Culori amestecate

O caracatiţă mi-a amestecat culorile,
Aruncându-le în dezordine
Peste un portret în creion.
Mi-a pus în păr culoarea abanosului,
Iar sprâncenele le-a arcuit
Printr-un proces ireversibil,
Ca pe un curcubeu.
Erau acum parte din sufletul meu...
Irisului i-a dat culoarea chihlimbarului.
Pe buze a aruncat o covertură de maci,
Pe care a împletit-o cu mătasea luminii,
Cu speranţă şi cu iubire.
Visele le-a aruncat spre Calea Lactee,
Iar ele s-au întors, prăbuşindu-se-n suflet.
De aceea, în loc de sânge,
Ploaie de grâne şi miere
Îmi curge prin vene.
Eu am devenit pâine,
Iar voi mă frângeţi
Şi fiecare frimitură de carne
Devine parte din voi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta tăcerii

Colţul de pâine uscată s-a înuiat sub lacrima sufletului,
poposind în noapte, la poartă.
Ai hrănit pentru întâia oară în acea zi,
Lumina ascunsă-n sufletele ce vibra – imn al fertilităţii
Sufletul s-a arcuit şi îngerii s-au înghesuit
Să soarbă lumina din sufletul meu.
Meschine frământări ţi-au irosit fericirea!
De acum alt colţ de pâine şi un os aruncat vor crea
Un alt vis într-o altă oglindă
Acum ai tăcut şi ai plecat, dar mâine poate vei lătra din nou,
mulţumită, la poarta sufletului meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

În zbor de fragedă durere
Au ars frivole amândouă,
S-au prăbuşit lângă iubire,
Acea iubire-n stropi de rouă.

Amorul le-a surprins naive,
Cu ochii mari şi parfumate,
Cu buze dulci şi gât de slave,
Cu gene lungi şi căutate.

Apoi le-a dezgolit de farmec,
Le-a dat tristeţe şi venin,
Le-a îmbrăcat în cleşti de rac
Şi le-a trimis pe cer senin.

Am înţeles ce gânduri au
Abia când pană am găsit,
Ştiam ce căutau –
Pe cel ce straşnic le-a rănit.

Şi au vărsat amarul dulce
Când pana mi-a zburat din mână,
Nici vântul nu mi-o va aduce,
Nici ele nu vor căuta stăpână.

În lava mea adorm în sânge,
Mă arde carnea şi simţirea,
Mai bine aşa, s-aud cum plânge
Ecoul meu şi nu iubirea.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurul unui fulger

Aurul unui fulger pe cer s-a aruncat
Pentru a lumina întreg pământul
Şi-n clipa aceea, urma i-am luat
Păşind în universul lui cu gândul.

Lacrimi ascunse calea mi-au tăiat
Şi-n întunericul din nori ţesut deodată,
Raze de soare dulci au apărut
Şi viata mi-a părut mai minunată.

Sub curcubeu încă păşesc şi-n suflet
Încă mai simt cum soarele răsare
Mă pierd printre speranţe, flori şi cântec
Şi de dorinţă mă trezesc în zare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de aprilie

Floare de aprilie
Firavă şi blândă, ai ales să-mi fii
Dar de nuntă.
Acum faci parte din inima mea.
Eşti lumină solară
Şi vrajă de stea.
Eşti cântecul primăverii
Şi ploaia de muguri ce se închină
La substanţa divină.
Eşti râul ce curge zglobiu
Prin sufletul meu generos şi pustiu.
Eu sunt buchetul de maci
Peste care cu buzele calci,
Ca pe poteci de azur.
Sunt Soarele tău de acum!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de neiubire

Din bolgiile orei noastre de neiubire,
perfect rotundă,
ca un ou rugos,
s-a zămislit un bazilisc.
Priviţi-l cum aleargă pe ape!
Privirea lui îngheaţă lumina,
răsuflarea lui incendiază culorile
pe care iubirea noastră nu le-a atins.
Cât frig în lume, câtă cenuşă,
şi cât gri, Doamne!
O lume monocoloră,
îngheţată, născută într-o oră doar
de neiubire!

Un singur câmp de maci a mai rămas intact.
În el se oglindeau cândva
şi răsăriturile
şi asfinţiturile noastre
bătrîne
de iubire.

