Lacrima

Tot plâng o lacrimă
Care nu vrea să pice,
Oricâtă opintire.

Mă doare
Ca o naştere de ţurţur.

Pământul se răceşte
Pe pleoapa mea,
Creşte calota nordică.

Ah, pleoapa mea nordică.

poezie celebră de Marin Sorescu din Din "Fântâni în mare" (1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 mai 1963, Tom Hornbein, un doctor în vârstă de treizeci şi doi de ani din Missouri, şi Willi Unsoeld, treizeci şi şase de ani, profesor de teologie din Oregon, au ajuns pe Everest urcând pe Creasta Vestică, traseu pe care nu se încumetase nimeni să îl încerce până atunci. Vârful mai fusese atins de patru ori, de către unsprezece oameni, dar traseul de pe Creasta Vestică era considerat mult mai dificil decât cele două deja consacrate: Şaua Sudică şi Creasta Sud-Estică sau Şaua Nordică şi Creasta Nordică. Ascensiunea lui Hornbein şi a lui Unsoeld a fost - şi încă este - aclamată, pe bună dreptate, ca una dintre cele mai importante escaladări din istoria alpinismului.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum noi ne ascundem în emisfera nordică

Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere nemărturisită

Ne-mpotmolim în nisipoase umbre,
Cerul se-nlăcrimează a furtună,
De plumb, priviţi cum pleoapa ni se umple!
Durerile priviţi cum se adună!

Murim tăcut cu fiecare clipă,
Ne-nmormântăm în proria cenuşă,
De-acuma pleoapa nu se mai ridică
Şi nimeni nu mai vrea să bată-n uşă.

La tâmple cad şi fulgere şi ceţuri...
Uitate umbre pier în depărtare,
Este târziu şi ne rănim cu versuri
De sentimente cutremurătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub pleoapa cerului iernatic

Sub pleoapa cerului iernatic,
,, Crai Nou" trece singuratic
Vrăjind totul prin ferestre,
Căutând vise maiestre.
Stele mândre în jurul lui
Umplu câmpul cerului,
Întrecându-se în sclipiri,
Ca zăpada în străluciri,
Când soarele se răsfaţă
Ca–n roua de dimineaţă,
Unde doina şi cu dorul,
Fericesc veşnic izvorul,
Potolind setea cea grea,
Iubirea şi dragostea,
Care-mi hrănesc inima,
Înflorind în calea mea
Şi ziua, dar şi noaptea,
Şi iarna, dar şi vara,
Cu,, Crai Nou" sub pleoapa grea.

poezie de Valeria Mahok (27 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecuatorul împarte planeta în două emisfere inegale. Cea nordică a avut întotdeauna o greutate mai mare.

aforism de Mihail Mataringa (19 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş rupe pleoapa

De ar putea ochii să-mi scrie poezii
Căci frumuseţea nu ţi-o ştii
Gioconda s-ar disipa
Şi de-aş putea rupe pleoapa
Să vezi şi tu...
Ce culori ai sub ea
Contur şi foc de stea

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorescu, Marin

Marin Sorescu: Un Don Quijote, oltean până-n măduva vântului.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Definiţii eretice (20 august 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrebare

- Ce-a vrut să spună autorul, oare?
Vouă, celor născuţi în zodia-n care
Nimic nu doare.

Miraţi-vă citeţ şi nu icniţi
De-o fi s-aflaţi că autorul n-are
Decât vreo două, trei nimicnice dorinţi.
Lăsaţi-i libere cuvintele să zboare!

El vrea să ştie că în astă limbă
In care el vă ştie auzi,
Iubirea nu-i, de fapt, o diatribă,
Ci că ce-l doare-i starea de-a iubi.

Mai vrea să strângă în pocalu-i rouă
Din zori de zi, când noaptea a murit
Si nu vrea multă, boabe vrea doar două:
Cea de-nceput şi cea dintru sfârşit.

Mai vrea, de-ar şti că poate să-l audă
Cel ce împarte-n astă lume tot,
Să-l lase să-şi închidă pleoapa surdă
Si ancora s-arunce împăcat în port.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Mă doare golul dintre scări
Şi golul dintre cuvinte
Şi dintre celule -
Atâta spaţiu pierdut
Şi care nu va fi arat niciodată.

Cum să mai fie belşug
Când lumea nu mai poate creşte
Din cauza păsărillor răpitoare
Care-o tot ciugulesc?

Nimic nu se poate umple
Bine de tot,
Nici măcar spaima.
Cum să mai fie belşug?

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vino-mi
Sub sânul stâng
Aproape de inimă
Adu-mi apropierea-n crâng
Să nu mai plâng de vină.

Vino-mi
În tâmpla stângă
Să-ţi fiu doar gândul drag
Aproape ca o stâncă
Împământenită-n prag.

Vino-mi
Sub pleoapa stângă
Să plâng cu ochii tăi
Să vezi cât e de blândă
Iubirea de la zei.

Vino
Să îmi rămăi
Iubire
Dulce căpătâi..

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu preţuiesc libertatea. M-ar îngrozi, ca sub diverse măşti, să o pierdem din nou. Oricâtă mi­zerie ar fi, oricâtă ratare, oricâtă inferioritate, cât timp vom fi liberi, merită să trăim.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de străini suntem!

