Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vertical

Şira de spinare poate să cadă oricum
dar nu în genunchi, sângele nu se-ncovoaie,
ochiul numai sub o singură pleoapă se poate trage. A lui.
Sunt viu şi colorat de pofte ca un veston de grenadir,
sunt viu şi aştept iarba
la gura morţii, ca la gura sobei.
Poţi sângera cu aroganţă, poţi fi
în vrajba dintre întuneric şi viaţă
martorul
inflexibil.
neiertător
vânzător de indulgenţe...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsu ' plânsu '

Pleoapă cu dinţi, cu lacrimă mânjită,
sare căzută în bucate,
dovadă că nu pot trăi numai acum
sunt amintirele mele, toate...

Dovadă că nu pot vedea fără martori
e copilăria, adolescenţa mea,
dublând nefiinţa acestei secunde
cu nefiinţa ei de cândva.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
mă bufneşte când spun
secundei vechi putrezind în secunda
de-acum.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
în ochiul lucrurilor reci
şi-n dintele lor muşcător, ca şi sceptrul
neinventaţilor regi.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsu' plânsu'

Pleoapă cu dinţi, cu lacrimă mânjită,
sare căzută în bucate,
dovadă că nu pot trăi numai acum
sunt amintirele mele, toate...

Dovadă că nu pot vedea fără martori
e copilăria, adolescenţa mea,
dublând nefiinţa acestei secunde
cu nefiinţa ei de cândva.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
mă bufneşte când spun
secundei vechi putrezind în secunda
de-acum.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
în ochiul lucrurilor reci
şi-n dintele lor muşcător, ca şi sceptrul
neinventaţilor regi.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Necuvintele (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină de soare şi trist

Îmi părea că narcisele toate înfloriseră că
pe jos se întinseseră drumuri de fizică veche
şi de ceai
lor!
însă nu înţelegeau înflorirea peste toate păcii pomilor dintâi
poate pomii nu mai sunt
şi
Adam e prea vechi
şi Eva de mult s-a-învechit
care pace care pace dumnezeul tău nu e nicăieri
în pieile noastre de animal în peşterile acelea vechi
se vorbea despre un soare străvechi şi însemne rupestre doborâte
de timp
şi
uitare
nedrept
ieşeam afară cu tine şi mă deznodam de trecut
pesemne dumnezeu începuse înainte de peşteri
se arătase cu mult dinainte însă noi nu L-am ştiut
vieţuieşte dintotdeauna în cer
plânsese pentru fiecare tuşă mai
aspră
pentru mine plânsese
pentru fiecare prunc
poate tristă ajunsese sub urse şi lângă caledonii de mult uitate în vreme
urma mea I se-nchina undeva foarte jos, căci El înălţime
supremă, lacrimă curată era
pe sub pleoapa închisă
i se supune
lui
Soarele
Lui îi închină tot binele, chiar şi fără popor
să fi auzit miceenii de El sau mayaşii cei cu ochiul
în timp şi în fizică foarte clar
El nu are popor
El este
târziul oricărui popor
dar pleoapa mea Îl caută în vechime unde este încă
lumină de soare şi trist.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veche dramă

Cu crengile-l vom
trage în moarte pe Avesalom
spânzurat de părul negros,
om şi cal, os cu os!
(Îşi purta, blană de miel
moartea, cu el,
prin fire de păr
a curs în sus, cu încălţări,
cu scări de lemn, cu şaua
prin firul ca neaua,
cu pieptarul, cu zala
şi cu zăbala.
Om şi cal încap
în iarba crescută din cap
sub creanga-casap.)
Capul mi se-ngroapă şi mie, copilă,
în milă
şi-n frunză dalilă
cu dinţi
fierbinţi
şi-n locul frunţii de rouă
îţi cad în pat cu claviculele-amândouă
şi la gât c-o retezătură
care mi-e mie gură...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima

Tot plâng o lacrimă
Care nu vrea să pice,
Oricâtă opintire.

Mă doare
Ca o naştere de ţurţur.

Pământul se răceşte
Pe pleoapa mea,
Creşte calota nordică.

Ah, pleoapa mea nordică.

poezie celebră de Marin Sorescu din Din "Fântâni în mare" (1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest război ne va purta-n izbândă?

Acest război ne va purta-n izbândă?
Eu lupt cu foc, cu aer şi cu apă,
când toate-acestea, dragoste, îţi scapă,
şi într-un colţ te-aşezi de-a dreptul blândă.

Sunt ca şi mort, căci ochiul tău mă sapă,
lăsând în mine rodul din osândă,
Şi vreau, apoi, tot pleoapa ta plângândă
să-mi dea puterea să nu cad în groapă.

