Pe 22 mai 1963, Tom Hornbein, un doctor în vârstă de treizeci și doi de ani din Missouri, și Willi Unsoeld, treizeci și șase de ani, profesor de teologie din Oregon, au ajuns pe Everest urcând pe Creasta Vestică, traseu pe care nu se încumetase nimeni să îl încerce până atunci. Vârful mai fusese atins de patru ori, de către unsprezece oameni, dar traseul de pe Creasta Vestică era considerat mult mai dificil decât cele două deja consacrate: Șaua Sudică și Creasta Sud-Estică sau Șaua Nordică și Creasta Nordică. Ascensiunea lui Hornbein și a lui Unsoeld a fost - și încă este - aclamată, pe bună dreptate, ca una dintre cele mai importante escaladări din istoria alpinismului.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre vârstă
- citate despre religie
- citate despre profesori
- citate despre medicină
- citate despre medici
- citate despre istorie
- citate despre educație
- citate despre dreptate
- citate despre alpinism
Citate similare
Pe atunci aveam nouă ani și trăiam în Corvallis, Oregon, unde se stabilise și Unsoeld. Era un prieten apropiat de-al tatălui meu, iar eu mă jucam uneori cu copiii mai mari ai familiei Unsoeld - Regon, care era cu un an mai mare ca mine, și Devi, cu un an mai mic. Cu câteva luni înainte ca Willi Unsoeld să plece în Nepal, urcasem pe primul meu vârf - un vulcan de 2700 de metri, deloc deosebit, din Munții Cascadelor, care acum se laudă cu un schilift până sus, pe vârf - împreună cu tatăl meu, Willi și Regon. Nu e de mirare că poveștile despre escaladarea din 1963 au avut un efect puternic și de lungă durată asupra imaginației mele preadolescentine. În timp ce prietenii mei îi idolatrizau pe John Glenn, Sandy Koufax și Johnny Unitas, eroii mei erau Hornbein și Unsoeld.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre prietenie
- citate despre vulcani
- citate despre munți
- citate despre metrologie
- citate despre lungime
- citate despre laudă
- citate despre imaginație
- citate despre familie
Târziu după-amiază, în ziua în care au escaladat vârful, cei doi americani au urcat o stâncă abruptă, alcătuită din straturi de rocă sfărâmicioasă - infama Bandă Galbenă. Ca să urce această stâncă a fost nevoie de o forță și o îndemânare extraordinare; până atunci, o escaladare atât de dificilă din punct de vedere tehnic nu mai avusese loc la o asemenea altitudine. Odată ajunși deasupra Benzii Galbene, Hornbein și Unsoeld nu erau siguri că aveau să reușească să coboare în siguranță tot pe acolo. Au ajuns la concluzia că puteau să coboare în siguranță dacă treceau în partea cealaltă a vârfului și coborau pe ruta consacrată de pe Șaua Sudică. Acesta era un plan foarte îndrăzneț având în vedere ora înaintată, regiunea necunoscută și rezerva de oxigen care se împuțina rapid.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre galben, citate despre îndemânare, citate despre viteză, citate despre stânci, citate despre roci, citate despre oxigen, citate despre forță sau citate despre Statele Unite ale Americii
Hornbein și Unsoeld au ajuns pe vârf la ora 18.15, exact când soarele apunea, și au fost nevoiți să petreacă noaptea sub cerul liber, la peste 8500 de metri - bivuacul de la cea mai mare altitudine din vremea aceea. A fost o noapte friguroasă, dar din fericire nu a bătut vântul. Deși lui Unsoeld i-au degerat degetele de la picioare și mai târziu i-au fost amputate, amândoi alpiniștii au supraviețuit.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre noapte, citate despre vânt, citate despre supraviețuire, citate despre picioare, citate despre fericire sau citate despre degete
Când vorbim de Dru, "vedem" fața lui vestică, vorbind de Aiguille Noire de Peuterey, "vedem" creasta ei sudică. Dar privind Cervinul din orice direcție, îl vedem doar pe El!
