A noua zi a celei de-a noua luni

Încet, fără grabă, toamna se sfârşeşte.
Dureros de rece, vântul dimineţii îngroaşă roua.
Această iarbă nu va mai fi încă o dată verde.
Copacii şi frunzele suferă.
Aerul este limpede şi uscat,
Iar cerul înalt – un mister.
N-a rămas nimic din cântecul greierului
Gâşte sălbatice-n zbor sparg liniştea serii.
Nenumărate creaturi se ivesc şi dispar.
Viaţa şi moartea sunt întotdeauna dificile.
Toate care există sunt de la bun început sortite morţii.
Acest gând îţi poate frânge inima.
Ce aş putea face să-mi uşurez gândurile?
Mă consolez bând vinul care-a mai rămas în pahar.
Cine înţelege următorii o mie de ani?
Mai bine să facem astfel încât această dimineaţă
Să nu se termine niciodată.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!