Un imbold care vindecă răni
Tu știi prea bine
în care sălaș o să locuiești
niciodată nu pleci
pe drumuri care nu duc niciunde
eu rămân cu sufletul împăcat
să aștept la fereastra nopții deschisă
te păstrez stăpână a inimii
un imbold care vindecă răni
și nu iese în afară
decât cu iubirea adusă în brațe
cu trupul subțire
și arcul întins
peste pustiul vieții nisipos
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lumina nu are drumuri
Număr pe degete posibilitățile existente,
îmi socotesc zilele rămase,
rațiunea devine o rană deschisă
din care nu ies.
Lumina nu are drumuri,
mă pornesc oricum purtat de raze
spre orizontul de argint.
Nu știu dacă voi ajunge,
dar toți mă încurajează
să nu mor.
Mă despart de păcatele lumii
și mă lepăd
până rămân gol și flămând.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Joc pe o scenă ipotetică
Mă presupun pe toate scenele
un actor răzvrătit
ce nu-și înțelege rolul
și-l joacă cum vrea.
Cuvintele și le așază-n palme
și face din ele copii,
nume care se nasc mai târziu
cu trupul pe soclurile orașului.
Am gândit în scoica lumii
fereastra dinspre răsăritul din ape
și încă mai aștept la țărm
căderea cerului peste orașul de aur.
Nu năzuiesc la mai mult decât pot
și nici nu mă întreba cât
într-o limbă neștiută de alții
cu consoanele strident legate.
Nu mai dispun de elocința de anvergură
în care ne îmbătam împreună
cu eliberarea
din închisorile logicii
ori ale sematicii din lucruri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O monedă validă
ai trecut și rămas în buzunarul meu stâng
o monedă validă de tezaurizare
dar touși fluctuantă
niciodată n-am păstrat ceva mai valoros
decât iubirea în care mă contopesc deplin
gândul care se întrupează într-o faptă
mai plină decât visul din care s-a născut
nu mă face să uit niciun adevăr ori minciună
lumina îmi trece peste umeri
și văd mai departe ținta de atins
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu mă știi femeie
am noaptea rigidă-o pârghie
să răstorn universul
spirala pe care sunt
nu are sfârșit
din plăcerea urcușului
treptele pe care mă înalț
îmi aprind luminile
popasul pe care-l fac
e o scenă deschisă
muritorilor de rând
abia acum începe comedia
cu actorii care-și joacă rolul
am început să-i privesc
ca pe ceva firesc pentru oameni
să-și râdă de apucăturile lor
dar și plâng de bucuria
în care m-am trezit aplaudând
era sărbătoare cred
una în care mă eliberam de răutăți
și-mi puteam pipăi sufletul
prin cuvinte mărturisite în șoaptă
tu mă știi femeie
nu mă pot lipsi de tine
chiar dacă aș avea punctul de sprijin
de care să proptesc pârghia
nopții de veghe
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Limba în care scriu
am cântărit fiecare vorbă și cuvânt
din limba în care scriu
și mi-am găsit în ele sufletul în murmur
am căutat în fiecare miezul seminței
modul ei de germinare
sunetul acela crud al verdelui viu
care răspunde c-un surâs luminii.
și m-am trezit într-o lume sensibilă
ce nu se lasă îndepărtată de frumos
pune în matcă cursul apelor
peste care trec poduri de speranțe
de când îmi ești alături
mă tot întreb unde-mi păstrez inima
și unde o găsesc iubită
când tu ești plecată departe
timpul care mă încape zilnic
fuge mai repede decât mă aștept
temerea pe care încă n-o scriu
este că nu te vei mai întoarce
dar aripile trebuie să rămână în zbor
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citește cu suflet de femeie
Las un poem pe masă,
poate spune mai mult decât mine,
are fiorul subțire al inimii
unde cuibărește demult dragostea.
Iartă-mi modul de atingere,
nu știu s-o fac altfel
și timpul trece nepăsător,
m-a învelit nuanța culorii de foc
care mă aprinde pe rug.
Citește cu sufletul de femeie
și caută printre cuvinte
tot ce vrei să înțelegi profund.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aproape de tine
Sub tălpile tale fug drumuri de pământ,
printre pași zboară păsări din ierburi,
cu lacrimi de ploaie, norii
te păzesc de întâmplări vinovate.
Aproape de tine
îmi frământ mâinile fără atingeri
sub impulsul trădărilor interioare
de care doresc să mă rup.
Fac scut din urme de așteptări,
mă îmbărbătez să nu uit de îndrăzneală
și lupt cu ochii necontenit,
să vezi ce nu e de văzut.