Ademeniţi hidosul şarpe
spre câmpul de maci
şi-n faţă să i-l puneţi oglindă!
Să piară din lume neiubirea,
să reînviem culorile,
pe care iubirea noastră le-a ignorat!
Cu braţele întinse spre lumină,
iubirea un lan de maci să fie,
iar poezia – ciocârlie!

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul

Limbile ceasului şi-au încurcat rolul...
S-au întors înspre copilărie,
Când tocmai visam la păpuşi
Cu ochii din cârpe.
Ochi desenaţi cu un creion chimic
Bine ascuţit...
Mă întreb cum de nu am înţepat irisul
Cu speranţa mea.
Apoi mi-am amintit
Cum la vremea aceea,
Îmi doream să fiu mare,
Să pot conduce un imperiu,
Ori câţiva paşi nesiguri, mărunţi...
Uitasem că dorinţa mi-a fost împlinită.
Dar magia s-a rupt
Şi am rămas suspendată peste vidul tăcerii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte

Şapte – cifra divină,
Zilele săptămânii şi tot atâte planete
După care s-au botezat,
Şapte minuni
Despre care lumea a scris în anale.
Culorile spectrului şi...
De şapte ori câte şapte
Neam de români
Căliţi de iubire şi moarte...
Isaac Newton – mitul uman,
A ales să împartă
Bucuria culorilor dându-le câte o culoare.
Le-a dăruit portativul,
Pe care notele dansează întocmai luminii
Ce picură-n suflet...
Tot şapte...
Şi atunci nu cumva
Şi noi vom avea
De şapte ori câte şapte vieţi de trăit?
Omule, pentru toate acestea,
Fii fericit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu le-a dăruit unora ceva, pe de-o parte, şi le-a luat pe cealaltă parte. Aceştia trăiesc. Unora le-a luat totul... şi supravieţuiesc. Altora le-a dăruit totul, dar se autodistrug.

Viorel Muha (iulie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgice scântei

cunosc invazia nestăpânită a scânteii divine
a aprins în mine focul unei revelaţii
fiecare sentiment o flacără devine
energii sublime mă poartă prin spaţii.

lumina pune stăpânire pe suflet, pe trup
rezonează-n profunzimea fiecărui gând
astăzi de deznădejdea timpului mă rup
mă concentrez la Dumnezeu cântând.

înalţ spre cer o slovă de iubire
şi pentru steaua mea compun o elegie
mi-a fost aproape cu nopţi de izbăvire
şi visele mi le-a purtat printr-o magie.

mă detaşez de lucruri triste şi de amăgire
mă unesc cu raze- scântei de nostalgie.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am visat

Te-am visat!
Înger întizându-ţi aripile
Peste întreaga mea lume.
Mă supravegheai ca pe un mormânt
În care mi-am ascuns sufletul
Pe timp de noapte
Să-l adăpostesc şi să-l apăr
De fiarele existenţei.
Mi-am scos inima şi am pus-o
În palma ta.
Ai ceruit-o cu praf de stele
Şi cu iubire divină.
Mi-ai vegheat decăderea,
M-ai înălţat şi m-ai vindecat
Şi m-ai plâns
Ca un clopot un vers eminescian.
Bacovia mi-a vindecat versul
Şi Labiş a pus suflet în el...
La braţ cu Jebeleannu-am plecat
În pustiul cunoaşterii
Şi m-am întors în Coşbuc
Să mă botez în sângele lui.
Când aproape mă ucisesem
Cu pumnalul sentimentelor deznădăjduite,
Tu ai închis poarta suicidului
Şi m-ai împins în prăpastia vieţii.
Voiai să trăiesc...
Acum ai fuzionat cu fiinţa mea însăşi,
Te-ai aruncat în sângele meu
Şi trăieşti odată cu mine
Şi vei muri
Când toţi vor uita că exist.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat inima...

