Emoţii

O durere surdă,
Zgomot de aripi frânte...
Asta ne-am fost pentru o vreme

Tu si eu,
Noi doi,
Două petale de care floarea s-a descotorosit,
Doua frunze pe care vântul le-a răpit,
Două lacrimi pe obrazul unui om care a suferit.

Suntem noi doi,
Atât de apropiaţi si totuşi atât de departe,
Suntem noi,
Răsăritul şi Apusul
Soarele şi Luna,
Iunie şi Decembrie,
Suntem două elemente străine una de cealaltă
Care prin inegalitatea lor nu se vor putea uni niciodată.
Poate ca din aceasta cauza am trecut unul pe lângă altul atât de indiferenţi

poezie de Alessandra Spătariu
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem doi visători

Suntem doi visători, iubito,
Care rătăcim printre stele,
Tu eşti ca o regină
Cum e luna printre ele.

Suntem, iubito, doi fulgi de nea,
Care cad din cer
Şi se topesc în palma ta,
Ca într-un vis efemer.

Suntem două frunze purtate de vânt,
Şi dragostea noastră
E un sfânt legămân,
Ca dintre cer şi pământ.

Suntem două flori ce înfloresc
Sub acelaşi soare,
Sunt un visător, iubito, eşti o visătoare
În lume asta atât de mică şi atât de mare.

poezie de Vladimir Potlog (12 decembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem mai mulţi...

suntem atât de diferiţi, tu eşti ca ziua, eu sunt noapte,
tu eşti ca roua peste câmp, eu sunt ca luna într-o parte,
tu eşti ca apa de izvor, eu sunt ca setea nesătulă,
tu eşti un cer, eu sunt un nor, tu eşti o floare, eu tulpină

suntem atât de-asemuiţi, ca doi copaci cu frunze dese,
suntem lumini din cerul sfânt, suntem ca stelele răzleţe,
suntem petalele la flori, perechi, perechi, de câte două,
de cade una suntem goi, suntem ca lacrimi când nu plouă

suntem atât de coloraţi, tu o culoare, eu culoare,
una aprinsă, una azi, una uscată, una moare,
una în dungi trasate des, una cu cercuri desenată,
una cântată de poeţi, una dorită, una ştearsă

suntem cu toţi un furnicar, un grup compact, un stol de noapte,
suntem de mână sau hoinari, dar toţi legaţi cu ce se poate,
suntem aici sau nicăieri, suntem tăcere, gălăgie,
suntem din cer un univers, suntem mai mulţi, mai mulţi de-o mie

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragii sufleteşti

Atât eşti de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic
Sau poate doar o mare de suspine
În care mă scufund câte un pic

Suntem două catarge depărtate
Două corăbii ce au eşuat
Pe două mări atât de-nvolburate
Cu echipaje ce s-au înecat

Dar noi încă ascundem naufragiul
Precum doi căpitani debusolaţi
Ce evităm mereu eşafodajul
Din care am ieşi decapitaţi

Stăm unul lângă altul fără vrere
Secaţi şi de iubire şi de tot
Sleiţi de tot ce inima mai cere
Tu nu mai simţi că vrei, eu nu mai pot,

Tot aşteptăm, dar aşteptarea doare,
Şi timpul se tot scurge nemilos
Iar noi tăcuţi nu ne-amintim, de oare,
Am şi trăit vreodat' ceva frumos

Resimt adânc cum inima îţi pleacă
Spre undeva-ul unde eu nu sunt
Am încetat demult s-aştept să-ţi treacă
Şi azi iubirea e doar vorbă-n vânt

poezie de Adi Conţu (17 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragii sufleteşti

Atât eşti de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic,
Sau poate doar o mare de suspine,
În care mă scufund câte un pic.

Suntem două catarge depărtate,
Două corăbii ce au eşuat,
Pe două mări atât de-nvolburate,
Cu echipaje ce s-au înecat.

Dar noi, încă ascundem naufragiul,
Precum doi căpitani debusolaţi,
Ce evităm mereu eşafodajul,
Din care am ieşi decapitaţi.

Stăm unul lângă altul, fără vrere,
Secaţi şi de iubire şi de tot,
Sleiţi de tot ce inima mai cere,
Tu nu mai simţi că vrei, eu nu mai pot.

Tot aşteptăm, dar aşteptarea doare
Şi timpul se tot scurge nemilos,
Iar noi tăcuţi, nu ne-amintim de oare,
Am şi trăit, vreodat', ceva frumos.

Resimt adânc, cum inima îţi pleacă,
Spre undeva-ul unde eu nu sunt,
Am încetat demult s-aştept să-ţi treacă
Şi azi iubirea, e doar vorbă-n vânt.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nuci, sau două jumătăţi...?

