Iubiri păgane

Iubiri păgane de demult,

cu chipuri neuitate,

parc-au făcut un legământ –

la noapte să mă-ngroape.

Se adunară în amurg,

de mână agăţate,

şiroaiele din ochi le curg

pe piepturi dantelate.

Apoi se prind, ca din senin,

un dans pios să facă,

iar dansul trist si anodin

mă strânge ca o teacă.

Cu faţa-ntoarsă înapoi,

străin m-ascund de ele,

dar roată fac, cu sânii goi,

singurăţatii mele.

Le strig pe nume, ca-n trecut,

dar mă privesc haine

şi-n roata dansului tăcut

mă spânzură pe mine.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel din urmă clopotar

Iubite mai de mult plecate
revin în mintea mea viral
dintr-un decor atemporal,
şi-ajung, de mână agăţate,
în ritmul unui dans letal.

Se-adună toate, ca o ceaţă,
iar eu, pe margine de dor,
mă simt atras în dansul lor
cu sărutări ce mă îngheaţă
şi-n inimă îmi dau fiori.

Ajuns cu ele mai aproape,
să mă desprind e în zadar,
căci scopul lor e unul clar –
în dansul lor să mă îngroape
cu cel din urmă clopotar.

O, nu mai plânge clopotar
că moartea mea e-aşa aproape,
mai bine cheamă un gropar
şi pune-l groapa să mi-o sape!

poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2016
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul bal

Te caut şi astăzi prin vagi neuitări,
rămase pe muchii de timp agăţate,
când umbrele lor mai ajung uneori
călare pe vânturi de iarnă turbate.

Se prind de fereastă în prag de apus,
cu fulgi de zăpadă scăpaţi din pripoane,
la ora când gândul se-ntoarce sedus
de vechi melodii rătăcind prin saloane.

Le simt înlăuntru de parcă-au fost ieri,
mi-aduc amintirile-n suflet grămadă
cu chipuri ascunse sub false plăceri
în dansuri năuce, pe-o amplă estradă.

Săltau în tromboane bemolii pe loc,
diezii urcau nevăzuţi din trompete,
perechi fără nume, cu stil echivoc,
din ochi îşi făceau jurăminte secrete.

Iubiri de o noapte, cu gust infernal,
pluteau peste dansuri cu iz de păcate,
o, Doamne, şi astăzi resimt acel bal,
cu lungul său şir de speranţe trădate.

poezie de Corneliu Neagu (9 aprilie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii

Roata vieţii, ţineţi minte!
Când vrea merge înainte.
Când dă de puţin noroi,
Roata o ia înapoi.
Roată, roată rotitoare,
Nu eşti ca apa-n izvoare.
În loc să dai lumii viaţă
Tu îi iei orice speranţă.
Ascultă-mă roată bine!
Am să mă lepăd de tine.
Îmi iau sufletul cu mine
şi mă duc unde-mi convine.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite din trecut

Iubite dragi ce-n taină m-au sedus
se-ntorc acum învăluite-n ceaţă,
şi-mi readuc pe gândul nesupus
noian de amintiri ce mă îngheaţă.

Prin amintiri se rătăcesc absurde,
tot căutând regrete ne-mpăcate
în mintea mea ce în adânc ascunde
trecutul lor şi multele-mi păcate.

Căci le-am trădat cândva, deopotivă,
şi-n suflet le-am rănit fără măsură,
iar ele acum, cu-o mină compulsivă,
se-ntorc şi-aduc în amintiri doar ură.

Dar ura lor, venită să mă-ngroape,
în mângâieri se schimbă dintr-odată,
iar eu le-aduc pe toate mai aproape,
şi mă renasc din lumea lor trădată.

Pe piepturi dantelate mărţişoare
le pun cu drag şi magică tandreţe,
săruturi lungi, ca apa din izvoare,
mă scaldă-n elixir de tinereţe.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea povară

Îşi cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viaţa mea plecate
revin acum c-un tren necunoscut.

Apar pe rând în gara neştiută
cu loc plătit la ultimul vagon
şi mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.

Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioşate
văzându-mă cât sunt de abătut.

Şi mă cuprind în braţe resemnate,
ţinându-mă aproape, tremurând,
eu mă îmbăt sub şaluri dantelate,
primind îmbrăţişările la rând.

Când noaptea se aşterne peste gară,
c-un ultim tren, venit din infinit,
apari şi tu, iubita mea povară,
să mă priveşti, de-aproape, răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noaptea se aşterne peste gară

Îşi cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viaţa mea plecate
revin acum cu-un tren necunoscut.