De ce-mi afunzi elanul în pământ
cu fuga ta sfioasă de gazelă?
Când eu crestez cuvânt după cuvânt,

mi-e sângele pe haină o dantelă,
şi te aştept să-mi cureţi braţul frânt;
în lupta asta să rămâi fidelă.

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce i-am poruncit lui Dumnezeu

Se jefuiesc stele pe cer
Ca-ntr-o ţiganiadă falsă
Şi din ciocanul meu de ger
Cioplesc icoana ta întoarsă.

Au adormit lalele negre
Pe o scriptură fără zei
Şi un diavol stă de veghe
La întâlniri cu farisei.

Păcatul meu, întins pe toţi,
Mă arde ca o moarte vie;
În tine sunt şi-ai să mă scoţi
Şi-apoi să mă redai tot mie!

Mi-e teamă că dintr-o aripă
O să ajung subit ateu,
Căci clipa nu mai este clipă
Cu mine şi cu Dumnezeu.

Mă-nclină univers marin
Pe o clepsidră de granit,
Mă-nclină univers alpin
Pe munţi cu piscuri de-afanit,

Ce se topesc în lava grea
A corpurilor mamifere,
Iar pleoapa lumii – pleoapa mea,
Sărută două emisfere,

Dar mă ascund într-un cocon,
Pentru o primăvară nouă,
Şi-mi pun şi ploile palton,
Să-mi fie, poate, mâine rouă.

Şi când te laşi, să mă striveşti
Până ating ce-i sub pământ,
Căci doar acolo mai trăieşti
Şi-acolo mori într-un cuvânt!

Tu, Dumnezeu, să-ngenunchezi!
Tu, Dumnezeu, să-mi spui pe nume!
Şi doar în mine să te-ncrezi,
Acum când sunt singur pe lume...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă

Mă scol dimineaţa şi strig
Şi plâng pentru ziua ce vine
Mă strâng dintre lacrimi, mi-e frig
Şi lacrima doarme cu mine.
Plângând Te visez, Dumnezeu,
O mare de lacrimi mă-neacă
Şi plâng până nu ştiu nici eu
De poate odată să-mi treacă.

Cu lacrima-n suflet Ţi-ascult
Cuvântul şi plâng înainte
Mă doare de plânsul cel mult
Şi inima asta cuminte.

Şi plâng când mă culc şi mă scol,
Cu plânsul pe drumuri mi-e somnul
Vin îngeri să-mi deie ocol
Şi-n plâns sunt o lacrimă-n Domnul...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şampanie... Eu beau când sunt fericită şi când sunt tristă. Uneori beau când sunt singură. Când sunt în societate, o consider obligatorie. Cochetez cu ea când nu mi-e foame şi beau până mi se face. Altfel, nu beau deloc – decât dacă mi-e sete.

citat din Lily Bollinger
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa copacilor goi

Dansează sufletul în noi,
Cad ploi la margine de geam,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
S-a scuturat frunza din ram.
E geamul pleoapă în amurg
Şi-nchis e între cruci de ram,
În mine şi-n afară plâng,
De plâns nici stele nu mai am.

Dansează sufletul în noi,
Chihlimbării poteci mi-apar...
Împerecheaţi doi câte doi,
Se-aprind îndrăgostiţi de jar.
Flori ruginii se-aprind pe ram –
Un suflet într-un dans etern...
Şi noi am fost... şi noi eram,
Taina aceluiaşi însemn.

Cad ploi la margine de geam,
Cad ploi în noi, este târziu,
Cad iarăşi frunzele din ram,
Eu iarăşi toamnă am să fiu.
Rubin din tainicul apus
Şi şerpuielnicul oftat,
Deodat' în mine s-au ascuns.
Eu plâng şi râd... s-a înserat!

Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Toamna-n firimituri se strânge,
De plouă lacrima din noi,
Lumina-n albe râuri curge.
Ca nişte lampioane trec
Şi lin se pierd, se pierd în zare,
În suflet vânt sunt şi-am să plec
Chiar dacă sufletul mă doare.

S-a scuturat frunza din ram,
Plouă în suflete şi-n noapte
Cicatrici şi plăgi mai am...
Cioburi de clepsidră sparte.
Sângerândă în aval,
Bate inima în noapte.
Toamnă dacă nu eram,
Nu m-aş fi născut din şoapte.

E geamul pleoapă în amurg,
Iar eu o umbră risipită,
Mi-e dor de voi, în mine plâng,
Nu-mi este inima-mpietrită.
E somn de vânturi peste cer,
Vuiet... şi inima mi-e goală,
Căci flori şi ramuri iarăşi pier.
Parfumul de gutuie-amară...

