Cât de străini suntem!

Se-aude pe-un tărâm în depărtare
Cum luna îşi recheamă razele-napoi,
Iar pleoapa mea se-nchide, retezând din zare
Un colţ în care îngeri se roagă pentru noi.

Şi nu este-o poveste ce mâine se va scrie
Pe-o coală de-ntuneric cu raze care plâng,
Eşti numai tu, iubire prin alba mea câmpie,
Rugându-mă din vise sub pleoape să te strâng.

Şi nu este trecutul ce încă m mai doare
Sau lacrima de care înc mă mai tem,
Eti tu, ce încă hălăduieşti prin mine ca o boare
Şi îmi arăţi din cum am fost, cât de strini suntem.

Încă aud cum pescăruşii plâng în mine
Şi se mai zbat murind printre catarge,
Cât de străini suntem imi spune şi ziua care vine
Îmi spui şi tu plecând cu valul ce în larg se sparge.

Cât de străini suntem în noaptea care vine
Şi nu vedem covorul de lacrimi aşternut,
Rupt din durerea mare ce azi o am in mine
Şi pierderea de care atâta m-am temut.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă

Mă scol dimineaţa şi strig
Şi plâng pentru ziua ce vine
Mă strâng dintre lacrimi, mi-e frig
Şi lacrima doarme cu mine.
Plângând Te visez, Dumnezeu,
O mare de lacrimi mă-neacă
Şi plâng până nu ştiu nici eu
De poate odată să-mi treacă.

Cu lacrima-n suflet Ţi-ascult
Cuvântul şi plâng înainte
Mă doare de plânsul cel mult
Şi inima asta cuminte.

Şi plâng când mă culc şi mă scol,
Cu plânsul pe drumuri mi-e somnul
Vin îngeri să-mi deie ocol
Şi-n plâns sunt o lacrimă-n Domnul...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada trecerii prin spini

Nu am ce să-ţi mai cer,
După cât te-ai schimbat
Sub alt colţ de cer
Alte clopote bat...
Suntem doar doi străini
Care nu-şi mai vorbesc
Printre atâţia spini
Cum să-ţi spun "te iubesc"?
Cum să-ţi spun "te iubesc"?

Ţie ţi-a trecut iubirea,
Mie mi-a trecut uimirea,
Ţie ţi-a rămas lumina,
Mie lacrima şi vina...

Nu am ce să mai fac,
Prea departe te-ai dus...
Şi îmi vine să tac
După ce ai apus...
Suntem doar doi străini
Care nu-şi mai vorbesc
Printre atâţia spini
Cum să-ţi spun "te iubesc"?
Cum să-ţi spun "te iubesc"?

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste ce încă se scrie

Azi îţi voi spune
despre ochii din inima mea,
despre lacrima lor
ca o scorţă de cer înnorat,
despre nesomnul lor,
tulburând stelele,
ca şi când zei beţi
ar fi dansat desculţi prin ei...

Aş vrea să cred
că încă mai sunt acea câmpie
înflorită până la Dumnezeu,
plutind doar prin vene de înger,
înălţându-te la atingere,
durându-mă la desprindere
şi tot mai vie prin tine,
bărbatul ce îmi suflă peste răni,
învelindu-mă frumos
în cămaşa în care ţi-au rămas
bătăile inimii-
ca o poveste ce încă se scrie...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catarge în derivă

Suntem catarge în furtună,
Am eşuat la malul unui mit,
Apoi am adormit sub clar de lună -
Un strop de viaţă smuls din infinit.

Cândva eram catarge în derivă,
Pe marea mea de lacrimi de rubin,
Ne-a înecat apusul suferinţei,
Cu fiecare val ne adâncim.

Ai fost un vis, eşti doar o amintire,
Eşti oază-ntr-un pustiu din viaţa mea,
Nu îmi doream să sufăr din iubire,
Ci val în suflet să te pot avea.

Doream să-mi speli, cu lacrima, tăcerea
Şi necuvântul să-mi săruţi, doream.
Ai gândul bun şi sufletul ca mierea,
Eu floarea ta de cais, îţi sunt, pe ram.