Apar pe rând în gara neştiută
cu loc plătit la ultimul vagon
şi mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.

Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioşate
văzându-mă cât sunt de abătut.

Şi mă cuprind în braţe resemnate,
mă strâng tot mai aproape, temurând,
eu mă îmbăt sub şaluri dantelate,
primind îmbrăţişările la rând.

Când noaptea se aşterne peste gară,
cu-n ultim tren, venit din infinit,
apari şi tu, iubita mea povară,
să mă priveşti pe cruce răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât ar fi să fie-amor

Cât ar fi... să fie-amor,
Fără mine-i numai dor,
Vânt şi pulbere de stele,
Dans nebun de triste iele.

Tot aştept, dar de ce oare?
Ochii... să îţi fie floare,
Sânii... pere pârguite,
Coapsele... descoperite.

Te sărut... şi tu mă muşti,
Mierea buzelor.. mi-o guşti,
Trupu-mi arde, cresc imens
Într-un soare atât de dens.

Aburindă... mă cuprinzi,
Lângă mine când te-ntinzi
Tălmăcind demult, descântec,
Mâna de ţi-o pun pe pântec.

Cât ar fi... amor să fie
Sau o sfântă leturghie
Din amiază-nspre amurg,
Sunt izvor şi-n tine curg.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mansarda

Pe gânduri se aştern, disimulate,
poveşti pe care le credeam uitate
sub scoarţe prăfuite de albume,
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece şi murdară,
unde ajung mai mult pe dibuite
cu mintea încărcată de ispite.

Mă-aşez pe canapeaua desfundată
şi amintirile mă năpădesc deodată!...

Văd chipurile voastre neuitate,
femei iubite, mai demult plecate,
lăsând în urmă visuri regăsite
prin neuitări ce se întorc rănite
cu muzica ce vine dinspre scară
dintr-o tavernă veselă – şucară,
pe note vagi, găsite într-o gamă,
ce-anunţă parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite într-o seară
şi alungate-n frigul de afară.

Aş încerca să le adun pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
şi mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la uşă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarţe grele,
cu ochi adânci, amantele rebele,
străine mă privesc... din altă eră!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de dor

Un fulg de nea îmi cade pe obraz,
de unde îl aduce vântul oare? –
poate a fost cândva într-un talaz
ce s-a lovit de umbra-ţi visătoare.

A stat apoi un timp pe faţa ta,
când ai ieşit din apa înspumată,
dar a plecat să-ajungă la o stea
ce strălucea pe bolta dantelată.

S-a rătăcit în geana unui nor,
întins pe gândurile mele toate,
dar gerul l-a făcut un fulg de dor
cu aripile-ntinse retezate.

Când a căzut era doar un sărut
al dragostei rămasă-n amintire
pe neuitate visuri din trecut
ce m-asaltează zilnic în neştire.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tangoul şi-a făcut apariţia în lumea veche în 1910 a declanşat o frenezie a dansului, aproape o manie, care a atacat toate categoriile de vârstă şi toate clasele sociale cu aceeaşi virulenţă... această nebunie a dansului indica era omului maşinilor... care are tot atâta nevoie de dans ca şi cel primitiv. Şi pentru el dansul înseamnă viaţa la un alt nivel.

citat din Curt Sachs
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul...

mi-e dor de cuvintele tale
de şoaptele tale ce curg
senin ca o apa la vale
de soare în tainic amurg

mi-e dor de privirile tale
adânci ca o mare de flori
cu unde pe-alocuri ovale
pe-alocuri cu iz de fiori

mi-e dor de speranţele tale
(- ale mele demult s-au trecut)
speranţe ca tine, loiale
doar ţie. Şi mie - tribut...

poezie de Iurie Osoianu (5 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în splendoarea nopţii

Privesc cerul şi e linişte-n amurg,
Iar soarele se vede-n oglinda unei ape,
M-apropii de lac cât mai aproape,
Ş-ascult în tăcere izvoarele cum curg.

Privesc splendoarea, dar soarele a adormit,
Apoi ascult păsări cu simfonii ambientale,
Ce vin din cele patru puncte cardinale,
Iar eu înregistrez şi ţi le trimit.

Eu intru din nou în melancolii,
Iar brazii-şi leagănă crengile din păcate,
Florile-şi închid petalele înmiresmate
Şi vântul bate într-un dans de veselii.

În lumina lunii se vede-un nor înaripat,
Ce cuprinde cerul fără teamă,
Se-aude-n depărtare ceva ce vrea să geamă,
Plângând iubirea-n lung şi-n lat.