citat din Gaston Rebuffat
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire
În anii aceia am trăit ca să mă cațăr. Aveam un buget de 5.000-6.000 de dolari pe an, lucram ca tâmplar și pescar de somon până când strângeam destui bani pentru următoarea expediție în munții Bugaboo, Teton sau în munții din Alaska. Dar pe când aveam douăzeci și cinci-douăzeci și șase de ani am renunțat la visurile mele din copilărie de a escalada Everestul. În cercurile alpiniștilor cunoscători era la modă să denigrezi Everestul, numindu-l "un morman de zgură" - un vârf care nu-ți oferă destule provocări tehnice sau care nu are trasee destul de frumoase ca să fie un obiectiv demn de un alpinist "serios", cum îmi doream eu cu disperare să devin. Am început să privesc de sus cel mai înalt vârf din lume. Asemenea snobisme porneau de la faptul că, până la începutul anilor 1980, ruta cea mai ușoară de pe Everest - prin Șaua Sudică și Creasta Sud-Estică - fusese urcată de mai bine de o sută de ori. Cei din grupul meu și cu mine îi spuneam Crestei Sud-Estice "ruta iacului". Disprețul nostru a crescut și mai mult când, în 1985, Dick Bass - un texan bogat, în vârstă de cincizeci și cinci de ani, cu minime cunoștințe de alpinism - a fost condus pe vârf de un tânăr alpinist extraordinar, David Breashears. Evenimentul s-a bucurat de întreaga atenție a presei.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate despre bani, citate despre Everest, citate despre înălțime, citate despre visare sau citate despre viață
În 1949, după ce secole la rând fusese o țară inaccesibilă, Nepalul și-a deschis granițele, iar un an mai târziu noul regim comunist din China a interzis accesul străinilor în Tibet. Cei care urmau să escaladeze Everestul au început să fie interesați de zona sudică a crestei. În primăvara anului 1953 o numeroasă echipă britanică, organizată cu zelul justificat și cu resursele copleșitoare tipice unei expediții militare, a fost cea de-a treia echipă care a încercat să cucerească vârful urcând dinspre Nepal. La 28 mai, după două luni de eforturi extraordinare, au încropit o tabără de înaltă altitudine pe Creasta Sud-Estică, la 8.500 de metri. Foarte devreme în dimineața următoare, Edmund Hillary, un neozeelandez zvelt, și Tenzing Norgay, un șerpaș experimentat, au pornit spre vârf, folosind butelii de oxigen.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre primăvară, citate despre interdicții sau citate despre hărnicie
Imediat m-am oprit ca să mai fac o poză, de data aceasta cu Creasta Sud-Estică, cea pe care urcasem. Focalizând imaginea pe niște alpiniști care se apropiau de vârf, am observat ceva ce-mi scăpase până atunci: spre sud, unde cerul fusese senin cu o oră înainte, Pumori, Ama Dablam și celelalte vârfuri mai joase din jurul Everestului erau acum ascunse în spatele norilor.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre nori, citate despre imagine sau citate despre fotografie
Luptându-se cu oboseala, cei doi alpiniști și-au continuat drumul pe creasta care șerpuia. Hillary se întreba, destul de îngândurat, dacă vom reuși să răzbim. Am ajuns la o nouă cotitură, în față creasta cobora abrupt și din punctul în care ne aflam se vedea Tibetul. M-am uitat în sus și deasupra noastră am văzut un con de zăpadă rotunjit. Ne-am înfipt pioleții de câteva ori, am mai făcut cu atenție câțiva pași, și iată-ne, pe Tensing [sic!] și pe mine, pe vârf.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zăpadă
La ora nouă erau pe Vârful Sudic și priveau lung la creasta îngustă care ducea la vârful propriu-zis. O oră mai târziu se aflau la baza a ceea ce Hillary a descris ca fiind "cel mai spectaculos obstacol de pe creastă - o stâncă înaltă de aproape 12 metri... Stânca în sine, netedă și cu foarte puține prize, ar fi putut să fie un traseu interesant pe care un grup de alpiniști experimentați să-l încerce într-o duminică în Lake District, dar aici era o piedică pe care nu o puteam trece cu forțele noastre plăpânde".
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre obstacole
Într-o zi de iarnă, departe de munți, am descoperit o poză neclară a Everestului în cartea lui Richard Halliburton, Book of Marvels (Cartea minunilor). Era o reproducere jalnică, în care vârfurile crestate răsăreau pe fundalul unui cer ridicol de înnegrit și șters. Everestul însuși, așezat undeva în spate, nici nu părea să fie cel mai înalt, dar nu conta. Era cel mai înalt; așa spunea legenda. Cheia către poză erau visele, permițându-i unui băiat să pătrundă acolo, să stea sus, pe creasta bătută de vânt, să se cațere către vârful care acum nu mai era departe...
