Dragoste în toamnă sau cântec lent

Cercetează! Cercetează! Caută! Caută!
Atât de frig! Atât de clar!
Tristeţe! Nenoroc! Durere peste durere!

Această perioadă a anului când este ba cald, ba frig.
Înţepăturile regretelor! Agonii neaşteptate!
Aici, în noaptea asta, nu am nici o scăpare.
Beau două pahare sau poate trei urcioare
De vin cristalin şi, totuşi, nu găsesc
Puterea de a sta indiferentă
În faţa vântului care soseşte-împreună cu seara.

Gâşte sălbatice în zbor înalt deasupra capului –
Iar asta doare cel mai mult;
Ele sunt cunoştinţele mele din tinereţe,
Tovarăşele credincioase dintotdeauna;

În inima mea se scutură crizanteme-aurii,
Arătând toate părăsite, devastate, moarte —
Cine le-ar mai culege acum?
În această toamnă chiar nu le mai pot privi deloc.
Singură, mă-îndrept spre fereastră şi privesc în tăcere
Cum se-adună umbrele-n grădină.

O ploaie fină se filtrează printre frunzele fagilor,
picurând, strop cu strop, în amurg.
Ce-aş mai putea face-într-un asemenea ceas?
Cum aş putea accepta acest cuvânt –
Deznădejde?

poezie de Li Qingzhao, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Notă după notă

Tufe de crizanteme acoperă pământul,
Arătând toate părăsite, devastate—
Cine le-ar mai culege acum?
Cum pot oare să stau la fereastră,
Şi să-aştept singurel până se lasă întunericul?

poezie de Li Qingzhao, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strop de cer

Erai un vis şi te visam frumos
În nopţile singurătăţii mele:
Îmi apăreai tăcut, misterios,
Şi mă-nsoţeai în zboruri printre stele.

Dar ai ieşit din vis, te-ai întrupat
Aşa cum te visasem: o zeiţă
Păşind spre mine, strop din cer plecat
Să curme, dintr-un suflet, o arşiţă.

Cum ai venit şi cine pot fi cei
Ce mi te-au dat să-mi cânţi făr-a-mi cânta,
Să mă priveşti chiar fără-a mă vedea
Şi să îmi fii tot ce-aş putea visa?

Cum voi putea să-i răsplătesc pe-acei
Ce te-au trimis aici, în lumea mea?

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.

Scriu, de exemplu: "Noaptea se clatină
şi stele albastre clipesc în departare."

Vânturile nopţii se răsucesc pe cer şi cântă.

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Am iubit-o – iar uneori şi ea m-a iubit.

În nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe,
Am sărutat-o iar şi iarăşi sub cerul înstelat.

Uneori ea mă iubea, iar eu, de asemenea, o iubeam.
Cum ar fi putut cineva să nu-i iubească ochii mari şi adânci?

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Să simţi că nu o mai ai. Să simţi că ai pierdut-o.

Să asculţi noaptea imensă, fără ea mai imensă –
Iar versurile cad în suflet ca roua pe păşune.

Mai contează că versurile mele nu o pot reţine?
Noaptea se clatină, iar ea nu este aici cu mine.

Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare.
Sufletul meu suferă că a pierdut-o.

Privirea mea o caută, tânjind s-o ajungă din urmă.
Inima mea o caută, iar ea nu este lângă mine.

Aceeaşi noapte albind aceeaşi mesteceni.
Noi, cei de atunci, nu mai suntem aceeaşi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cât de mult am iubit-o....
Vocea mea a încercat să-însoţească vântul, să-i atingă auzul.

Este a altuia. Va fi a altuia. De asemenea, săruturile mele de atunci.
Golul care a devenit. Trupul ei strălucitor. Ochii nemărginiţi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate o iubesc.
Dragostea-i scurtă, iar uitarea este mult prea lungă.

Pentru că în nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe,
Sufletul meu nu-i împăcat că a pierdut-o.

Spun asta, chiar dacă ar fi ultima suferinţă pe care o îndur,
Iar acestea ultimele versuri pe care le scriu pentru ea.

poezie celebră de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti ceea ce crezi că eşti- un corp, o minte. Eşti Conştiinţă, Conştiinţa Pură, Libertate Absolută.
Această trebuie că tu să afli.
Cercetează, cercetează asta chiar acum.

