Forma de început

Tu nu mă cruţi
şi nici cei care aşteaptă după colţ,
să înhaţe orice ocazie,
fiecare gând se rupe de tine
şi fuge liber.

În zămislirea vieţii
orice început capătă formă,
e o răscoală a lumii
în pântecele sale.

Din adâncul fântânii în cer
izvorul se naşte limpede, clocotitor,
rupe zăgazuri şi trece,
apar fluviile pe pământ.

O înălţare prinde aripi de înger
flutură cuvinte de rămas bun
şi respiră prin poeme
aerul virtuţii.

Aşa se întâmplă şi cu mine
şi tu nu vezi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forma de început

Tu nu mă cruţi
şi nici cei care aşteaptă după colţ,
să înhaţe orice ocazie,
fiecare gând se rupe de tine
şi fuge liber.

În zămislirea vieţii
orice început capătă formă,
e o răscoală a lumii
în pântecele sale.

Din adâncul fântânii în cer
izvorul se naşte limpede, clocotitor,
rupe zăgazuri şi trece,
apar fluviile pe pământ.

O înălţare prinde aripi de înger
flutură cuvinte de rămas bun
şi respiră prin poeme
aerul virtuţii.

Aşa se întâmplă şi cu mine
şi tu nu vezi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de lună

noaptea se rupe de oameni
dar toţi o ştiu cu faţa cernită
şi pete de înuneric pe tot corpul
pe care nu poţi pune mâna

orice mişcare uşoară trezeşte teamă
îngerii călătoresc prin aerul luminos
cu aripi de porumbei albi
caut somnul şi zânele lui
păsări de lună
cântec şoptit la stele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă alcătuiesc din cuvinte

visul se întoarce în vis
în gânduri dragostea frământată dospeşte
până i se frăgezeşte miezul

viitorul rupe lacom din speranţe
îşi pune pe masă pâinea coaptă
şi aşteaptă musafirii

uşa rămâne deschisă

mă alcătuiesc din cuvinte
şi prin ele mă înalţ în fiecare zi

urcă nestingherite-n poeme
şi-n umbra lor curg clipe încântătoare
cu sunete de flaut

c-un ochi atent
Dumnezeu priveşte-n tăcere
şi meditează la unele taine
din creaţia sa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată cu timpul

Tot ce mă duce mai departe
nu sunt piedicile care mi le pui
ci ceea ce nu înţelegi
şi afirmi dezinvolt

între noi nu stă aerul ci îndoiala
pe care o doreşti să facă pui
şi încă mulţi

când nu mă poţi prinde
ca să mă ajungi
încalecă calul
dar nu ştii călări
decât pe mătură.

nu mă tem de întâmplări
posibilităţile depind de voinţă
ştii că nu mă las învins

lupt şi-ţi îndepărtez orgoliile
nu ies după ploaie ca salamandra
să te îndrăgosteşti de culoare
şi restul să rămână la fel

mai departe
tu nu hotărăşti singură
lumea se pierde în hăţişuri neştiute
cu timpul
ele se vor dezvălui
şi văd cum eliberezi sentimente
prin toţi porii deschişi

adaug libertatea de simţire
şi orice dorinţă îmbracă haina
florilor scuturate
orice se numără greşit
se rupe de real
şi înveţi să crezi în adevăr
mai mult decât în tine.

clipele noastre fug
se duc
şi vin altele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În scoica memoriei

azi am operat un gând bolnav
am scos din el tot ce era banal
şi l-am repus în mişcarea de idei

timpul şi spaţiul i-a devenit neîncăpător
dar mai departe nu-l pot explica
am rămas în scoica a memoriei

din ea privesc prin deschizătură
cu acea curiozitate neobosită
strânsă de toţi semenii pe pământ

mă evaluez după fiecare clipă
şi rămân aceeaşi fiinţă de lumină
care-şi pune gândurile în vise realizabile

din orice parte mă văd liber
să-mi construiesc propriile idealuri
fără umbrele în care mă vor alţii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţă de lumină

azi am operat un gând bolnav
am scos din el tot ce era banal
şi l-am repus în mişcarea de idei

timpul şi spaţiul i-a devenit neîncăpător
dar mai departe nu-l pot explica
am rămas în propria scoică a memoriei

din ea privesc prin deschizătură
cu acea curiozitate neobosită
strânsă de toţi semenii pe pământ

mă evaluez după fiecare clipă
şi rămân aceeaşi fiinţă de lumină
care-şi pune gândurile în vise realizabile

din orice parte mă văd liber
să-mi construiesc propriile idealuri
fără umbrele în care mă vor alţii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscolitorul dor

