În lumea umbrelor...

Îl văd mereu la colţ de stradă,
Fix la aceeaşi oră, în fiecare zi,
Poartă ochelari fumurii de faţadă,
De privirile oamenilor pentru a se păzi.

Cu bastonul loveşte lespezile gri,
Câinele îl ghidează pe drumuri neştiute,
Şi gândurile încep a i se înnegri,
Când horbecăie pe căi necunoscute.

În lumea umbrelor el este cufundat,
Întunericul coboară îngreunându-i pleoapa,
Sufletul de durere îi este inundat,
Când încearcă, încet, să ocolească groapa.

Umilul câine-i sare-n ajutor,
Îl trage într-o parte pentru a-l salva,
Copiii chicotesc aşteptând la semafor,
Prefăcându-se a nu-l observa.

O tânără îl trage de mână într-o parte,
Salvându-l de la o cădere sigură în gol,
Îi întinde bastonul cu un gest aparte,
Văzându-i lacrimile ce se preling domol.

Şi mâna lui o prinse între mâinile ei fine,
I-o duse la faţă într-o prelungă mângâiere,
Şi izbucni în lacrimi căci nu se putu abţine,
Apoi i-o sărută umilă în tăcere.

Îi şopti la ureche cu vocea-i delicată,
Că oamenii din jur au culoarea speranţei,
Că unii dintre ei au culoare-ntunecată,
Iar cei ca ea au culoarea siguranţei.

Cum poţi să-i explici omului
Ce nu ştie ce-i aceea lumină,
Ce n-a avut bucuria ochiului
De-a vedea frumuseţea divină?

Cum poţi sa-i explici omului
Ce albastru e cerul şi marea,
Cum e culoarea chihlimbarului,
Ce curcubeu superb acoperă zarea?

Trăieşte în lumea lui întunecată,
Şi-i urlă durerea în gând şi-n simţiri,
Condamnat fără vină-i viaţa toată,
Suferă în tăcere încolţit de-amintiri.

poezie de Maria-Magdalena Stan din Nu-mi frângeţi aripile de copil!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!