Întristarea de amar

sentimentele-mi rupte acum,
ceţos mi le lipesc cu neculoarea tăcerii
risipa emoţională ofilind-o,
într-un balet la nimereală sub lună neprotejată.
sedus de degetele tale ce promit că o să scrie
alt poem, adevăr exist în durerile încinse
şi curgătoare până-n sinapsele rătăcite dinspre tine.
acum, oraşul îşi pipăie părerea din vârfuri de relee
agitându-se prin dogma cenuşiului de nimic iertat.
arta se tulbură în goana domolului...
tramvaiele se zăpăcesc între paralele de metal,
statuile ţipă după braţele pierdute oriunde
de libertatea nonsensului învinse.

de pe ziduri cad corbi senini în premeditatul asfalt
şi neajunsuri înveşmântate în frac
îşi fac rondul de veac.
cerul roteşte noiane de încâlcite focuri...
simetrii disimulate pe oriunde
şi orbite obişnuite cu neconsolarea
imprimă ritmul spasmodic al adevărului în treziri...
eu durerea mi-o hrănesc nepereche,
cu gânduri smulte de pe întinsuri umblate
de tălpi nedezmeticite
unde momentul reînviat de rătăciri
îşi răstoarnă lucirea deznădejdii.

într-o descriere în re major
pasul pulsului mi-l aud
când o amintire nouă răspândită în toate,
construieşte un alt orizont
în marginea sângelui funcţional
cu partea slobozită spre nefast.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acţiune de primăvară

las imaginile tale toate
să mă privească în cros,
până când şi somnul mi-l treci
chiar de trage pleoapă în jos.

victimizează-mă cu intemperiile
acelor nedumerite îmbrăţişări
şi cu vederile scăpate inelar
din irişii în frenetice divulgări.

haide să punem opace gânduri,
în vârfuri imediate de unde roz.
să facem săgeţi lungi de iubit
şi ciudă chinului rece din dos.

să cernem prin sită-trestie
indeciziile noastre subţiri-gri;
pe muchia serii astă dată cadă,
genunchiul în contururi târzii.

azvârle-mă în primăvara de acu,
între zgomotul pitic de bondar
şi istoria tăcută analfabetului trifoi
nălucă verzuie-n uimire să apar.

dă-mi braţul mut, dă-ţi şansă...
urcă pe intenţia trilului de ciocârlie
a te scuti acum puţin de moarte
până-n a mea de escortă, poezie.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire ascunsă

aşezându-mă lângă gândul tău,
simţeam o rotativă plecare
spre o senzaţie de vide inelare...
într-un fel ciudat şi disciplinat eu,
până-n metafizicele înăsprite
şi chiar de nimic ele supravegheate.
treceam pe lângă o lună înstărită,
rotund electrificată,
atentă la articulaţiile oblice
ce spre neajunsuri scânceau.

mă întrebam unde mi-am lăsat în timp gardul
camuflat de răsuflările castanilor cu şanse
până-n talpa blocului ţipător,
într-o absenţă de îndârjită melancolie;

încă sufăr că statornicia orbitelor
nu mi-a îngăduit să-ţi spun,
de mansarda plecată
printr-o pădure de secrete
după lunga noastră iubire,
cioplită de uitare
dincolo, dincoace, cioplită.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi promit că n-am să iubesc pe nimeni

niciodată
cum te iubesc pe tine
cuvânt după cuvânt
zi după zi
îţi promit că n-am să trec
prin sufletul tău
ca printr-un tunel fără capăt
lovindu-mă
la nesfârşit
de ziduri
şi umbre
atât îţi promit
că voi rămâne
pentru tot restul vieţii
îngrămădindu-mi plânsul
între palmele tale
îţi promit că n-am să plec nicăieri
cu nimeni
pentru nimic
şi voi rămâne
să gust puţinul pe care mi-l dai
până la capăt
atât îţi promit
că zidurile se vor prăbuşi
lumea va învăţa să tacă
timpul se va retrage
în matca lui
şi totul va fi
aşa cum
e scris
în palmele tale

