Am rămas cu sufletul deschis

Întorc adevărul ca pe un copil de la joacă
şi nu-l cert dacă plânge
mai degrabă îl mângâi pe creştet.

Cu el de mână minciuna se topeşte ca ceara
şi se luminează la faţă,
mă îmbărbătează gândul că poate creşte drept
dacă nu obosesc să-i dau sprijin
cu exemple vii.

Am rămas cu sufletul deschis
pentru orice înţelegere descifrată-n gesturi
şi-n cuvintele spuse cu sfială
fără zâmbetul acela fals de bucurie
care curge într-o apă tulbure.

Ochii tăi cu gene subţiri
mă privesc din colţul mesei
c-un fel de durere amară
ce nu provoacă lacrimi şi nici suferinţă.

Rămân înlăuntrul meu nemişcat
ca un obiect în spaţiul închis
de unde nu paote ieşi
decât adevărul transpus în libertatea
de a topi întunericul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Votează! | Copiază!