Satyananda în Beatitudinea Adevarului Ultim
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Şiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poţi să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat

Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aştept să îmi vii
Am hainele ude şi ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece

Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrenţe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu ştiu

Se aud sirene, mai trece o ambulanţă
Un drum poate fără de speranţă
Un biet suflet ce a trecut prin viaţă
Ca seara asta cu ploaie şi ceaţă
 
Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi beţivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de ţigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară

Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e aşa de dor
La tine de aş mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aş face chiar şi cu vântul

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie, ploaie la miezul nopţii, doar ploaia dezlănţuită
Căzând peste cabană sumbră – şi solitudinea, şi eu,
Amintindu-mi iarăşi că o să mor
Şi că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulţumi
Pentru că mă spală şi-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.

Binecuvântaţi sunt cei morţi pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii şi cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniştite şi încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănţuită să n-o dizolve, mai puţin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect şi
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, poţi întreba pe oricine doreşti! Chiar şi Sid ştia că sunt îndrăgostit de tine. Serios!
Lia: Bine! De ajuns! Ţi-am spus: Te cred! Însă asta nu schimbă nimic între noi. Adică, tot nu-ţi accept prietenia.
Lucian: Ah, nu?! Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu mă vei accepta, nu atât de uşor sau de curând. Că mă vei respinge din nou... Lia, mă înnebuneşti! Mă zăpăceşti de tot! Zău aşa...
Lia: Off, Luci... Nu-ţi accept prietenia... Nu încă. Şi... Te refuz; deocamdată...
Lucian: Deocamdată?! Nu încă?! Asta sună promiţător. Dar, te rog... Vorbesc foarte serios! Nu-mi da speranţe false, nu mă amăgi! Lia, ţi-am mai spus... Nu-mi face aşa ceva! Ţi-am spus să nu te joci cu mine! Nici cu sentimentele mele! Te rog mult... N-aş putea suporta, pur şi simplu!
Lia: Luci, nu mă joc cu tine, nici cu sentimentele tale, promit! Şi nici nu-ţi dau speranţe false, nu te amăgesc...
Lucian: Şi atunci, eu ce-aş putea înţelege din toate astea?
Lia: Ceea ce ţi-am spus. Deocamdată, încă te resping, nu-ţi accept prietenia, nu încă. Ceea ce înseamnă că da, poate în curând, te voi accepta totuşi. Mi-ai spus că nu vei renunţa atât de uşor la şansa ta; ei, bine, s-ar putea să nici nu fi nevoit să renunţi, pentru că ai şansa ta. Eşti pe drumul cel bun, domnule comandant... Iar dacă asta-ţi doreşti atât de mult, prietenia mea, s-ar putea să o obţii, cât de curând, însă nu încă...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noua zi a celei de-a noua luni

Încet, fără grabă, toamna se sfârşeşte.
Dureros de rece, vântul dimineţii îngroaşă roua.
Această iarbă nu va mai fi încă o dată verde.
Copacii şi frunzele suferă.
Aerul este limpede şi uscat,
Iar cerul înalt – un mister.
N-a rămas nimic din cântecul greierului
Gâşte sălbatice-n zbor sparg liniştea serii.
Nenumărate creaturi se ivesc şi dispar.
Viaţa şi moartea sunt întotdeauna dificile.
Toate care există sunt de la bun început sortite morţii.
Acest gând îţi poate frânge inima.
Ce aş putea face să-mi uşurez gândurile?
Mă consolez bând vinul care-a mai rămas în pahar.
Cine înţelege următorii o mie de ani?
Mai bine să facem astfel încât această dimineaţă
Să nu se termine niciodată.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum paşii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuţită dată de absenţa zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor îşi clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranţă, sunt existenţi.
Mai mult decât atât, copacii înţeleg de ce sunt existenţi.

