Atâta frământat

Ţi-au intrat crăpăturile mâinilor
în pâine,
mamă,
de-atâta frământat
cu lacrimă şi miere
inima ţi s-a adâncit în alb
genele ţi s-au odihnit pe rumeneala ei,
chiar dacă troienele se ridicau
mereu tot mai ameninţătoare pe la tâmple
nici măcar ploile
ce-ţi murdăreau cerul sufletului
nu-ţi făceau pâinile mai amare,
cu toate că încet încet
deveniseşi rana unui tăceri
atât de mică
printre înţelepciunea altor tăceri
încât ştiam că
nu vei mai avea niciodată dorinţe!

poezie de Camelia Buzatu din Spinii secundelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

Doamne,
dacă aş mai trăi o viaţă,
n-aş pierde nici o zi în care
să nu mă bucur de copilărie.
N-aş adormi
fără îmbrărţişarea îngerului
cu chip de mamă şi a poveştii
de seară.
Aş creşte şi aş înflori
doar pentru cine merită
să înfloresc.
Aş implora inima
să nu bată cu putere
la orice fâlfâit de aripă crezând
că este iubire.
O vor răni gesturi,
vorbe sau chiar tăceri;
şi atunci rănită,
nu va mai avea putere
să iubească.
Ochilor le-aş porunci
să-şi zidească lacrimile
de suferinţă;
iar eu îi voi spăla
cu bucuria de pe chipurile
oamenilor buni.
Mâinilor,
să dăruie mângâierea
şi să ridice pe cel căzut.
Iar sufletului i-aş cere
căci de aici vin toate;
dragostea,
bunătatea şi
începutul înţelepciunii.

poezie de Angelina Nădejde (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu ştiam

şi fugeam de mine însumi, ajungându-mă întotdeauna
Bach, cine îl mai ascultă? a ajuns echivalentul injuriei şi al depresiei
berea. acum e panaceu. a scos din ring majoritatea adversarilor
şi cerul. cerul e altul când ai timp de el. altminteri, e la fel
da. lumea se schimbă. şi priorităţile
chiar şi cuvintele ies slăbite
din această schimbare
înghite şi taci!
sau dacă nu accepţi
poţi să te ascunzi în pădure.
încet, încet, nu mai avem nimic. ne destrămăm
şi ne topim în uitare
şi nici măcar cuvintele nu-şi mai aduc aminte ce vor
sau ce putere au
dintr-un afund de ecou mă strig
şi pornesc în căutarea mea
aş vrea să mă regăsesc
mi-e dor de trecut.
de mine.
aşa cum eram cândva
ştiam că mă voi pierde. pur şi simplu ştiam.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tata, niciodată

Cât de greu îi era să nu imite,
uneori nu-ţi permiţi nici măcar luxul de a fi cel mai grozav nimeni dintr-o rază de la becul unui gang!
Să reuşeşti să stai într-un picior
cu ochii închişi, fără să te clatini.
durerea resemnării să atârne pe taler tot atât cât un kilogram de aur!
La un asemenea preţ scăzut al vieţii nu-i mai rămăsese decât laţul îngrădirii,
adoraţia oarbă pentru câmpurile cu maci pe care le înrăma în fiecare vară pentru mama,
l-a alungat pe tata sub capacul oraşului.
Voia să depună o coroană la mormântul singurei lui iubiri
aşa că i-a îmmpletit una din străzile cele mai frumoase.
Spre bătrâneţe şi-a îndreptat atenţia spre singura lui vocaţie,
se aşeza la fereastră şi picta nebunia,
n-a reuşit niciodată să combine două nuanţe
nici să se strecoare în labirintul vieţii cu adevărat.
Mama l-a aşteptat până şi la intrarea în veşnicie,
ar fi trebuit s-o ajute să-şi ridice speranţele colbuite,
cum se ridicau şi făceau câţiva paşi,
se împleticeau şi cădeau într-un scâncet de nou născut.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă gustului de pâine

S-au scurs pe pământ,
Din cerul Prea Sfânt,
Din lacrimi de ceară,
Un zâmbet de mamă,
O boabă de miere,
Un vis, o plăcere,
Seninul şi clipa,
De îngeri, aripa.

S-a scurs pe pământ,
Din ceruri zburând,
Dulceaţa din miere,
Lucirea din stele...
Menită-i a fii
Şi pâine şi zi,
Lumină, altar,
Iubire şi val.

