Cortina cade

Priviţi, plecăm cu toţii, rând pe rând
Ca nişte fluturi ce zboară doar o dată,
Cât de uşor ajungem o boare şi un gând
Iar partitura noastră se termină îndată.
Cortina cade iute şi peste-al nostru rol,
Mai fâlfâim plăpând din gene şi aripă,
Apoi, plecăm Acasă, după un lung ocol,
Iar scena vieţii, iată, dispare într-o clipă.
Rămâne scris aicea doar numele pe cruce
Şi-o amintire poate, de omul ce am fost,
Urme săpate-n inimi ce lacrima aduce,
De noi depinde totul, s-avem mereu un rost.
Suntem atât de trişti şi singuri la plecare
Doar îngerul trimis, tăcut ne-nsoţeşte,
El sufletul ni-l poartă către înalta zare,
Unde o lumină albă în ceruri îl primeşte.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au dus pe rând...

S-au dus pe rând, pe rând, toţi cunoscuţii...
Şi câţi au fost, nu-mi mai aduc aminte!
Florin, doamna Caşiu, tanti Nuţi...
Plecăm dintre cei vii, cu toţi, cuminte.

S-au dus bătrâni, s-au dus copii şi tineri...
Aşa e rostul vieţii - de-a muri...
Se-aprind pe ceruri candele de sângeri
Şi lacrimi curg în fiecare zi.

Mai ieri erau în viaţă mulţi... Acuma
Sunt doar un suflet rătăcit pe cer...
Oh, peste trupul vieţii cade bruma
Şi-n jur e-atâta noapte şi mister!

Coseşte moartea trupuri de lumină!
Ne-afundă-n iadul nemărturisirii,
Rod secerat încununat de vină,
Nu mai atingem laurii iubirii...

Murim cuvinte pentru veşnicie...
Dar ce lăsăm în urmă?! câţi murim
Precum aici şi dincolo de lume?!
Şi câţi dumnezeiască frază vrem să fim?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfinţit

Tiveşte nori cu purpuriu, o dată, încă o dată
Spectacolul e zilnic, gratuit, complet.
Actorul soare nu osteneşte niciodată,
Doar noi jucăm ultimul act, nedrept şi desuet,
Apoi plecăm spre o zare mată...
Cam singuri, şi de tot, şi poate prea încet.

poezie de Adriana Maria Niţă din Algoritm literar (2013)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA MOARTEA FRATELUI MEU, IULIAN

Din lut făcuţi suntem şi-n lut plecăm,
Dar tot din lut, mereu la Cer visăm;
De ce suntem de Cer mereu străini,
De ce, de-aici, noi nu plecăm divini?

S-a spus că noi de Cer suntem iertaţi,
Că-n cruce-i suntem lui Iisus toţi fraţi;
S-a spus că Înviere-i într-o zi,
Dar când va fi-nviere, când va fi?

Azi sufletul îmi este sfâşiat,
Că azi un frate-i este morţii dat,
De vechiul Iuda-atât de nemilos
Ce l-a vândut şi pe Iisus Hristos!

Tu, frate-al meu, plecat de pe pământ,
Vei fi în ceruri, cu Iisus, un sfânt,
Că-i eşti prin Cruce, frate viu, mereu,
Soldat al ţării şi-al lui Dumnezeu!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi albi

Trec zilele tăcute, rând pe rând...
adie câte-o boare de cuvânt
pe podul inimii, din când în când...
apari, dispari, ca steaua unui mag;
sângerează ochii îngenuncheaţi în prag,
se scurge strălucirea smaraldelor în zare,
în jerbele cu tremur de nestăpânit,
te caut în flori, prin fragedul fir al ierbii,
prin recele izvor ce-adapă cerbii,
prin desişul unde stau la pândă lupii,
prin luminişul unde căprioara-şi plimbă puii;
când totul se trezeşte la o nouă viaţă,
gândesc la clipa când mă iei în braţe
tandru, şoptit, fierbinte de dorinţă...
nu! nu te opri, ieşi din rubiniul gând!
cuibăreşte-mă la pieptul tău puternic,
ascultă-mi inima cum bate năucă
înfulecând din frazele tale de miere;
urcă în privirea mea, de dor pierdută!
cucereşte-mi sufletul, ca pe-o redută!
o noapte şi o zi, uită de lumea mare,
doar noi doi, îmbrăţişaţi în visul sub soare;
o clipă, doar, să-mi furi înrourat, sărutul
şi pot, să mor în fluturi albi, lăsând cuvântul.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne mor dorinţele

Ne mor pe rând, iubite, dorinţele din noi,
Se pierd prin amintire şi-ngălbenite foi,
Minciuna ne apasă strivind tot ce a fost
Şi-un dialog ce pare că-i sterp şi fără rost.