Thomas F. Hornbein în Everest - creasta vestică: traversarea vârfului Everest
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre negru, citate despre iarnă sau citate despre cărți
Fusesem un elev sârguincios în ceea ce privește istoria alpinismului și știam că Everestul omorâse mai mult de o sută treizeci de oameni de când britanicii puseseră pentru prima oară piciorul pe munte, în 1921 - aproape un mort la fiecare patru alpiniști care au ajuns pe vârf -, iar mulți dintre cei care pieriseră erau mult mai puternici și aveau mai multă experiență la altitudine mare decât mine. Dar am descoperit că visurile copilăriei nu mor așa ușor, și la naiba cu judecata sănătoasă! La sfârșitul lui februarie 1996, Bryant m-a sunat ca să-mi spună că am un loc în următoarea expediție a lui Rob Hall. Când m-a întrebat dacă sunt sigur că vreau să fac asta, am spus "da" fără să stau pe gânduri.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sănătate, citate despre sfârșit sau citate despre moarte
Eram niște copii mari, exaltați în jocul fantastic de a ajunge până la cer cu forța mâinilor. Ce recompensă putea fi mai mare pentru acest efort, decât zâmbetul luminat de bucuria izbânzii al celui care, emoționat a atins creasta?
citat din Lionel Terray
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zâmbet, citate despre mâini, citate despre lumină, citate despre jocuri sau citate despre bucurie
Aceștia subliniază și că, din cauza comercializării Everestului, vârful cândva adorat a fost târât în mocirla jurisprudenței americane. Pentru că au plătit niște sume piperate ca să fie călăuziți pe Everest, unii cățărători i-au dat în judecată pe ghizii lor când nu au reușit să ajungă pe vârf. "Uneori dai peste un client care crede că a cumpărat un bilet care-i garantează că o să ajungă pe vârf", se plânge Peter Athans, un ghid foarte respectat, care a făcut parte din unsprezece expediții pe Everest și a atins vârful de patru ori. "Unii nu înțeleg că expedițiile pe Everest nu pot fi conduse ca un tren elvețian."
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trenuri, citate despre plâns, citate despre plată sau citate despre Elveția
Nimeni nu se gândise că ar fi ceva deosebit legat de Vârful XV până când Sikhdar nu a analizat măsurătorile și nu a făcut niște calcule. Cele șase locuri din care vârful fusese triangulat se aflau în nordul Indiei, la mai bine de 160 de kilometri de munte. Pentru cei care au făcut măsurătorile, totul în afară de culmea Vârfului XV era neclar din cauza crestelor din fundal, dintre care unele păreau mult mai înalte decât în realitate. Dar, conform calculelor meticuloase ale lui Sikhdar (care a luat în considerare factori precum curbura Pământului, refracția atmosferică și abaterea firului cu plumb), Vârful XV avea 8.839 de metri (Măsurătorile moderne cu laser și transmisiunile de ultimă generație prin sateliți Doppler au mai adăugat încă opt metri la cei 8.848 acceptați până acum. - N. a.), fiind cel mai înalt din lume.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre calcule, citate despre sateliți, citate despre realitate, citate despre plumb sau citate despre laser
Porțiunea superioară a Crestei Sud-Estice este formată dintr-o serie de trepte de piatră, cu multe cornișe, și zăpadă bătută de vânt, care șerpuiesc pe o distanță de patru sute de metri, de la vârf până la o creastă secundară, numită Vârful Sudic. Din punct de vedere tehnic, nu e greu să treci de creasta zimțată, dar drumul e foarte expus. După ce am coborât de pe vârf și am mers târșâit timp de cincisprezece minute deasupra unui abis de 2.000 de metri, am ajuns la faimosul Pas al lui Hillary. Este o trecătoare importantă de pe creastă, pentru coborârea căreia ai nevoie de anumite cunoștințe tehnice. Când mă prindeam de coarda fixă și mă pregăteam să fac rapel peste marginea Panelului, am văzut ceva îngrijorător.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prăpăstii, citate despre minute sau citate despre celebritate
