Amurg

E ceasul de-amurg potolit
Când ziua aleargă-n uitare,
Un nor purpuriu cam grăbit
Cuprinde albastrul din zare.
Umbrele serii, tăcute miraje,
Dansează pe ritmuri astrale,
Doi şoimi se întrec în picaje
Şi-o mierlă se-aude în vale.
Suptil o frunză-mi şopteşte
Să nu fiu cu paşii-n alertă,
Un adagio la viaţă-i prieşte,
De nu vreau o soartă incertă.
Din raze târzii şi norii de foc
Încep să înalţ prin rugă, altar,
Apoi cu tărie lumina invoc,
Aştept doar un semn la hotar.
Din ceruri, odăjdii coboară
Şi-mbracă un gând nesupus,
Cu îngerii, sufletul zboară
Departe de zbucium şi-apus.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos a înviat!

Bat clopotele în cea mai lungă noapte
Şi cerul se uneşte prin rugă cu pământul,
Din lumile astrale coboară blânde şoapte,
Sunt îngeri-soli ce răspândesc cuvântul.
Creştine, simţi tumult către o nouă viaţă
Unde speranţei-i cresc aripi de curcubeu?
Pe nor stă scris un psalm, o tainică povaţă,
Smeriţi să fim în toate şi iubitori mereu.

E noaptea-n care plânsul devine bucurie
Şi răul pierzător se-ascunde-n văgăuni,
Creştine, nu uita, să porţi în mâini, făclie,
Ca sufletul să zboare departe de genuni.
Să n-adormim vrăjiţi de amăgirea dulce,
Ci s-alergăm cu toţii lângă al Său altar,
Acolo e Hristos ce-a îndurat pe cruce
Păşind pe moartea rece şi-ntuncat hotar.

În patru zări se-aude cum clopotele bat
Şi glasuri se înalţă slăvind Mântuitorul,
Răsună-n lumea-ntregă, - Hristos a înviat!
Iisus, ce s-a jertfit pentru-a salva poporul.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn de rugă pentru înduplecat norii

Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
solicitând ploaia cu glasul holdelor în cânt

într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.

Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respiraţia pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie aşteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se opreşte dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.

Vântul se ceartă cu plopii şi arinii,
clopotele încep să bată în ambele părţi.

O să scriu cum se-ntunecă şi se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care păşim îmbrăţişati spre noapte,

târziul ne mângâie somnul frânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn de rugă pentru înduplecat norii

Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
infrăţită cu ploaia de glasul holdelor în cânt

într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.

Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respiraţia pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie aşteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se opreşte dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.

Vântul se ceartă cu plopii şi arinii,
clopotele încep să bată în ambele părţi.

O să scriu cum se-ntunecă şi se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care păşim îmbrăţişati spre noapte,

târziul ne mângâie somnul frânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cortina cade

Priviţi, plecăm cu toţii, rând pe rând
Ca nişte fluturi ce zboară doar o dată,
Cât de uşor ajungem o boare şi un gând
Iar partitura noastră se termină îndată.
Cortina cade iute şi peste-al nostru rol,
Mai fâlfâim plăpând din gene şi aripă,
Apoi, plecăm Acasă, după un lung ocol,
Iar scena vieţii, iată, dispare într-o clipă.
Rămâne scris aicea doar numele pe cruce
Şi-o amintire poate, de omul ce am fost,
Urme săpate-n inimi ce lacrima aduce,
De noi depinde totul, s-avem mereu un rost.
Suntem atât de trişti şi singuri la plecare
Doar îngerul trimis, tăcut ne-nsoţeşte,
El sufletul ni-l poartă către înalta zare,
Unde o lumină albă în ceruri îl primeşte.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cerul coboară

Când cerul coboară
Stelele dansează,
Cântecul dragostei
Pe valuri vibrează.

Pe drumuri de ape
Privirea-mi se-afundă,
Invoc revederea
În noaptea rotundă.