Se-ntorc din zare, iată, pescăruşii,
Ne vine S. O. S.-ul salvator,
Un zâmbet poposeşte printre alge....
Va lua cu el iubirea,-n viitor.

Mi-e lacrima un răsărit de mare...
Te ţin în pieptul meu, încătuşat,
Vom fi mereu o unică culoare,
Iubirea noastră-i de nezdruncinat.

(dedic acest poem prietenei mele, Rădulescu Mihaela Leliana, de la care a pornit replica)

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume...

Motto: "Cred că lumea a fost prea mare pentru mine..." Octavian Paller

Mă pierd printre nouri şi plâng
Şi frunze foşnesc printre vânt
Sălbatică lume prinsă-n povesti,
E lumea albastră în care trăiesc!

Şi pomii îşi plâng soarta lor,
Şi fluturii plâng până-zori,
E trasă perdeaua de vise uşor
Şi lumea-o privesc printre flori!

Caut urma de iarnă prin noi
Cum curge cu fulgi şi noroi,
Sălbatică minte ce eşti,
Îmi ceri nemurire şi cerţi!

Te strig de pe culmi nenăscute,
Iubire, sopteşte-mi ceva,
Tărâna îmi cântă durerea
Şi lumea trăită-i tăcerea!

Mă pierd printre umbrele reci,
Cu iubire şi flori de regret,
I-au iubirea cu mine s-o am
Într-o lume ce plânge încet!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mine

plouă cu suflete, cerul este plin de fluturi nouri
aripile nu mai zboară, luna câteodată prin umbre zămbeşte
îndrăgostiţii sub parfumul teilor, renasc, sunt atingere
iubirea adună puful alb, zburdând, al plopilor
eu merg singur pe-o alee de parc, cu capul plecat
o bancă, o frunză, un crâmpei de cer, un copilaş
trec umbre prin mine de timp, încă nu am venit
aştept o roată să se desfăşoare, fără drum
încălţările am uitat să le pingelesc, casa bunicii
mai are fusul vechi al pânzei în care încă
înfăşoar faţa trupului meu, nu am uitat
am o uliţă în priviri, pe care merg şi capătul
poate eşti tu, dar mă uit înapoi să văd unde sunt
începutul nu îl pot deşira, pentru că nu vreau să fiu trecut
am gustat paşii înainte de ai fi împlinit, mă doare
drumul are colţi de piatră ascuţiţi, privirile tale
le pun în sipetul inimii mele, ca primă iubire
te întreb încă odată de ce mai uitat, poate că
sunt trecutul amintirii mele, care astăzi
pe-o alee de plopi singuratici, poate a reînviat

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Borderoul vieţii

Pe boreroul vieţii stau înscrise
Dezamăgiri, speranţe, fapte, vise...
Nelinişti, steaguri negre de furtuni...
La libertate nu suntem imuni.

Aleargă-n noi convoaie de tăcere...
Un sanatoriu, implicit, se cere,
Spre-a ne ascunde gândurile negre.
Se duc în vise luptele acerbe...

De-acum suntem o cumpănă pe care
Secunda e trecutul care doare.
Pe borderoul vieţii lacrimi curg...
Eu în tăcere, iarăşi, stau şi plâng.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pur

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (mai 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai plecat de mult

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există agitaţie în mine, o agitaţie bizară şi diabolică, care ar fi productivă dacă aş şti ce să fac cu ea. O agitaţie creatoare. Nu este cea a corpului(o duzină de nopţi de iubire nu ar ajunge pentru a o linişti). Este o agitaţie aproape "sacră". O, Dumnezeule, ia-mă în mâna ta cea mare şi fă din mine instrumentul tău, fă-mă să scriu!... Nu ştiu cum să realizez această dorinţă de a scrie. Totul este încă prea haotic, şi îmi lipseşte încrederea în mine, sau mai degrabă necesitatea urgentă de a spune ceva precis. Aştept încă momentul în care totul va ieşi şi îşi va găsi forma în mod natural. Dar pentru aceasta trebuie ca mai întâi eu însămi să găsesc această formă, forma mea proprie.

citat din Etty Hillesum (4 iulie 1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut...

