Privesc în splendoarea nopţii

Privesc cerul şi e linişte-n amurg,
Iar soarele se vede-n oglinda unei ape,
M-apropii de lac cât mai aproape,
Ş-ascult în tăcere izvoarele cum curg.

Privesc splendoarea, dar soarele a adormit,
Apoi ascult păsări cu simfonii ambientale,
Ce vin din cele patru puncte cardinale,
Iar eu înregistrez şi ţi le trimit.

Eu intru din nou în melancolii,
Iar brazii-şi leagănă crengile din păcate,
Florile-şi închid petalele înmiresmate
Şi vântul bate într-un dans de veselii.

În lumina lunii se vede-un nor înaripat,
Ce cuprinde cerul fără teamă,
Se-aude-n depărtare ceva ce vrea să geamă,
Plângând iubirea-n lung şi-n lat.

Şi noaptea a trecut c-un gând ce-a mai rămas,
C-o linişte-n sufletul nou de primăvară,
Ş-apoi vine albastru pur şi ne-nfăşoară,
Ş-ajung la casa veche cu ultimul pas.

poezie de Eugenia Calancea (14 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Votează! | Copiază!