Doamne, cum trec anii
Prin părul meu albit,
Buzele în rugă
Rostesc tot ce-am iubit.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând ca firul de păianjen

Iată-mă înrădăcinându-mi picioarele goale
în pământul pustiu,
port acorduri sacre în catedrala inimii,
iar candela iubirii luminează zbuciumul ei
ca un far singuratic,
mă apropii de tine ca o umbră tupilată
şi ţes miracole-curcubeu,
dar încă nu le vezi,
atunci mă aşez tăcută în contemplare
privind spre necuprins
şi invoc în rugă mută un înger călător
să-mi dea cu-mprumut aripile sale,
păşesc, apoi pe un gând ca firul de păianjen
spre ochii tăi treziţi de o minune,
sting lumina minţii să pot atinge prin ei,
sufletul tău speriat şi
murmur printre amintiri tăinuite:
-Priveşte-mă, iubite, sunt şuvoiul
ce-ţi va sculpta dorinţele împietrite
până vor deveni un lotus cu-o mie de petale,
iar frica de iubire va dispărea
ca fumul ultimei
ţigări.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nufăr ca solie

Mi-ai apărut în vis, chemându-mă suptil
Să vin la Ipoteşti, de-am gânduri rătăcite,
Să-ţi caut urma-abur ce-apare, aşa, tiptil,
Pe-o cărăruie verde din ţărmuri infinite.

Şi m-ai privit ciudat, cu ochii mari, de foc,
Ce luminau un pod peste o umbră-nvinsă,
Pe cer, mii de luceferi îţi pregăteau un loc,
Tu, însă mi-arătai că steaua mea-i aprinsă.

Dar luna te-a chemat şi-ai tresărit puţin,
Căci vocea ei a fost ca ruga-ntr-un altar,
Apoi, privind o rază ai scos un mic suspin
Vrând să te-ntorci acolo, la veşnicul hotar.

Am alergat spre tine c-un nufăr ca solie
Adus de-un înger alb venit pe cal măiastru,
Prin el să ştiu când vii, să ies din colivie,
Zburând cu aripi noi spre lacul cel albastru.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua mea...

E ziua mea, desigur, a mai trecut un an,
Acelaşi "eu", nesigur şi fără paravan!
Mă simt atât de mică în lumea asta mare,
Deşi n-am nicio frică, iar viaţa e-o splendoare!

Să nu mă crezi duală şi că mă contrazic,
Dar azi înc-o petală s-a dus, şi n-o ridic!
Şi, nu că n-aş putea, să mă aplec puţin,
Dar timpul, asta vrea, şi nu vreau să-l reţin!

Cine-ar putea să spună, că nu-i adevărat,
Că viaţa este spumă, iar timpul, împărat?
Eu nu cred în cuvinte ce-abundă în desfăt,
Căci cineva mă minte şi nu vreau să mă-mbăt!

Îmi plac florile, viaţa, un răsărit de soare,
Şi roua, dimineaţa, ce-mi saltă sub picioare!
Îmi place cum coboară şi soarele-n apus,
O pasăre ce zboară şi valul nesupus!

Vă plac pe voi, desigur, vă simt în jur mereu,
Dar astăzi, sunt doar singur, şi drumu-i doar al meu!
E ziua mea, iar ceasul arată ora trei,
Şi, singuratic, pasul, se pierde pe alei!

Dar frigul se coboară şi-n gând, te chem, te strig,
Accept, sunt o duală, şi-n fapt, mă contrazic!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp grăbit

Grăbit o ia timpul la vale
Minutele trec parcă-s scoase din minţi
Se strâng şi aleargă pe cale,
Iar noi le privim resemnaţi şi cuminţi.

Nici orele nu au răbdare,
Căci vin şi se duc într-un ritm infernal,
Degeaba le ceri îndurare
Te poartă cu ele ca valul spre mal.

Iar zilele zboară zorite,
O filă, doar una mai e-n calendar,
Migrează spre zări infinite,
Aflate departe de-al lumii hotar.

Şi anii - sălbatică turmă -
Mânaţi de acelaşi impuls neînţeles
Dispar undeva fără urmă
Am vrea să-i oprim, însă n-avem de-ales.

Grăbit o ia timpul la vale;
Tiranul acesta cumplit şi posac
Te lasă cu mâinile goale
Şi doar veşnicia îi vine de hac.

poezie de Octavian Cocoş (9 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfinţit

Peste câmpuri asfinţitul
S-a curbat în mii de raze,
Infinitul şi finitul-
Se întrec parcă-n miraje!

Ceru-i roşu ca un mac
Ce-a-nflorit pe coasta zării,
Şi-n oglinda unui lac-
Varsă cupa înserării!

Cu un stol imens de grauri
Cade peste cer cortina,
Încreţită toată-n falduri-
Îi beau Soarelui lumina!