Din cerul Prea Sfânt
Văd lacrimi curgând.
Sunt râuri de grâne
Pentru tine, române.
Sunt dulci adieri,
Surâs şi plăceri...
Veniţi, treieraţi,
Ai grânelor fraţi!

Din lacrimi de ceară,
Din gust dulce-amară,
Se naşte deodată
Pâine dulce şi coaptă.
Veniţi, îngenunchiaţi,
Ai grânelor fraţi,
Gustaţi dulcea pâine,
Soră, frate române!

Un zâmbet de mamă,
Un bob de aramă
La al pâinii hotar
Şi miere-n grânar...
Apusul ne doare?!
Vin clipe amare?!
O lacrimă-i pâinea din vatră
Învelită-n ştergare de piatră.

O boabă de miere,
Din pâine, spre stele,
Se-nalţă în rugă...
Ce drumuri apucă?!
Ce semne se-arată?!
Chihlimbărie şi coaptă
E pâinea din ţăst...
Dintotdeauna a fost...

Un vis, o plăcere
Unindu-se lesne
În horă de grâne
Dau gustul de pâne.
E aurul care
Străluce-n hambare
Şi care grăieşte
În veci, româneşte.

Seninul şi clipa,
Tăicuţul, mămica,
Bătrâna postavă,
A stelelor salbă,
A tale sunt toate,
Cu pâinile coapte.
A tale-s române
Şi-aici vor rămâne.

De îngeri, aripa
Se-nalţă... Şi clipa
Se scurge-n clepsidră.
Bunica, din tindă
Îşi cheamă acasă,
Copiii la masă.
Rotundele pâini
Sub muncitele mâini.

De îngeri, aripa,
Seninul şi clipa,
Un vis, o plăcere,
O boabă de miere,
Un zâmbet de mamă
Din lacrimi de ceară,
Din cerul prea-sfânt
S-a scurs pe pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă fecioarei de cristal

Glossă fecioarei de cristal
Născută din tăceri şi plâns,
Te pierzi în fiecare val...
Alchimic gândul ţi-am pătrus.
Copilărind printre poeţi,
Ai strâns lumină-n călimară
Şi printre verbe de nămeţi
Te-ntorci în fiecare seară.

Glossă fecioarei de cristal...
E alb în jur şi alb e-n tine,
Vin pescăruşii – plâns la mal
Şi-o lacrimă ţi se cuvine.
Mă dor nămeţii de priviri
Şi scârţâie de puritate,
Mă-nţeapă ţurţurii – străini,
Tu iar mă chemi în val de şoapte.

Născută din tăceri şi plâns,
Fragilă şi atât de pură...
Tu tinereţea mi-ai ucis,
Înfometatul colţ de lună.
S-a prăbuşit sub talpa ta
Vulcan din sferele cereşti,
Mister din albă catifea,
Dar tu, în alte lumi trăieşti.

Te pierzi în fiecare val...
Secundă ce ni se arată
Furtună-n cupa de cristal
Şerpuitoare şi perlată.
În râuri de mărgăritar
Treci, o fantasmă, peste cer,
O pasăre cu-aripi de jar,
Mister, mister, mister, mister.

Alchimic gândul ţi-am pătruns,
Te-am dus mireasă, la altar,
În ierni de vis, de nepătruns.
Tu nici nu m-ai privit măcar.
Copaci de nea s-au aplecat
Şi puritatea ţi-au robit,
Mireasă, eu te-am aşteptat,
Ninsoare-n mine-am adormit.

Copilărind printre poeţi,
Pe sânii albi, au nins cuvinte.
Zadarnic astăzi tu mă cerţi,
Zadarnic plângi. Sa iei aminte
Că-mi este braţul de ninsoare
Şi fluturi cresc pe braţul meu,
Cărări cu troienite flori
Eu îţi voi oferi mereu.

Ai strâns lumină-n călimară
Şi printre verbele de nea
Te-ai rătăcit, iubită doamnă,
În aspre ierni de catifea.
Gheţari sub pleoapa de cristal
\Deodată parc-au răsărit.
O arcă şi un marinar
În largul mării s-au ivit.

Şi printre verbe de nămeţi
S-au irosit la tâmple albi...
Fecioară de cristal, mă ierţi?
Soldaţi, mereu atât de albi,
Trudind cu braţele de jar,
Au vrut în braţe să te strângă,
Dar în oceanul de cristal
S-au stins... şi-au început să plângă.

