Tăceri

Tăceri de crememene şi nori, tăceri de curcubeie
sunt munţii – frumuseţi care desfac zăpezile,
negăsirile purpurii, şi-n chiot de iarbă
mângâie mătasea spumegândă a izvoarelor.
Măsor distanţa oarbă. Parcă întinderea piscului
tresare într-un gând de lacrimă – o
lumină sunt, ca un scai de umbră; poteca
se adună sub picioarele mele din hău
mişcător de prăpăstii, jivina îmi aţine răsuflarea
după fiecare viu de stâncă şi se încordează, -
iar pădurile, desprinse ca din începuturi,
ard în abisul încântător din mine...
Doar mâna mea mai rămâne în aer, se sprijină apoi
de cerul de sticlă.

Tăceri de cremene şi nori, tăceri de curcubeie
sunt munţii – frumuseţi care deschid
tâmpla mea în ceasul de veghe, şi-mi opresc
o nouă prăvălire.

poezie de Dumitru Pietraru din Eu însumi
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi care deschid tâmpla mea

Tăceri de crememene şi nori, tăceri de curcubeie
sunt munţii – frumuseţi care desfac zăpezile,
negăsirile purpurii, şi-n chiot de iarbă
mângâie mătasea spumegândă a izvoarelor.
Măsor distanţa oarbă. Parcă întinderea piscului
tresare într-un gând de lacrimă – o
lumină sunt, ca un scai de umbră; poteca
se adună sub picioarele mele din hău
mişcător de prăpăstii, jivina îmi aţine răsuflarea
după fiecare viu de stâncă şi se încordează, -
iar pădurile, desprinse ca din începuturi,
ard în abisul încântător din mine...
Doar mâna mea mai rămâne în aer, se sprijină apoi
de cerul de sticlă.

Tăceri de cremene şi nori, tăceri de curcubeie
sunt munţii – frumuseţi care deschid
tâmpla mea în ceasul de veghe, şi-mi opresc
o nouă prăvălire.

poezie de Dumitru Pietraru din Eu însumi (1975)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur stăpân

Pe căi alambicate şi caste
Sunt îngeri cu aripi albastre
Obosiţi de tăceri şi murdari,
Cu gânduri mâncate de cari.

Sunt sfinţi cu un suflet ardent
Creând ilicit, transcendent,
În forme diforme lumini...
Sunt flori şi miracole, spini...

Sunt ape-oglindite-n înalt,
Sunt flăcări şi vorbe ce ard,
Sunt eu doar o clipă-ntr-o zi
Iubirea şi verbul "a fi".

Sunt arhierei şi-n tăceri
Sunt oameni şi azi, ca şi ieri,
Atei, mucenici ori sihaştrii
Stăpâni peste munţii albaştrii.

Sunt stele ce-n noi strălucesc
Ori ţipăt în lutul lumesc...
Sunt clopote, plâns, rapsodii,
Părinţi şi bunici şi copii.

Şi toate-au un singur stăpân!
Acelaşi de-atunci e şi-acum...
Pământul e-acelaşi mereu
Şi chiar şi acelaşi sunt eu.

Nimic n-am pierdut, n-am găsit,
Acelaşi pământ ne-a hrănit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur stăpân

Pe căi alambicate şi caste
Sunt îngeri cu aripi albastre
Obosiţi de tăceri şi murdari,
Cu gânduri mâncate de cari.

Sunt sfinţi cu un suflet ardent
Creând ilicit, transcendent,
În forme diforme lumini...
Sunt flori şi miracole, spini...

Sunt ape-oglindite-n înalt,
Sunt flăcări şi vorbe ce ard,
Sunt eu doar o clipă-ntr-o zi
Iubirea şi verbul "a fi".

Sunt arhierei şi-n tăceri
Sunt oameni şi azi, ca şi ieri,
Atei, mucenici ori sihaştrii
Stăpâni peste munţii albaştrii.

Sunt stele ce-n noi strălucesc
Ori ţipăt în lutul lumesc...
Sunt clopote, plâns, rapsodii,
Părinţi şi bunici şi copii.

Şi toate-au un singur stăpân!
Acelaşi de-atunci e şi-acum...
Pământul e-acelaşi mereu
Şi chiar şi acelaşi sunt eu.

Nimic n-am pierdut, n-am găsit,
Acelaşi pământ ne-a hrănit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cromatica...

Frumuseţi într-o dungă albastră,
Frumuseţi roditoare pe gri,
Frumuseţi deopotrivă pe galben,
Şi-evident frumuseţi sângerii...