Iar timpul zboară iute, se pierde ca un fum,
Un Pegas care-aleargă neînşeuat pe drum
Şi încercăm zadarnic să-i stăvilim galopul,
Ne înconvoaie clipa, ca vântul rece plopul.

Într-un târziu ajungem învăluiţi de ceaţă
La braţ cu umbre reci, himere fără viaţă,
Ca doi străini privim urmele vremii duse,
Înstrăinaţi şi trişti, cu remuşcări ascunse.

Încă mi-e dor, iubite, de ochi pătrunzători,
Ce-mi atingeau simţirea cu nesfârşiţi fiori,
Pierdută mai visez în nopţi ce par osândă,
La zori plini de iubire şi-atingere flămândă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te-n iubire!

Când drumurile vieţii prea tare se complică
Cuprins de deznădejdi
Priveşti în umbra ei şi-o vezi atât de mică

Prin pete de-ntunerec nu mai zăreşti lumină
Nici urme de culori
Pe rozu-i purpuriu mai creşte doar rugină

În valuri de uitări nu-i nicio amintire
Prin negura de timp
Şi firul ei plăpând îl simţi tot mai subţire

Speranţa-i doar o clipă pierdută-n rătăcire
Nu te lăsa învins
Goleşte tot din suflet şi-ntoarce-te-n iubire

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa...

Un vis frumos s-aşterne-n prag,
Un vis ce nu mai vine
În al nopţii lung metraj... te aştept
Te aştept pe tine...

Trecut-au nopţi şi zile-ntregi
Trecut-au în neştire,
Trecut-au luni şi ani la rând,
Iar eu te-aştept pe tine.

Trec anii încet, trec rând pe rând
Trec anii în neştire,
Îmbătrânesc în al vieţii gând
Gândindu-mă la tine.

Doar o lumină se mai vede-n gând,
E ultima ce moare,
Apar trecând rând pe rând,
Speranţa şi împăcarea.

poezie de Tudor Mihai
Adăugat de Tudor Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea s-adorm de-a pururi, cu visul împăcat

Mi-e dor să zbor cu tine chiar şi cu o aripă,
Mi-e dor s-ascult ce-mi spui, fie şi doar o clipă.
Când îmi şopteşti cuvinte, mai dulci şi de iubire,
Fie şi-n vis iubito, rămân o amintire.

Sunt prizonierul sorţii şi astfel o să mor,
Orice ar spune Franklin, cuvintele mă dor.
Am fost şi voi rămâne un muritor de rând,
Poate peste decenii sau poate... mai curând.

Rămână-ţi amintirea şi gândul meu răzleţ.
Cu mersul mai alene, dar mult prea îndrăzneţ,
Cât paşii mă vor duce şi mintea-mi va fi trează,
N-am să renunţ la versuri, ele mă onorează.

Cu ele-mi zboară gândul, pe-ale valurilor unde,
Doar ele mă ajută când dorul nu-mi răspunde
Să uit de-atâtea rele ce-n jur s-au adunat,
Apoi... s-adorm de-a pururi, cu visul împăcat.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Şoapte de gând
Te- mbată pe rând,
Poveşti...,
De ieri şi de mâine
De- acolo şi de-atunci.
O zi e, mereu!

Azi poartă, pe rând,
Şapte nume venite din gând.
De nu-i azi, e visare.
De-i ieri, ori de-i mâine,
Şoapte de gând
Te-mbată pe rând.
Nu-i zi ca azi.
Tu eşti, azi.

Rămâi ca acum,
În acum- ul lui azi.
Ca azi nu va mai fi un alt azi,
Ca azi nu va mai fi un alt tu,
Ca să fii.