Te-ntorci în fiecare seară
Ninsoare-n mine, infinit,
Te-ntorci, dar viaţa e amară
Iar timpul meu s-a irosit.
Alungă vuietul furtunii!
Sărută-mă! Am să te-aştept.
Eu sunt plus infinitul lumii,
Vreau să te strâng din nou la piept.

Te-ntorci în fiecare seară
Şi printre verbe de nămeţi
Ai strâns lumină-n călimară,
Copilărind printre poeţi.
Alchimic gândul ţi-am pătruns...
Te pierzi în fiecare val,
Născută din tăceri şi plâns,
Glossă fecioarei de cristal.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mâinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viaţă de om încă
mai ieşeam unul câte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrâşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

Viscolesc tăceri absurde
Într-o noapte a iubirii,
Iar emoţiile surde
Zac parcă în ciuda firii.

În privirea strălucindă
Irişii au îngheţat,
Iar culoarea verde, blândă,
Prin zăpezi au îngheţat.

Sună zgomote banale
Care se asemuiesc
Sunetelor de ţimbale
Ce ţipând, ne asurzesc.

Când deschizi gura, alene,
Într-un rictus îţi atârnă
Vorbe-mbătrânite-n vreme
Ca o oală-n gard de sârmă.

Pe sub lespezi de cuvinte
Zac tăceri putrede-n criptă,
Printre cruci, printre morminte,
Numai liniştea mai ţipă.

Amorţite şi-n tăcere
Toate par că s-au sfârşit,
Umbrele noastre, stinghere,
Printre cruci s-au rătăcit.

Ăst amestec de tăceri
Şi de zgomote ciudate,
Lacrimi verzi şi primăveri
S-or mai naşte-n altă parte.

Liniştea din necuvinte
Ard precum o penitenţă,
Un stigmat purtat cuminte
Într-o falsă existenţă.

poezie de Florentina Mitrică (21 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

podeaua nu-ţi mai adăposteşte paşii

nu mai e nimeni
care să deschidă aeru-n mine

cine să trântească uşile
sau cine să dea muzica mai încet

nu ştiu dacă mai poţi
vedea sau simţi

mă conformez
gnossienelor lui Satie

nu le cânt
ce sens ar avea?

nici măcar paharul gol
de pe masă
nu mai ştie să asculte

atâta linişte
pe o pernă plânsă
nici măcar
heruvimii
nu au cunoscut-o

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galateea

Chipul tău de marmoră, încremenit,
Mi-l dăruieşti, sunt fidela oglindă,
Ce-ţi vede sufletul de griji frământat,
Întreaga ta durere revarsată
Pe faţa ta frumoasă şi crispată,
Minute în şir rămâi împietrită
Şi faţa ta frumoasă, îngrijită,
Se transformă într-un peisaj iernat...
Încet pielea-ncepe să se destindă
Şi fruntea încet, încet s-a descreţit,
Îmi zâmbeşti, cu privirea arzătoare
Eşti din nou vie, de nerecunoscut,
Pe chip, vioiciunea-ţi din nou apare,
N-a fost nimic serios, totul a trecut.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut odată

Am văzut odată cerul,
Unde vrei să mi te pierzi,
Risipind încet misterul
Unor ochi... atât de verzi.

Am văzut luna odată
Şi luceferi de lumină,
Printr-o lacrimă de fată
Peste-a florilor... regină.

Am văzut odată... marea
Şi pamântul răvăşit,
Când se scutură cicoarea
Şi e macul înflorit.

Am văzut odată visul,
Risipit prin amintiri
Ce se-aruncă în abisul,
Neştiutelor... iubiri.

Am văzut destinul, iată,
Într-o margine de loc
Şi-ntr-un sân superb de fată,
Prinsă dulce... de mijloc.

Am văzut iubirea noastră
Printre picături de ploaie,
Ce tot bat într-o fereastră,
Vrând să intre... în odaie.

Am văzut odat-un soare
Plin de raze şi căldură,
De plăceri încântătoare,
Fără patimă sau ură.

Am văzut... văzut... odată,
Coapsa-ţi goală, îngerească,
Sfârcul ce-nspre mine cată
Parc-ar vrea... să îmi vorbească.

Am văzut odată... zorii
Şi-orizontul plin de fluturi,
Când pe strunele viorii
Dragostea... încet... o scuturi.

Am văzut odată... clipa
Şi tăceri demult uitate,
Care îşi întind aripa
Peste-amurguri scăpătate.

