
Șapte
Șapte cifra divină,
Zilele săptămânii și tot atâte planete
După care s-au botezat,
Șapte minuni
Despre care lumea a scris în anale.
Culorile spectrului și...
De șapte ori câte șapte
Neam de români
Căliți de iubire și moarte...
Isaac Newton mitul uman,
A ales să împartă
Bucuria culorilor dându-le câte o culoare.
Le-a dăruit portativul,
Pe care notele dansează întocmai luminii
Ce picură-n suflet...
Tot șapte...
Și atunci nu cumva
Și noi vom avea
De șapte ori câte șapte vieți de trăit?
Omule, pentru toate acestea,
Fii fericit!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre botez
- poezii despre Isaac Newton
- poezii despre zile
- poezii despre săptămâni
- poezii despre suflet
- poezii despre planete
- poezii despre lumină
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
De câte ori...
De șapte ori câte șapte
Am spus rugăciunea în noapte,
De șapte ori câte șapte
Mi s-a răspuns doar în șoapte,
De șapte ori câte șapte
Sunt mai aproape de fapte,
De șapte ori câte șapte
Însoțesc calea de lapte,
De șapte ori câte șapte
Voi împleti mințile coapte
Cu iubirile apte...
poezie de Vasile Zamolxeanu (2 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- citate de Vasile Zamolxeanu despre religie
- poezii despre noapte
- citate de Vasile Zamolxeanu despre noapte
- poezii despre lactate
- citate de Vasile Zamolxeanu despre lactate
- poezii despre iubire
- citate de Vasile Zamolxeanu despre iubire
Universul constituie un organism aflat într-un echilibru perfect, alcătuit din fenomene a căror natură se bazează pe un sistem de șapte: șapte note muzicale, șapte culori în spectrul luminii albe, șapte mari grupe atomice. Al șaptelea val este cel mai puternic, întrucât adună în contracurent toată apa primelor șase. Există șapte vârste ale omului, șapte ceruri și șapte etape ale progresiei mentale; șapte continente, șapte mări, șapte păcate capitale, șapte mari înțelepți ai lumii, șapte zile ale săptămânii, șapte arte, șapte paragrafe în rugăciunea Tatăl Nostru, șapte vaci slabe și șapte vaci grase, șapte preoți cu șapte trâmbițe înconjurând zidurile Ierihonului timp de șapte zile, iar în a șaptea zi, de șapte ori suflând în trâmbițe de câte șapte ori. În Apocalipsă, găsim șapte biserici ale Asiei, șapte peceți și șapte molime. Înțelepciunea orientală ne-a adus învățătura deja larg acceptată a celor șapte chakre ale omului.
Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre timp, citate despre religie, citate despre înțelepciune, citate despre învățătură, citate despre zile, citate despre vârstă, citate despre vaci, citate despre săptămâni sau citate despre perfecțiune
...De șapte
Am vrut să dau de
șapte
minuni, coline,
zile, septenate,
peste șapte mări
Și șapte țări...
și n-am dat
spre marea mea uimire
Și în loc de șapte
aud dinspre iubire,
gângurindu-mi-se
... șoapte
parodie de Constantin Ardeleanu, după Eugen Botez
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre țări

Câte vieți terestre alcătuiesc o viață adevărată?... Șapte! De ce tocmai șapte? O, Doamne, Doamne, de ce șapte? Dar pentru că șapte e numărul sfânt! A fost sfânt totdeauna, în toate sufletele!
Liviu Rebreanu în Adam și Eva
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Liviu Rebreanu despre viață, citate despre suflet, citate de Liviu Rebreanu despre suflet, citate despre sfinți, citate despre sfințenie, citate despre numere, citate despre adevăr sau citate de Liviu Rebreanu despre adevăr

Don Siempre: Declar pe proprie răspundere și semnez: unu și cu unu fac șapte! Cel mai sfânt dintre numerale, triumf al spiritului, expresie a maturității cosmice! Șapte ceruri ai deasupra capului, Sancho! Săptămâna se-nchide în șapte zile. Șapte daruri are Sfântul Duh! Șapte planete mari se-nvârt în jurul meu! Scrie șapte!
replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre responsabilitate, citate despre planete, citate despre maturitate, citate despre cadouri sau citate despre astronomie
Se spune că "Ziua Judecății de Apoi" este supusă numărului 7 și că ea survine după șapte ore, șapte zile, șapte săptămâni, șapte luni, șapte ani. Poate chiar să survină peste 7 minute. Atunci plătești datoria karmică; amenda pentru încălcarea Legii.
Florence Scovel Shinn în Poarta secretă care duce la reușită
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plată, citate despre minute sau citate despre legi