Şi-nchis e între cruci de ram,
Chiar trupul zărilor plăpânde,
Toamnă, tu azi îmi baţi la geam
Cu degete de ploaie ude.
Prin părul tău de catifea
Lucesc iar muguri de aramă,
Ne-nchide-n umbre vremea rea,
Dar te iubim, frumoasă toamnă!

În mine şi-n afară plâng,
Cenuşa-n fulgi de jar se-mparte,
În braţe toamnă-am să te strâng,
Să ne-nfrăţim până la moarte.
Se-nalţă-n noi nămeţi de ger
Şi ramul tremură-n oglindă,
De al genunilor blestem,
Mai curge-o lacrimă în tindă.

De plâns nici stele nu mai am,
E doliul risipit în noapte.
Stau şi privesc... Pe lângă geam
Trec râuri lungi de frunze moarte.
S-a stins şi ultimul poem,
E iar explozie-n cuvinte,
Azi îţi las ultimul însemn,
Apoi voi adormi cuminte...

De plâns nici stele nu mai am,
În mine şi-n afară plâng,
Şi-nchis e între cruci de ram...
E geamul pleoapă în amurg...
S-a scuturat frunza din ram,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Cad ploi la margine de geam,
Dansează sufletul în noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am bătut

Am bătut la uşă...
Am bătut la fereastră...
Am bătut la poartă...
Am bătut-n stele...
Am bătut-n mare...
Am bătut la toate uşile din lume...
Am bătut la poarta iadului...
Am bătut la timp...
Atât doar să-ti spun...
Te iubesc....

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste flori se culcă Luna

Peste flori se culcă Luna, ca-ntr-o lume de poveşti,
Când aleargă vântul leneş şi sunt nopţi de Sânziene,
Stele-aruncă peste lume raze lungi şi nefireşti,
Dând mister şi dulce farmec vieţii noastre pământene.

Calc alene pe covorul ierbii adunate-n perii
Şi mă-ntreb dacă-i aievea sau e umbra unui vis,
Sunt doar eu cu-a mele gânduri, n-am de ce să mă pot sperii,
Într-o noapte aşezată între cer şi între abis.

Mii de ani i-a trebuit de pe bolţile senine,
De când Luna, galben astru, din oceanul plin de stele,
Lungul drum ca să-l străbată şi s-ajungă pân᾽ la mine,
Pătrunzând cu dor şi vrajă şi în gândurile mele.

Cerne vraja de mătase peste câmpul alb de flori
În mireasma nopţii sfinte, în sezon de Sânziene,
O imagine se scaldă-n armonie de culori,
Într-un zbor înaripat, căzând pe pământ alene.

Timpul, singurul tovarăş, peste mari singurătăţi,
Stă cu mine să admire taina bolţilor cereşti,
Din a vremii caier toarce tot la fel ca-n alte dăţi,
Când pe flori se culcă Luna ca-ntr-o lume de poveşti.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coperta unei vieţi returnate

râd în mine
ca o carcasă fără flori agăţate de rostiri
plâng peste toate ramurile de măr adunate cu migală de moarte
înainte ca fila ultimă să aducă plinătatea bibliotecii din care
am căzut
ca o carte neterminată

e un glas profund pe care
îl aud în fiecare dimineaţă
când trezirea devine tot mai grea

e un strigăt înfundat în lumea asta pe care
îl simt în fiecare fibră a materiei frustrate pe care o exprim

hohotesc la margini de drum ca o zdreanţă a unui pas neîmplinit
metaforă a prezentului umanului

(coperta unei vieţi returnate
sufocă umbra
cineva sare în ajutor şi cum orice carte se închide
rămâne şi el în cuprins
la un punct de capitol
oarecare)

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

Spune- mi unde vei fi
Când timpul meu
Va fi în trecere
Peste zâmbetul tău
Din încăperile timpului
Spune-mi unde vei fi
Când cuvintele mele
Fără voce vor locui
Într-o trecere
Peste fereastra deschisă
A chipului tău
Spune-mi unde vei fi
Si unde-ţi vei pune gândurile
Până mă vei putea
Simţi din nou
Chiar şi atunci
Când voi putea
Să ascult cuvintele tale
Peste gura mea
Spune-mi unde sa te găsesc
De fiecare dată
Când nu mă gândesc
La singurătate
Deschid o fereastră de aer
Să te aud de-afară

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru fiul meu

Când foamea n-are margini
Celui sărac nu-i spune
Să-şi verse peste suflet
Un cer de gânduri bune.

Când arde-ntreg pământul
Celui bogat nu-i cere
Să-şi verse peste rană
O lacrimă de miere.

Dar socoteşte-n taină
După tipicul minţii
De ce se sparge gheaţa,
De ce ne mor părinţii.

Şi-ai să descoperi singur
La cuvenita vreme
Că poate sta sub săbii
Doar cel ce nu se teme.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!