Ascensiunea lui Bass a schimbat totul. Ajungând pe Everest, el a fost primul om care a urcat pe cele Șapte Vârfuri, ispravă care l-a făcut cunoscut peste tot în lume, impulsionând alți zeci de așa-ziși alpiniști să meargă pe urmele lui, și care a împins cu brutalitate Everestul în era postmodernă. (Cele mai înalte vârfuri de pe cele șapte continente sunt: Everest, 8.848 m (Asia); Aconcagua, 6.962 m (America de Sud); McKinley (cunoscut și ca Denali), 6.194 m (America de Nord); Kilimanjaro, 5.895 m (Africa); Elbrus, 5.642 m (Europa); Vinson, 4.892 m (Antarctica); Kosciusko, 2.228 m (Australia). După ce Dick Brass a escaladat toate cele șapte vârfuri, Patrick Morrow, un alpinist canadian, a susținut că - deoarece cel mai înalt vârf din Oceania, grupul de insule din care face parte și Australia, nu este Kosciusko, ci vârful și mai greu de urcat, Piramida Carstensz (4.884 m), aflat în provincial indoneziană Irian Barat - Bass nu a fost primul care a urcat pe cele Șapte Vârfuri, ci el, Morrow. Mai mulți critici ai conceptului celor Șapte Vârfuri au subliniat că ar fi mult mai dificil să urci cel de-al doilea vârf de pe fiecare continent, deoarece unele trasee necesită o pregătire mult mai temeinică.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre continente, citate despre schimbare, citate despre insule, citate despre brutalitate, citate despre Europa sau citate despre Canada
Registrele arată că multor alpiniști nu li s-a părut un obstacol de netrecut renunțarea pentru o perioadă la treburile zilnice, cum nu le-a fost greu nici să facă rost de niște sume considerabile de bani. În ultimii cinci ani traficul de pe cele Șapte Vârfuri, dar mai ales de pe Everest, a cunoscut o creștere spectaculoasă. Iar ca să facă față cererii, numărul de firme care oferă ascensiuni ghidate pe cele Șapte Vârfuri, și mai ales pe Everest, a crescut corespunzător. În primăvara lui 1996, treizeci de expediții diferite se aflau pe versanții Everestului și cel puțin zece dintre ele erau grupuri plătite.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre creștere sau citate despre numere

Ispita
Revărsându-și candela divină,
regina nopții se plimba-n rochie-nmiresmată.
Sub adierea anevoioasă a vântului,
arunca valuri de umbre somnambule pe pereți...
Pipăindu-ți frăgezimea coapselor de mătase,
ochii îmi susurau prin sânge spre largul tău.
Cum valul îndrăgostit de barcă se visează siaj,
de pe creasta lui înspumată,
te vedeam aplecată languros deasupra realității
cu apa răcorindu-ți creasta sânilor
inmuguriți sub luna nouă...
Chiar dacă iadul părea să-mi țină calea,
un duh ademenitor încalța urmele cu gândurile mele.
Blestemat să mă bucur
chiar și-atunci când pătimesc,
mi-era teamă să mă răzgândesc
și să pătimesc mai mult!
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre visare, poezii despre timp, poezii despre sâni, poezii despre sânge, poezii despre religie, poezii despre realitate, poezii despre ochi, poezii despre noapte sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Nimănui
Mai înaintea cerbului au fost cornele sale
Mai înaintea cocoșului a fost creasta sa
Mai înaintea șarpelui a fost veninul său
Mai înaintea omului a fost umbra lui.
Și se duc... se duc... se duc...
toate-n față mai în față
apele la vale
cerul către stea
și sufletul tău
se tot duce.. duce.. duce...
către nimeni
nimănui!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre văi, poezii despre suflet, poezii despre cocoși sau poezii despre apă
A fost odată un cocoșel de tinichea. Îl tăiase un meșter dintr-o cutie vevhe de tablă, în care înainte ținuse bomboane. Avea penajul auriu, picioarele și pintenii galbeni, creasta roșie, iar în coadă îi luceau pene felurit colorate. Două mărgele de sticlă verde ca smaraldul îi țineau loc de ochi. Arăta tare chipeș și cine nu știa, nici n-ar fi bănuit că altădată nu fusese altceva decât o biată cutie veche.
Virgil Chiriac în Cocoșelul fără inimă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre verde, citate despre roșu, citate despre meșteri, citate despre dulciuri, citate despre culori sau citate despre cocoși