singurătății pusti,
de când lipsește iubirea
și căldura inimii.
Ar da toată veșnicia
pe-o clipă de iubire,
de-a fi vremelnicia,
un vis pentru jertfire.
Pe Luceafăr îl apucă
al Soarelui răsărit,
când caută o nălucă
dusă-n dorul adormit.
Dorul de juna suavă,
Luceafăru-n cer duce.
Dar ce folos de-a lui slavă,
când ea zace sub cruce?!
Cui servește măreție
în eternul necuprins,
când pe cer arde făclie
de spirit pe pământ stins?
El poartă cruce divină
pe calea veșniciei,
cât poeții îi închină
misterul poeziei.
Astrul nopților albastre
arde-n seri, înamorat,
și coboară dintre astre
pentru vis de neuitat.
Ale Timpului ferestre
le-am deschis cu dor și drag
de a iubirii povește
păstrată-n suflet pribeag.
Pictat cu aripă de gând
pe trecutul adumbrit,
duc dor din suflet fremătând,
din amurg în răsărit.
Lăsându-mi vis între coperți,
cu viața-mi de împrumut,
te rog, Emine, să mă ierți,
de n-am scris cum ai fi vrut!
Maria Filipoiu
Poem premiat la Concursul "Dor de Dor" / 2015
*Revista "Dor de Dor"- nr. 106, pag. 2, 2015 / Medalion literar.
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (2015)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cenușă de dor
CENUȘĂ DE DOR
Prin vise, cu brațe de gând adunate
Într-un castel al dragostei promise,
Se aud și acum timidele șoapte
Ce-și duc ecou în poeme nescrise.
Suspină dorul în clepsidră de nisip,
Când împletesc speranța cu iubirea
Să-mi învăluie tristeți lipite pe chip,
La târg de vise să-i vând amintirea.
Dar dorul e cuprins de magma iubirii
Zdrobindu-mi inima ca un tăvălug.
Îmbrăcată în giulgiul nefericirii,
Plânge când ard sentimentele pe rug.
În maramă adun cenușa dorului,
La rădăcina iubirii să o las,
Să-l regăsesc pe aripile timpului,
Prin altă viață de-ar fi să fac popas.
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din De dragoste și dor (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Darurile Primăverii
DARURILE PRIMĂVERII
La fete, mame și doamne
Vine zâna Primăvară
Cu salcie la icoane
Și coșuri de tămâioară.
Vin obiceiuri străbune
Și "babe capricioase",
Mucenicii să adune
Oaspeți la mese gustoase.
Sănătate și iubire
De primim cu prisosință,
Domnului spun mulțumire
În poeme de credință.
Spre a fi viața frumoasă,
Dragă și îmbelșugată,
Când stați cu cei dragi la masă,
S-aveți inima curată!
Amintiri să se reverse
Dintr-un car de mărțișoare,
Ce din gând nu pot fi șterse
Pe-a primăverii cărare!
Mereu să purtați în suflet,
Sentimente de candoare
Și fericirea în zâmbet,
Sfidând vremea trecătoare!
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu (2 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaia lui Dragobete (sonet iubirii tradiționale)
PLOAIA LUI DRAGOBETE
(sonet iubiri tradiționale)
Când vine Dragobete, chiar de plouă,
În suflet se dospește armonia.
Din priviri se revarsă bucuria,
Iar dragostea se împarte în două.
Cu sentimente plouă-n România
Și se-aprind iluzii sub Luna nouă.
Cerul de sub pleoape stropește rouă
Pe ghiocei, așternând feeria.
În suflet l-am purtat pe Dragobete,
Cu taina sărbătorii amoroase,
Iar azi îmi cânt iubirea în sonete.
Las doruri în tradiții fastuoase,
Să le întâmpine feciori și fete,
În amurg cu serenade duioase.
Maria Filipoiu - Legendele Primăverii
sonet de Maria Filipoiu (25 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Metamorfozarea dorului (sonet)
METAMORFOZAREA DORULUI
(sonet afectiv)
Cu-al timpului fuior țes voal de visuri,
Ca să-l dăruiesc dorului trubadur,
Prin toamna vieții mai ușor să îndur
Plânsul singurătății din apusuri.
În colț de voal leg al inimii murmur,
Să nu spargă tăcerea din abisuri.
Un veac a fi purtat prin universuri,
Căutând muză pentru mariaj pur.
Împreună trec al stelelor hotar,
Să-i cunune Împăratul din zenit,
Sorbind iubirea din pocal cu nectar.
Va răsări laur în destin menit,
Din vis metamorfozat în chihlimbar,
Pe-a veșniciei cale spre infinit.
Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu din De dragoste și dor (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimile icoanei
LACRIMILE ICOANEI
Pe al creștinătății plai
curge Mirul din icoană,
când Sfântul lăcrimează-n Rai,
de a sufletului rană.
Lacrima-n mir se transformă
pentru candela credinței,
cu a spiritului formă
din Raiul făgăduinței.
La poarta Raiului ceresc,
creștini așteaptă chemare
să-și ducă suflet omenesc
pe-a veșniciei cărare.
Pe suflet scriu rugăciune,
la altar ceresc s-o ducă,
în a icoanei minune,
când Sfântu-ncepe să plângă.
Pe lacrima din icoană
curge al credinței mister,
din suflet fără prihană
să se reverse Adevăr.
Omul pe Calea Domnului
pune lacrimi în speranță
să dăruie sufletului
Lumină, spre altă Viață.
La împărătească poartă,
a eternității cerești,
las rugă înlăcrimată
din soarta vieții pământești.
Cu toiag de timp va bate
la poarta Dumnezeirii,
Sufletul, de-ai fi iertate
păcatele omenirii.
*"Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." - Ioan 14:6
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Calea, Adevărul și Viața - poezii religioase
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întoarcere la copilărie (sonet)
ÎNTOARCERE LA COPILĂRIE
(sonet copilăriei)
Mă-ntorc la copilul din sufletul meu,
Să-i spun că din ochi se scurge râu de dor
Și inundă icoana bunicilor
Din altarul inimii ca un muzeu.
Mă furișez în al căsuței pridvor,
Cum în vremuri frumoase mergeam mereu
Ca toți nepoții, la masa din antreu
Încărcată-n cinstea sărbătorilor.
Las dorul la streașina speranțelor,
Când văd pustiu în copilăria mea,
Să nu-l topească ploaia lacrimilor.
De străbuni tot mai săracă e lumea
Și plânge cerul cu lacrimile lor,
În Ziua Copilului lăsând jalea.
* 1 iunie - Ziua Copilului
*La mulți ani copiilor de toate vârstele!
Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (30 mai 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorul de timpul vieții
DORUL DE TIMPUL VIEȚII
(sonet timpului)
Prin timpul vieții străbat cu soarta mea
Învăluită în ceață și geruri,
Ce îmi înalță sufletul spre ceruri,
Lângă străbuni o veșnicie să stea.
Voi duce dorul vieții în eteruri,
Că-n colț de suflet dăinuie iubirea
Și făclie luminând amintirea
Din rodnice și glorioase vremuri.
Pe podul către veșnicie trece
Convoiul sentimentelor duioase,
Ce-n Universul tainic mă petrece.
Din dor de viață cresc ramuri stufoase,
De laur, menite să îmi vindece
Spirit zburător spre zări luminoase.
Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de primul sărut (sonet)
DOR DE PRIMUL SARUT
(sonet de restriște)
Îmi caut primul sărut prin amintiri,
Când mi se face dor de o iubire,
Ce-a fost a sufletelor contopire
Și-i prizonier în tainice trăiri.
A fost doar o inocentă jertfire
De sentimente, ce pluteau în roiri
La matca vieții, dar fără pătimiri
Și năzuința de însuflețire.
Ecoul sărutului mai răsună
Pe portativul inimii stinghere,
Când sufletul pribeag îi cântă-n strună.
Se cuibărește în pustii ungere
Și în tolba regretelor adună
Enigma sorții scrisă în mistere.
*6 iulie - Ziua Internațională a sărutului
Maria Filipoiu
sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (6 iulie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Problemele vieții își au rezolvarea în suflet. Cine nu găsește răspunsuri în propriul suflet să caute în sufletul mamei. Prin el vorbește Învățătorul omenirii. Maria Filipoiu / despre mamă
citat din Maria Filipoiu (8 martie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama este lumina vieții și eternitatea iubirii. Maria Filipoiu / despre mamă
citat din Maria Filipoiu (8 martie 2017)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Magia cuvintelor
MAGIA CUVINTELOR
O magie de cuvinte
cu alai vine în minte
și-mi lasă gând încâlcit,
pe rânduri de-a fi-mpletit.
Eu mă rog cu-nțelepciune
Domnului, pentru minune,
să-mi descâlcească gândul,
de-a veșnicii cuvântul.
Dar cu ploaia lacrimilor
n-am stins focul cuvintelor,
ce fumegă-n urma lor
sentimente care dor.
În razele versurilor
pun jarul perseidelor,
de-a fi cititorilor,
poeme cu al meu dor.
În stihuri las dragostea
și vis din inima mea,
ca să-mi cânte menirea,
când voi fi spuză de stea.
Maria Filipoiu / Spiritul Poeziei
poezie de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!