Întrebare

duminica s-a ridicat astăzi în picioare
întoarsă la rolul de zi de sărbătoarte
o simt stăpână pe sufletul meu
în genunchi mă rog să nu fiu scăpat din vedere
şi cred în cele zece porunci neconditionat.

dacă sufletul se ridică la cer
în afara păcatelor care ne ademenesc zilnic
ce mai rămâne pe pământ
demn de o cauză divină?

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mult demn

a stat în genunchi cât s-a citit evanghelia
i s-a părut mai mult demn decât greu
când s-a ridicat s-a simţit mai înalt
şi s-a refugiat în rugăciune

plin de simţăminte ca un călugăr în devenire
îşi concentra gândurile
şi se simţea uşor în interior
fără cuvinte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt inima ta în mâinile mele

Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiţi nici bucăţele
mă otrăvesc câte puţin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detaşez de adevărul încorporat
şi mă mint,
caut furios
ceva care mă linişteşte
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcneşte ca ochiul meu stâng
şi sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine şi rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În miezul nopţii de Înviere

Dragostea din mine nu va pieri
nici dacă se vor naşte alte întrebări

şi nici răspunsuri nu voi căuta
în afara îndoielilor în care neobosit mă zbat,

alte porunci îmi vor veni în minte
dar nu toate vor fi duse la sfârşit,

timpul se curbează între nemargini
pus pe pământ să măsoare trecerea.

lumina va răsări pe feţele îmbujorate,
va unge cu mir fruntea deşteaptă,

va bate în uşa bisericuţelor de lemn
în miezul nopţii de înviere sacră,

întunericul va fi spart de lumină
şi alungat pe pantele pierzaniei abrupte,

mâna dreaptă va căuta semnul crucii
şi-l va înfăptui cu pacea bucuriei lăuntrice,

se va umple cu sfinţenie şi sufletul răpus,
omul va fi transpus într-un altul mai bun.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina care ne stăpâneşte

Dintre întrebările fără răspuns
niciuna nu mă ridică în picioare
şi cred că totul decurge normal,
lumea se mişcă după legile proprii
şi după convingerile formate în timp.

Lumina care ne stăpâneşte pe pământ
ne va limpezi şi poate ne ajută,
să înţelegem mobilul care ne conduce
spre unitatea şi dragostea universală,
ori spre diferenţa care ne face unici
cum percepem existenţa
şi cum o structurăm în conştiinţa noastră
încât să rămânem ziditori ai viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din gânduri

Femeia din gânduri
se desface pe dinăuntru,
mă uit la ea, o despic cu privirea,
o învălui într-un cearşaf de umbre
nu este femeia mea şi mă culc singur.

Vreau să-i văd acel ceva ascuns
ridică din umeri, nu spune nimic,
trupul ei devine o coloană de aer
prin care se scurge nisipul.

Sunt uluit de atâta nepăsare,
de golul din sufletul ei zâmbitor
şi vreau să o mîngâi pe genunchi
dar alunecă jos pe podele
întinsă ca un vânat jupuit,
la care mă sperie doar ochii umbriţi
de patimi descărnate de întuneric.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (30 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea străină

Sunt un grabit pus să alunec pe panta durerii,
mă socotesc degeaba cu viaţa care n-are nimic bun,
am rămas desfrunzit de anii norocoşi
şi mai caut să lupt.

La poarta raiului liniştea mea e străină,
mă întorc în trecutul ştiut
ca o pagină dată înapoi de vânt
şi absorb lumina
din care m-am născut.

În mâini strâng un bulgăre de pământ
să-mi simt înaintaşii cum se odihnesc în el
cu sufletul în cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imbold care vindecă răni

Tu ştii prea bine
în care sălaş o să locuieşti
niciodată nu pleci
pe drumuri care nu duc niciunde

eu rămân cu sufletul împăcat
să aştept la fereastra nopţii deschisă

te păstrez stăpână a inimii
un imbold care vindecă răni
şi nu iese în afară
decât cu iubirea adusă în braţe
cu trupul subţire
şi arcul întins
peste pustiul vieţii nisipos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am clipe de pierdut

Am scăpat în uitare, trecutul
aşteaptă undeva în sertarele memoriei,
mi-au mai ramas cateva urme
dar nu mai au loc în prezentul fulminant
dominat de preocupările zilnice.