Nu mai zic, frumuseţi sunt pe verde,
Frumuseţi pe alb de integru,
Pe lila frumuseţi suferinde,
Frumuseţi închini şi pe negru...

În roz, în grena, în portocaliu,
În crem, în turcoaz şi-n cafenIu,
În lavandă, kaki, în castaniu,
În ocru, în bej, şi-n stacojiu...

Sunt frumuseţi în orice culoare,
Tre'să şti să le simţi, să le crezi,
Pot fi dure cu noi sau plăpânde,
Şi-n orice clipă să le-asortezi...

O explodare a fost de culori
Prinzând cu pricepere nume,
De-atunci pân-acu' în splendori
Ne poartă pe aripi în lume!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (27 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcere

Cuvinte nespuse
rătăcite priviri
şi tăceri...

Pierdute iubiri
vorbe fără rost,
în acorduri
de tăceri...

copilul,
un scâncet
şi zâmbetul lui
şi tăceri...

Un poet plângând în tăcere

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul zodiei fecioară

Sub semnul zodiei fecioară
Nu s-au născut decât dureri...
Tăceri ce-au început să doară...
Tăceri de azi, tăceri de ieri.

În lanuri de cireşe coapte
Şi sângerii căpşuni de jar
Se nasc poeme, visuri, şoapte...
Se naşte transcendent altar....

Spre care paşii mei de versuri
În vreascuri veşnic foşnitoare,
Sunt dulce nemărturisire
Şi cânt de paseri călătoare.

Sub semnul zodiei fecioară,
În şficuielnice cuvinte,
Sunt iedera singurătăţii
Şi drumul către cele sfinte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbră

Eu vieţuiesc în parcuri înfundate
În care rodul moare necules,
Eu lîncezesc pe-aleele uitate
În care un linţoliu larg şi des
Închide orizonturile toate.

Sălbatice tăceri se strîng în umbră
Ca nişte păsări mari ce mă pîndesc,
Sălbatice tăceri se strîng în umbră,
Ca să-mi adoarmă fiorul sufletesc
Şi să mă-ngroape-n aripa lor sumbră.

Şi din acest mister ce mă pîndeşte,
Eu, cel ce voi muri neînţeles,
Privesc cu dor albastrul ce mijeşte
Abia simţit, prin giulgiul larg şi des
Sub care viaţa mea se prăpădeşte.

poezie de Dumitru Iacobescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te simt căutându-mă în tăceri nefireşti...
arzându-mi
la poarta de gânduri,
cu privirea atârnată de Cer...
cu ochii strălucind,
ţintind nemărginirea care suntem...
Pictându-mă din şoapte şi dor,
îmi dezlegi gând după gând
şi mă deşiri către tine...
În taina mă chemi... şi m-alungi...
şi-mi şopteşti să-ţi mai fiu...
Închide ochii, dragul meu...
şi pictează-mă, într-un infinit de culoare...
Creează-mă, lasă-mă să alunec desculţă,
într-o zbatere cuminte de aripi
păşind, dezgolită de mine... pe hârtia inimii tale...
Nicio picătură de culoare în plus nu voi cerşi...
Lasă soarele din tine să curgă o umbră, peste mine... şi-atât...
Culorile vibrează, schimonosite de durere... de dor... de iubire...
Prea multe vise de copilă,
mai picură nişte lumină...
Acordă nuanţele şi conturează-mi sufletul...
amestecă-mă-n tine...
nu va şti nimeni că sunt eu, umbră fiindu-ne,
Ce pictură!
Nu te întrista... eu, îţi sunt...
Respiră-mă...
Nu plânge, sunt fericită...
... sunt fericită!

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori de noiembrie

nori de noiembrie,
genunchi acoperiţi,
priviri din care s-a scuturat cerul.

luna gri coboară pe crengile goale,
odaia se dezumflă adunându-şi pereţii oftând.

o lume de hârtie tresare în mâini
şi-n degetele pline de ghimpi.
o memorie îndură ochiul alb al lunii.

mut iluziile din stânga în dreapta,
împart rimelul pe gene
şi rujul pe buze,
îndulcind cuvintele
rămase din resturi de tăceri
şi răsturnând copacii în ferestre.

galbenul, albastrul, albul şi verdele
se veselesc într-o vază cu flori.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiparoşii

Chiparoşii izbucnesc din nori
ca nişte flăcări verzi
care se unesc cu cerul
prin chiparosul zvelt albastru
chiparoşii, străjeri ai munţilor
ce se zăresc prin aburul auriu al vieţii,
ei sunt dezmierdaţi de ape
şi de zarea pufoasă,
ce se rupe din văile
ce miroseau a munţi,
trei chiparoşi opresc munţii să cadă
îi sprijină cu umărul lor
şi cu temelia ce se prelinge-n Terra,
sunt chiparoşii stâncilor
care strălucesc în Soare
fiecare stâncă este o bibliotecă
plină de istorie, amintiri, amprente
şi mai ales energii.
scriu despre chiparoşi
cu rădăcinile lor
şi cu vârful, flăcări verzi,
lustruind cerul cu flacăra
verde ce răsare din Soare.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

Viscolesc tăceri absurde
Într-o noapte a iubirii,
Iar emoţiile surde
Zac parcă în ciuda firii.

