Credeam

credeam că-s venit aşa într-o doară,
doar să deschid fereastra spre viaţă,
de sub ocupaţia cerului ochiul să mi-l sustrag
şi să-i dau voie să fugă
sferic în aceeaşi formă mereu de când se ştie.

nu întruna să văd un soare
târât pe insuccese imediate şi cancanuri,
plânse de un plâns bifurcat de viitor.
sau că eu repetat retras într-un si bemol
de lume trebuie să mă ascund vibrând,
cu mâna întinsă spre necunoaşterea
din umbra unui salcâm şi-a clipei văzută
pe vârfuri mergând pe tâmplă.

n-am crezut că voi avea asemenea visări
şi o aşa trezire a vă putea scrie...
dintr-un profund nevertebrat
ori dintr-un hol gol şi nepereche,
câte ceva despre gându-mi oval-obtuz
că rămăşiţele ţipătului de stradă
eu deviant muzical le voi ascunde-n mansardă.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorbindu-te dintr-un sărut

Înspre amiezi, topesc dorinţele-n noroc,
Iluzii torn peste-aşteptări... şi le dau foc,
Din vise fac... perdele-arzând... de catifea
Şi-adun încet, nemărginirea dintr-o stea.

La sânul tău, ascund amorul şi mi-l sting,
Spre adâncimi cu răsărituri când te-ating,
Nebune clipe-ţi despletesc... prin aşternut
Şi te cuprind, sorbindu-te, dintr-un sărut.

Te dezgolesc şi-ţi pun peceţi cu buze moi,
Un univers, de patimi vechi renaşte-n noi,
Făcându-mi loc... năucitor... să te pătrund
Şi să m-agăţ... de şoapta gri... a unui gând.

Dintre năluci... am să te fur... înfierbântat,
De trupul tău n-am să mă satur niciodat'
Mi te răstorn într-un hamac... ca un alint,
Şi-n păr iţi scutur... nesfârşitul... de-argint.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce să scriu într-un roman ceva ce pot scrie într-o nuvelă?
De ce să scriu într-o nuvelă ceva ce pot scrie într-un eseu?
De ce să scriu într-un eseu ceva ce pot scrie într-o cugetare?
De ce să scriu într-o cugetare ceva ce – destul de probabil – s-a mai scris?

Mai bine scriu o poezie. Ideea s-o mai fi scris, dar îi dau o formă artistică, originală.

Dar de ce să scriu într-o poezie de n versuri ceva ce pot scrie într-un distih?
De ce să scriu un distih ceva ce pot scrie într-un poem de un vers?
De ce să scriu un poem într-un vers şi să mi-l confunde unii cu o cugetare?

Mai bine scriu o epigramă, măcar "ne mai râdem".

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimentală simplă

am plâns într-atât pe genunchiul tău
încât valurile rochii îmi mângâiau răsunetele în răspăr
şi eu nimic nu pricepeam
indiferent dacă treceam gând pe deasupra,
ori pe dedesubt.

nu ştiu prea bine de unde atâta mişcată rochie...
poate că-i din trista tăcere de odaie
sau din umbra crucişă toamnei zurlii
cu aripile împotmolite într-un gard plin de anomalii.

totuşi, îmi aduc bine aminte
de vrabia ce plângea vremii de atunci
când pe nisipul mării înzorzonaţi cu goliciuni
înşiram desene cu cele câteva degete lovite de zori
amăgindu-ne că-s gânduri uitate în vară.
şi tăvălit pe iluzii albastre eu speram pururea să te extrag
dintr-un cerc scăpat de vreo auroră
cu intenţii anume şi sublime,
înteţit să te ascund într-o emoţie de-a mea,
la sosirea nopţii în mâini eu să te sărut cât oi putea.

dar acu te vreau o Ană părăsită de cărămizi.
doar din ziduri de stele să-mi reapari,
revolta erotismului a mi-o plimba pe piept
şi rămasă tu, în genunchii goi şi tulburi
din gură să-ţi lepezi toate dorurile ce te-au fiert.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea

aici sunt ploi târzii şi lungă este noaptea
în care pleacă în zbor spre alte zării, cocorii
zbor lung, sfâşietor
şi plânge în ropot nesfârşit iar ploaia
numele meu e plâns în amurg
azi e târziu
aş vrea să ştiu şi nu mai ştiu
dar ce să ştiu când totul este gol, pustiu
aş vrea să plâng dar nu mai pot
aş vrea să ţip, să joc
dar nu am loc
pe ţărm răsună paşii unui gând
gândul e trist, spre alt destin
ce viaţă, ce chin, ce festin
offf, câte aş vrea
dar pasul ăsta s-a sfârşit
aşa că am plecat şi eu un pic
să dorm o clipă doar
am obosit să mor în fiecare zi
mă voi trezi în zori să scriu
povestea unui om nebun ce crezut odată în iubire
când nu scriu, ţip
când nu ţip, plâng
când nu plâng, mă rog
alteori cioplesc cuvinte dintr-un ciot
aruncat de sălbatice valuri pe ţărmul sufletului
nu, nu dorm
privesc cum se izbesc în tâmplă
gânduri spuse şi nespuse
dintr-o piatră
lovită de veacuri aride, uscate
obosit de griji, de timpuri, de păcate
am ridicat un lăcaş pe ţărmul sufletului
pentru lumea ce trece, se duce
în prag am pus o lumânare
arde şi arde