777
Șapte ceruri, șapte vise, șapte zile-ți dăruiesc,
Să-nțelegi de 3X7, cât de mult pot să iubesc.
Nu deschide-n ziua-a șaptea, cei trei șapte norocoși,
Că de rupi cumva IUBIREA, nu ai voie să o coși!
Începi săptămâna bine, luni, la șapte dimineața,
Dacă-nchini de șapte ori apa cu care-ți speli fața.
Și în șapte șoapte sfinte spune rugăciunea-n zori!
Ziua-ți va fi fericită de zâmbești de șapte ori.
Șapte flori de levănțică pune-n ceașca de cafea
Cu șapte lacrimi de miere, scoate amarul din ea!
Scrie șapte legăminte pe corola unei flori
Și roagă-L pe Tatăl nostru să o răsădească-n nori!
Șapte gânduri părăsite de-ntuneric vor învinge
Ploi, noroi, ger ce le-ngheață, șapte zile de ar ninge.
Șapte flori de busuioc pune-le seara, sub pernă,
Să-ți sfințească șapte nopți și să-ți schimbe viața ternă!
Șapte păcate de moarte șterse sunt de Șapte Taine,
Că Iisus, iertând supliciul, ne îmbracă-n sfinte haine.
Frați din șapte continente sunt gândiți în șapte "cruci",
Șapte vârste număra-vei, de când vii până te "duci".
De șaptezeci ori ori șapte, dacă ierți, te mântuiești
Și-ți petreci Eternitatea printre cete îngerești.
Minuni, în număr de șapte, i s-au dat acestei lumi.
Șapte arte ne salvează de-a nu deveni nebuni.
Șapte vieți are pisica, buburuza, puncte, șapte,
Șapte ani de ghinioane aduc oglinzile sparte,
Culori, șapte,'n curcubeie, șapte note muzicale,
Toate, toate sunt lăsate, să ne-arate dreapta Cale.
Șapte ani de parastas, șapte ani de tămâiere,
Șapte săptămâni de post pentru Sfânta Înviere.
Să nu strici materialul, măsoară de șapte ori!
Pentru "șapte ani de-acasă", să-i dai mamei 7 flori!
Șapte stele din Pleiade ți-oi trimite la fereastră,
Să te-nvăluie-n Lumină, ninsă din IUBIREA noastră.
Șapte peceți de săruturi am să-ți pun pe Răsărit,
Că în șapte vieți ce strâns-am, doar pe tine te-am IUBIT!
Șapte strofe-ar fi fost bine să conțină poezia!
Dar am scris-o și pe-a zecea că m-a cuprins frenezia.
Bine că-i și strofa-a noua, nouă e ILUMINAREA!
Nouă e cifra IUBIRII și IUBIREA e salvarea!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre salvare, poezii despre ninsoare, poezii despre îngeri sau poezii despre zâmbet
Tabla înmulțirii cu șapte
Nimeni,
nimeni nu mai vrea să fie balaur.
Nimeni.
Mai ales balaur cu șapte capete.
Că nu-i glumă să-ți cumperi
șapte pălării deodată.
Sau șapte perechi de ochelari.
Iar dacă mai ești și fumător, ce faci?
Iar dacă-ți mai place și păhărelul?
Bineînțeles, e grozav să-l bârfești pe cutare
cu șapte guri sincronizate,
dar face să fii balaur
numai pentru atât?
Dar când prind a se certa
cele șapte capete care dintre ele-i mai deștept?
vai, Doamne! cum se mai mănâncă,
cum se mai mușcă!
Hai să fim oameni, zice balaurul,
furat de gândurile acestea pedagogice,
apoi se dă de șapte ori peste cap
(peste... capete),
având certitudinea că se transformă
în
omul nou, omul nou, omul nou,
omul nou,
omul nou, omul nou, omul nou.
poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre pedagogie, poezii despre inteligență, poezii despre gânduri, poezii despre gură, poezii despre fumat sau poezii despre bârfă

Șapte visuri
Tu ești prințesa celor șapte visuri
pe care timpul mi le-a dăruit
în vremea când nu existau abisuri
de netrecut în somnu-mi liniștit.
În primul... te-am găsit și dintr-odată
o lungă așteptare s-a sfârșit,
căci inima-mi, cu tine plină, toată,
în brațe de iubire te-a primit.
S-au derulat, în visuri următoare,
atâția ani în care ne-am iubit,
o fericire făr-asemănare,
și o iubire fără de sfârșit.
Doar unul n-am trăit din cele șapte:
cel... de la răsărit, în care noi,
ne vom alege-o anumită noapte
și vom începe-un zbor etern, în doi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre visare, poezii despre sfârșit, poezii despre prăpăstii sau poezii despre fericire

Șapte
dintre iubitele mele
niciuna nu e
de șapte stele
nici nu
aș fi în stare să număr
până la șapte
ani de acasă
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre numere sau poezii despre acasă
În realitate, Kundalini poate fi trezită la mai multe nivele: putem să o trezim de șapte ori pentru că ea doarme șapte somnuri, ea e ascunsă sub șapte învelișuri ale materiei.
Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii și corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre somn sau citate despre realitate