Noi suntem două nuci.
Distincte, diferite,
Înecate în pahare de şampanie
de iod.
Din acelaşi copac înalt
Cu rădăcini şi mai înalte.
Cu crengile aplecate de vremea şi de dorul meu
Şi cu toamna ce ne coboară pe spate,
în soarele de apus.

Suntem două nuci
În coji verzi care ne opresc propria trăire
În crăpături amare izbite pe aripi
de pământ chior.

Suntem deja tomnatici
Ne vor pune oameni, neştiindu-ne că suntem noi,
În vase în care ne vom îndurera unul pe altul,
îţi promit că unul pe altul.
Ne vor pune într-o debara
în care vor cotrobăi să ne întindă pe mese
Şi atunci vom fi doar o mâna de nuci –
– amândoi.
Şi poate pe atunci ne va merge
Să descoperim iarna.

Şi dacă nu vom fi nuci, şi vom fi struguri violeţi
din violetul fostului cer?
Dacă ne vor strivi într-un teasc din lemn vechi
Şi ne vor face vin,
Iar mai apoi oamenii ne vor simţi gustul de artişti?
Sau da, desigur, putem să fim oameni...
Dar doar dacă altceva nu merge.

"Nu te teme", îmi spuneai,
"aşa se mai întâmplă cu nucile.
Se mai întâmplă, din anii vechi,
să se spargă-n jumătăţi şi să se piardă
pentru totdeauna."

poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

Fiindcă suntem adesea atât de nebuni
şi ne hrănim din măduvă de lună
hai să râdem atunci când vom bea
ca doi menestreli pe o planetă nebună.

Fiindcă suntem atât de bogaţi
şi ne–am născut din aceeaşi poveste,
râdem şi plângem când cerul va sta
pe masa tăcerii tras de un cleşte.

Fiindcă suntem atât de ciudaţi
şi ne topim adânc în palme
suntem laguna dintr – un bob de cafea
căzută într–o ceaşcă plină cu basme.

Fiindcă suntem atât de fierbinţi
până ce veacul din cărţi va cădea
hai să făurim din lut două roţi
şi un munte să tragem pătrat la rindea.

Fiindcă suntem, şi suntem o cupă
din care se bea iubire sadea
hai să împletim stâncă şi apă
şi–apoi să ne punem iubirea în ea.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem ca două pofte

suntem amândoi doar amândoi într-un colţ al încăperii
ca nişte unghiuri ascuţite îmbrăcate
sumar unul cu celălalt şi atât
suntem ca nişte mere coapte de sfârşitul verii

ca două pofte ca două gusturi aproape identice
ca o singură foame suntem
ca o muşcătura pe gât ca un strigăt
ca o dâră de sânge ca nişte unghii nestăpânite excentrice

ca o formulă matematică suntem ca o piramidă
ca o forţă gravitaţională ca o implozie
ca o lege a fizicii ca un emcepătrat
ca o descoperire ştiinţifică suntem ca o rocă subită

suntem ca Atlantida dinainte de a fi dispărut
ca un mit ca un foc irezistibil
ca o fatalitate plăcută suntem
ca frumoasa din pădurea adormită înainte şi după sărut

poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta vreme cât rămânem înlăuntrul timpului, avem semeni cu care intrăm în rivalitate; de îndată ce nu mai suntem acolo, tot ce fac şi tot ce pot crede despre noi ne lasă indiferenţi, pentru că suntem atât de desprinşi de ei şi de noi înşine, încât a produce o operă sau a ne gândi numai la asta ne pare zadarnic sau bizar.

Emil Cioran în Căderea în timp, Să cazi din timp...
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puncte cardinale

Noi suntem două puncte cardinale,
Unul e Nord şi celălalt e Sud,
Ce rătăcesc prin aurore boreale,
Se văd pe cer, dar nu se mai aud.

Suntem două corăbii fără de catarge,
Ce navighează în derivă pe ocean,
O briză tropicală frenetic le atrage,
Şi nu ştiu cum le tot desparte-un uragan,

Suntem ca două păsări veşnic călătoare
Ce traversează prin furtună mări adânci
Şi noaptea zboară printre stele căzătoare,
Iar ziua vântul le zdrobeşte între stânci.

Noi suntem două perle pe aceeaşi plajă,
Ce strălucesc dinspre apus spre răsărit,
Dar între noi s-a aşternut parcă o vrajă
Şi tot nisipul lumii ce ne-a despărţit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie de o haină cu două buzunare. Unul în care să fie praf. Altul în care să fie aur. Ca să nu uităm niciodată cine suntem.

citat din Parker Palmer
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce suntem atât de singuri? De ce trebuie să fim atât de singuri? Suntem atât de mulţi oameni pe lumea asta, toţi avem nevoie de altcineva şi totuşi ne izolăm. Pentru ce? Oare Pământul se roteşte numai pentru a ne alimenta singurătatea?