Nu mă lăsa să sufăr
mai mult decât iubirea mi-o cere,
pune-mi înbrațe trupul și sufletul
ca pe un trandafir alb în zori.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puținul unei mici flăcări
joc moartea pe degete
cu un descântec
intru în transă și-mi induc neființa
închid în cerc patimile și suferințele
teama mă face să rămân în afară
și nu mă plâng
poate instinctul de a trăi
urcă forțat timpul prin sânge
fulgere de viață
neliniștea se scurge într-o tăcere
de piatră zidită-n cetatea
pe care o cuceresc
prea multă cruzime și nepăsare
Doamne, schimbă destinul ori legea
prin care murim
nopțile care vin tulburi
întoarce-le din drum
nu-ți cer decât puținul
unei mici flăcări
care nu se stinge niciodată
sub o icoană sfântă
la care nu obosesc să mă închin
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt copacul iernii
Nu se mai repetă cântecele copilăriei
În corul școlii,
Cu ochii țintă la mîinile dirijorului
Și iubirea serbărilor care vor veni.
Timpul se încărca cu armonie,
Iar sufletul dădea pe dinafară din piept.
Ziua se însenina de mireasma lăuntricei bucurii,
Se limpezea apa în dorna de scăldat.
Nu mai sunt fetele care se îndrăgosteau
Fără să înțeleg pentru ce,
Nici hârjoneala permanentă cu ele.
S-au pierdut în trupul crescut prea devreme
Alungate pe căi răzlețe.
Sunt copacul iernii cu ramurile ninse.
Cu o mângâiere
Neobișnuit de firească
Pășesc pragul înțelepciunii
Și aștept...
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu voi fi niciodată un om de zăpadă
Cine mușcă mâna care l-a hrănit
e mai feroce decât sălbaticii,
nu știu ce mă face să cred în loialitate
dar trădarea este ticăloșia întruchipată.
M-am tot convins că disprețul învinge,
strânge în el toată ura care nu ucide,
prea multă nepăsare ori zgomot turbulent
e o alunecare dintr-o groapă în alta
ambele pline cu noroi.
Nu știu să fac mai mult decât pot,
dar nu mă las influențat de minți obscure
care îmbracă minciuna în poleială subțire,
o să sparg oglinda imaginii create de veleitari.
Sunt în afara cercului,
închistarea omoară și ideea și omul.
Nu mă voi lăsa atras
de vorbele ca niște haine rupte
prin care intră gerul.
Nu voi fi niciodată un om de zăpadă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul iubit al nopții
Din noaptea în care am intrat
să nu-mi furați păsările și zborul.
Agăț sufletul cu frânghii de stele,
încercuiesc fericirile și dezamăgirile
îți așez pe terasa inimii ghivece cu flori
să le uzi dimineața cu respirații de ploaie.
Caut să mă desprind din somnul greu
care mă scoate într-un tunel fără lumină
de unde ies doar cu mângâieri tandre.
Tu femeie, știi, mânată de patimi divine,
îmi pui în mâinile albe de spaimă
sânii rotunzi și freamăți ușor.
O durere nespusă omoară și ultimul vis
dimineața senină e tot mai departe,
cu genunchii tăi calzi, de voi rămâne
o să mă crezi omul iubit al nopții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mă împiedică nimic
Nu am altă alternativă veritabilă
dar sunt mulți ochi care mă urmăresc,
poate că jocul este prea complicat
și jucătorii nu-l stăpânesc atât de bine.
Mulți se feresc să mă numească
se împiedică de propria teamă
și se ascund când dau de greu
dar nu-s iertați când totul iese la iveală.
Nu văd de ce să mă împotrivesc
cred că nimic nu se câștigă ușor
și lupta mea este cu mine însumi
fără alte căutări în afară.
Nu mă împiedică nimic,
să nu uit ce ar trebui uitat,
dar dacă cineva îmi trântește ușa în cap
aștept o vreme până se sparge răbdarea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Las ușa deschisă luminii
viața nu se lasă furată rămâne la ușă
o să mă strecor printre oameni
fără să înțeleg de ce
la mijloc e cercul închis într-un ceas
prin care trece timpul egal
cu clipele pierdute în afară
ca o pisică în miezul nopții de sânziene
privesc nepăsător sfârșitu-i purificat de foc
duhurile rele se întorc dincolo
să se odihnească
îndoi colțurile zilei și aștept,
să ascund greșelile făcute din răutate
nimeni nu mai crede în minciuni sfruntate
trăirea mea se simte cu inima
e ca o melodie pusă pe suflet cu arcușul
care vibrează
și unge
mă simt un învins
fără participare la luptă
până când va veni asfințitul
las ușa deschisă luminii
să se așeze în lucruri și ființe
noaptea se împăturește-n ore înalte
se prinde pe aripile întunericului
și zboară
zboară cu timpul măsurat de oameni
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imn cu identitate
Repet în gând cuvintele care mă înalță,
strâng în mine formele de exprimare
într-un imn cu identitate solemnă
și nu mă lasă să merg pe dincolo de margini
unde cărările se înfundă.
