Surâsul îngerilor

cine ştie unde plecăm
de ce plecăm
lăsând în urmă lacrima şi dorul
suntem aici pentru a zidi iubire
apoi vom păşi
sau poate vom zbura
păsări călătoare
căutând un cuib
în care să adunăm stropii de iubire
bob cu bob
la răsăritul zărilor
în lacrima norilor
străbatem timpuri, gânduri, ape
opriri provizorii
în drumul către cer
închizând o uşă
o durere nestinsă
înoptând firesc în palma sufletului
o linişte oarbă
în cercul cuvântului
o bătaie uşoară de înger
în templul luminii
păşind pe câmpia
unde Dumnezeu îşi mângâie pruncii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de înger

trecem
conturând gânduri pe aripile timpului
apoi vom poposi
păsări călătoare, într-un cuib
rânduit între faldurile cerului
uneori aşteptăm drumul să schimbe timpul
opriri provizorii
privind încrucişarea cuvintelor
casa mea
e firesc aproape de cer
închid un gând între aripi de înger
e o linişte oarbă
în pulsul necontrolat al materiei
la sfârşit poposim
în strâmtorile universului
cu sufletul sfâşiat de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterne căutări

nu ştim cine suntem
de ce am venit aici
unde ne ducem
construim nimicuri apoi trecem mai departe
mai hotărâţi să facem nimic
într-un zbor etern către nicăieri
poate azi, poate ieri
căutăm fără speranţă un loc
în care vom zidi fericirea
meşteri mari, lăsăm la fiecare colţ
o biserică neterminată
În care am zidit fiecare femeia
ne temeam să privim drumul
străbatem aiurea mări, ne întoarcem înapoi
fără a şti de am plecat, de ce am mai venit
în zid, inima ei a plâns, apoi a tăcut
turlele s-au prăbuşit în vânt
în palme port ţărâna sufletului
alteori aruncăm ancore în timp
opriri provizorii în lumi derizorii
destructurăm alte gânduri cu sufletele noastre
căutând un loc în inima Lui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mi-era trupul brăzdat de râuri
treceam, cu mâinile lungi
să-mi văd pasul strâns între gânduri
între opriri provizorii destrămam întunericul
cine ştie unde plecam
poate am venit aici să construiesc iubiri
voi căuta mereu un loc în care să încăpem
cu ce am strâns în braţe
poate voi trece şi ne vom privi drumul
aşteptând să străbatem ţărmurile
cine ştie când
înapoi era ce am cunoscut înainte
cum să aleg
dimineaţa, ţi-am acoperit buzele cu palmele
trecând în altă mângâiere
tu, o picătură de ploaie, aproape, tot mai aproape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile iubirii

iubeşte-mă femeie în noapte
în noaptea cu căderi de şoapte
e timpul sărutului în ţipătul vântului
sărutul, mângâierea sufletului
sufletul, taina nestinsă a gândului
gândul, lacrima universului
revărsat pe corzi de violă
cântă pe tărâmuri de tainic fior
femeie, senzuală, te înfăşori
în culori, în flori
flori de liliac, primăvara
primăvara sufletului şi lacrima crudă a sărutului
trandafiri, în veri aprinse
de nimeni cuprinse, nestinse
de iubiri pătimaşe,
adânc, prelung, în trupul dorului
anemone în toamne târzii
pe unde treci, pe unde vii
flori de gheaţă
cristale pure de iubire
pe trupuri de jad, ce ard
să stingă, să stingă dogoarea iubirii
alerg pe câmpuri cu flori
aleg, culeg
un vis, un gând, o femeie
o prind, o culeg
te port pe braţe vrăjite de amor
plecăm în zbor
un zbor etern
pe ţărmuri de dor
căutând împreună infinitul iubirii
iubeşte-mă femeie în noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţărm

cum să îmbrăţişezi deznădejdea
cum să pictezi tristeţea pe scoarţa sufletului
cum este să mori în fiecare zi
nu ştim încă să privim, să ne privim
cine ştie unde ne vom duce
ne vom aşeza pe treptele durerii închizând o inimă într-un zid
o durere fără de margini precise
vom căuta mereu un loc
un ţărm închis într-o linişte oarbă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cum să îmbrăţişez deznădejdea
cum să pictez tristeţea pe scoarţa sufletului
cum este să mor în fiecare zi
fără să cer, fără să ştiu
nu ştiu încă să privesc, să mă privesc
cine ştie unde mă voi duce
mă voi aşeza pe treptele cerului închizând o inimă într-un zid
o durere fără de margini precise
voi căuta mereu un loc
un ţărm închis într-o linişte oarbă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţărm

cum să îmbrăţişezi deznădejdea
cum să pictezi tristeţea pe scoarţa sufletului
cum este să mori în fiecare zi
nu ştim încă să privim
privim dar nu ştim să ne privim
cine ştie unde ne vom duce
ne vom aşeza pe treptele durerii închizând o inimă într-un zid
o durere fără de margini precise
vom căuta mereu un loc
un ţărm închis într-o linişte oarbă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