Am văzut odată... cerul,
Unde vrei să mi te pierzi,
Când răspunde efemerul
Ochilor... atât de verzi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine, mor încet. Atât de încet, încât am îmbătrânit murind.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

Tăceri de crememene şi nori, tăceri de curcubeie
sunt munţii – frumuseţi care desfac zăpezile,
negăsirile purpurii, şi-n chiot de iarbă
mângâie mătasea spumegândă a izvoarelor.
Măsor distanţa oarbă. Parcă întinderea piscului
tresare într-un gând de lacrimă – o
lumină sunt, ca un scai de umbră; poteca
se adună sub picioarele mele din hău
mişcător de prăpăstii, jivina îmi aţine răsuflarea
după fiecare viu de stâncă şi se încordează, -
iar pădurile, desprinse ca din începuturi,
ard în abisul încântător din mine...
Doar mâna mea mai rămâne în aer, se sprijină apoi
de cerul de sticlă.

Tăceri de cremene şi nori, tăceri de curcubeie
sunt munţii – frumuseţi care deschid
tâmpla mea în ceasul de veghe, şi-mi opresc
o nouă prăvălire.

poezie de Dumitru Pietraru din Eu însumi
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, mamă, am fost la tine iar la cimitir

Azi, mamă, am fost la tine iar la cimitir,
Din curtea ta, eu ţi-am adus un trandafir.
Un trandafir, de-ăl roşu şi împupit,
E floarea, dragă mamă, ce ai iubit.

Şi ţi-am adus, măicuţa mea, şi–o lumânare,
Ca să o aprind la sfânta cruce, că e sărbătoare.
Şi candela ţi-aprind încet, în taină,
Să nu-ţi perturb eu somnul, iubită mamă.

Şi chiar afară dacă este frig sau soare,
La tine, mamă, am să vin să-mi cer iertare.
Cu ochii–n lacrimi, mă aplec acum şi plâng,
Eu candela ţi-aprind avându-te mereu în gând.

poezie de Dorel Marin (18 septembrie 2018)
Adăugat de dodorel62
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii un om minunat...

Vrei o casă grozavă?
Nu te aştepta să te ajute cineva.
Sunt atâţea oameni în jur,
Dar nu vei avea de la nimeni,
Ajutor, sau o mângâiere,
Toată lumea e pentru ea,
Apoi apare şi invidia.
Ce-ţi trebuie ajutor,
Tu nu eşti în stare?
Ai diplome, ai înţelepciune,
Dar ai nevoie şi de bani,
Banii vin încet cu muncă multă,
Cu sănătate, fericire şi frumuseţe.
Există frumuseţea sufletului,
A sufletului bun şi milostiv.
Dacă simţi durere, eşti în viaţă,
Dar poţi să simţi şi durerea altora,
Eşti om, nu fi nepăsător,
Ajută şi vei avea de toate în viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii cu scai

s-au prins de cer şi chipul ei
trebuia să i se pară rozaliu
cum nu avea ochelarii la el
umblau în apa râului care-i lovea
atât de necruţător încât simţeau
cum le ies vânătăi pe coapse
şi râul sclipea printre norii
aruncaţi alandala pe cerul bleu
apa era caldă şi tot mai adâncă
ceva se mişca în spatele lui
nu se îndoia că n-ar fi un crocodil
chipul ei se apropia încet
nu-i era frică. s-a scufundat
putea să devină o legendă
pentru tribul pe care-l studia
mintea era liniştită şi zâmbea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri de iarnă

S-au troienit zăpezile în parcuri
Şi băncile s-au zgribulit de frig,
Copacii par că stau închişi în ţarcuri
Şi nu-mi răspund şoptind dacă îi strig.

Şi nu-mi răspunde nici măcar ecoul
Atâtor primăveri înmiresmate,
Ascuns între tăceri şi-a pus zăvorul
Şi amintiri - le-a luat cu el pe toate!

Colind oftând aleile tăcute,
Mă însoţeşte vântul răzvrătit.
Mi-e dor de toate clipele trecute
Când te ţineam de mână-ndrăgostit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfinţitul

Întunericul se întinde din asfinţit,
Şi îmi strecoară umbra pân' la piciorul tău,
Culorile sale se -neacă în mine, nefericit,
Ştiu că-i ultima noastră clipă şi îmi pare rău,
Cu-adevărat eu te-am iubit...

