Galateea

Chipul tău de marmoră, încremenit,
Mi-l dăruieşti, sunt fidela oglindă,
Ce-ţi vede sufletul de griji frământat,
Întreaga ta durere revarsată
Pe faţa ta frumoasă şi crispată,
Minute în şir rămâi împietrită
Şi faţa ta frumoasă, îngrijită,
Se transformă într-un peisaj iernat...
Încet pielea-ncepe să se destindă
Şi fruntea încet, încet s-a descreţit,
Îmi zâmbeşti, cu privirea arzătoare
Eşti din nou vie, de nerecunoscut,
Pe chip, vioiciunea-ţi din nou apare,
N-a fost nimic serios, totul a trecut.

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Votează! | Copiază!