La poarta tăcerii
Colțul de pâine uscată s-a înuiat sub lacrima sufletului,
poposind în noapte, la poartă.
Ai hrănit pentru întâia oară în acea zi,
Lumina ascunsă-n sufletele ce vibra imn al fertilității
Sufletul s-a arcuit și îngerii s-au înghesuit
Să soarbă lumina din sufletul meu.
Meschine frământări ți-au irosit fericirea!
De acum alt colț de pâine și un os aruncat vor crea
Un alt vis într-o altă oglindă
Acum ai tăcut și ai plecat, dar mâine poate vei lătra din nou,
mulțumită, la poarta sufletului meu.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.