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închisoarea din pământ

în inima mea tristă
Precum o cometă stinsă
Stelele mele riscă
Să devină o nebuloasă aprinsă

Căci spiritul meu vag,
Ce luminează-n întuneric
şi-n întuneric e-n zigzag,
se-nvârte-n cuarţul sferic

Iar apocalipsa a venit
Şi-a venit mult prea devreme
Şi noi între noi ne-am omenit
Într-un vid ce întruna geme.

Un arhipelag ucis de soare
Când lacrimile mele străluceau
Intram într-o închisoare
Unde eu vorbeam şi ei tăceau...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă şi o zi

Din alte lumi şi timpuri sau, poate, dintr-un vis,
Te-ai avântat spre oameni prin porţi ce s-au deschis,
Lăsându-ţi libertatea o viaţă a trăi
Alături de acela pe care-l vei iubi.

Ne-ai studiat, mirată, şi chiar din prima clipă,
Ai înţeles: iubirea nu-i, pe Pământ, risipă.
Dorită? Da, de-aceia ce spun, la toate: "Vreau!",
Uitând să mai împartă ceva cu cei ce n-au.

Hulită? Da, se-ntâmplă la cei ce n-ar putea
Să-i înţeleagă taina, să ştie cum e ea,
Să-i simtă ne-ntinarea, puterea, bucuria,
Şi să-i accepte-n suflet lumina şi domnia.

O cunoşteai de-acolo, din vechea lume-a ta,
Şi-i căutai pereche: pe-acel ce-ţi poate da
Aceeaşi încântare în visul de-a iubi
Tot ce te înconjoară, o viaţă şi o zi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

La fereastra mea înaltă
Chipul cerului străluce.
Pe perete, la mansardă
Soarele-a făcut o cruce.

Umbra ramei nu tresare
Pace. Veşnice tăceri.
Şi deodată mi se pare
Că-s înmormântată-n cer.

poezie celebră de Marina Ţvetaeva din Poezii (noiembrie 1919), traducere de Ion Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?

Câte nopţi nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?

Câte punţi neobosesc
Astupând incert nămeţii?
Câte viscole gonesc
Şi tot vin în prova vieţii?

Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?

Câte sunt şi câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viaţa, lume... lume!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albă

Tu-mi înfloriseşi într-un gând,
Eu ţi-ncolţisem în priviri,
Şi ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.

Erai atât de albă, tu,
Şi la-nceputul vieţii eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu

În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălţau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Şi-n cântece de ciocârlii.

Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de duminică

dintr-un nocturn ocazional
luna îşi sare marmura peste mine plângând,
gândurile dorite se reîntorc din bulevard
prin geamul deschis din albă inerţie.
din ochiul veiozei mă ridic spre tavan
trecând printr-un inadmisibil de curând.

e o duminică ajunsă-n cunoaştere,
ridicată-n concret
până la umerii umpluţi cu insuccese
prin ultimul strigăt concav.
o linie frântă în poarta parcului se vede
şi colonii de emoţii oculte...
e greu să te strecori pe lângă ele
dacă nu te faci o absenţă triunghiulară
ori o nelinie argintie.

succes răpus şi tăvălit în cuget recurent
de când prin spaţiul tău un încotro se întinde
şi zidurile se prăbuşesc amar peste sentimentul cu ifose prin limfă de dialecte.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rurală

deschid poartă
şi mă trezesc într-un lătrat de câine.
o colecţie de ierburi zilnice mi se repede
în gleznă.
bocancul simte şi ţipă ca un nor
fulgerat prin surprindere.
mirosuri rurale tot rotesc odăi
pe sub închipuiri cenuşii.
luna se împiedică de horn
în trecerea ei spre cuget şi salcâmi;
rugina i se leapădă deodată
până-n toamnele noastre târzii
cu nicicând melodii venite din cuiburi.

amintiri întruna sufocate
prin tăcerile tocite în capete
şi simţul sferic migrează prin pereţi
surprinzător ocolind coala de hârtie,
de alb ucisă şi de nescrisului experienţă.

strig în profil... se zguduie uitarea din ocniţe.
bat în uşa târziului din tine
şi mă îneacă setea ta, parcă de altă lume
imprudent scoţându-mă din rândul oamenilor
cărora efemerul ieşind în cale, sfâşie hume.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acest poem
nu-l scrie mâna mea
nici gândul n-a cerut
ceva să-mi spuie

mâna aceasta
nu va mai scrie nimic
până când îngerii
vor putea urmări aburi
cum urcă şi coboară
o pâine-n altar

în noaptea asta
suntem sfinţi
preschimbaţi în trişori

îmi vând pământul de sub picioare
să-ţi luminez steauă pe cer

acest poem
nu-l scrie mâna mea
şi-a irosit doar
câteva secunde timpul meu

undeva
Dumnezeu ştie ce face

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de bun rămas

Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...
Ascultă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric şi de frig
Şi nu mai vreau să ştiu până la sfârşit
Cine-a iubit frumos, cine-a greşit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut şi cine a câştigat
De toate înlănţuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin şi prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Şi cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

de curbura glasului tău încercuit
mi se pare că aud turma mugurilor
de primăvară spre fiinţă-mi tropăind.