cărare,
dedesubt valuri
undeva, aproape, coboara marea
aşezasem timpul la picioarele gândului
aşteptând semnătura trupului sângerând
în lacrima universului
apoi am plecat să pictez curcubee
între pletele tale
căutând sărutul
lumina îţi învăluia sânii
păşeai lăsând în urmă fluturi
privirea îmbrăţişa ţărmurile
ţesând în urmă valuri
te-am aşezat în stâncă zidind în urmă aripi
un trup închis într-o linişte oarbă
auzeam în tâmple bătăi de înger
visam o lume a atingerilor
soarele răsărea în degetul arătător
conturam spaţii sub şi deasupra
îngerii se înveleau cu palmele tale
am lăsat vârfurile degetelor să-ţi acopere buzele
visam un sărut
apoi am plecat
să construiesc în cer casa noastră
asemeni rândunelelor călătoare
durerea era albă
trupuri rătăcite pe diagonala sărutului
şi iartă-mă femeie...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm de mare

era târziu şi era toamnă
treceam dintr-o stare în altă stare
priveam, trecând prin timpuri, o salbă de visare
sufletul, o lacrimă în poala lumii
creştea haotic pe scoarţa ruptă a timpului
printre antiteze şi parabole
treceam de la tine la mine
dezvelind trupul de taine
treceam grăbit de mâine, căutând ziua de azi
pe o mare de gânduri
treceam rezemând anotimpuri în palma universului
mătasea albă îţi mângâia sânii
până la limita cunoaşterii
atunci te confundam cu marea
treceam căutând un cuib
unde vom poposi cândva
lăsam o lacrimă în albia sufletului
căutând infinitul în taina privirii
treceam reparând ritmul
pe câmpia unde îngerii vorbeau
noaptea te înveleam cu palmele la asfinţitul ideii
cu degetele îţi acopeream buzele căutând sărutul dintâi
departe, marea cobora din amintire
aproape, tot mai aproape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o femeie mă aşteaptă să-i străbat ţărmurile
cum să trec
înainte, înapoi
cum să le despart
cum să aleg
mă voi aşeza poate mai devreme
închizând o durere într-o scoică
o iubire în altă iubire
înnoptând tot mai firesc în trupurile noastre
ştii, eu doar conturez spaţii
visând să te învelesc cu palmele la asfinţit

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vers

eu plecam pe un drum
tu veneai pe ape
printre atâtea valuri, nu ne întâlneam
a trecut o zi
iar la întâmplare
nu găsisem calea, tu păşeai pe ea
pun pe răni cerneală, să astup un verb
mă sufocă lumea
unde astăzi merg
la cumpene de ape
le arunc pe toate
pierduţi între ape
toţi plecăm pe urmă
mă ajung din urmă
paşii goi, de humă
am plecat degeaba
pe pământ e sânge
lacrima iar plânge
versul trist se stinge

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună cu viaţa

ploua cu dureri
cerurile erau aspre şi reci
era atât de frig şi era iarnă
tăcerea s-a prăvălit mută la picioarele mele
cioplesc gânduri
fac catarge pentru sufletele noastre
triste şi pustii
privesc în jur printr-o fereastră oarbă
în faţă noaptea nesfârşită
pe crengile lumii picură viaţa
drumul pleacă şi vine
de la cine
către cine
ne naştem singuri
plecăm împreună cu viaţa
în singurătatea ultimilor paşi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea nefirească a lumii

trăiesc între gânduri învelite în ceaţă
cine sunt
de ce sunt acel ce nu mai sunt
unde merg
de ce merg
într-un timp pierdut în răstimp
poate sunt o idee greşită a timpului real
cine ştie, azi a ştie...
păşesc într-un răgaz al luminii
întins pe un covor de gânduri
în neliniştea somnului
născut din lacrima timpului
în jur stele pustii
aş fi plâns
dacă aş fi fost fericit
trecusem aiurea printre anii trecuţi şi pierduţi
am hotărât să vorbesc
dar cui
auditoriul plecase de mult
pălcuri de gânduri
tulbură astăzi stele obscure
pe lângă drum păşeşte un nebun
în liniştea nefirească a lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pe tabla vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste cotidiană

ne sinucidem zi de zi cu disperare
fără a şti
biete figurine speriate, feţe blazate
de timpul ce trece
aiurea, haihui
de promiscuitatea unui gând nerostit
plecăm de unde am plecat, spre nicăieri
fără a şti
de ce-am plecat, de ce am mai venit
adunăm zi de zi doza de întuneric
apoi o îndesăm pe gât
cui
ţie, lui
fără a şti
dimineaţa, copilul plânge
de ce-ai plecat mamă...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima

Lacrima!...
Ce-i Lacrima?

