Atâta frământat
Ți-au intrat crăpăturile mâinilor
în pâine,
mamă,
de-atâta frământat
cu lacrimă și miere
inima ți s-a adâncit în alb
genele ți s-au odihnit pe rumeneala ei,
chiar dacă troienele se ridicau
mereu tot mai amenințătoare pe la tâmple
nici măcar ploile
ce-ți murdăreau cerul sufletului
nu-ți făceau pâinile mai amare,
cu toate că încet încet
deveniseși rana unui tăceri
atât de mică
printre înțelepciunea altor tăceri
încât știam că
nu vei mai avea niciodată dorințe!
poezie de Camelia Buzatu din Spinii secundelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Camelia Buzatu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre pâine
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre ploaie
- poezii despre odihnă
- poezii despre mâini
- poezii despre miere
- poezii despre mamă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.