Azi pierdut în ieri, ori în mâine,
Şoapte de gând
Te- mbată pe rând,
Eşti gând,
Ori aici şi acum
E doar azi.
Rămâi tăcut ca ziua de azi.

poezie de Florin Dragoş Minculescu din Cine nu Eşti (2016)
Adăugat de Florin Dragos Minculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 an

Clipe trec peste gând,
Azi, sunt doar un mormânt
Cu-amintiri în cuvânt,
Ce se sting doar arzând.
Numai eu pot să zbor
Către-un cer infinit,
Într-un trup odihnit
De-alinare şi dor.
Nu aştept nici acum,
Nici-un semn, nici-un gând,
Doar sclipiri rând pe rând
Se topesc, se fac scrum.
Eu, vă las într-un gând
Şi-o să trec într-o stea,
Numai eu, numai ea
Peste voi, peste rând...

Sibiu... 08 ianuarie 2022

Dumnezeu să te odihnească în pace, tată!

poezie de Liviu Reti (8 ianuarie 2022)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul îngerilor

cine ştie unde plecăm
de ce plecăm
lăsând în urmă lacrima şi dorul
suntem aici pentru a zidi iubire
apoi vom păşi
sau poate vom zbura
păsări călătoare
căutând un cuib
în care să adunăm stropii de iubire
bob cu bob
la răsăritul zărilor
în lacrima norilor
străbatem timpuri, gânduri, ape
opriri provizorii
în drumul către cer
închizând o uşă
o durere nestinsă
înoptând firesc în palma sufletului
o linişte oarbă
în cercul cuvântului
o bătaie uşoară de înger
în templul luminii
păşind pe câmpia
unde Dumnezeu îşi mângâie pruncii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteie ori tăciune

Visez ades că vreau să zbor,
Dar vai, nu pot doar c-o aripă
Şi-atunci speranţele mă dor
Că nu se împlinesc, o clipă.

Mi-e teamă, Tată, şi nu ştiu
De sunt lumină ori tăciune,
De vreau albastru sau pustiu,
Ori trai cu sfânta rugăciune.

Eu simt că vin furtuni curând,
Ce vor ascunde calea dreaptă,
Himere care-n noapte vând
Iluzii, fum, vicleană şoaptă.

Trimite-mi, Tată, sfântă cheie
Să mă dezleg de rea voire,
Căci sunt şi eu a Ta scânteie,
Şi-aspir spre pace şi iubire.

Apoi, de vrei, fă-mă izvor
Curat în lacrima ce-aleargă
Şi fă-mă, Doamne, norişor,
Lăcaş al ploii-n lumea largă.

Când ceasul va veni să zbor
Un înger să îmi dea aripă,
Spre Tatăl meu să plec uşor
Fără de teamă, într-o clipă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

E ceasul de-amurg potolit
Când ziua aleargă-n uitare,
Un nor purpuriu cam grăbit
Cuprinde albastrul din zare.
Umbrele serii, tăcute miraje,
Dansează pe ritmuri astrale,
Doi şoimi se întrec în picaje
Şi-o mierlă se-aude în vale.
Suptil o frunză-mi şopteşte
Să nu fiu cu paşii-n alertă,
Un adagio la viaţă-i prieşte,
De nu vreau o soartă incertă.
Din raze târzii şi norii de foc
Încep să înalţ prin rugă, altar,
Apoi cu tărie lumina invoc,
Aştept doar un semn la hotar.
Din ceruri, odăjdii coboară
Şi-mbracă un gând nesupus,
Cu îngerii, sufletul zboară
Departe de zbucium şi-apus.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când privesc din/ca ubicuitate divină noi toţi suntem Casa lui Acasă. Când privesc în/ca şi gând nici cea mai smerită dintre minţi nu poate găsi calea către Acasă. Căci toate minţile acestei lumi puse la un loc nu valorează mai mult decât un gram de deşertăciune. Cât priveşte Calea care ne-ar aduce Aici, Preaiubitul spune: "Necunoscute sunt căile Domnului!" şi aşa vor rămâne în veci pentru că nu contează ce minte umană. Inima noastră este deja Acasă, doar gândul speră să găsească o cale pentru a ajunge la ea. Dar după ani de căutări de frământări de urmat o cale sau alta, abandonăm gândul şi odată cu el şi căutarea şi atunci descoperim că dintotdeauna suntem Isihia, nu putem găsi Pacea Necreată a Inimii după cum nu o putem pierde, putem doar să nu o mai tulburăm cu gândul. E atât de simplu!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actor pe scena vieţii