Ei aşteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheaţă. Vreau paşii mei înapoi, aşa precum

vreau să aud, din nou, cântecul care se cânta odinioară
în aceeaşi cafenea, chiar dacă mai am şi acum o pată
de cafea pe pantof. Iau acel taxi, care nu mă poate duce

niciunde, dar şoferul ştie să conducă în prima ploaie,
care cade peste stratul de zăpadă. De fapt, această
zăpadă este existentă, până când este dizolvată de

ploaie. Eu pot fi existentă atâta timp cât nu mi-e frig
şi această ploaie nu este nicidecum una tropicală,
iar eu n-am fost niciodată mai indiferentă ca acum.

Cineva sau ceva merge nestingherit drept înainte.
E corpul meu. E ceva, care nu are nici început şi nici
sfârşit. Este mişcarea, care pierde caracteristica timpului.

Ploaia şi zăpada au nevoie de timp pentru a dovedi că
au personalitaţi similare şi aparenţe diferite. Timpul este
existent. Eu nu pot fi existentă într-un timp diferit. Eu nu pot
deveni existentă a doua oară.

poezie de Marieta Măglaş din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima frunză

E vânt şi e frig şi e toamnă târziu
Când ultima frunză pluteşte doinit,
În clipe de zbor, spre un pat ruginiu
Al celor de ieri, cu destin împlinit.

Nu simte tristeţe, nu simte nimic,
Nici suflet nu are, dar, parcă, ceva,
Un rest de putere, un suflet mai mic,
E încă în ea şi-o îndeamnă să stea

Deasupra de patul de frunze surori,
S-aştepte un timp, să amâne cumva
Plecarea-n uitarea ce-i dă, azi, fiori
Şi, poate, să afle ce este cu ea,

De ce să aştepte sau ce ar putea
Să facă, în starea în care-a ajuns,
Să fie-mpăcată, să poată pleca...
La toate acestea ar vrea un răspuns.

Doar vântu-nţelege şi-o suflă uşor
Spre una din crengile unui copac
Crezând că îi face un mare favor
Lipind-o de stropii de apă ce zac

În frig ce le-ngheaţă destinul de-a fi
Din nou, picături de izvor sau de nor.
Se bucură frunza: mai are o zi
În care s-aştepte. Dar frunzele... mor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută să nu mai cauţi, ci doar observă fiinţa infinită ce se arată în absenţa gândului. Chiar şi gândul "eu" – căutătorul - cu care te identifici apare în conştiinţa infinită şi fără formă care o eşti. Caută să nu mai cauţi, doar astfel căutătorul îşi va găsi sfârşitul în pacea care este reînceputul eternei tale veşnicii. Şi ea, pacea este dintotdeauna Aici. Cel care caută este gândul care pleacă din această clipă să îşi găsească sfârşitul în următoarea. Dar în prezenţa, graţia Gurului, Sinelui, gândul îşi găseşte sfârşitul chiar acum. Guru nu te pune să cauţi nicăieri, nu te trimite într-o nouă călătorie spirituală, el îţi arată prin propria lui Prezenţă, născută din Absenţă că şi tu eşti Acasă chiar acum, iar gândul care caută este doar un veşnic pribeag ce trebuie abandonat graţiei de "A-Fi" chiar în această clipă! A recunoaşte că niciodată nu ai fost gândul înseamnă a fi veşnicul Sine. Nu poţi face absolut nimic pentru asta, poţi doar abandona orice facere Pentru asta. Tu eşti viaţa, Sinele care există etern în această clipă, şi nu rătăcitul gând ce mereu apare în ea şi caută ceva. Doar clipa de faţă o ai tot timpul, dar mintea îţi spune că ai rătăcitul ei copil gândul care apare şi pribegeşte în ea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu...

Pentru lume sunt doar o piesă
Pe această imensă masă de şah.
Un pion nevinovat amestecat
În planurile vieţii,
O frunză neînsemnată
În acest copac uriaş...
Dar poate, pentru cineva,
Sunt mai mult de atât.
Poate sunt răsăritul
Care îi aduce lumină în viaţă,
Sfidând puterea întunericului...
Sau poate doar un fior
Care îi tulbură noaptea somnul...
Nu ştiu cine sunt...
Sau poate nu vreau să ştiu
De frica a ceea ce s-ar putea sa aflu.

poezie de Elisa Mihaela Iordache
Adăugat de Marina Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Cade-o frunză din anin...
Sufletu-mi încerc s-alin,
C-a trecut vremea cea bună,
Şi-a venit sfânta furtună.