Cât despre cei șapte tineri membri ai echipajului și familiile acestora, casele lor, sau după caz, blocurile în care își aveau apartamentele, vor fi în permanență supravegheate de grupuri de jandarmi, gardieni publici și polițiști, care vor avea grijă să mențină la distanță mulțimea curioasă. În plus, directorul le propuse celor șapte tineri să accepte fiecare să fie însoțiți în afara Institutului de o gardă personală de corp, formată din cel puțin câte doi body-guarzi. La auzul acestei propuneri, cei șapte se strâmbară a nemulțumire și nu întârziară în a-și exprima gândurile potrivnice. În final, căzură de acord și asupra acestui subiect, iar cei șapte tineri, mai cu sau fără voia lor, acceptară totuși ca în afara Institutului, când nu vor fi la ei acasă, ci prin oraș sau în orice altă parte, să fie însoțiți de cel puțin câte doi body-guarzi, fiecare membru al echipajului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre tinerețe, citate despre sfârșit, citate despre polițiști, citate despre oraș, citate despre nemulțumire, citate despre gânduri, citate despre gardieni sau citate despre familie

Socoteală
Vai! cerneala (o avere),
Care-o strică-n tragedii
Și în drame puerile,
Ar ajunge a fi bere,
Șapte nopți și șapte zile
Pentru șapte berării.
hexagramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre bere, epigrame despre zile, epigrame despre tragedie, epigrame despre timp, citate de Păstorel Teodoreanu despre timp, epigrame despre noapte sau epigrame despre avere

Un oraș nu te bucură cu cele șapte sau șaptezeci și șapte de minuni, ci cu răspunsul pe care ți-l dă la ce i-ai cerut.
citat clasic din Italo Calvino
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bucurie

Încă șapte
Șapte zile, numai șapte,
Au făcut lumină-n noapte
Și peste pământ o apă
Unde suflet se adapă
Șapte zile, muncă multă,
Peste tot ce ne ascultă,
Dinlăuntru, din văzduh,
Unde este Sfântul Duh
Noi? Ne-a luat câteva clipe,
Am pierdut năuci aripe,
Le călcăm pe sub picioare
Și ne doare... și ne doare
Însă vezi?... avem pastile,
Ce păcat că-s inutile,
Cum să vindece miracol,
Ce nu știe de obstacol?
Dar le luăm, pe zile, șapte,
Patru ziua, trei în noapte,
Să "ajute"... să nu știm,
Pentru ce... de ce trăim
Așa că mai dă-ne șapte,
Să ieșim încet din noapte,
Vrem lumină din divin,
Pentru oameni... să mai fim
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare, poezii despre obstacole sau poezii despre muncă
- șapte
- Cifra șapte este un număr universal al forței și unității.
definiție de Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre forță

peste șapte mări și șapte țări
peste șapte munți și tot atâtea văi
prințul din povești
trece peste orice obstacole
pentru Cosânzeana lui
gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre obstacole, citate despre munți, citate despre depășire sau citate despre Ileana Cosânzeana
A ucis
A ucis o găină, pentru că făcea ouă,
Cu sângele ei a pictat un tablou,
A pus un pește de baltă
Să danseze în "Giselle",
La luat pe Dumnezeu
și l-a dus la o casă de randevu.
Tablourile lui se vindeau
Ca pânea caldă,
Nimeni nu știa
Că artistul murise
Cu o sută de ani înainte,
Dar cineva schimbase semnătura.
Deschid fereastra de la etajul șapte,
Simt nevoia irezistibilă să zbor,
Aș dori să planez peste oraș,
Să nu mai revin la etajul șapte,
Există ceva mai banal
Decât cifra șapte?
Nu vorbesc despre simbol,
Dar etajul șapte ar trebui desființat.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre sânge, poezii despre simbolistică, poezii despre pictură, poezii despre pești, poezii despre oraș sau poezii despre găini
Șapte vaci
Pilda biblică cu șapte vaci
O știu creștinii de două mii de ani
Și toți aleargă după bani în draci,
Dar uită să mai pună la ciorap... doi bani.
epigramă de Vasile Iușan (2009)
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre vaci, epigrame despre draci, epigrame despre creștinism sau epigrame despre bani
Șapte note
Șapte note muzicale
Și surori pe portativ,
Ies din corzile vocale
Și răsună atractiv.
Șapte note ne încântă
Cu acordurile lor
Când în aer se avântă
Și se-adună într-un cor.
Șapte sunete vibrează
Și ne trec pe la ureche,
Se-mpletesc și-apoi creează
Melodii fără pereche.
Fiecare strălucește,
Dar ar vrea ca să ne spună
Că valoarea noastră crește
Când lucrăm toți împreună.
poezie de Octavian Cocoș (16 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre voce, poezii despre valoare, poezii despre urechi, poezii despre sunet sau poezii despre creștere