Un suflet călător,
Prin viaţa-mi către tine,
Un fluture al nopţii, cu aripi de iubire,
Un mesager al dragostei,
Ce îngenunchează către renaştere.
Călătorie pribeagă, de furie şi chinuri,
O goană a anilor după o dragoste visată,
Trudă în vânt!
O frunză prea frumos colorată!
Ajuta-mă Doamne, să-nfăptuiesc în viaţa-mi rămasă,
Măcar cuprinzând prin scris,
Un gând călător, grăbit,
Ce uită prea uşor ca pe pămât, sunt doar un suflet trecător,
Un spectator şi totodată un simplu actor.
Pe scena lumii, în decorul dragostei tale!
Un păstor al sentimentelor mele...
Lasă –mă sa te iubesc!
Vreau să simţi cum mori şi renaşti, alături de mine.
Săa scriem, destinul clipei simţite,
Tăind şi dansând pe notele muzicii născute din dragostea noastră...
Şi inimile să explodeze în extazul fericirii...
O rază de soare ce se odihneşte pe umbra unei lacrimi născute doar din iubire...
Să ne redăm libertatea sentimentelor simţite,
Poveste fără sfârşit să creăm.
Oriunde am fi să ne simţim acasă,
Pe drumuri de piatră, în iarbă, pe uliţi, pe străzi,
Prin soare, ploi şi prin vânt...
Călăuză, doar destinul să ne fie.
Numele nostru să se unească într -un singur hotar,
Dăinuind pe vecie,
Niciodată sfârşit al unei opere scrise de mine,
Iubire trăită de noi pe scena vieţii sculptată în infinit!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Mai ieri priveam din stradă,
Perdea, parcă puţin cam multă,
Pe-aici aşa-i, ca să se vadă,
E înstărire, vezi... şi-ascultă.

Geam aburit pe jumătate, înspre apus de casă,
Acolo unde-i prispa, şi-o linişte deplină,
Azi suntem invitaţi mai toţi la masă,
Din toate părţile-o să vină.

În casă totul e curat,
Şi înfăţările-s curate,
Şi totu-i alb imaculat,
Iar pernele, obraznice şi ţuguiate.

Voi v-aţi retras, furaţi de val,
În taină şi pe rând,
V-aţi adunat cu toţii-n deal,
Noi... am rămas plângând.

Cu-un ochi la poartă, ca pe jar,
Atât de des ne-aţi aşteptat,
Şi-am tot venit, dar în zadar,
Acu' v-am căutat.

Şi plânge-un câine-n măcăit de raţe,
Şi retrăind un veac, o clipă am oprit în stradă,
De eşti acum cu mine, să mă strângi tare în braţe,
Să plângem amândoi, a gândurilor pradă.

Trişti şi cuminţi,
Cu sufletul întors pe dos,
Căci nu mai sunt părinţi,
Plecăm cu capu-n jos.

Şi raiul de salcâmi e-n floare,
Pe stradă curg ape şiroaie,
Ciripit de păsări, firav ce mă doare,
E dimineaţă după ploaie.

Dar zgomotul de vară-i amintire,
Sunt trist că de-acu aşa-i în mine,
Nu mai e nimeni să ne dea de ştire,
Că-i totuşi primăvară, şi-i frumos, în fine.

Nu pot să cred că cei ce altădată,
Ne-au aşteptat cu dor şi ne-au plăcut,
Şi ne-au iubit, ca dintr-o dată...
N-am să pricep că totul e... trecut...

poezie de Eugen Bodor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimica mai presus

Niciodată nu s-a scris
Altceva mai de valoare
Să ne ofere-n Paradis
Chiar viaţa viitoare

Niciodată pe pământ
Altceva nu s-a mai dat
Ca al vieţii viu Cuvânt
Pentru sufletul curat

Nu-i nimica mai presus
Ca şi scrierile sfinte
Ce ni-l pun azi pe Isus
Nouă iată înainte

Evanghelia cea vie
Cartea Sfântă a lui Ioan
Ne transferă-n veşnicie
Din prinsoarea lui Satan

Căci Isus Hristos Mesia
Ne descrie aici cărarea
S-avem viaţa — veşnicia
Mila sfântă şi-ndurarea