Amintirile vor fi mereu prea triste,
Şi mi-aş dori să le uit pe toate,
Cumva şi asfinţitul nu şi-ar dori să existe,
Martor acestor lacrimi ce ţi le-ntind în spate,
Inim-ar vrea să mai insiste...

Ai fost mereu atât, atât de bună,
Şi chiar de-acum îţi pare prea târziu,
Nu părăsi lumina, nu fi precum o lună,
Nu fugi-n întuneric să nu pot să te ştiu,
Nu fi motivul nopţii ce vine de nebună...

Opreşte asfinţitul, eu nu vreau să dispari,
Cerul serii pare că vrea să mă înece,
Cumva îţi văd privirea, aşa de tristă-mi pari,
Îngheţ acest moment, nu las soarele să plece,
Noi doi chiar ne iubim, ai dragoste lăstari.

Camera în care am stat împreună,
Fotografiile în care ne plimbam pe plajă,
Ce ne-am promis dispare, ne spunem noapte bună,
Voi fi atât de singur, cu dor de a ta vrajă,
Am să ascult lacrimi din cer cum cad, cum sună...

Dacă îmi sunt doar sentimente ce-am să le uit cândva,
Tu spune-mi să te-aud, aici sunt, te ascult,
Dacă nu vrei de azi să mai fii doar a mea,
Te rog spune-mi acum, nu mă răni mai mult.
În întuneric inima...

Uşor, uşor soarele apune în distanţă,
Mă simt secătuit, îmi plouă adânc în suflet,
Nu te întorci din drum, chiar nu mai am speranţă,
Pierdut în întuneric încet, încet, încet,
Pe tot ce am iubit nu mai am singuranţă...

Opreşte asfinţitul, eu nu vreau să dispari,
Cerul serii pare că vrea să mă înece,
Cumva îţi văd privirea, aşa de tristă-mi pari,
Îngheţ acest moment, nu las soarele să plece,
Noi doi chiar ne iubim, ai dragoste lăstari.

Este în regulă de-oi plânge
Atunci când nu vrei fi aici,?
De lacrimi să nu-ţi peste, nici chiar de-or fi de sânge,
Să curgă şi să-ngheţe tot ce-am trăit, tot ce n-ai reuşit să zici,
N-aş fi crezut că asfinţitul de azi mă va înfrânge...

Mi-aş fi dorit să faci cumva soarele să nu apună.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie şi blestem

Ce greu mi-a fost când am visat
Dar şi mai greu când am aflat
Cu cât dispreţ m-ai înşelat
Deşi din suflet te-am rugat
Să n-o faci, "blestemato".

În timpul scurt ce-ţi dăruiam
Un sfat, îndemn sau ce “aveam”,
Mi-ai spus minciuni, de le ştiam
Nici bună ziua, nu-ţi dădeam
Mândreţe-ntruchipată.

Dar rana se va vindeca,
Poate curând, când voi uita
Şi când din suflet vei pleca
Cum ai venit în calea mea
Otravă muribundă.

Pământul nu-mi este dator
Şi nici eu lui, chiar dacă mor,
Mai sunt un “om”, nu impostor
Cu două feţe, nici “topor”
De-aceea vei plăti-o.

Viaţa nu-ţi dă şi nici nu-ţi ia,
Işi scrie drumul, cum vrea ea,
Dar şi tu faci parte din ea
Deci, vei plăti durerea mea
De cinci ori îndoită.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (intern) (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In loc de taceri

între pereţii mei
împart pâine prăjită
cu un cărăbuş rătăcit
şi-o inatenţie mică

de frig
mi se lipesc genele
pe sticla de gin
şi buzele pe gâtul păpuşii
de porţelan

o uram în copilărie pentru sânul ei rotund
şi ochii blegi de regina tâmpită
a raftului trei

acum mi-e milă s-o sfărâm în pumn
e şi ea un cocoloş de caolin pictat manual
aşteptându-ţi trecerea
să-i cutremure fustele învolburate
şi să-i încarce ochii
cu imposibile lacrimi de smalţ

eu
ea
cărăbuşul
câteodată tu
niciodată ceva
puţină pâine prăjită
cu vis şi unt proaspăt

*

finalul e simplu
ca o moarte
în somn
tot eu
te aştept
să nu vii
în loc de tăceri

fir-ar să fie de viaţă

poezie de Cristiana Popp
Adăugat de Alexandra Dolhescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!