Se-aude pe-un tărâm în depărtare
Cum luna îşi recheamă razele-napoi,
Iar pleoapa mea se-nchide, retezând din zare
Un colţ în care îngeri se roagă pentru noi.

Şi nu este-o poveste ce mâine se va scrie
Pe-o coală de-ntuneric cu raze care plâng,
Eşti numai tu, iubire prin alba mea câmpie,
Rugându-mă din vise sub pleoape să te strâng.

Şi nu este trecutul ce încă m mai doare
Sau lacrima de care înc mă mai tem,
Eti tu, ce încă hălăduieşti prin mine ca o boare
Şi îmi arăţi din cum am fost, cât de strini suntem.

Încă aud cum pescăruşii plâng în mine
Şi se mai zbat murind printre catarge,
Cât de străini suntem imi spune şi ziua care vine
Îmi spui şi tu plecând cu valul ce în larg se sparge.

Cât de străini suntem în noaptea care vine
Şi nu vedem covorul de lacrimi aşternut,
Rupt din durerea mare ce azi o am in mine
Şi pierderea de care atâta m-am temut.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticul

Criticul, văzând o blondă,
Ce părea, într-adevăr,
Ca o nordică Giocondă,
Îi ceru un fir de păr.
"Pentru ce?" a replicat
Ea, făcând puţin şi teatru.
Criticul, netulburat,
Zise:"Să-l despic în patru!"

poligramă de Carlo Emilio Galdo din Râsul lumii la români (2010), traducere de Tudor Măinescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna visurilor mele

S-a întins o noapte pe lumea ostenită
Şi-n urma ei ascuns şi îndoit de şale
Somnul se târăşte pe calea-i încâlcită
Risipind puzderii de vise ireale

Dar desprins din ele un vis molâu urzeşte
Ascuns sub pleoapa mea, o veştedă petală
Imagini de poveste, iar una tot mai creşte
Ca albă arătare în rochie de gală

Cu trupul său mlădiu, o mare de mistere
Şi mersul senzual, mişcări înrobitoare
Stau îngerii în loc privind fără putere
Cum necunoscuta are tot raiul la picioare

Necunoscuta mea din vis pe ce drum călcând
Ai putea veni prin câmpuri cu zorele
Din lumea ta de vise în lumea mea trecând
Ca pe veci să-mi fii Doamna visurilor mele!?

Marin Voicu

poezie de Marin Voicu (octombrie 2019)
Adăugat de Marin Voicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Nu, nu plâng, mi-a răspuns
Măicuţa bătrână,
Cu brâul de lână.

Numai uneori simt că obrazul meu
E pământul
Pe care s-a prăbuşit Meşterul Manole
Şi-atunci, după obiceiul din vechime
Trebuie să-l însemn
Cu două izvoare.

Aşa a fost într-o zi
Când l-am trimis la oaste
Pe fiul meu Tudor,
Primenindu-l, că era duminică dimineaţa,
Cu cămaşa morţii.

Aşa a fost când
A căzut de pe mănăstirea lui
Aurel Vlaicu,
Dragul de el, o nimerise atât de frumoasă
Că şi zburase!

Şi aşa a fost
De multe ori,
N-am istoria acum la mine
Să-ţi povestesc.
Nu, nu plâng numai că simt uneori
Că obrazul meu e pământul
Şi trebuie să-l însemn după obiceiul din vechime
Cu două izvoare.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng rar, dar nu lupt împotriva lacrimilor, fiindcă ele sunt un dar de la Dumnezeu. Nu trebuie să fim depresivi, e o diferenţă. Iar oamenii care nu plâng pot să pice mai degrabă în depresie.

citat din Rona Hartner
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul creşte odată cu noi

Vântul sapă prin nea ca o javră,
Dâră de sânge scursă-n pământ,
Miroase a fum peste iarnă,
Gerul se ascunde-n cuvânt.

Tremur în speranţa de veghe,
Sufletul se face cruce în deal,
Aleargă spre tine în noapte
Un fluture cu trupul de cal.

Tu râzi într-o floare din geam,
Luna atârnă în coşul de fum,
O mână se-ntinde s-o fure,
Visul meu o sparge în drum.

Bucăţi, cum e trenul, se-ntind
Pe calea aşteptării finale,
Intru în casă şi tu îmi arăţi
Rotundul din lună în poale.

Lasă visul pe umeri, mi-ai zis,
Destinul e rece-n zăpadă,
În pleoapa somnului meu
Învârţi a timpului roată.

Vântul sapă adânc şi grăbit,
Eu construiesc focul în doi,
O fi sau n-o fi paradisul –
Visul creşte odată cu noi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tac

jocul nebuniei, tac
bat sau noroc
pe masă verde
cu dungă maronie
este a mea sau a ta
când tânăr încă eram
viaţa era tac, tacuri multe
tac lucios
mâner echilibrat
în nopţi cu vrăji
de dragoste, iubire
uscată şi ridată acum
pleoapa se pleacă obosită
pleoapa cu care tac
mâna tremurândă
în ani uscată
cu burlane în genunchi
de pantaloni uzaţi, de timp
şi ei de tac
buzunare goale
apoi stradă pustie
bob de coniac lucios
cristal uscat în pahar
din visuri trecute
eu tac acum
tacul din mâini amorţite
atârnă greu
s-au dus anii, nu mor
am rămas la masa verde
şi tac...

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!