Cad mai multe frunze-afară,
Plâng c-o lacrimă amară,
Stau privesc ce-o să păţesc
Şi furia toamnei o privesc.

Toamnă cu mâna-ţi de aur,
Vezi cum plânge-un pui de graur
Că i-e frig şi-a-ngheţa;
Nu ţi-e milă, dumneata?

Dar păcat că nu-mi răspunzi,
Al meu suflet îl inunzi,
Cu o mare de durere;
Dă-mi şi-un strop de mângâiere!

Să mă simt mai fericit,
Că îs tare chinuit...
Toamnă fă-mă ca să zbor,
De pe cer să şterg un nor.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

suntem într-o cameră întunecoasă a capului
într-un tablou din viitor în care ne pierdem minţile
foamea şi gura ta dezlănţuită
mă înconjoară ca un fort puternic
iar ochiul de aragaz
îţi arde în inimă străluceşte deasupra patului
ca un soare mecanizat
ţinem lanţul de chei
la compromisul celor două lumi
care se caută zgomotos în chiar irişii noştri
lucioşi
starea de sterilitate de afară sfidează creaţia
şi toate monstruozităţile ei
asta e limita noastră
imposibilul
ţesutul nervos care se-ntinde pe moarte
ca pielea mea absurdă peste pielea ta logică
invizibilul
concreşterea aia de lumină metodică
din unghiul căreia am putea exista într-o carte
suntem într-o cameră întunecoasă a capului
care iese din cuşcă
în lumea fatală în care o pastilă efervescentă
de clor se luptă cu un singur microb
prenatal - faţa ta care din faţa mea muşcă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se părea că pentru tânărul comandant, ziua aceasta nu începuse chiar atât de bine cum i se păruse lui de dimineaţă, nu fusese tot timpul atât de norocos, asta putea înţelege după incidentul din faţa Institutului, al cărui protagonist fusese chiar el, Lucian, deşi fără voia lui. Iată-se acum în jeep, alături de director şi profesor. Ruşinat, îşi plecă privirea şi capul; nu arăta întocmai demn de funcţia pe care o primise seara trecută. Nu-l durea nimic, dar nu îndrăznea să spună un cuvânt. Îşi închipuia cum îl vor privi colegii lui, când îl vor vedea astfel; probabil că ei, ceilalţi, arătau mult mai bine, nu ca el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă gânduri

spart un colţ de cer dă un pic de lumină
un nor cu ceva ploaie se apleacă peste orizont
se simte că este frig, vântul bate a iarnă
un gând în lăcaşul lui suspină
din nou este toamnă, când ai trecut tu primăvară şi vară?
mă adun in mine, cu caldură
un pom în faţa ferestrei mele, acum dezbrăcat
cu cregile goale priveşte la lună
vine decembrie şi sunt, iară
singură

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost întrebat ce au cuvintele mele diferit, unic, viu. În această seară, vă dau un răspuns: Când este frig, ele ţin de cald. Atât.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii

O durere surdă,
Zgomot de aripi frânte...
Asta ne-am fost pentru o vreme

Tu si eu,
Noi doi,
Două petale de care floarea s-a descotorosit,
Doua frunze pe care vântul le-a răpit,
Două lacrimi pe obrazul unui om care a suferit.

Suntem noi doi,
Atât de apropiaţi si totuşi atât de departe,
Suntem noi,
Răsăritul şi Apusul
Soarele şi Luna,
Iunie şi Decembrie,
Suntem două elemente străine una de cealaltă
Care prin inegalitatea lor nu se vor putea uni niciodată.
Poate ca din aceasta cauza am trecut unul pe lângă altul atât de indiferenţi

poezie de Alessandra Spătariu
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparţine

Controlul, raţiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deşarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune

Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Şi ce-ar putea să-şi dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el şi el e în tot

Nimic nu-l opreşte, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mişcare continuă, infinit, atracţie lucidă
Şi dragoste simte în toate, profundă, divină

Nici timpul, nici forma aici nu se-ncheagă
Sunt doar noţiuni primitive, de uitat inc-o dată
E liber de toate, de toţi şi în tot
În a sa natură explorator, călător fără scop

poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!