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când albele treziri

îţi vor măcina infinitul
şi nici un cântec durerea mea nu va fi
atunci să mă cauţi
acum
numai furie înăuntrul ideii
ce vulcanic erupe
din sămânţa târzie
a rămânerii într-o carne deja cunoscută
atunci când negrele strigăte
vor îngenunchea soldaţii
şi gloanţele vor pătrunde adânc
în cuvinte
atunci sub cenuşa gândurilor
va încolţi povestea de care te-ai lepădat
uitând că nu carnea şi nici sângele
femeii de dincolo te vor împlini
atunci când vei rupe lanţurile imaginare
din jurul inimii
îţi voi scrie povestea
pe ziduri
pe braţe
pe vise
cum obişnuiesc
de când ne cunoaştem
acum
cresc pădurile tăcerii între noi
şi ne vom lipsi
mai mult
şi mai mult
cu fiecare secundă
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până-n meridianul frunţii

port priviri profunde şi paralele
cu vinovăţia cerului de-a mă răpi
chiar de cerceii tăi reazemă infosfere
şi eu pentru a supravieţui melancolic
sunt delegat să adaug cabrări sonice
pe zborul înclinat al unui granit rarefiat.

de când timpul mângâie mormânt de marmoră
într-o curbură ambiţioasă
eu speriat n-am făcut decât să mă răspândesc
prin sufletul tău ca un foc prin goluri
şi m-am învăţat cu deprinderile alergării nebune
precum animalului prin prerie.

am început să şlefuiesc iluzia de seară
până ce subteranele cugetului lucesc
în altă vreme sub o neagră lună austeră
şi prin degetele tale să mă întind cauza adaosului
de poeme însorite până-n meridianul frunţii

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfrângeri

parcă am obosit-n coşmarul cuvintelor-zumzet ;
se gudură ora şi acum lângă început-mi mers.
ritmul şi măsura mi-au hrănit graiul umblet,
reazemul mi l-am găsit în reflexie şi univers.

înfrângeri de toamnă am trăit lângă arţar
de zorzoane încercat-am să curăţ cosmos.
prin singurătate am riscat, eu asasin de zadar
de-mi stau semenii ascunşi în unghi fioros.

iluzia paradisului mi-o înăbuş acum sub preş
o, şi uscăciunea din suflet îmi ucide viaţă;
inaccesibil eu devenit acum zăpezii de cireş
de se îngustează lumina pe mână lunguiaţă.

parcă nimic nu mă mai străbate actual;
nici uitările, nici amintirea anilor adunaţi.
o, tu fascinantă învăluire a tristeţii festival
rotind deznădejdii peste noi cei tulburaţi!

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti praf

ţi-au dat nişte prafuri roz
iubeşte au zis
pentru că aşa este bine
ţi-au băgat pe gât biletul spre rai
pentru că aşa este bine
dar în tine trăieşte doar un vierme bătrân visând pământul tot mai adânc
şi un ultim cuvânt care-i va fi scăparea
poate pasăre

strigi pasăre şi pasărea spintecă cerul
aluneci prin timpul ghemuit de durere
tu la 23 de ani tu la 17 ani tu la 5 ani
un film care trece prin tine iar şi iar
dar în câte numere poţi descompune o viaţă
câte măşti încap într-un om
cât de lung este trupul ăsta care se roteşte se roteşte se roteşte
şi se rosteşte
până cuvintele toate se amestecă într-o limbă nouă
lucrurile toate îşi pierd conturul
un desen în nisipul spulberat de vânt
unde mă sfârşesc eu
unde începi tu
cine sunt
poate singura suflare a unui om rătăcit într-un deşert roz

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credeam

credeam că-s venit aşa într-o doară,
doar să deschid fereastra spre viaţă,
de sub ocupaţia cerului ochiul să mi-l sustrag
şi să-i dau voie să fugă
sferic în aceeaşi formă mereu de când se ştie.

nu întruna să văd un soare
târât pe insuccese imediate şi cancanuri,
plânse de un plâns bifurcat de viitor.
sau că eu repetat retras într-un si bemol
de lume trebuie să mă ascund vibrând,
cu mâna întinsă spre necunoaşterea
din umbra unui salcâm şi-a clipei văzută
pe vârfuri mergând pe tâmplă.

n-am crezut că voi avea asemenea visări
şi o aşa trezire a vă putea scrie...
dintr-un profund nevertebrat
ori dintr-un hol gol şi nepereche,
câte ceva despre gându-mi oval-obtuz
că rămăşiţele ţipătului de stradă
eu deviant muzical le voi ascunde-n mansardă.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar o umbră

mă aşez pe podea cu visele răspândite
între nopţile tale
şi
degetele îţi alunecă uşor
la marginea patului
se amestecă prin întuneric
cu respiraţia mea
iar timpul zboară
ca un adevăr
prin fereastra larg deschisă
sunt doar o umbră
şi mă predau
carne şi sânge
noapte de noapte
amestecând respiraţia mea
cu degetele tale subţiri
ce alunecă uşor
la marginea visului
da
o umbră
atât sunt
îngenuncheată
într-un vis
ce se tot întrerupe
da
da
mă aşez pe podea
degetele tale subţiri
alunecă uşor la marginea patului
între vis şi adevărul
ce se pierde
prin întuneric

