O monedă validă

ai trecut şi rămas în buzunarul meu stâng
o monedă validă de tezaurizare
dar touşi fluctuantă
niciodată n-am păstrat ceva mai valoros
decât iubirea în care mă contopesc deplin

gândul care se întrupează într-o faptă
mai plină decât visul din care s-a născut
nu mă face să uit niciun adevăr ori minciună
lumina îmi trece peste umeri
şi văd mai departe ţinta de atins

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiţia

Nici visul nu-l crede cum s-a întrupat
şi poate fi văzut cu ochii
de cel care l-a urmat
până ce lumina i-a vestit capătul,

fără eforturi sprâncenate
pentru cel ce şi l-a promis.

Când alte forme nu-s de atins ţinta
şi-n tine sălăsluieşte ambiţia
de n-o mai poţi opri
fără să-i vezi rodul.

Pui pe picioare întregul arsenal
cu rezerve cu tot
şi pornesti cu ce ai mai bun
pe drumul rămas fără alternative.

Dă semne că pragul poate fi atins
şi trecut mai departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa este o căsuţă nouă

Într-o încăpere insalubră
inima mea-i o fereastră deschisă
lăsată singură în stare de aşteptare,
chiar şi trăirile pot înflori mai târziu
la fel cum se nasc ideile din întâmplare
şi fructifică.

Doar gândul mă lasă descoperit
până mi se rătăcesc minţile,
numai locuiesc în trupul ştiut,
aşa că, nu te supăra,
ignoră-mi tot ce am spus,
eram plecat pe drumuri de nisipuri mişcătoare
fără identitate,
departe de tine
cu lumina, o monedă ascunsă-n buzunar
la păstrat.

Speranţa este o căsuţă nouă
din care se vede mai departe
decât pot scrie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la tine-i departe

să-mi mărturiseşti
cum reuşeşti să spargi clipa
şi o laşi să aştepte monoton pe următoarea

de ce te frămânţi atât de mult
să rupi în bucăţi răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă şi se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu ştie decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se ştie
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândeţea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la tine-i departe

să-mi mărturiseşti
cum reuşeşti să spargi clipa
şi o laşi să aştepte monoton pe următoarea

de ce te frămânţi atât de mult
să rupi în bucăţi răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă şi se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu ştie decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se ştie
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândeţea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte mai pline de sens

Tu ai rămas în oglinda inimii
o fiinţi vie, voluptoasă
plecată-n fântânile cerului
să-ţi izvorăşti aspiraţiile pământene

Eu nu te-am părăsit niciodată
cum şi tu ai rămas înlăuntrul meu vie,
nimb care sângerează în lacrimi, cuvinte
mai pline de sens
decât însăşi viaţa care n-are margini,
ci mai degrabă linii spirale
care urcă lumina lângă lumină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina capătă darul cel mare

Abia aştept vara, să-mi cumpăr păsări de noapte,
nu vreau să mă deranjeze ziua
în care-mi construiesc realitatea
şi rămân îndatorat la sentimentele oraşului.

Nu cunosc obârşia ideii care mă obsedează
poate sunt mai altfel decât ceilalţi
şi mă războiesc cu ielele lunii,
mâinile mele se agaţă de toate înserările
cu patima celor care iubesc pe furate.

Poate mă vei găsi nevinovat,
în alcovul tău plin de isomnii luminoase
sper că ai rămas în credinţa obişnuită
în care şi eu cred mai des decât spun,
mă rog pentru alţii mai mult decât pentru mine
şi aştept tăcut în fereastra unui vis
să se împlinească ce am gândit fără să ştiu.

Într-un final care nu doresc să se grăbească,
aş îndrăzni să opresc erorile la barieră
până trece trenul agoniilor de primăvară
şi nu opreşte în gările nepământene.

Anotimpurile trec fiecare cu angoasele sale
şi nu au niciun Dumnezeu atât de mărinimos
care să ne recunoască îndatoraţi la iertare,
ne lasă să ne zbatem în păcat
şi să-l recunoaştem singuri.