Tăiată-n felii de lumină,
Mi-am dat inima ţie,
Să-ţi fiu hrană de şoapte
Şi sângele-ţi să mă adape...
Sub unghiul credinţei şi al sentimentelor,
Atunci când m-ai privit prin caleidoscop,
Mi-am schimbat, în dansul luminii
Şi farmec şi joc.
M-am aruncat în oglinda timpului
Şi m-am născut particulă albă de artă...
Tu m-ai văyut o fărâmă de piatră...
O piatră ce,
Când ploaia luminii a alunecat din ochiul meu către tine,
M-am transformat într-un munte.
Un suflet vulcan alergând spre divina sclipire,
Un suflet de jar...
Nu ai căutat lumina ce minte
Visele fiecărui bărbat.
Ţi-ai adus, printre clipe, aminte,
De ce-am însemnat.
Da, sunt piatra ce am devenit munte -
Un plăpând dans de flacără de lumânare
Ce pâlpâie fraged, dar
Lumină în a sufletului albă odaie...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefiinta

roşu, albastru, verde
s-au amestecat culorile
zăpada s-a făcut albastră
apusul se părea verzui
nu ştiu cum s-au încurcat
şi cine le-a schimbat
dar nu era nimic la locul lui
şi cerul nu era albastru
era roşu ca sângele lui
m-am apropiat mirat şi m-am uitat
în oglinda apei cum m-am schimbat
am privit sus, şi cerul l-am intrebat
dacă mai sunt sau am plecat
o stea neagră, paşii mi ia-ndrumat,
mi-a arătat trupu-mi însângerat
şi-am văzut şi nimicirea
mi-a dispărut şi amintirea
şi doar nefiinta mă aştepta

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la răspuns

Ce pasăre măiastră îţi zboară în retină?
De unde,-n toiul nopţii, aprinzi în ea lumină?
Ce tânără felină ţi se ascunde-n trup?
Cu ce să te înlănţui?... De unde să te rup?

Ce râu de foc şi lavă îţi curge lin în vene?
Ce fluturi îţi dansează în zori de zi pe gene?
Ce maci, văpăi celeste, pe buze ţi se-aprind?
Cum reuşeşti, din şoapte, să împleteşti colind?

Cum poţi purta în tine şi munţi înalţi şi mare?
De ce ţi-e trupul pâine iar zbaterea ţi-e sare?
De ce în nopţi cu lună alergi la mine-n gând?
De ce mereu, de tine mi-e sete... şi-s flămând?

De ce a ta iubire în carne mi-a pătruns?...
Esti înger?... Eşti femeie?... Am dreptul la răspuns.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământare divină

Anteu frământat de mâna divină,
Un suflet de gheaţă tapetat cu rugină,
O lacrim sfântă pentru care
Durerea înseamnă iubire,
Cântec de leagăn,
Parfumul de roză, vis, mântuire...
Sărutul luminii a desenat umbre de curcubeu,
Apele s-au revărsat în ramuri de zâmbete,
Dansând în cârlionţi îndrăzneţi
Pe harta destinului.
M-au strivit munţii cunoaşterii
Şi am văzut abisul sub picioarele mele,
Apoi am înălţat privirea spre stele...
Ca un braţ de tăcere, tăciunii secretelor s-au aşezat
Pe umerii mei.
Sunt un Anteu călător
Printre vise de miere...
Un zbor de cocor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copil

Sunt un copil!
Nu-mi distrugeţi copilăria!
În lumea mea sunt îngeri cu aripi de catifea
Şi stelele au culoarea curcubeului...
E drept că dorm cu ursuleţul de pluş
Pe care bunica mi l-a dăruit
Să mă protejeze de lacrimi.
E drept că dorm cu broscoiul fermecat
Şi maimuţica de blană,
Dar ele sunt parte a copilăriei
De care nu mă voi despărţi în veci.
În lumea mea, florile au nectar de vise
Şi fluturii se înalţă spre Dumnezeu,
Aducându-ne pe pământ, Duhul Sfânt.
Copiii îl au pe Dumnezeu în sufletul lor!
De aceea sunt şi voi rămâne copil!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem Irinei

Irina, lumea aceasta este a ta,
Cu fluturi şi flori,
Cu inimi şi zâmbete,
Cu stele desenând Carul Mare,
Cu gândurile aruncate în Carul Mic
Şi duse pe Calea Lactee,
Prin dumnezeiesc legământ.
Calea Lacte, da, lumea în care sufletul tău poposeşte
În nopţile în care te zbaţi între
Somn şi nesomn.
Alergi ca o amazoană
Printere comete, îngeri, printer quasar
În galaxiile pe care
Destinul ţi le-a desenat în color vii.
Lumina îţi aparţine şi Dumnezeu îţi este aproape,
Pentru sufletul tău bun.
Pentru tine au miros florile
Şi fluturii îşi ântind aripile
Îndepărtând de pe pleoape
Praful furtunii
Şi cenuşa vulcanilor...
Pentru tine, Irina!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

Pescăruşul - zbor spre infinit,

Înfrăţit cu lumina,

Hrănindu-se din iubire cu o frimitură de viaţă,

Pasărea Pheonix te-a stropit cu sângele ei

Transformat în cenuşă.

