Joc pe o scenă ipotetică

Mă presupun pe toate scenele
un actor răzvrătit
ce nu-şi înţelege rolul
şi-l joacă cum vrea.

Cuvintele şi le aşază-n palme
şi face din ele copii,
nume care se nasc mai târziu
cu trupul pe soclurile oraşului.

Am gândit în scoica lumii
fereastra dinspre răsăritul din ape
şi încă mai aştept la ţărm
căderea cerului peste oraşul de aur.

Nu năzuiesc la mai mult decât pot
şi nici nu mă întreba cât
într-o limbă neştiută de alţii
cu consoanele strident legate.

Nu mai dispun de elocinţa de anvergură
în care ne îmbătam împreună
cu eliberarea
din închisorile logicii
ori ale sematicii din lucruri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorul care îşi joacă rolul ca pe o serie de momente separate şi fără legătură între fiecare intrare şi ieşire, fără să ţină seama de ce a făcut în scenele sale precedente sau de ceea ce trebuie să facă în scenele următoare, nu-şi va înţelege niciodată rolul ca pe un tot unitar.

citat din Michael Chekhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina capătă darul cel mare

Abia aştept vara, să-mi cumpăr păsări de noapte,
nu vreau să mă deranjeze ziua
în care-mi construiesc realitatea
şi rămân îndatorat la sentimentele oraşului.

Nu cunosc obârşia ideii care mă obsedează
poate sunt mai altfel decât ceilalţi
şi mă războiesc cu ielele lunii,
mâinile mele se agaţă de toate înserările
cu patima celor care iubesc pe furate.

Poate mă vei găsi nevinovat,
în alcovul tău plin de isomnii luminoase
sper că ai rămas în credinţa obişnuită
în care şi eu cred mai des decât spun,
mă rog pentru alţii mai mult decât pentru mine
şi aştept tăcut în fereastra unui vis
să se împlinească ce am gândit fără să ştiu.

Într-un final care nu doresc să se grăbească,
aş îndrăzni să opresc erorile la barieră
până trece trenul agoniilor de primăvară
şi nu opreşte în gările nepământene.

Anotimpurile trec fiecare cu angoasele sale
şi nu au niciun Dumnezeu atât de mărinimos
care să ne recunoască îndatoraţi la iertare,
ne lasă să ne zbatem în păcat
şi să-l recunoaştem singuri.

Lumina capătă darul cel mare
dintr-o împărăţie venită de la începăuturile lumii
în care totul se face şi se desface
prin cuvântul gândit, apoi rostit şi prin faptă,

nu-ţi trebuie aripi să zbori
doar suflet divin
ce te înalţă la cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfloreşte dorinţa

El îşi răstigneşte sufletul în cuvinte nespuse
şi aşteaptă să vină un răspuns,
în gânduri îi înfloreşte dorinţa
chiar foarte mult,
nu poate decât să-şi învingă sentimentele,
oraşul ieşit pe străzi se agită normal.

Într-o clipă se uită împreună orgoliile
şi nu se spune nimic.

Aş întreba pe oricare benevol
cât de importantă e părerea lumii
când totul se desfăşoară liber
în scopul dorit
şi nu se reclamă de nimeni iubirea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imbold care vindecă răni

Tu ştii prea bine
în care sălaş o să locuieşti
niciodată nu pleci
pe drumuri care nu duc niciunde

eu rămân cu sufletul împăcat
să aştept la fereastra nopţii deschisă

te păstrez stăpână a inimii
un imbold care vindecă răni
şi nu iese în afară
decât cu iubirea adusă în braţe
cu trupul subţire
şi arcul întins
peste pustiul vieţii nisipos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În verbe de lumină

toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la ţărm
învăţând oraşul să aştepte
pe străzile inundate de albastru

o să scriem cu inima pereţii bătrâni
cu ferestrele către oameni
şi o să ne transpunem în verbe de lumină
din propoziţiile iubirii aprinse
ne vor înţelege sufletele însingurate de ape
femeile ce aşteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care nu ne-am născut
şi suferă
tortura veşmintelor subţiri
cum alunecă-n gol