şi din respect pentru însingurare
îmi răsfir păr spre marele plâns
şi sărut umbrele din faţă contrare.

şi voi striga ca de obicei spre cenuşiu
şi spre cele câteva stări de lună atacate
chiar spre conturul tău alint de târziu.

lângă tine simt o absenţă de moarte
gândul din catedrală mi-l alung,
sărutul ţi-l aştept zală răcorită de dud.

dar acolo iubito, în închipuirea mea
freamătul tău îl găsesc loc îngeresc,
năvălirile toate acolo mi le întregesc.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gesturi

Tandreţea picăturilor de rouă
Şi-a cuiburilor împletite fin
De ciocul păsărilor care ouă
Şi-aşteaptă mute puii până vin...

Tandreţea picăturilor de ploaie
Şi-a vântului ce nevăzut adie
A focului molatică văpaie
Şi mâna mea ce despre toate scrie...

Tandreţea picăturilor de plâns,
De ploaie, de sudoare sau de rouă
În sufletul poetului s-a strâns,
De-aceea mâna mea când scrie, plouă...

De-aceea mâna mea când plouă, scrie
Doar pentru cea mai tandră-ntre femei;
De vânt mi-s degetele când adie
De foc şi de mătase, părul ei.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dospesc în umbre gânduri amorţite

Dospesc în umbre gânduri amorţite
şi-n colţul unui zâmbet stau de pază.
Spre trecătorii ce se afişează
semnale de lumină să-i invite

la bal mascat le-aruncă. Vai, ce groază!...
În pântecele umbrelor vopsite,
unde-s atraşi mereu, pe nesimţite,
păcatele din ei se estompează.

Din vis în realitate şi-napoi se
mai scurge câte-un strop de viaţă-amară.
Şi în deşertul inimii, ca Moise,

toţi se preumblă-alene, într-o doară,
dar nu-i dau voie minţii să-i apese
pe rănile închise, ce-au să doară!

sonet de Ionuţ Popa (31 iulie 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire în oglindă

ne-am întâlnit în aceeaşi oglindă
ochiul ei, adânc, cât noaptea vrăjită de luceferi
arăta un mers spre alte mări.

să punem ţărm în faţa dorinţelor
să nu se lovească de stânci, de cuvinte
în lumea de basm lângă povestea pescăruşilor
zburători spre munţii sufletului.

de cele mai multe ori
cuvintele se întrec în nemurire
asemeni unui pom înflorit, cu fluturi, stele...
nimicul sortit.

strâng umbra imaginii
o arunc nopţii proptite pe rotunda lună
simt frigul pe marginea clipei executate
când stau de vorbă cu un cap de lut.

se surpă în mine un cântec.
seminţele silabelor au început să doară.
voi pleca cu un geamantan de gânduri mărunte
uitate, în umbră.

îţi las noaptea cu îngeri întreagă!

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi era ceva

razant am trecut pe lângă o închipuire
şi tare aş fi crezut că eşti chiar tu.
arăta aşa a o destrămare de amurguri inteligente
pe sub sentimentale streşini de case.
parcă zăream un zid aciuat în rană de tăcere
sau... ceva a nişte captive aripi cu creşteri spre afunzimi de sine;
aproape o dezmierdare de lut în suflarea lirică a cuvântului
arăta cred.

totuşi era ceva:
poate o metaforă a ezitării de-a fi.
o reaşezare a simbolurilor în unduirea chemărilor...
pare -mi-se, un imprecis şiret de bocanc lăsat
să biciuiască umbra dată în gustul
a mă cunoaşte de îndată.

sau sunt nişte obsesii de ale mele
cum ale mişcărilor de crengi divorţate de senin,
ce imediat încropesc hărţi etnografice
peste joaca fluturilor,
pe unde ar trebui înfloratul cer a umbla
când ferestrele îţi deschid aripile-n lumi,
adânci în lumi nevăzute
ca o posibilă mângâiere de însingurare
să-i atingă o tentaculă de cale-lactee cumva.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mereu am crezut
că umbra este îndoiala
ce se prelinge uşor
dinspre inimă spre gleznă
sau poate dinspre pământ
către cerul pe care-l ţineam
cu podul palmei ars de roua
din ochiul seminţei ce nu ştie
când va naşte lujeri de flori
umbra se plimbă nestingherită
culoare incertă în carcasa viorii
regizorul trage cortina
şi cade ucis de propria lui îndoială

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!