Şi această Carte vie
Ni-l arată pe Hristos
Orice om aici să ştie
De ea să — aibă folos

Niciăeri şi nicunde
Altă carte nu există
Şi-n inimă nu-ţi ptrunde
Numai ea — aici rezistă

Evanghelia iubirii
Cartea Sfântă a Lui Hristos
Pe drumul neprihănirii
Să ne ia de aici de jos

Evenghelia aceasta
Ni-l arată pe Isus
Ce ne vrea în lumea asta
Ca popor — unic supus

Şi Ea iată ni-l descrie
Pe Isus ca Dumnezeu
Ce-a creat lumina vie
Omul fiind — fiul Său

Doar aici ni se arată
Că Hristos e Învierea
Şi e calea cea curată
Să obţinem înfierea

Să fim fii de Dumnezeu
Pentru viaţa viitoare
Despărţiţi de tot ce-i rău
Prin Isus s-avem salvare

Nici-o carte sau fiinţă
Altu n-a mai susţinut
Că în ceruri prin credinţă
Omul — va avea un scut

Evanghelia iubirii
Nouă ni s-a oferit
Pe cărarea mântuirii
A fi omul fericit

Cartea aceasta ni-l arată
Pe Isus ca blând Păstor
Cel cu inima curată
Să-i fie un slujitor

Şi aici ni se vorbeşte
Despre Uşă — de Lumină
Credinţa ce mântuieşte
Într-o dragoste deplină

Aici vedem Creatorul
Despre Tatăl — despre Sine
Vorbind — cum şi-nalţă dorul
Omul — pentru a trăi mai bine

Doar aici Isus ne spune
Tatăl după cum viaţa
O are — o iată-n Sine
Şi Fiul în lumea asta

Are viaţa — ca oricine
În El Însuşi se încrede
Slăvile de sus Divine
Să le aibă— tot ce vede

Nicăieri nu se arată
Hristos în aşa lumină
O excepţie e dată
Apocalipsa — sora ei Divină

Doar Hristos este Lumina
Viaţa e şi Adevărul
Păstor pentru todeauna
Fericirea — şi e ţelul

Pentru cei ce sunt lumină
Şi trăiesc în Adevăr
Căci în patria Divină
Vor a vieţii sfânt mister

Evanghelia iubirii
Ne e ţină şi chemare
Căcile neprihănirii
Să le avem în ascultare
02 martie 2018 cluj ninge şi e frig

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Ne năştem, pe-o carte, cu paginile albe,
Crezånd, că e uşor s-atingi piscurile dalbe,
Începem a urca, sperând, în orice clipă,
Chiar, şi, când destinul, ne frânge o aripă.

Plini de speranţă umplem fiecare filă,
Cu vise aprobate de-a cerurilor milă.
Credem, doar, în viaţa ce-i plină de soare,
Nemuritori ne vrem, uităm că se şi moare.

Credem, că-i uşor a urca "urcuşul",
Nu-nţelegem greul când atingi arcuşul,
Simfonia vieţi-i de vânt zbuciumată,
Lacrima din noi, de soartă-i ancorată.

Soarta şi destinul susţin câte-o aripă,
Lumina se prelinge din ceruri peste clipă,
Glasul, gând ne pare strigăt peste culme,
Toţi visam o viaţă, dar, e-n altă lume.

Credem într-o viaţa, dintr-o altă lume!
Dar avem o carte (a vieţii), ce poartă un nume,
Viaţa pământeană-i de vânturi deformată,
Veşnici, nu suntem, tot se moare odată.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de dor

Un fulg de nea îmi cade pe obraz,
de unde îl aduce vântul oare? –
poate a fost cândva într-un talaz
ce s-a lovit de umbra-ţi visătoare.

A stat apoi un timp pe faţa ta,
când ai ieşit din apa înspumată,
dar a plecat s-ajungă la o stea
ce strălucea pe bolta dantelată.

S-a rătăcit în geana unui nor,
întins pe gândurile mele toate,
dar gerul l-a făcut un fulg de dor
cu aripile-ntinse retezate.

Când a căzut era doar un sărut
al dragostei rămasă-n amintire
pe neuitate visuri din trecut
ce m-asaltează zilnic în neştire.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!