Greierii încep să cânte
Prin iarba de lângă drum,
Stelele apar mărunte-
Pe un cer mânjit cu fum!

Apoi, se înseninează...
Ca o pată de sidef,
Luna noaptea luminează-
Şi o coase pe gherghef!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de vară

Peste câmpuri asfinţitul
S-a curbat în mii de raze,
Infinitul şi finitul-
Se întrec parcă-n miraje!

Ceru-i roşu ca un mac
Ce-a-nflorit pe coasta zării,
Şi-n oglinda unui lac-
Varsă cupa înserării!

Cu un stol imens de grauri
Cade peste cer cortina,
Încreţită toată-n falduri-
Îi iau Soarelui lumina!

Greierii încep să cânte
Prin iarba de lângă drum,
Stelele apar mărunte-
Pe un cer mânjit cu fum!

Apoi se înseninează,
Ca o pată de sidef,
Luna noaptea o sfidează-
Şi o coase pe gherghef!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu din Lumină târzie
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt anotimp

Septembrie, seară târzie,
Fereastră lovită de ploaie şi vânt.
În colţ de odaie, aştern pe hârtie al toamnei cuvânt.

În negura serii doar norii coboară,
Cum umbre coboară în oraşul pustiu,
Pe străzi trecătorii grăbiţi către case
Par albe lumini strălucind argintiu.

Şi stelele ard colorate în noapte,
Şi vântul dansează în frunzişul căzut,
Mi-e dor de lumină, de toamna senină,
Mi-e dor de speranţă ca de un scut.

Şi simt cum iluzii şi vechi adevăruri
Aleargă fugare prin gând fremătând,
Răscoală e în suflet, răscoală afară,
În camera mea ecouri se aud.

Ascult cum tăceri în şoapte vorbesc
Cum inima îmi bate în ritmuri tribale,
Şi cred că înţeleg că rostul omenesc
Se aseamănă mult cu a toamnei chemare.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă spre înviere

Aştept
cu
sufletul îmbrăcat de sărbătoare
Lumina Ta spre fiinţă
Doamne Iisuse Hristoase
Fiul cel pururea Nevinovat
al
Lui Dumnezeu
În genunchi
mă înalţ
spre
Lumina Ta
Şi-L simt
pe
Hristos
înviind
şi-n
sufletul meu
amar

poezie de Costel Zăgan din Poezia în carantină (18 aprilie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele serii

Ajung printre arbori rafale de vânt,
se-adună buimace în lungi rotocoale
pe strada ce încă îmi plânge în gând
cu toate iubirile scoase în cale.
De unde veniţi? Ce visuri vă cheamă
să-mi bateţi cu doruri târzii la fereastră
când umbrele serii cuprinse de teamă
vestesc în surdină întoarcerea voastră?

Aş vrea să vă chem pe toate în casă,
poveşti să vă spun despre inimi furate
la margini de timp când uitarea apasă
cu mii de regrete în urmă lăsate.
S-aprindem şi focul în soba nebună
cu-amnare şi iască din anii pierduţi,
aduse-ntr-o seară barbară din lună
cu caii-n galop printre norii căzuţi.

Să stăm împreună, aproape de sobă,
sorbind în tăcere prea dulci amintiri
întoarse acasă în straie de probă,
croite-ntr-o noapte din false iubiri.
Când ceasul va bate la poarta uitării
lăsaţi-mă singur cu gândul sedus
de umbrele voastre, la marginea zării,
plutind în derivă spre veacul apus.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele serii

Ajung printre arbori rafale de vânt,
se-adună buimace în lungi rotocoale
pe strada ce încă îmi plânge în gând
cu toate iubirile scoase în cale.
De unde veniţi? Ce visuri vă cheamă
să-mi bateţi cu doruri târzii la fereastră
când umbrele serii cuprinse de teamă
vestesc în surdină întoarcerea voastră?

Aş vrea să vă chem pe toate în casă,
poveşti să vă spun despre inimi furate
la margini de timp când uitarea apasă
cu mii de regrete în urmă lăsate,
să-aprindem şi focul în soba nebună
cu-amnare şi iască din anii pierduţi,
aduse-ntr-o seară de vară din lună
cu caii-n galop printre norii căzuţi.

Să stăm împreună, aproape de sobă,
sorbind în tăcere prea dulci amintiri
întoarse acasă în straie de probă,
croite-ntr-o noapte din false iubiri.
Când ceasul va bate la poarta uitării
lăsaţi-mă singur cu gândul sedus
de umbrele voastre, la marginea zării,
plutind în derivă spre veacul apus.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul tău...