Mă răscoleşte acum un dor
Şi-n suflet îmi urlă focul iubirii,
Pe cerul azuriu nu e niciun nor
Să-mi picure-n adâncul firii.

Până şi tăcerea urlă-n mine,
Şi prinde rădăcini prin gând,
Dar inima-mi fuge către tine
Pe aripa unei adieri de vânt.

Şi se strecoară lin în noapte,
Se aşează pe păru-ţi argintiu,
Să te iubească iar în şoapte
Spulberându-ţi gândul pustiu.

Tu, uiţi, iubite, că timpul trece
Şi vine toamna, tu nu observi
Iar iubirea devine tot mai rece,
Nici frunzele nu vor mai fi verzi.

Vino, iubite, stinge focul iubirii,
Şi-alungă dorul din pieptul meu
Rupe tăcerea din adâncul firii,
Iubeşte-mă cum te iubesc şi eu.

poezie de Camelia Boţ (31 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa şi moartea

Să privim viul din interior şi să-l înţelegem
pentru a ne îngloba şi pe noi
de acolo de unde porneşte şi continuă scara evoluţiei.

Să gândim cum se instalează binele şi răul
în trupul şi în modul de a acţiona liber,
în popasul făcut pe pământ,
să devenim simbolul vieţii adevărate.

Timpul marele vinovat pentru uzură
oricum determinant şi implacabil,
rupe măsura
şi oamenii sunt vulnerabili în orice clipă.

Finitul şi infinitul se susţin
cum viaţa şi moartea
pleacă la drum împreună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub amprenta credinţei

Ea înţelege lumea cu sufletul aburind
în aerul înălţător al crezului în oameni,
biciuieşte în cuvinte nepăsarea
şi mai adânc,
caută dreptatea acolo unde nu este
şi rupe din inima sa dragostea pentru adevăr
înainte de a bate la porţi închise.

Zilele sale poartă amprenta credinţei
şi simte pe cei ce se ascund în farisei,

dar nimeni nu o recunoaşte
şi nici nu-i caută cuvântul înţelept
ce luminează întunericul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând liber

lângă templul soarelui
viaţa cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul priveşte smerit
găurile negre ale universului
pământul vieţii şi al morţii
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
şi rodeşte sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber

toţi se bucură
de noile virtuţi ale minţii
ce uimesc stelele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând liber

lângă templul soarelui
viaţa cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul priveşte smerit
găurile negre ale universului
pământul vieţii şi al morţii
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
şi rodeşte sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber

toţi se bucură
de noile virtuţi ale minţii
în surâsul stelelor

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând liber

lângă templul soarelui
viaţa cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul priveşte smerit
găurile negre ale universului
pământul vieţii şi al morţii
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
şi rodeşte sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber

toţi se bucură
de noile virtuţi ale minţii
ce uimesc stelele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul drumului

Încă nu ştiu să mă întorc din drum
nici dacă pot întâlni o fundătură,
instincul nu-mi spune mare lucru
şi mă aştept la întâmplări ciudate,
inima nu se teme
şi niciun ochi nu se zbate.

Sunt plecat,
dar tu mă însoţeşti şi e destul,
în ochii tăi se citeşte orizontul nostru
cu porţile deschise
unor dorite izbânzi treptate.

Se mişcă totul odată cu noi,
cum copilul în pântec
respiră adâncul şi înaltul deodată
visând ispitit de florile
naşterii sale,
apa se rupe şi alunecă
cu ochii mari aţintiţi
până-l sărută lumina şi ţipă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când scriu

Coloane
cresc în cerurile care se deschid,

credinţa împrumută piele albă de crin
respiră înalt iubirea de înger
şi zboară cu aripi de porumbel.