Aş fi vrut să îţi scriu exaltate poeme,
Prin metafore-alese,, Te iubesc!" să rostesc,
Presărându-mi iubirea printre rime boeme,
Tărâm de poveste, meleag strămoşesc!

Aş fi vrut să îţi spun cum în inimă plânge
Mâhnirea că astăzi nu mai eşti dodoloaţă,
Străini că-i numim pe fraţii de-un sânge,
Umbrind sărbătoarea din ziua măreaţă.

Aş fi vrut să mai strig revolta din mine
Pornită spre cei ce-ţi vor azi dictatură,
,, Patrioţii" flămânzi care vor să domine,
Farisei îndemnând românii la ură.

Să-ţi grăiesc aş fi vrut că mă arde suspinul
Pădurilor care, nebunesc, sunt tăiate,
Că mai plâng în tăcere văzând jalea şi chinul
Urşilor împuşcaţi, ciocârliilor moarte.

Aş fi vrut să mă crezi, scumpa mea ţărişoară,
Că-nţeleg suferinţa părinţilor care
Îşi lasă copiii să muncească,, afară",
Găsindu-şi menirea numai peste hotare.

În slove de aur aş fi vrut să te-mbrac,
Dar cuvinte amare au curs pe hârtie.
Când poporul îţi este prea trist, prea sărac,
Nici oda nu ştie al meu suflet s-o scrie.
.
Aş fi vrut să-ţi mai zic, ţara mea prea-ncercată,
Că durerile tale ca o rană mă dor,
Însă vorba de lacrimi a fost înecată
Şi-am privit în tăcere spre divin tricolor.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oamenii pe care mânia îi face să roşească sunt mai puţin de temut decât pe cei pe care-i face să pălească. Astfel, vedem că unele persoane pălesc sau tremură când se mânie, după cum vedem altele care roşesc şi uneori chiar plâng la mânie. Se crede îndeobşte că mânia celor care pălesc este mai de temut decât a celor care roşesc. Explicaţia este că atunci când un om nu poate sau nu vrea să se răzbune astfel decât prin mimică şi prin cuvinte, el pune în acţiune întreaga sa căldură şi întreaga sa forţă încă din primele clipe ale emoţiei, din care pricină se înroşeşte, pe lângă că uneori regretul şi mila pe care le simte omul pentru sine însuşi, pentru că nu poate să se răzbune îl fac să plângă. Şi dimpotrivă, cei care se abţin şi se decid pentru o răzbunare mai mare devin trişti, socotind că fapta care i-a mâniat îi obligă să se răzbune. Dar când trec apoi la făptuirea răzbunării se încălzesc cu atât mai mult, cu cât au fost mai reci la început, la fel cum febrele care încep cu frig sunt de obicei cele mai violente.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem slabi!

Suntem slabi! Pierim în val, ca valul...
Sărăciei robi suntem mereu...
Ne-adâncesc durerea şi amarul
Şi ne e din ce în ce mai greu.

Lacrima-n zadar din vad în vad
Se înalţă. Ca-ntr-o citadelă
Izvorăsc speranţe... apoi ard...
Ne-adânceşte-a iadului tavernă.

Boli şi foame, frig şi suferinţi...
Dorm răpuşi de sete, prin canale
Oameni simplii şi copii cuminţi
Care nu au nici o alinare.

Suntem slabi! Ca un plămân bolnav,
Căutând lumină şi iubire...
Suntem slabi! Suntem credinţei prag!
Doamne, numai tu ne ai în ştire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în doi

Dansăm în doi un vals frumos.
Tu eşti îmbrăcat în alb şi eu în negru.
Suntem doi îngeri care au coborât
Pe un tărâm învăluit în neguri.

Tu te uiţi în ochii mei fermecători.
Eu la chipul tău care radiază de bucurie.
Suntem ca două stele surori
Care luminează dinatr-o altă galaxie.

Ne învârtim într-un ritm ameţitor
Când mai încet, când mai tare.
Parcă suntem doi pescăruşi
Care călătoresc pe un val de mare.