Cine ar putea să-mi spună
cum că este o minciună,
cine, lacrimi, n-a vărsat
chiar de-a fost sărac, bogat
şi-ai cui ochi, poate, n-au plâns
când în braţe el a strâns
pui de om sau pui de cuc,
pui de greier, guguştiuc,
flori de mai şi flori de soc,
trandafiri cu un boboc,
chip de îngeri, heruvimi,
un sărut trimis de mimi,
cine, lacrimi, n-a trimis
celor care vin în vis
şi aduc spre dimineaţă
stropi de rai, stropi de verdeaţă
de-acolo de unde somnul
li-i vegheat numai de Domnul,
unde suflete nu îngheaţă
dacă au fugit din viaţă
de la cei ce, pe pământ,
le-au trădat şi le-au înfrânt,
cine, lacrimi, n-a picat
dacă a primit un sfat
de la pruncii nenăscuţi
când, pentru doi-trei bănuţi,
au ucis vise străine
crezând că le-ar aparţine
şi când pruncii înţelepţi
au trimis prin doi profeţi
veste mare, veste bună,
cum că moartea-i doar... minciună!

Lacrima!...
Ce-i Lacrima?

E secretul, patima...

Lacrima e nemurirea
celor care-şi lasă firea
şi se duc grăbiţi la ceruri
unde nu simt iarnă, geruri,
unde nu se naşte ură
şi nici hoţi care te fură,
unde nu sunt vrăji, blesteme
ori pedepse, anateme,
unde nu e bucurie,
nici durere pe vecie,
unde-i linişte şi pace,
nimeni ca să te provoace...

Lacrima e infinitul
celui ce-a atins zenitul
şi-a ajuns până la zeu...
Sufletul?... În Elizeu!

poezie de Emma Hartt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

cine ştie cine suntem
construim castele din milenară humă
apoi le dărâmăm
cu grijă, cu migală
plecând în alte părţi, în alte dăţi
vom trece mai departe de noi
căutând locul în care trăiesc pescăruşii
poate uitasem să privim ridurile sufletului
trecem, strângând în braţe deznădejdea
în faţă ţărmurile lumii
colorate de marea asta
atât de zbuciumată, atât de neagră
nedumerit, plec către alt tărâm
uitând că îmi spălasem trupul în cerul albastru
uneori, mă despart de mine
îmbrăţişând depărtările
sunt o ancoră aruncată aiurea, hai-hui
în astă tragică lume...
apoi am aşezat un zid, separând durerile
destrămând timpul cu lacrimile sufletului
alteori ne rotim
după o dinamică prestabilită, către nicăieri
nu, nu plec
rămân să port
turma sufletelor pe Câmpiile Elizee.

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pribeag pe un drum
pribeag într-o lume bolnavă
pribeag printre voi
alergasem atât, inutil
am obosit firesc, pe rând, curând
eram doar o picătură rebelă
într-o mare de întrebări
mă strecuram printre gânduri răzleţe căutând răspunsul final
alteori ascultam tacerea clipelor
plângea lacrima căzută în altar
pe masă am pus
un pahar de cucută
să beau, să plec
pe cine să întreb
sunt încă aici
deşi plecasem departe

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţărm

negrul se cernea peste alb
căutam o rază în bezna totală

m-am oprit din mers
îmi căutam ochii
să desenez istorii în vers
cu sufletul răstignit pe ţărm

timpul era nesfârşit
mă pierdeam în depărtare
de unde vin, mă duc, mă duc
sunt poate un semn de întrebare
uitat pe un pergament în zare

urmăresc cu privirea un gând
e bine sau rupt
de lume, de viaţa asta bolnavă
uneori veghez stelele să nu fugă

e lungă noaptea şi târzie
eu ard în clipa unei căutări
trăiesc sau mor
poate m-am regăsit
păşind prin moarte către nesfârşit

firesc e pasul în nefirescul lumii
mai cer o clipă doar pentru iubire
nu, nu sunt nebun
dar cine cere oare
la ceas târziu
mereu un ţărm de mare...

am săpat tranşee între mine şi cer
un volum erodat de istorii
căutam o planetă pentru zbor ireal

învăţând a fi om, m-am oprit din visat
între o mare de lucruri
rătăceam pe ţărm pentru ultimul zbor

de ce mă chemi mamă, acasă
ce lung este drumul către nicăieri
căsuţa este goală
în poartă dor pustiul bate în toartă

e frig afară şi e rece
pe aripi plouă cu tăceri
şi nu am ce să pun pe rană
clepsidra lumii e crăpată
se şterge timpul în eter

surâsul însă mi-a rămas pe chip
azi sunt ideea ce aici a început
zâmbesc firesc, fiindcă iubesc,
pământul, lacrima şi viaţa

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

iubito,
în zori îţi voi zidi o casă din petale de vis
mâinile noastre
atingeri fără de margini precise
în sân îţi pun un strop de dor
te îmbrac apoi în flori albe de cais
voi întreba doi nuferi dacă ar dori să îţi stea in obrăjori
te-as inveli în clipe nesfărşite
ţi-aş împleti părul cu lacrimi de iubire
numărând paşii pănă la limita dorului
doar pentru tine
femeie, înger şi durere

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!