Cuvântul tău, iubite, are puteri astrale
Mă urcă spre înalturi deasupra unui nor
Şi îngerii din ceruri, în aripi cu pocale,
Îmi toarnă mir pe tâmple, mă iau cu ei în zbor

Culeg din cer azurul şi îl cufund în mare,
Nemărginiri albastre pot pune în priviri
Ca stânca de granit atât pot fi de tare
Şi pot zidi în suflet, iubirii, mănăstiri

Mă întrec cu pescăruşii când zboară peste valuri
Când spui că ţi-este dor şi te gândeşti la mine,
Croiesc din spuma mării o mantie... şi-n voaluri
Eu te aştept să vii pe ţărmuri euxine...

Se despleteşte valul, mi-am despletit şi părul,
Pe ţărmul de smarald vom sta o noapte întreagă
Şi-n cântecele mării vom desluşi misterul
Cuvântului ce-nalţă,... iubirii ce ne leagă....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus în Sahara

Curgea în tăcere pe dune apusul,
iar soarele-n zare părea tot mai greu,
cu raze de aur broda necuprinsul,
venind mai aproape de sufletul meu.
Sub tălpi tremura un râu fără prunduri,
şi paşii deasupra cădeau tot mai moi,
soseau întrebări neştiute pe gânduri,
iar timpul venea peste timp înapoi.

Cu el aducea amintiri destrămate
rămase în urmă la margini de drum
sau puse sub lacăt în inimi furate
ascunse-n uitări redeschise acum.
Ajung peste gânduri în ritmuri păgâne,
cu ele-aducând un parfum neştiut,
când noaptea cu ziua încep să se-ngâne
la margini de oază, pe drumul pierdut.

Tăcerea pluteşte pe dunele goale,
cu umbrele serii căzute din cer,
năluci neştiute încep să se scoale,
venind fără veste pe dorul stingher.
Dar cerul se umple întruna cu stele,
aruncă luciri de cristal în eter,
ajung printre creste în fine dantele,
din cugetul frânt nălucirile pier.

Se simte şi oaza dorită aproape,
din faţă adie o boare de vânt,
iar dorul deodată se pierde pe ape,
venind înapoi pe rostiri cuvânt.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis şi dorinţă

Sunt pasăre a nopţii şi urma vie caut,
Eterica-ţi suflare, Poetule-Luceafăr,
În simfonii celeste ascult note de flaut,
Angelică solie, că eşti un spirit teafăr.

Din Ursa Mare, doi serafimi coboară,
Năieri plutind uşor în barca unui vers
Şi-n jurul lor, cuvinte-n horă zboară,
Apoi devin poeme, steluţe-n univers.

Pe nesimţite, iată, o pace mă cuprinde,
Aş adormi puţin cu fruntea pe albastru,
Un gând stăruitor dorinţa îmi aprinde
De-a fi cu tine-n vis, nepreţuite Astru.

Ca înger să îmi vii atuncea când visez,
Purtând o scară verde, cărare spre nadir
Şi aripi nenuntite, că nu vreau să iernez,
Ci să adun iubire şi rime-n sfânt potir.

De la o vreme, gândul, a devenit sonet,
Iar uneori mă simt un suflet zburător,
Însă nu spun nicicând, că eu aş fi poet,
Doar tu, Emine, eşti în veci nemuritor.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din văi urcă ziua

Din văi urcă ziua mai sus, tot mai sus,
cu paşii-n lumina, zglobie -
"Ci unde te duci? Spune-mi unde?" -
"Doar vezi că vârful de munte mă-mbie."

Deodată se-ntunecă muntele tot,
şi culmea de aur dispare -
"Ci unde eşti? Unde?" şi dibui în jur -
pământul e mut până-n zare.

Şi iată-ntr-o clipă mă simt părăsit -
pierită e ziua mea oare?
În friguri, privirea-mi zdrobită de dor
spre vale-a-nceput să coboare.

Trecutul meu tot e acolo, în nori -
şi simt cum mă-ncearcă mâhnirea -
mi-e frică şi-s trist de parcă-ar veni,
ca-n ceasul suprem, ispăşirea.

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape şi totuşi departe

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creştem, ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună,
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...

La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veşnică.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!