În privirea strălucindă
Irişii au îngheţat,
Iar culoarea verde, blândă,
Prin zăpezi au îngheţat.

Sună zgomote banale
Care se asemuiesc
Sunetelor de ţimbale
Ce ţipând, ne asurzesc.

Când deschizi gura, alene,
Într-un rictus îţi atârnă
Vorbe-mbătrânite-n vreme
Ca o oală-n gard de sârmă.

Pe sub lespezi de cuvinte
Zac tăceri putrede-n criptă,
Printre cruci, printre morminte,
Numai liniştea mai ţipă.

Amorţite şi-n tăcere
Toate par că s-au sfârşit,
Umbrele noastre, stinghere,
Printre cruci s-au rătăcit.

Ăst amestec de tăceri
Şi de zgomote ciudate,
Lacrimi verzi şi primăveri
S-or mai naşte-n altă parte.

Liniştea din necuvinte
Ard precum o penitenţă,
Un stigmat purtat cuminte
Într-o falsă existenţă.

poezie de Florentina Mitrică (21 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta

Mi-am cumpărat aripi grăbit!
Am vrut să zbot spre tine
dar tăiate ca de cuţit
au căzut lângă mine.
Grăbit le-am dat foc!
Sunt scrum.
Sufăr acum.
Tăceri ca de piatră
mă muşcă pe drum,
nu mai am casă,
nici vatră,
sunt fum,
beau lacrimi, înghit dureri...
şi ce umbre de fericire văd înaintea mea?
Tăceri, dureri, lume-ntunecată şi...
Umbra ta.

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi în ochi cu toamna

Măsor clipele cu frunze

măsor clipele cu nori

tainele nu sunt ascunse

doar cu frunze le cobori

Măsor clipele cu nori

măsor clipele cu mine

am greşit de-atâtea ori

şi iertarea nu mai vine

Măsor clipele cu mine

tainele nu sunt ascunse

strălucesc printre ruine

măsor clipele cu frunze

Măsor clipele cu nori

suflete doar tu nu mori

poezie de Costel Zăgan din Cez(e)isme II (27 octombrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri albe

printre cuvinte străine
reptilele urcă pe glezne
geometria îşi acute unghiurile drepte
biserica urcă în nori fără enoriaşi

imagini împrăştiate în spaţiu
plutesc într-o relativă abandonare

refuz depărtarea şi reinventez o aşteptare
pe o curbă abisală a unei raze de lumină

răsfoiesc un interval gri
de pe orbita mea
deşertică

migrez solitar imaginar
spre glasul frunzei ce mă cheamă
prin ecouri nelimpezi

copacii nu ştiu nimic
doar prunul sălbatic e înflorit în tăceri albe.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost cârmaciul

Ai fost cârmaciul valurilor mele
De iubiri trecute în tăceri,
În parfum de tei, în lan de stele,
Inimile noastre bat stingher!

Mai privesc, uimit, în depărtare
Şi parcă simt din răsputeri suflarea
Unde am unit furtuni în zare
Cu speranţa de-a învinge marea.

Valuri furtunoase mă cuprind,
Aripi aburinde fâlfâie în geam,
Aş zbura pe-o rază de argint
O clipă-n fericire să te am.

Golită inima-mi aleargă fără ştire
Printre macii care dorm în drum,
Deschid fante-n muguri de iubire,
Din talpa nemuririi iese scrum!

Ai fost cârmaciul visurilor mele,
Ai ţesut iubirea în tăceri,
Pe cerul nostru erau mii de stele –
Acum este fumul focului de ieri!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul înstelat, apusul, florile, pădurea, munţii şi marea sunt cele mai tulburătoare frumuseţi din univers, după femeie.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezile iubirii

Zăpezile iubirii s-au topit...
Curg râuri reci spre minus infinit.
Mi-e sufletul, adesea, gând ce zboară –
Un fluture de vis, în primăvară.