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce

nu ştiu de ce,
dar apăsarea mi-o simt mai aventură
în gravitaţie de când tu
mi-ai îngreunat ochiul,
cu înfăţişarea ta integrală
însoţită de seară...
între măreţie şi miraj
ambele urcate pe vârfuri.

simt şi acum pielea-mi obosită
de atingerile tale în curmeziş de roz.
nu te speria că mişcarea mea
e numai pe capete rotundă...
ştiu, mijlocul într-adevăr e turtit
de zăluda coborâre a celuilalt infinit
ce de aproape vrea să mă cunoască,
în terminaţia vibraţiilor să mă coloreze.

mă-ncred, în crinii ce mă curăţă
de materialism
şi de formele care tot îmi spun
că timpul dispare după dealul mioritic...
ascult momentul acela ce-mi arată
cum trebuie să stau la dispoziţia îngerilor
ce-şi intersectează simbolurile
pe fruntea-mi de mult nesărutată.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape poem

eşti într-o întoarcere a timpului
în vechiul orizont
gândul se ondulează între pietre şi nori
se întâmplă ca locul pornirii să aibă memorie
cerul albastru să existe
liniştea să atârne-n aer
ard în culoarea sângelui
distilând la întâmplare un ochi
o geană
un pas
prin întunericul alb harta ţâşnită din oase e alta
mai multe duminici curg toate deodată înverzind epiderma
devenim silabe
aproape poem de dragoste
revoltător de umed
de imposibil
de domestic
spulberând sensurile cu braţele
cu ochii
cu mirarea transparentă plăsmuită-n alb

poezie de Oana Frenţescu din Aventura cuvintelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

oriunde am mers
am purtat universul în mine
că am mers cu autobuzul, că am mers pe jos
l-am ţinut înfăşurat în umbră
să nu se topească la soare

cele patru puncte cardinale
le-am pus într-o lacrimă crudă
şi n-au simţit durerea când le-am smuls
din hotarele lor nesfârşite

am adunat totul în praful din suflet
şi acum de abia mă mai târăsc
printre gropi şi schelete de stele
ce au murit deodată cu Eva

mi-am câştigat libertatea
prin simplul fapt că exist,
port universul în mine
şi mor

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există trezire în afara experienţei tale. Nu trebuie să cauţi nimic în afara ta. Nu trebuie să ispăşeşti nimic pentru trecutul tău. Nu există decât momentul de acum în care străluceşti ca o stea care luminează cerul întunecat. Oriunde priveşti, noi stele explodează la lumină.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

femeie,
ce tot nu înţelegi?
dezrobeşte-te de mine,
pleacă!
pleacă-mi din coarda sură
ce-i abandon, nu mai vrea acum să cânte
şi din vârtejul frunţii ce a dat acum în oraş,
înstrăinarea iubeşte-mi-o.

ţine în palmă bucata de cer ce-i în refuz de viaţă.
ţine şi ecoul de foame al zenitului
umblătorul lagărului de suspine.
ce tot deranjezi plusul şi minusul,
da-ul şi nu-l?
pune-ţi pasul între virgule
du gheata prin rouă,
spală-o de gânduri.

vezi ce faci cu lenea claviculei,
du-o lunecare prin mângâierea de muguri...
apoi, episodic înfige-ţi genele drept jaloane
prin aerul de împrejur,
fluturii să facă slalom
până-n singurătatea gurii tale.
trage-ţi rochia mai peste genunchi
se observă schiţa ultimilor iubiri
pe acolo.

te rog, iubeşte-mi însingurarea,
sunt pe patul aşteptării,
mi se face o perfuzie cu primăveri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu încerca să îngropi durerea. Ea va invada pământul pe care calci; se va infiltra în apa pe care o bei şi îţi va otrăvi sângele. Rănile se închid, dar întotdeauna vor rămâne cicatrice mai mult sau mai puţin vizibile care te vor supăra când se va schimba vremea, muşcându-ţi carnea ca să îţi aminteşti că le ai şi de unde le ai. Şi amintirea durerii îţi va influenţa deciziile viitoare, te va împovăra cu frici inutile şi tristeţi jalnice, iar tu vei creşte ca o fiinţă sfârşită şi laşă. Ce rost are să încerci să fugi şi să laşi în urmă oraşul unde ai căzut? Chiar speri prosteşte că în alt loc cu climă mai blândă nu te vor mai durea cicatricele şi vei bea o apă mai curată? Vei vedea înălţându-se în jurul tău ruinele propriei vieţi, pentru că oriunde te-ai duce vei purta cu tine oraşul căderii. Nu există nici pământ nou, cu mare nouă. Viaţa pe care ai batjocorit-o, batjocorită rămâne oriunde te-ai duce.