Absorbit ca un ceas de timpul său
n-am clipe de pierdut
sunt o maşinărie care se autoreglează,
să întâmpine pregătită neprevăzutul,
privesc cu sufletul adâncul
până-n centrul pământului.

În ochiul păsărilor de pradă
se desfăşoară întinderea şi tot ce mişcă,
mai rămâne doar pădurea şi tufişurile
înfrunzite şi desfrunzite,
dar totdeauna un loc de ascunziş
nebănuit de flămânzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă ştii femeie

am noaptea rigidă-o pârghie
să răstorn universul
spirala pe care sunt
nu are sfârşit
din plăcerea urcuşului
treptele pe care mă înalţ
îmi aprind luminile
popasul pe care-l fac
e o scenă deschisă
muritorilor de rând
abia acum începe comedia
cu actorii care-şi joacă rolul
am început să-i privesc
ca pe ceva firesc pentru oameni
să-şi râdă de apucăturile lor
dar şi plâng de bucuria
în care m-am trezit aplaudând

era sărbătoare cred
una în care mă eliberam de răutăţi
şi-mi puteam pipăi sufletul
prin cuvinte mărturisite în şoaptă

tu mă ştii femeie
nu mă pot lipsi de tine
chiar dacă aş avea punctul de sprijin
de care să proptesc pârghia
nopţii de veghe

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruce şi pâine

cred în acelaşi Dumnezeu
pe care-l reclădesc permanent în suflet
şi-l păstrez viu
crucea o duc pe umeri
şi în genunchi mă rog pentru viaţă

în trupul meu înfloreşti şi tu
pe ramuri îndreptate spre cer
rădăcinile absorb durerea-n pământ
şi pământul coace pâinea cea de toate zilele
Dumnezeu o împarte la oameni

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbătoare şi capricioasă

Iarna asta miroase a primăvară fragilă
nu mai are continuitate de anotimp
mai mult se preface că ne mângâie
cu bucuria zăpezilor desenate pe munţi.

E o nonconformistă plină de ifose
şi de boli din care se moare,
dar cum rămâne cu cele din amintiri
în care îmi pare că trăiesc şi acum?

Schimbătoare şi capricioasă
mă face să cred că totu-i perisabil,
nimic nu mai este cum a mai fost,
dar nici nu rămâne cum e astăzi.

Lumina albului ei strălucitor
mă acoperă întotdeauna cu dorinţe
în care sunt cu tine la un loc
într-un cuib al aşteptării renaşterii.

Poate primăvara-mi curge prin suflet
mai devreme decât e timpul
şi semne lovesc în trup cu putere
cu o iubire ce aprinde verdele crud.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire

noaptea se împarte la zece
ea rămâne egală cu unu
dar poate deveni o jumătate din el
care se înmulţeşte

în confruntare cu timpul
îi înmugureşte, înfloreşte şi rodeşte trupul
într-un ciclu ştiut

lumea ştie povestea
şi se integrează în ea
cu satisfacţia împlinirii depline.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotitorul

Socotesc prea repede,
oamenii mă privesc cu nedumerire,
nu cred şi verifică.

Apoi se miră tulburaţi.

Eu nu le spun aproape nimic,
sunt neştiutor al cauzei
în care de fapt şi cred.

Pleacă convinşi că am un dar divin
şi rămâne aşa,
nu-l împart cu nimeni,
dar exersez în fiecare zi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele zece porunci au existat. Fericiţi cei care le-au respectat!

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile dimineţii

dimineaţa-i răsărită din ape
tu-mi urmăreşti lacomă trecerea
cu gândurile desmierdate de lumină
să-ţi hrăneşti sufletul cu dragoste

la pragul cunoaşterii timpul aşteaptă
cu clipele rotunjite pe cadran
ca într-un ritual

îmbracă povestea în argintul din cuvinte
şi în genunchi roagă copacii
să-ţi adumbrească flacăra din piept
în alcătuirea împlinirii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie şi deşertăciune

Anotimpul şi-a ridicat ochii peste munţii lunii,
o stea îndepărtată se învârte în jurul unui soare gigant.
Eu privesc noaptea pe rotunjimi cardinale cerul,
cunosc foarte puţin faţă de cât nu cunosc
şi nu pot găsi răspunsuri la tot ce se petrece-n cosmos.