Şi ai rămas pe pământ să te naşti veşnic

Pentru fiecare din noi.

Ţi-ai înmuiat aripile în mare

Şi ai dat sufletului culoare.

Pleoapa ochiului tău

A acoperit durerea celor e jos, suflet frumos!

Semn de dreptate,

Ai ales să mergi mai departe.

Dar vei rămâne în gânduri alături de mine

Mister, feerie, picătură de fericire.

Liber pe drumul luminii

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea sufletului (Interogare de pictor)

- Culorile sunt calde şi reci,
şi nonculori...
Sufletele sunt reci şi calde,
şi pustii...
Fiecarui om
ar trebui să-i vină o culoare...

Oare ce culore eşti tu?

- Eu sunt culoare colorată!

- Culoarea verde?!
este cea mai dragă culoare a ochilor
şi a psihicului uman,
care calmează, odihneste...
Dar este o culoare rece!

Roşu?!
Este o culoare care te oboseşte.
Trezeşte în tine ură...
suparare...
nervi...
Dar este o culoare caldă!

Ce culoare are sufletul tău?

- Sufletul meu nu are culoare...
Îl simţi,
dar nu îl poţi atinge...
Îl poţi vedea
decât dacă crezi tare în el...

Sufletul meu?!
E un amestec
între albul pur şi negrul demonic...

Pictează-mă-n creion,
maine, va fi nevoie de corectură!

- Da... dacă toate sufletele ar avea culoarea lor,
ar trăi pe o paleta...
Dar... Nu...

Nu...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (6 august 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea umbrelor...

Îl văd mereu la colţ de stradă,
Fix la aceeaşi oră, în fiecare zi,
Poartă ochelari fumurii de faţadă,
De privirile oamenilor pentru a se păzi.

Cu bastonul loveşte lespezile gri,
Câinele îl ghidează pe drumuri neştiute,
Şi gândurile încep a i se înnegri,
Când horbecăie pe căi necunoscute.

În lumea umbrelor el este cufundat,
Întunericul coboară îngreunându-i pleoapa,
Sufletul de durere îi este inundat,
Când încearcă, încet, să ocolească groapa.

Umilul câine-i sare-n ajutor,
Îl trage într-o parte pentru a-l salva,
Copiii chicotesc aşteptând la semafor,
Prefăcându-se a nu-l observa.

O tânără îl trage de mână într-o parte,
Salvându-l de la o cădere sigură în gol,
Îi întinde bastonul cu un gest aparte,
Văzându-i lacrimile ce se preling domol.

Şi mâna lui o prinse între mâinile ei fine,
I-o duse la faţă într-o prelungă mângâiere,
Şi izbucni în lacrimi căci nu se putu abţine,
Apoi i-o sărută umilă în tăcere.

Îi şopti la ureche cu vocea-i delicată,
Că oamenii din jur au culoarea speranţei,
Că unii dintre ei au culoare-ntunecată,
Iar cei ca ea au culoarea siguranţei.

Cum poţi să-i explici omului
Ce nu ştie ce-i aceea lumină,
Ce n-a avut bucuria ochiului
De-a vedea frumuseţea divină?

Cum poţi sa-i explici omului
Ce albastru e cerul şi marea,
Cum e culoarea chihlimbarului,
Ce curcubeu superb acoperă zarea?

Trăieşte în lumea lui întunecată,
Şi-i urlă durerea în gând şi-n simţiri,
Condamnat fără vină-i viaţa toată,
Suferă în tăcere încolţit de-amintiri.

poezie de Maria-Magdalena Stan din Nu-mi frângeţi aripile de copil!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte, sculându-mă în fiecare dimineaţă spuneam: slavă lui Dumnezeu care mi-a mai dăruit încă o zi. Acum spun: încă o zi pe care mi-a retras-o. Ce-a făcut Dumnezeu din toţi copiii şi vitele pe care I le-a luat lui Iov?

Eugene Ionesco în Testament
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!