Şi noaptea a trecut c-un gând ce-a mai rămas,
C-o linişte-n sufletul nou de primăvară,
Ş-apoi vine albastru pur şi ne-nfăşoară,
Ş-ajung la casa veche cu ultimul pas.

poezie de Eugenia Calancea (14 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

E noapte, e iarnă şi ninge frumos.
Iarna e ca o doamnă îmbrăcată în alb de sus pănă jos.
Ochii îi par blânzi, chiar dacă sunt de gheaţă!
Buzele îi sunt reci, dar inima plină de viaţă.

Părul ei e mângâiat de vânt uşor.
De sub tălpile ei gingaşe răsare un covor alb, strălucitor.
E noapte de iarnă, eu stau la geam şi privesc tăcut
Dansul fulgilor, un dans atât de fieric şi plăcut.

poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă autumnală

Pe geam coboară iar aceeaşi seară
cu sacul ros de umbre brăcuite
şi mintea încolţită ca o fiară
e un salon de dansuri îndrăcite.
Hai, prinde-te şi tu în dans, iubito,
ce poţi să faci pe-o vreme-aşa precară?
E ultima orchestră ce-am gasit-o
nainte de-a pleca un tren din gară.

În casă e âtât de cald şi bine,
doar setea de un vin mă mai omoară...
Hai, să privesti femeia care vine,
cu ochi adânci de mască mortuară
şi dansul ei vexat de orfelină,
care-o să-nceapă-n miez de noapte iară,
duel pentru amanţii ce-or să vină,
iar pentru mine ultima povară.

Când zorii se vor prinde de fereastră,
demult vor fi plecaţi cu toţi afară,
doar noi rămaşi, ca două flori în glastră,
un somn adânc de toamnă funerară!

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana, Ed ePublishers, Bucureşti, 2016 (2016)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul sărut

Iubite mai demult plecate
în suflet se întorc pe rând –
din locul cel mai tainic, stând,
cu plânsete defragmentate
se tânguie la mine-n gând.
Îmi cer să le primesc în casă,
cu-ntregul lor trecut ocult,
cum o făceam cândva, demult,
dar azi de ele nu îmi pasă,
n-aş mai putea să le ascult...!

De-aceea le îndemn să iasă
şi câte una-, n mod discret,
din gândul meu să plece-ncet
că-n mine ele oricum lasă
nescrisul lor trecut secret.
Dar ele sunt nehotărâte,
tot zăbovesc la mine-n gând
şi nu le văd nicicum plecând
ci-n locul lor, mai abătute,
rămân în inimă-mi plângând.

Ah, nu mai plângeţi dezolate,
c-o să vă-mpac ca în trecut,
vă dau întregul meu avut –
iubiri din viaţa mea plecate,
mi-a mai rămas doar un sărut!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ascund...

M-ascund de tine, m-ascund de noi
M-ascund de soare, de vânt şi ploi,
M-ascund într-una şi nu-ndrăznesc
Ca sa îţi spun cât te doresc...
Şi zi şi noapte te am în gând
Prezenţa ta o simt vibrând...
M-ascund de toţi, dar şi de toate,
Însă de vise, nu se mai poate
Şi-atunci uşor ochii închid,
Întreaga fiinţă să îţi cuprind.
Şi simt aşa o uşurare,
Ce mi-o dă calda îmbrăţişare
O-ncurajare, o mângâiere
Ce se petrece în tăcere...
Dar totu-i vis şi–n el se poate
Păcat că asta nu-i şi-n... realitate...

poezie de Mariana Simionescu (24 septembrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nuntă

Ea cuprinde a lui mână
Între palmele-i plăpânde,
Şi-alipind-o de obrazu-i,
Plecând fruntea, îşi ascunde

Ochii trişti, cuprinşi de cearcăn
Şi guriţa-i suspinândă,
Pe-al lui piept scăldat de păru-i
Şi de şoapta tremurândă.

Tot mai tare mâna-i strânge,
Tot mai tare îl îmbie.
Disperarea dar o-nfrânge,
Varsă lacrimi de mânie...

A ei inima bogată
Mult rămas-a sărăcită,
Şi de zbucium şi de freamăt
Se învinge, şi-i slăbită.

Cu priviri păienjenite
Vede toate-n tremurare
Şi pe-o clipă, că ar strânge-o
El de mână, ei îi pare.

Şi atunci îmbrăţişează
Mai cu foc pe acel care
Sub privirea-i se întinde
Ca apusul peste mare.

Toată mintea ei şi-aşterne
În visări ce n-au menire,
De-al lui piept când îşi rezeamă
Tâmpla arsă de zvâcnire.