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbe de lumină

toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la ţărm
învăţând oraşul să aştepte
pe străzile inundate de albastru

o să scriem cu inima pereţii bătrâni
cu ferestrele către oameni
şi o să trăim în verbe de lumină
din propoziţiile iubirii aprinse
ne vor înţelege sufletele însingurate de ape
femeile ce aşteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care s-au născut
şi simt
plăcerea veşmintelor subţiri
cum alunecă liber

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la facerea lumii

din toate visele numai unul are aripi
nefolosite la zbor
şi sub ele se cloceşte oul lui Columb
din care iese universul
pe care l-a gândit Dumnezeu
şi nu oamenii aşa cum se laudă
de la facerea lumii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba dulce

Această limbă dulce-n cuvinte
a unui om tăcut de felul lui,
întors de undeva de prin Vaslui
păstrează-n ea ce are în minte.

Trecutul îl ară şi-l frământă,
reţine ce-i necesar şi-ncântă,
repetă ruga ce-o crede sfântă
şi cu încredere se avântă.

În echilibru pe puntea-n balans
trece peste hăul lumii în dans,
urâtul vieţii şi-l uită-n trecut,
face din cuvânt singurul său scut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-i mult prea curioasă

De când stau la fereastra prin care se vede în mine
toată lumea-i mult prea curioasă,
îşi satisface plăcerea de a ieşi în afară
fiecare din corpul său necunoscut
şi poate într-o anumită măsură bolnav.

E greu să-ţi recunoşti singur ignoranţa,
dar prin învăţare laşi să pătrundă lumina
în conştiinţă, gânduri,
limbă şi cuvintele tale
ce dau vigoare trupului şi sufletului
prin apropiere de semeni
şi bunăvoinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele deschid porţile

E un senin cu tine-n gânduri
pe care-l împrumută şi cerul,
lumina strălucitoare şi caldă
acoperă cu o amiază de albine
salcâmii cu aripi de flori.

Cuvintele deschid porţile
când vreau să-ţi ating sufletul
pe care ţi-l pui în palme,
să-l simt cum flutură taine.

Când încep să-i desluşeasc iubirea
care-l unge cu miere
trebuie să te grăbeşti.

Timpul nu-şi lasă clipele să odihnească
în trupul tău fragil
ce se năruie câte puţin

şi odată cu el
pleacă toate întâmplările.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra cu limbă de os

Noaptea îşi ţine mâinile în sân
şi visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la osii.

Lacrimile dimineţii cad peste ierburi
şi cosaşii vor să salute soarele
cu ascuţişuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăţi cerul franjurat de lumină
ca o moarte aşteptându-şi ceasul

pe umerii valurilor
umbre cu dinţi alungiţi
deasupra zborul alb al pescăruşilor

pe faleză noi şi briza înteţită
plini de întrebările toamnei
care se apropie dinspre munţi

noaptea cade pe scări
o pasăre cu aripile smolite
oraşul cu geamurile-n lumină
simte zgomotul de pe străzi
ca o durere prin oase
se aşează cu capul pe ţărm
noaptea-l zbuciumă-n somn
şi visează răsăritul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (9 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul, izvor de lumină

Îmbrac în mici emoţii, cuvintele,
îmi strecor pe nesimţite iubirile
şi mă intorc acasă în singurătate
cu toate femeile îndrăzneţe şi fugare.

Mă pierd în ochii lor lunatici
ca într-o fântână albastră
de unde au fugit stelele verzi,
au rămas durerile îmbătrânite în apă,
fulgerul, izvor de lumină.

Noaptea-i o consolă susţinută de pilaştri
pe sub care trec femeile singure,
dincolo aşteaptă bărbaţii veleitari
roşi de nerăbdare.

Nu mai e mult pănă se nasc întâmplări
care se-ngroapă-n uitarea lumii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciri

am strivit cerul cu mâinile
sub picioare tropăiau anotimpurile
în spate duceam poveri
de azi, de ieri, de nicăieri.
ale unui sfârşit neînceput
păşeseam prin boabele de rouă
prin ceaţa timpului abia născut
vorbeam limba cerului pentru a înţelege
cuvintele ce ţipau în mine
răsucite de un biet cărturar
la o harpă pe un ţărm pierdut şi niciodată regăsit
nu caut minuni
pe aici, pe undeva, cândva
pe nimeni nu întreb
de aş întreba pe cineva
nu va înţelege întrebarea
de răspuns...
nici eu nu'l ştiu
privesc tăcut ochii pierduţi ai lumii
de teamă mă ascund printre şoapte
în noapte prin pulberi de gânduri
păşesc printre singurătăţi atemporale
de nimeni cuprinse
un biet drumeţ pe creasta lumii
cântecul s-a stins, s-a dus
m-am retras mâhnit în negura timpului
a mai rămas temătoarea lună
din oraşul cenuşiu
în care şi cuvintele au plecat la plimbare
ţopăiau anotimpuri prin goale buzunare
sfios, am ascuns în palme surâsul unui copil
poate, odată voi clădi cu el o lume nouă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o căutare în alta