Lumina capătă darul cel mare
dintr-o împărăţie venită de la începăuturile lumii
în care totul se face şi se desface
prin cuvântul gândit, apoi rostit şi prin faptă,

nu-ţi trebuie aripi să zbori
doar suflet divin
ce te înalţă la cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imbold care vindecă răni

Tu ştii prea bine
în care sălaş o să locuieşti
niciodată nu pleci
pe drumuri care nu duc niciunde

eu rămân cu sufletul împăcat
să aştept la fereastra nopţii deschisă

te păstrez stăpână a inimii
un imbold care vindecă răni
şi nu iese în afară
decât cu iubirea adusă în braţe
cu trupul subţire
şi arcul întins
peste pustiul vieţii nisipos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu are margini

Moartea nu are margini,
ci creaţia prin care am primit limite
de evoluţie în timp,
cu posibilitatea transmiterii
vieţii mai departe
într-o fructificare deplin.

Lumea se reînnoieşte continuu,
caută-n sine să-şi descopere
izvoarele latente de magmă,
ce ţâşnesc din interior în afară,
dau alte dimensiuni cunoaşterii
în care pătrundem în fiecare zi,
să cucerim partea de univers
şi să urcăm spiral cu spiritul.

Lumina ne călăuzeşte într-un poem
ce intră-n suflet
şi ne mângâie cu fiecare rază
într-o iubire nemărginită
din care ne naştem oameni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba din adânc

se-ntoarce cu faţa la lună nouă
şi spune ceva
câteva cuvinte cât un munte de atins
care-i prea departe
de carul mare tras de stele
sub care se nasc iubiri
pe întunericul destrămat

limba din adânc se zbate
în gurile de foc
alunecă faliile una peste alta
de se cutremură pământul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se spune prea mult

Noaptea cu stele se-ntunecă-n frunze,
pădurile freamătă de orgolii
şi izvoarele murmură a nestăpânire.

Lumea se rostogoleşte pe fibre noi,
nu se lasă cuprinsă de stagnări vinovate
apoi totul se schimbă, paşii devin grăbiţi
în direcţia în care merge şi orizontul.

Lumina face parte din cuvântul rostit,
tot ce nu înţelegem că urmează
ne cheamă mai departe să desluşim
simbolul care ne situează-n timp.

Tot ce se spune prea mult
e ceva ce nu se poate realiza uşor
sau mulţi încearcă să se descopere
mai dinamici decât sunt.

Lumea se-ntoarce la năravurile ei,
nimeni nu se leapădă deodată de trecut
se macină mereu în morile vântului
făina pentru mesenii viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă mai regăsesc în trup

n-am întârziat mult
închis în interior
am pornit pe drumul luptei consecvente
în care nu mă las niciodată învins

privesc cu înverşunare
sunt un gladiator în faţa morţii
cu tot sufletul mai presus de cer

lumina care mă învăluie arde cu foc
nu mă mai regăsesc în trup
doresc să cuceresc un alt spaţiu
fără milă.

ştiu voi rămâne să-mi vindec rănile
cu iubirea ta pansament
prin care nu mai supurează

liniştea pe care o învăţ pe de rost
nu are cuvinte
are doar gesturi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un coif colorat

Stau demult pe buza prăpastiei,
păstrez echilibrul care mă menţine drept,
orice clătinare e un risc
care nu mă învinge.

Mai departe
merg pe drumul marelui canion
şi nu mă abat
de la ţinta ocolită de condori.

Cu un coif colorat
mă acoper de stridenţe.

Sentimentele mă împacă cu lumea
ce convenţional dispare,
niciodată nu mi se deschid porţi,
da nici nu mi se închid

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genealogie

La început a fost ţipătul
Care a născut Sângele
Care a născut Ochiul
Care a născut Teama
Care a născut Aripa
Care a născut Osul
Care a născut Granitul
Care a născut Violetul
Care a născut Ghitara
Care a născut Sudoarea
Care a născut pe Adam
Care a născut pe Maria
Care a născut pe Dumnezeu
Care a născut Nimicul
Care a născut pe Niciodată
Niciodată Niciodată Niciodată

Care a născut Cioara

Ţipând după Sânge
Coji resturi
După orice

Agitându-şi nervoasă picioarele negre în cuibul ei mizer.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez la singurătate

Am crescut într-un ochi de viperă
ca un duşman de moarte,
mi-a rămas teama şi mai ales precauţia
care mă îndepărtează de risc,
în gândul meu nu e loc de întâlnire
e un spaţiu care trebuie să fie sigur.

Supus tuturor greşelilor
meditez o vreme la singurătate
şi deschid pe nesimţite porţile cuvântului,
trec prin ele cu sufletul picurat de tristeţe
până se pierde pe albul hârtiei.
într-un scris ce nu-i al meu.