Haruki Murakami în Iubita mea, Sputnik (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem o specie interesantă. Un amestec interesant. Suntem capabili de vise aşa de frumoase, şi de coşmaruri aşa de oribile. Ne simţim atât de pierduţi, de izolaţi, de singuri, dar nu suntem aşa. Vedeţi voi, în toată căutarea asta a noastră, singurul lucru pe care l-am găsit care să facă goliciunea suportabilă, este unul pe celălalt.

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape şi departe

suntem împreună pe aceeaşi margine
a clipei,
împărţim aceleaşi nopţi sub
acoperişul lumii,

aş putea să-ţi ating visele,
aş putea fremăta în epoca ta,
aş putea să te port ca pe-o amforă
dar totuşi eşti atât de departe.

privirea ta e absentă,
soclul tău prea înalt,
nu eşti altceva decât o statuie frumoasă
şi rece
într-un templu
ce nu-mi aparţine.

eşti atât de străină
şi eu atât de trecător,
eşti atât de departe
şi eu atât de aproape.

eşti atât de tristă
în trupul tău de marmură,

eu sunt atât de singur
pe stânca mea de granit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, dacă vom putea să ne unim cu Eu-l nostru superior care are facultăţi atât de dezvoltate, vom cunoaşte tot ceea ce el cunoaşte, vom vedea tot ceea ce el vede şi vom auzi tot ceea ce el aude, şi vom fi perfecţi. Dar atât timp cât suntem separaţi, cât timp suntem doar o coadă care se mişcă, suntem privaţi de aceste bogăţii.

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în doi

Dansăm în doi un vals frumos.
Tu eşti îmbrăcat în alb şi eu în negru.
Suntem doi îngeri care au coborât
Pe un tărâm învăluit în neguri.

Tu te uiţi în ochii mei fermecători.
Eu la chipul tău care radiază de bucurie.
Suntem ca două stele surori
Care luminează dinatr-o altă galaxie.

Ne învârtim într-un ritm ameţitor
Când mai încet, când mai tare.
Parcă suntem doi pescăruşi
Care călătoresc pe un val de mare.

Dansăm în doi iubitul meu
Sunt atât de fericită.
Că sunt a ta şi eşti al meu
Şi lumea îmi pare o ispită.

poezie de Vladimir Potlog (11 aprilie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Præmaturi

Când, la bătrâneţe, le mor prietenii
Oamenii nu-s chiar atât de trişti,
Iar asta pentru că iubirea lor păşeşte-un pic mai încet
Şi nu poate extrage imediat din rană o durere-atât de mare;
Apoi, ei sunt fericiţi să fie singuri printre multele lor amintiri,
Dar asta nu pentru mult timp.

Noi suntem tineri şi ne mor prietenii
Pe neaşteptate, şi iubirea noastră grăbită-i ruptă-n două;
Astfel c-amintirile ni-s singurele speranţe care devin neant.
Suntem abandonaţi şi singuri, asemeni oamenilor bătrâni;
Ar trebui să fim morţi,
Dar mai sunt ani şi ani în care vom fi încă tineri.

poezie de Margaret Postgate Cole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lacrimi

Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieşit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.

Două lacrimi curăţă pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.

Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeţilor să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii şi mii de stele!

Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că suntem atât de singulari în pluralităţi abstracte încât dorim cu ardoare să ne împlinim forma prin altul.., de care nu suntem încă, destul de sătui...

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, te rog! Hai să nu îi spunem "confirmare"; am o alergie la "confirmare şi infirmare", două gânduri lipsite de valoare. Hai să îi spunem mai neutru: "împărtăşire". Nu putem împărtăşi asta pentru că nu ne putem desprinde, diviza, dar hai să îi spunem aşa. Împărtăşirea este complet lipsită de aşteptarea confirmării, bine? E neutralitatea şi neutralizarea tuturor contrariilor. Noi nu suntem diferiţi, eu am fost ca tine şi inevitabil tu vei fi ca mine. În "confirmare şi infirmare" există distanţa "profesor-elev", în împărtăşire aceasta dispare. Împărtăşirea nu e o şuetă în care împărtăşim falsul, ci e bucuria împărtăşirii non-duale a realului. Ceea ce e Real, nu-i pasă de confirmarea sau infirmarea gândului, nu are timp de astfel de dualităţi. Noi nu găsim Asta, descoperim doar că dintotdeauna şi pentru totdeauna suntem Asta. Ce e atât de simplu încât nu poate fi confirmat sau infirmat?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de frumos

E atât de plăcut să miroşi o floare,
E atât de frumos să scrii un vers
Şi să priveşti la soare,
Soarele care încălzeşte întregul univers.
E atât de gustos fructul
Care să coace încet pe ram,
Şi e atât de misterioasă lumina lunii
Care bate în geam.
E bine să ne bucurăm în lumea în care ne-am Născut şi trăim,
Pentru asta lui Dumnezeu trebue să-i mulţumim,
Căci o viaţă avem şi trebue s-o iubim.

poezie de Vladimir Potlog (23 aprilie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!