Pe înserări sonore de iubire
catedrale de suflet zidesc
și rămân scrise în file de cărți.
Doresc să mă cobor din cer,
să mă regăsesc în trupul de lut
peste care Dumnezeu a suflat viață
în ultima zi a facerii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nestăpânită lumină
Nu e clipa căderii pleoapelor peste așteptări
nici a frunzelor peste inimi,
e o sănătate în carnea flămândă
nerv prins în sinapse,
tot mai căutată starea de împăcare
cu sângele pornit să înverzească.
Vrea mai repede trupul să-l răsfețe
sădindu-i în sămânță fructului copt
nestăpânită lumină
mai adâncă decât sâmburele
din care se naște vie ființarea
și răzbare prin curgerea timpului.
Pune stâlpi la porțile nesfârșitului,
drumuri căutând să le treacă
până la împărăția cea fără de veste
de la care se așteaptă întregirea.
Închis cu zăvoare între ziduri de piatră
privesc la ardezii cum ard
cu flăcări peste ape-n colind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu cânt
De câte ori te caut cu ochii nevăzătorului
te găsesc fierbinte sub pleduri
ca un pește prins,
alunecos în minciog,
care se frământă un timp
și așteaptă mărinimos.
Nu știu nimic mai frumos
ca un trup întins cu umeri de zăpadă
pe care-i sărută malurile somnului
și pleoapele cad peste anotimpuri de mângâiere.
Pare că văd pur și simplu o pasăre-n cuib
înnoptând în ascunzișul frunzelor vibrate de vânt,
tu cuprinzi în brațe aerul cald,
lași genunchii moi
ca semn că nu vei fugi
în noaptea care intră pe fereastră.
Mă întreb cât de visător pot să fiu,
când să mai vin
și ce să păstrez
din plăcerea aceea mută
cu vocalele topite pe buze.
Ori cum să-ți mărturisesc?
Că-ți voi lăsa tot cântecul minunii întâmplate
să-l trăiești mai departe
și eu cânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întrebare
duminica s-a ridicat astăzi în picioare
întoarsă la rolul de zi de sărbătoarte
o simt stăpână pe sufletul meu
în genunchi mă rog să nu fiu scăpat din vedere
și cred în cele zece porunci neconditionat.
dacă sufletul se ridică la cer
în afara păcatelor care ne ademenesc zilnic
ce mai rămâne pe pământ
demn de o cauză divină?
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furat de mirajul eclipsei
Prin fereastra încadrată-n pereții umbrei
privește în depărtare migdalul
cu fructe aromate stăpâne peste tării
ce vindecă ce se mai poate.
Un paharnic se pare de viță domnească
dezleagă taine cu licori dospite la întuneric
ascunse înlăuntrul singurătății
din care sufletul se-nalță-n lumină.
Furat de mirajul eclipsei spre nemărginire
prin risipa de albastru în pulberi astrale
caut liniștea ce răzbate prin fibra cărnii,
de mierea vâscoasă alunecă-n plăcere
punând în cuvinte glas cristalin
netezit pe clapele albe, mișcătoare
în aula magna în care și aerul ascultă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În jocul vieții
Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
și uită să moară.
Intră cu bucurie în jocul vieții
până ajunge la inimă și-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.
Se strânge în mine și cheamă
dorința revoltată
în gândul care-mi tulbura voința
până la anihilare.
Lumina își caută loc în suflet,
irumpe prin toți porii,
tu privești cu ochi somnoroși
tăcerea nevinovată a nopții
pe care n-o poți suporta.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără să cadă cerul pe noi
Dacă nu-ți pierzi cumpătul
îți pot explica ce nu-ți convine
fără să cadă cerul pe noi,
de-o să se sperie păsările.
La mine am destule variante
care nu te lasă buimac,
să navighezi pe mări străine
fără să știi unde ajungi sau naufragiezi.
Limba pe care n-o cunoști
o poți înlocui cu gesturi și semne
bine conturate și calme
care spun mai mult decât cuvintele.
Dacă înțelegi ce-ți spun alții
ești cel mai înțelept intrus
împăcat cu gândul că nu-i niciun pericol
și tot ce se întâmplă
e o curiozitate plăcută și hazlie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!