Pe când scriu cu emoţie sufletul în cuvinte
mâinile capătă amprente divine,

lucrurile dobândesc strălucirea gândirii.

Iar când schimbarea se produce şi în natură
coboară peste lume ameninţarea,

viitorul are incertitudini neprevăzute
şi trebuie găsite forme de apărare
înainte de a fi prea târziu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea din cuvinte

cutreier prin pădurile cerului
întunericul se agaţă de baierele nopţii
vântul mişcă aerul
păsările se retrag la cuiburi

râurile sar peste pietrele potrivnice
cu peşti argintii
din ape se adapă curcubeul

dimineţile se înfăşoară-n poezie
înţelepciunea cade-n cuvinte
şi se înalţă-n oglinzi de lumină

gândul prinde aripi fără pene

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu mine

negociez cu mine însumi dialogul
şi nu mă las convins decât în târziul nopţii
bat drumurile şi niciunul nu se opreşte la timp
sună clopotele inimii cu trepidaţii în sânge
simt un gust sărat şi miros de cimbru uscat
de parcă totul se întâmplă cu adevărat
îmi alunecă cuvintele pe marginea mesei
şi nu mai cred în sugestiile făcute de alţii
rup hârtiile scrise şi mototolite le arunc
mi se pare că zilele n-au nimic de comentat
iar nopţile se culcă pe imaginile fugitive
lumea e o adunătură de oameni fiecare cu Dumnezeul ei
pentru care unii înghit orice li se spune
şi aşteaptă să se ivească vreo minune
dar totul curge monoton ca o poveste de adormit copiii
plictisiţi de atâtea întreruperi.

Aceleaşi vise lungi şi uitate
aerul mi se pare închis şi prăfos
sufletul e mai presus de orice închipuire
el nu se opreşte pe pământ
dar orice se spune
dacă ultima suflare este suflet
nu mai sunt sigur de înălţarea lui

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vii să mă vezi

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
moartea nu se va opri
va trece tristă pe lângă tine
şi ne vom iubi o vreme

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând fără aripi

clipele se-nfiripă din veşnicie
ori din propriul curs neîntrerupt
în mişcarea stelelor
gând fără aripi
ce stabileşte legile şi pe pământ

lumina şi întunericul în luptă
macină conştiinţe
sărută iubirile oamenilor
cu fiecare păcat originar
rămas activ

infinitul devine o coloană spirală
în jurul ei se roteşte universul
şi lasă moartea
prag la intrare-n eternitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmele cu degetele ridicate

N-am încăput în groapa comună,
mi-au rămas gândurile afară
şi fiecare a început să se întrupeze la loc,
lumina lor s-a mutat într-un schit la înălţime,
palmele au rămas cu degetele ridicate
şi orice zăvor sare prin atingerea lui.

Din câte am văzut doar tu ştii să priveşti cu sufletul
urmele lăsate pe cer
de păsările universului.

Totul s-a întâmplat pe tăcute
cu limba sporită-n cuvinte scrise,
timpul nu ascultă de nimeni
şi pleacă cu clipele înşirate pe aţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit zborul cu fiecare pasăre

Mă doare gândul ce-mi scormoneşte-n memorie,
speranţa respiră prin trupu'-i fusiform,
lumina mă cheamă prin cuvinte.

Am iubit zborul cu fiecare pasăre,
m-am silit să capăt aripi,
am căpătat doar forma lor
în mâinile care prind între degete vântul,
noaptea mă leagănă cu întunericul cernut
în site mişcate de stele.

Nu ştiu să mă desprind singur de pământ,
ce am visat s-a contopit în iubire,
continui să mă caut în întrebări şi răspunsuri
şi răzbesc din ce în ce mai greu.

Moartea îmi pare şi ea nefolositoare şi duşmană
pentru colţul care-l dai degeaba
în momente nepotrivite pentru toţi.

Fug departe de singurătate,
dar o preamăresc în clipele de răvăşire,
tu ştii câtă dragoste acumuleaz în suflet
încât nu-mi schimb starea în care mă afund
cu nici o formă cunoscută de fericire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!