Ca într-o cădere în beatitudine
caut o stare de imponderabilitate
undeva într-o stea cu numele tău
în care mă regăsesc altfel decât sunt
şi tu mă iubeşti
cu trupul luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mai mult

nu mai încap în cel care-am fost
am păstrat doar filonul moştenit
de care nu mă pot îndepărta
ca om
sunt mai mult decât filtrul
prin care am trecut clipele durerii
şi lupta cu propriile stavile

tu să nu mă crezi o ancoră
la marea singurătate
din oceanul de refulări
în care se varsă efluvii nevinovate

valuril înalte se lovesc de ţărmuri
pescăruşii ţipă de bucurie
oraşul din apropiere te aşteaptă
să-l supui cu aripile albe
de prinţesă a străzilor sale
înguste
ce intră pe porţile cerului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainica regăsire

Cu o zi întoarsă pe dos
noaptea te-a adus pentru că se simţea vinovată,
împărţea întotdeauna păcatele pe culori
şi ai rămas liberă fără nicio umbră din care să te culeg,
aşa te-am găsit în buzunarul cu hârtii scrise,
m-am bucurat într-un fel
în care inima te adoptă cu suflet cu tot hrănindu-ţi iubirea.

Într-o altă ipostază mai trecută prin semne,
întunericul se războia cu mine pentru lipsa de curaj,
dar nu era adevărat,
tu n-ai umblat la sentimente.

Stăteai liniştită între cuvinte nespuse şi fără gesturi,
ţi-am întâmpinat privirea,
o căutam mai des decât voiam
pentru că aşa te credeai mai deosebită.

Când era să uit de tot ce mă răscoleşte adânc,
ai devenit mai aproape de orice aşteptare
şi ai îmbrăcat haina florilor nevinovate.

Acum ce se întâmplă e tainica regăsire,
o să mă recompun pe alte circuite de înţelegere,
mâine va fi un altfel de timp
în care ziua va îmbrăţişa lumina
şi noi ne vom îmbrăţişa în fiecare clipă
în ochii limpezi ai dimineţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt inima ta în mâinile mele

Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiţi nici bucăţele
mă otrăvesc câte puţin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detaşez de adevărul încorporat
şi mă mint,
caut furios
ceva care mă linişteşte
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcneşte ca ochiul meu stâng
şi sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine şi rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o căutare în alta

se-ntâmplă şi lucruri minunate
n-am să le spun
pierzând din vedere norocul,
cineva mă invită să aştept
în dimineaţa păsărilor cântătoare
tu nu vii?

niciodată n-am căzut pradă
visurilor în care nu cred
când totul se face calculat
şi gâdurile
mă poartă în lumea reală

suflul binefăcător care mă animă
posedă nevăzutul simţ
care nu mă lasă să uit
cum se nasc în miezul cuvintelor
sâmburii care germinează permanent
căutarea promisă infinitului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

Noaptea s-a născut fără ochi
şi tu vrei să ne vadă,
lumina şi întunericul sunt împărţite frăţeşte la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.

În faţa noastră totul pare normal,
se deschid porţile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele şi zmeii
pe tărâmuri necunoscute.

Fiecare se opreşte la locul său
cu semnele distinctive ale obârşiei,
intră în cetatea soarelui
şi se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nu mi-a rămas gol

chiar dacă ai muşcat din propria umbră
o parte din tine se reface odată cu ea
şi nu întârzie să se mişte pe liniia impusă
care ne desparte unul de altul
şi trecem fără să ne vedem cu inima
chiar dacă ochii ar vrea să spună ceva
e trist că nu ai privit destul
drumul de pe care veneam grăbit.

cuvintele aveau un sâsâit de şarpe
şi din prudenţă nu le-am putut folosi
nici măcar gesturile nu m-au ajutat prea mult
eram într-o sărăcie de mijloace
şi posibilităţi de manifestare directă
sufletul nu mi-a rămas gol
l-am înfăşurat în iubirea flămândă
şi l-am lăsat să-şi caute liniştea.

de acum este cazul trăirii din plin
în casa bogată ce m-a dobândit
cu angoasele mele cu tot
în cercul rotit până la margini
mai mult decât ştiu
mai mult decât cred
în viclenia unei boli
pe care o vindec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!