Lucia Etxebarria în Beatriz şi corpurile cereşti
Adăugat de Ion Alexandra Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă de primăvară

îţi aud trecerea de miraj prin meul adânc...
pare-se că-n gânduri înfăşuraţi stăm acum
când păsări pe piept de anotimp se strâng
şi sentimente de-a valma strigă spre alun.

peste joaca gravitaţiei, fluturii zbor mimează,
veniţi de pretutindeni spre blândeţea de odaie.
oricum părerea mea pe a ta uşor visează
ca o esenţă de privire urcată-n vârf de claie.

efemerului captivi privim aceeaşi chemare
suferinzi de abateri reuşim urcare în Si bemol;
gustăm din infinitul fără destin, aici lângă zare
şi tangaje de amintiri eternizăm în formol.

în intenţie se duce cumsecade al tău picior;
o cădere niertătoare de cer acum peste noi
cu răsaduri de îngeri albi până în alb fior
şi speranţele pe jos şi desculţ fug în zăvoi.

iubeşte-mi uscăciunea măcar acum în treacăt...
scuză-mă, nu mai ştiu să mă reîntorc din poem,
aici unde gândul e umblet încins şi freamăt,
ori furia oarbă şi imediată, insistentului blestem.

acum de limite înfrânt lângă umărul tău -
port iluzia că el e prea sosită albă minune;
alteori nu ştiu, parcă-i prea un pieziş călău
că restanţe-n gânduri apar şi curaju-mi apune.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

nu, nu întreb
de ce doare lacrima ucisă de vânt
chircit între gânduri, în nefirescul cotidian
de care azi nimic nu am habar
toate se învălmăşeau aleatoriu în mine
prinsesem gust de uitare
de viaţă, de mine, de toate
sinapsele ruginiseră rătăcite între circumvoluţiuni obosite
o lume tocită, de singurătate
ploaia se îngusta spre răsărit
la apus, nu mai era nimic de spus
plecase timpul, anotimpul
azi nu întreb nimic
doar zic în cuvinte nerostite
paşii se scurg încet în neant
spăl sufletul cu lacrimile cerului
apoi pot să plâng, nu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea scrisă nu depinde de Milano sau de Londra, ea se roteşte întotdeauna în jurul mâinii care scrie, oriunde se întâmplă să scrie: acolo unde eşti este centrul universului.

Amos Oz în Poveste despre dragoste şi întuneric
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări scrise

Când îmi îndrept gândul spre tine
din negură zăresc senin
şi se trezesc minuni în mine
şi sunt din nou al meu stăpân
şi îmi cresc aripi de petale
să pot să zbor, să pot să vin
să stau în faţa lumii tale
şi tot ce simt să îţi închin

Îmi eşti o coastă, cea mai dragă,
din trunchiul meu îmbătrânit,
şi cuget nopţile de ambră
în şoapte scrise râd cu rând
şi poate le auzi cuprinse
în lutul tău cel mai sfinţit
trăind din nou în necuprinse
visări din cerul înflorit

Comunicăm doar sufleteşte
oriunde eşti, oriunde sunt
şi ne dorim dumnezeieşte
spunându-ne mereu în gând
şi ochii mei vor să-ţi mângâie
lumina ochilor spre Sfinţi
şi paşii mei să te urmeze
până-n pământ împătimiţi
şi să răsar tot lângă tine
într-un arbuşti de liliac,
să te îmbăt mereu de mine
şi-al meu parfum să-ţi fie drag

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Re major

doamne şopteşte-mi măcar
cum să interpretez viaţa...
pe unde trebuie să mai alerg neoprit
cu filozofia-n braţe?
spune-mi, ce mi-a mai rămas de atins
prin adierea infinită de suspine
sau cum să abordez ciutele
pentru îndelunga lunecare prin nefrică?
cum să depăşesc expertiza toamnei trupeşti
fără să vărs lacrimi-n aripile suspendate
pe colţul sfâşiat al cubului aruncat într-o râlă?
cum să candidez şi eu la amăgirea ta albastră,
hai, spune-mi odată!
m-am încâlcit în rezervele de viaţă acum
şi tot depăşind tăcerilor instincte
hai, învaţă-mă!
cum să dezertez din echinocţiul pianului
rămas blocat în Re major...

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!