Ne mor dorinţele

Ne mor pe rând, iubite, dorinţele din noi,
Se pierd prin amintire şi-ngălbenite foi,
Minciuna ne apasă strivind tot ce a fost
Şi-un dialog ce pare că-i sterp şi fără rost.

Iar timpul zboară iute, se pierde ca un fum,
Un Pegas care-aleargă neînşeuat pe drum
Şi încercăm zadarnic să-i stăvilim galopul,
Ne înconvoaie clipa, ca vântul rece plopul.

Într-un târziu ajungem învăluiţi de ceaţă
La braţ cu umbre reci, himere fără viaţă,
Ca doi străini privim urmele vremii duse,
Înstrăinaţi şi trişti, cu remuşcări ascunse.

Încă mi-e dor, iubite, de ochi pătrunzători,
Ce-mi atingeau simţirea cu nesfârşiţi fiori,
Pierdută mai visez în nopţi ce par osândă,
La zori plini de iubire şi-atingere flămândă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!