Se încheagă între lacrimi,
Pe sub pleoapele închise,
Un vis dulce şi ferice,
Visul rege peste vise

Ce mai până-o zi în urmă
Îl purtau ei împreună.
Vis de aur cu icoane
Şi cu preot ce-i cunună.

Şi ca-n vis, icoane multe
Îi privesc dinspre altar,
Şi ca-n vis apare preot
Cu cădelniţă cu jar...

Numai visul nu-i acelaşi,
Nu se-nalţă din pustiu,
Ci e stins, de ieri rămas-a
Doar un plânset trist, târziu...

Dar ca-n vis, icoane multe
O privesc cum se cunună
Cu durerea şi amarul
Când îl strânge iar de mână.

Şi pe nume îl şopteşte,
Şi îl cheamă la trezire
Pe-al lui piept când pleacă fruntea
Peste floarea lui de mire.

Şi ca-n vis, acelaşi preot
Ţine slujbă-n ceas târziu...
Dar icoane vechi şi multe
Privesc mirele-n sicriu...

poezie de Cristian Cruţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temute îndoieli...

Temute îndoieli, spre seară,
cernite se adună-n gând,
ajung cu frigul de afară
pe vatra focului dansând.
Mă prind în horele vrăjite
aduse de la polul nord,
în haine strâmte de ispite
găsite vara-ntr-un fiord.

Mă ţin cu amăgiri haine
să-mi amintească de trecut,
(cu intonaţii anodine...) –
ce trebuia, dar n-am făcut.
Vorbesc întruna de păcate,
de tot cea fost necuvenit,
zicându-mi de femei uitate
pe care nu le-aş fi iubit...

A fost doar una cea aleasă –
le-am zis cu glasul abătut...
Pe ea am vrut-o ca mireasă
din ziua-n care ne-am văzut.
Dar într-o seară plumburie
cu altul a plecat spre sud
lăsându-mă cu doru-n vrie
în cuta unui joc prea crud.

Lăsaţi-mă să plec din hore,
le strig părerilor de rău...!
Temutele-ndoieli minore
dispară din adâncul meu!
Rămână doar în amintire
pe brâul vastelor tăceri –
au fost dar simplă rătăcire
în umbra unui vis de ieri!...

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 03.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un vis

Trecutul şi prezentul, împreună,
pe margine de timp nedespărţite,
pe zi ce trece-n cuget îmi adună
păreri de rău în haine de ispite.
Aud cum vin pe bocet de sibile
şi mă cuprind îndată ca o teacă,
încerc să le alung dar sunt ostile,
cu amăgiri prezentul mi-l îneacă.

Îmi amintesc de viaţa mea trecută,
de toate-n urmă câte au-mai rămas,
pe margini de legendă nevăzută,
ascunsă-adânc în gânduri fără glas.
Iar chipurile voastre neuitate,
cândva iubite doar întâmplător,
în spaţiul meu, avid de libertate,
revin mereu pe-o aripă de dor.

Dar nu mai sunt cum mă ştiaţi odată,
nu mă priviţi cu ochi dojenitori! –
sunt mai bătrân, dar inima-mi curată
şi-acum tresaltă, prinsă de fiori.
Aştept sărutul vostru, cel din urmă,
veniţi pe rând în braţe să vă strâng!...
Dar, vai! - cum aş putea să vă ajung?
că-i doar un vis care în zori se curmă.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra unui vis de ieri

Părerile de rău, spre seară,
cernite se adună-n gând,
ajung cu frigul de afară
pe vatra focului dansând.
Mă prind în horele vrăjite
aduse de la polul nord,
în haine strâmte de ispite
găsite vara-ntr-un fiord.

Îmi lasă amăgiri haine,
aduse-n grabă din trecut,
cu vorbe reci şi anodine
îmi zic ce trebuia făcut.
Vorbesc întruna de păcate,
de tot cea fost necuvenit,
zicându-mi de femei uitate
pe care nu le-aş fi iubit...

A fost doar una cea aleasă,
le-am zis cu glasul abătut –
pe ea am vrut-o ca mireasă
din ziua-n care ne-am văzut.
Dar într-o seară plumburie
cu altul a plecat spre sud
lăsându-mă cu doru-n vrie
în cuta unui joc prea crud.

Lăsaţi-mă să plec din hore,
le strig părerilor de rău –
temutele-ndoieli minore
dispară din adâncul meu!
Rămână doar în amintire
pe brâul vastelor tăceri –
au fost o simplă rătăcire
în umbra unui vis de ieri!...

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!