Tăceri şi dor, un plâns prelung, hoinar,
Strângând în noapte clipele de jar,
Cu buze reci de frunze-ngălbenite.
Mă dor de-acum aducerile-aminte...

Zăpezile iubirii s-au topit,
Curg râuri reci spre minus infinit
Ce-n mine sunt uitate... sau ascunse...
Şi se aşează ca un gând, pe buze...

Sunt un vulcan uitat în adormire,
Sunt primul zâmbet cald, de fericire...
Mă-nalţ prin voi, spre-a coborî tăcut,
În mine,-n vise şi în început.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt tăceri care vorbesc toate limbile lumii...
Sunt atingeri...
care-ţi taie răsuflarea
dincolo de carne...
Sunt şoapte... care-ţi răsună în fiecare fărâmă a fiinţei...
dincolo de sunet...
Sunt căutări...
şi regăsiri...
cu paşi tăcuţi...
cu palme mute
care poate nu se vor întâlni niciodată...
dar care-şi cântă
în toate limbile lumii...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nuanţelor de gri

E cerul gri şi plouă-n noi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
E poate cea mi lungă noapte.
Noaptea în suflete se lasă
Şi sub copacii adormiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Mai tineri şi mai fericiţi.

E cerul gri şi plouă-n noi
Sub pelerinele de negru.
Şi plângsub pleoape, plâng şi ploi
Din cerul de un gri integru.
Ne dor tăcerile... Deodat'
În noi o flacără se-nalţă
Şi visul iar s-a-mbujorat
Căci prinde iar speranţa viaţă.

Ascunse în tăceri sunt toate
Şi lumea parcă a adormit,
Dorm somn de veci sub ramuri moarte
Lumini ce-n noi au încolţit.
Pe cer, de-acum nu mai sunt stele
Şi sub o pătură de nori,
Dorm toate visurile mele,
Dar ştiu că vor renaşte-n zori.

Copacii-s trişti, copacii-s goi
Şi doliu peste tot se lasă.
Noi, în tăcere, numai noi,
Ne vom întoarce iar acasă.
Cobori pe treptele de gri
Quasar înveşmântat în ceaţă
Pe sub apusuri viorii
Să zbori, cu fluturii învaţă!

E poate cea mai lungă noapte –
Un şal pe umeri s-a lăsat,
Nu se-aud clopote, nici şoapte
Şi-atunci mă-ntreb ce s-a-ntâmplat.
Şi încolţesc tăceri în mine
Şi sufletul îmi e rănit,
Tăcerile îmi sunt străine,
Trec aripi gri prin infinit.

Noaptea în suflete se lasă
Şi trec pe ceruri păsări gri,
Voaluri gri mă poartă-acasă
Înspre nopţile târzii.
Plânge griul pe ogoare,
Grâul, gri în spicuri creşte,
Apoi cade-n ploi, din soare
Şi-n poeme încolţeşte.

Şi sub copacii adormiţi
Dorm frunze gri. Gutuie coaptă
Se-aprinde-n mine. Voi sluji
Această noapte-mparfumată.
Alai de gri... s-a înnoptat...
Un petec gri de cer, apune
Şi plouă pe un gri asfalt
Cu gri stelar şi-nchinăciune.

Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Nor timpii în târziul ceas.
Îmi este viaţa mai frumoasă,
Feştila,-n gri muiată,-a ars.
Şi griul iar se risipeşte
În pure primăveri de vis,
Caisul deoată înfloreşte
Şi plouă floare de cais.

Mai tineri şi mai fericiţi,
Bătrâni se-mbracă-n haine grele,
Cu paşii mici şi şerpuiţi,
Coboară drumuri de mistere.
Se pierde griu-n rubiniu,
Speranţa încolţeşte-n noi,
Copaci de gri s-au scuturat
Şi nu mai sunt atât de goi.

Mai tineri şi mai fericiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă
Şi sub copacii adormiţi
Noaptea în suflete se lasă.
E poate cea mai lungă noapte,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
E cerul gri şi plouă-n noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ning tăceri

În ochii tăi eu simt nemărginirea
Când te revăd o simt de-atâtea ori...
Vai, cât de caldă-ţi e privirea,
Şi cât de-ncet tăcerile te dor!

Te întâlnesc pe somnoroase pante,
Prin tristul dimineţilor decor,
Cînd ning tăceri, cu ochii tăi andante,
În ceruri mai sacrific câte-un zbor.

În faţa ta de gânduri fac risipă
Şi-n ochii tăi senini le desfăşor,
Frumoaso, căci, cu fiecare clipă
E parcă mai aprins albasrul lor.

poezie de Ion V. Nica
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!