Dansăm în doi iubitul meu
Sunt atât de fericită.
Că sunt a ta şi eşti al meu
Şi lumea îmi pare o ispită.

poezie de Vladimir Potlog (11 aprilie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Te simt pierdut acolo-n depărtări,
În lumea mea de dincolo de zare...
La uşă vin şi-mi bat colindători,
E zvon şi zori de zi de sărbătoare.

La gura sobei galbene gutui
Se-nalţă în vapăi... E sărbătore...
Eu am rămas de-acum a nimănui
Şi-n sufletu-mi e ger... Şi gerul doare.

Privesc prin geamuri flăcări de lumini
Şi leru-n suflet încă mai colindă
În lumea-mi, mă întorc printre străini
Şi mă privesc cu lacrimi, în oglindă.

Mă-ntreb şi eu "de ce sunt sărbători?"
A cui e lumea asta minunată?
Şi noi am fost cândva colindători...
Această lume-a fost a noastră-odată.

Dar azi, doar tu îmi eşti singurătate
Reazem iubirii care o ofer
Aceluia ce a plecat departe...
La pieptul meu te am, te strâng, te chem.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem doi visători

Suntem doi visători, iubito,
Care rătăcim printre stele,
Tu eşti ca o regină
Cum e luna printre ele.

Suntem, iubito, doi fulgi de nea,
Care cad din cer
Şi se topesc în palma ta,
Ca într-un vis efemer.

Suntem două frunze purtate de vânt,
Şi dragostea noastră
E un sfânt legămân,
Ca dintre cer şi pământ.

Suntem două flori ce înfloresc
Sub acelaşi soare,
Sunt un visător, iubito, eşti o visătoare
În lume asta atât de mică şi atât de mare.

poezie de Vladimir Potlog (12 decembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de pescăruş

Te-apleacă peste valul înspumat
Şi iartă-l dacă după tine încă plânge,
Sărută-l dacă pescăruşii n-au aflat
Câţi dintre ei la mal vor mai ajunge.

Abisuri se mai zbat în căutări de vis,
Catargele mai cheamă din valuri pe cei morţi,
În ochiul meu o lacrimă visează-un paradis
Prelinsă-n aşteptarea vieţii şi a visatei sorţi.

Am naufragiat de mult pe valuri tremurânde,
În mine e-ntuneric şi nu găsesc alt drum,
Te-aştept să mă salvezi de periculoase unde,
Ce par că-s liniştite dar viaţa ţi-o sugrum.

Întinde-mi mâna ca să mă tragi la mal,
Din braţele-ngheţate ale morţii să mă smulgi,
Vom poposi apoi iubindu-ne pe-un val,
Şi-apoi s-adormi visând în ale mele braţe dulci.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Eşti pretul unei fericiri fără egal,
Furtuna mea sau liniştea din valuri,
O zare aşteptând pe lângă mal
Să ne preschimbe clipa-n idealuri.

Speranţa moare ultima se ştie
Şi încă eu mai sper ca liniştea să vină
Iară de nu, eu plec, ca viaţa ta să fie
Aşa cum tu doreşti, o rază de lumină.

In mine merii incă sunt în floare
Şi primăveri se-ntorc de prin trecut,
La umbra lor cuprinsă de uitare
Te-aştept de-o veşnicie şi-un minut.

Şi încă te aştept acolo sus în ceruri
Să îndreptăm ce-aicea n-am putut,
Sau poate nu am vrut destul de mult.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (31 ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim...

Nu-mi eşti aproape, deşi pari,
Prin ceaţa minţii mă strecor,
Revăd un flash şi apoi dispari,
Rămân cu mine, în decor.

Natura plânge-n pomii goi,
Privesc spre soarele îngheţat,
Trifoiul nostru în patru foi
Mai are încă de aşteptat.

Inspir vapori de primăvară,
Prind în braţe raze reci,
Păşesc prin curte, este seară
Abia ai venit şi iară pleci.

Suntem ca soarele şi luna,
Unul vine şi altul pleacă,
Ca adevărul şi minciuna,
Lacrimi ude mă îneacă.

Se va-ncălzi iubito, în noi,
De iarna aspră să fugim,
Să-i dăm tristeţea înapoi
Şi apoi, din nou, să ne iubim.

poezie de Gabriel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!