Liniștea nocturnă
Era o seară tristă
când ai plecat
o ploaie rece umplea strada
și umbrele nopții
cădeau peste sat
timpul trece-n goană printre noi
doar gândul mai luminează visul
ca o mângâiere,
cuvintele curg
în marea de tăcere
sub un colț de cer senin
în necuprinsa zare
deschisă este poarta
pașilor ce vin...
lin se așează toamna,
frunze legănate-n adieri de vânt
cad peste liniștea nocturnă
legată de destin.
poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.