se-ntâmplă şi lucruri minunate
n-am să le spun
pierzând din vedere norocul,
cineva mă invită să aştept
în dimineaţa păsărilor cântătoare
tu nu vii?

niciodată n-am căzut pradă
visurilor în care nu cred
când totul se face calculat
şi gâdurile
mă poartă în lumea reală

suflul binefăcător care mă animă
posedă nevăzutul simţ
care nu mă lasă să uit
cum se nasc în miezul cuvintelor
sâmburii care germinează permanent
căutarea promisă infinitului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi sângele apă nu se face

Tu ai rămas nehotărâtă
în oraşul trecut peste mări,
să cauţi alt orizont
printre străinii mult prea străini.

Eu călătoresc spre casa din ţara de suflet
cu inima pe un munte de sănătate
unde locurile mă cunosc
şi sângele apă nu se face.

Te aştept adăugând câte o zi de tristeţe
până la punctul terminus,
înlăuntrul tău descurajat de himere
sângerează rănită dragostea
şi se preface-n strânsoare.

Lumile noastre nu simt diferenţa,
ea naşte singurătate şi orgoliu
ce într-o zi se pierde definitiv
şi zorii ei îmi bat la geam.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (22 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o noapte străină

Mă-ntorc cu faţa la bucuriile vieţii
mulţi se adună pe la colţuri de stradă
să-şi povestească întâmplările
care n-au avut ecou.

Oraşul ascultă cu ferestrele deschise
şi se miră,
nu iartă pe nimeni şi-l judecă aspru
pentru ce a făcut sau n-a făcut pentru el,
oamenii se plimbă, văd lucruri noi,
critică autorităţile şi pleacă liniştiţi,
vine o noapte străină
cu gânduri şi planuri pentru ziua de mâine
în fuga de angoasă.

Lumini multicolore se perindă pe la vitrine
e o linişte ca într-o amiază
în care şi păsările dorm,
stelele se aprind şi se sting pe rând
în candelabrul cerului gânditor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de Crăciun

Iarna s-a prăbuşit peste aşteptările oamenilor
cu nişte amplitudini care se mişcă mereu,
eu te întreb cum poţi rămâne constant
când totul pare să se îmbrace anormal
după un scenariu necunoscut din timp.

Oricum şi sufletul meu se joacă cu anotimpul
face un om de zăpadă în curtea casei,
împodobeşte bradul de crăciun şi-i cântă,
iar tu eşti aşa de înduioşată şi visezi privindu-l,
într-o copilărie întârziată în care se joacă nepoţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt mod de a privi lucrurile

tu n-ai mai venit
ai rămas în gânduri uitată
în balconul clădirilor nezidite
din oraşul femeilor efemere

eu am filtrat mai mult
apele în care o să crească peştii
şi nisipul alb străluceşte în razele soarelui
cu amintirile pescarilor scăldate în spumă
sub sălciile prinse de malul drept
al cerului căzut peste plânsul smuls
din rădăcinile pământului.

între osiile carului mare
nicio stea nu-şi caută roata
printre spiţele radiale
trec păsările univerasului
spre infinitul pierdut în calcule abstracte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mai mult

nu mai încap în cel care-am fost
am păstrat doar filonul moştenit
de care nu mă pot îndepărta
ca om
sunt mai mult decât filtrul
prin care am trecut clipele durerii
şi lupta cu propriile stavile

tu să nu mă crezi o ancoră
la marea singurătate
din oceanul de refulări
în care se varsă efluvii nevinovate

valuril înalte se lovesc de ţărmuri
pescăruşii ţipă de bucurie
oraşul din apropiere te aşteaptă
să-l supui cu aripile albe
de prinţesă a străzilor sale
înguste
ce intră pe porţile cerului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!