Mintea mea nu poate cuprinde întregul univers,
în finitul ei este atât de neîncăpătoare,
încât doar cu gânduri nebănuite umple memoria
şi sufletul îmbrăţişează pe Dumnezeu
prin cuvântul primit şi înălţat deasupra de înţelegere
într-un simbol al efortului cunoaşterii de sine
până la apropierea de creaţia divină infinită.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merită să fii părăsit sau să fii dezamăgit în dragoste de zece ori, ca să trăieşti o iubire din toată inima? Merită să schimbi zece slujbe care te consumă şi stresează ca să găseşti o activitate care să te facă fericit pentru tot restul vieţii? Merită să călătoreşti în zece locuri care te plictisesc sau îngrozesc pentru a găsi Paradisul pe pământ? Pentru a atinge împlinirea trebuie să cunoaştem lumea şi viaţa şi să facem apoi, în cunoştinţă de cauză, cele mai bune alegeri pentru noi. Iar în acest proces de cunoaştere ne vom lovi, ne vom impedica, vom rămâne cu cicatrici. Şi ce dacă? Suntem vii şi uneori viaţa doare. Dar nu suntem laşi şi nu ne lăsăm doborâţi! Cu greutăţi spre stele!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spăşită

În genunchi mi-am tors speranţă
din fuiorul vieţuirii,
norocului să-i ţes treanţă;
cu drama nefericirii.

În genunchi mă plec pioasă
la altar de rugăciune,
când conştiinţa mi-apasă
suflet rătăcit prin lume.

În genunchi voi sta spăşită,
până aripi îmi vor creşte.
Ca-n lume neprihănită
să-mi duc destin de poveste.

În genunchi îmi duc menirea
printre îngerii din Ceruri,
să le caut nemurirea
gândurilor puse-n versuri.

Sufletu-n genunchi rămâne,
invocând Divinitate,
gândurile de-a-mi rămâne
cuprinse-n pagini de carte.

În genunchi mă voi întoarce
pe pământ, la altă viaţă.
Îngerii de-mi vor preface
sufletul, într-o speranţă.

poezie de Maria Filipoiu (12 iulie 2014)
Adăugat de Un prieten
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplări în alb şi negru

Dacă mi s-au cuibărit în gânduri iluzii,
sunt departe de realul cognitiv
şi scap din vedere ce mă înconjoară.

În faţa ochilor se perindă trecutul
întâmplări în alb şi negru
într-o rupere de ceea ce cred.

Nu mă plâng dar, nici nu zburd în bucurie,
mă pierd în imagini neconturate clar,
mă îndoiesc de vorbele ce mi se spun
mai ales când sunt oblice.

Dacă iluziile îmi dispar grăbite,
tu contribui cu toată liniştea din cuvinte,
nu mă laşi pradă lupilor vechi,
mă aşezi la masa rotundă cu trei picioare
unde se nasc marile spirite
şi se hrănesc flămânde cu idei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă pe umeri un giuvaier

Se înfăşoară-n pereţi de rouă,
are o limpezime-n priviri care îmbată verdele
păşeşte odată cu stelele prin ierburi.

E desfătată ca o vocală sonoră
În sufletul vibrant al unui cântec de dragoste.

Dacă o cunoşti îi pui sărutul în mâini,
te temi de oglinda divină,
ascunzi în trup o atingere dorită
care-ţi macină gândurile şi te face dependent
de o flacără care-ţi circulă prin sânge.

Nu ştii ce se întâmplă cu tine,
puţini cred că eşti stăpânit de fluturi
şi sub piele porţi vârstele florii.

Între mine şi ea-i o amiază de lumină
unde nu odihneşte nicio umbră.

Între noi valuri din suflul iubirii
poartă pe umeri un giuvaier.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!