Dreamer

în visul meu, iată un om,
un bărbat cu suliţa îndreptată
spre soare frigea o bucată de grăsime
din carnea unui urs,
cu mâinile goale,
ucis la ieşirea din iarnă.

i-a sărit în spinare, i-a zdrobit gâtul,
l-a târât la un loc depărtat, cu vântul în faţă,
fără urme de sânge pe frunze,
umbre subţiri de şacali
călcau mulţumiţi să miroasă.

nu voia să fie văzut.
îşi făcea treaba singur,
trăgea de coroana copacilor să astâmpere luna
în apele repezi din creste,
mergea pe ogaşuri
sigur că moartea nu are ochi şi la spate.

avea un secret -
iubirea unei crescătoare de fluturi ce nu cunoscuse bărbat,
în pânză brodată la lampă, seara,
întinsă pe un lemn,
privea cât putea sta cu ochii deschişi.
în jur, ţipenie
de om,
frica făcuse să le fie teamă tuturor
să citească.

am privit şi am zis: nimeni nu are
dreptate!
poezia mea înseamnă o stare de plâns,
a lui
ce e?

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu te-ai aştepta atât de frumoasă şi caldă să fie

povestea unui bărbat
care a vrut să cunoască iubirea,
fiară sălbatică,
după propriile reguli cu motive precise,
dacă cineva îşi închipuie că o va stăpâni,
va ucide,
atât de întreagă se poartă la minte.

întâmplarea putea aranja lucrurile
pentru călătoria în jurul ei,
nu avea haine de schimb,
bani
de ajuns
fără să-şi ia rămas bun,
s-a uitat preţ de un ceas în oglindă
hotărât să nu semene

privirii născătoare de intrigi
din folclorul unei femei învăţate,
cum stă bine unei curtezane
să arate mai mult când îşi acoperă trupul,
în mătase roz prăfuit cu negru,
cuvintele ei te fac să închizi ochii

de parcă ar fi surfilat muşcătura de molii,
întunericul din spatele pleopei
îi întărea sânii,
limba arunca nisipuri mişcătoare,
iubirea doar putea ieşi vie...

luna suspina dintr-o salcie,
pentru oricine ar convinge lumea
că nu este vorba de mândrie,
atunci când povestea acestui bărbat
pretinde să fie
numită
după felul ei acaparator.

pe mâini îşi făcea tot felul de semne
de parcă şi-ar fi urât propria dragoste
şi nu-i trebuia vreun motiv.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicuri înşelătoare

în spatele casei
muzica unei ştreaşini mi se pare firească
noaptea aş fi ipocrit să nu spun cât mă sperie
distanţa până la ziua de mâine
înseamnă atât de puţin să merg pe picioare

focul se stinge treptat convins că adorm
luna în casa a v-a înseamnă tuberculoză
cu masca pe faţă o floare cere să bea din acelaşi pahar
după mine

pot suporta alarma unei maşini
ca un plâns de copil când îi cresc dinţii
important este ca durerea să nu ajungă la măduvă
cred că natura va face dreptate

în timpul acela mă numeai fericit
puţini dintre cei cu care împărţeam
aveau să mă caute
lumea ne făcea supuşi influenţei lui venus
o dată în plus demonstram că ne-am civilizat la-ntâmplare
zorii umblau prin locurile bântuite
dintr-un vis pe care nu mi-l aminteam până
la împlinirea lui

ca leprosul atins prima oară de-un om
iubirea mea dorea să sufere totul
am jurat să nu râd în timpul sabatului
vântul plimba un ziar de pe-o stradă pe alta

mă rodea şi invidia

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu-ţi mai scriu poeme ca unui bărbat de rând

unul care se bucură de cuvinte puţine
nu
azi îţi ating carnea şi te zidesc între gânduri
te aduc în faţa lumii
te pregătesc de iubit
că poemele cresc din sânge
şi tu nu poţi să trăieşti mereu aşa
ca un bărbat de rând

nu
nu pot să îţi arunc în grabă câteva imagini
şi apoi să mă întorc la viaţa mea de toate zilele
pe tine vreau să te zidesc între gânduri
să te obişnuiesc cu trecerile
iar ceilalţi să te citească

nu
de azi nu-ţi mai scriu poeme
ca unui bărbat oarecare
ce îşi priveşte mâinile pline de carne

nu
pe mâinile tale voi aşeza lumina
puţin câte puţin
şi vei învăţa trecerile
iar ceilalţi se vor bucura să te descopere

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia: Toată credinţa unui bărbat încape într-o singură sticlă. O, dacă aş putea zbura cu adevărat! Oare cum face privighetoarea? Desigur, mai uşor te sprijini pe aer, decât pe un bărbat. Iubitule! Ne leagă încă o pânză de păianjen. "O, vântule! Poartă-mi sâmburii la loc fertil! Te voi răsplăti cu carnea dulce a fructului..."

replică din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa soarelui

ninge atât de frumos,
încât nimeni nu poate să-mi facă vreun rău.

după somnul ce-a ţinut luni întregi,
credeam că înnebunesc
precum cei mai buni dintre oameni.

doctorul îmi arată un punct: defineşte
normalul,
după mintea mea,
în mâini potrivite
lutul ia forme umane.

am văzut munţi de pământ scoşi
din pieptul copacilor, nenumărate noduri cu suflet
se rugau pentru blândeţe şi apă,

din tăişul cuvintelor, mi-am făcut coarne de plug
în apărarea iubirii.

bunicul,
din ce în ce mai puţin,
stătea pe un pat lângă sobă,
îi curgea dintr-un picior, bunica plecase,
mama năştea şi nu voia singură,
privea către uşă,
din pântecul ei am promis să nu uit
moartea în locul
plin
de lumină,

încercam să-l trezesc
ca pe un om pe care nu-l poţi atinge
cu mâna.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a stins

Crengi, pe copaci,
Urme de sânge...
Umbre pe poteci,
Viaţa-n inele de lemn
Se stinge...
Ard, discern cenuşa gândurilor
Şi e fum
Mai mergi, să ne-ngropăm
În scrum
Deşi, se taie în ceaţă
Un ultim drum,
Vii să consumăm absenţi
Al inimii parfum...
Cruci, pe mormânt,
Urme de plâns...
Umbre-n cuvânt
Iubirea-n inele de lemn
S-a stins.
Crengi, pe copaci
Umbre...

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de a iubi

făcea ca genele noastre să se combine minunat
precum naşterea unei vieţi cu destinul
la mâna timpului
ce voia să-şi recâştige domeniul

ploile repezi vegheau între progres şi sălbăticie
aşa după cum obişnuia ghinionul să se ţină scai
de coada celor şapte ani
fără pâine

pentru noi moartea rămânea un străin cu haine frumoase şi moi
din oraşul râvnit de primii părinţi
de pe ambele maluri

cu privirea mereu înainte
după obiceiul de a citi măruntaiele unui vişin sălbatic
m-am aşezat singur pe tron
simţeam în mulţimea poftelor dorinţa de intimidare
dar ca un om ce nu se sperie lesne m-am lăsat purtat
pe braţele furiei
soarta - dansatoare ieşind dintr-un tort
rafinat
m-a învăţat gustul minţii învăţate
să cearnă

vinul care ne-a făcut amanţi nu se va acri niciodată
indiferent de schimbarea polilor sau topirea calotei gheţare
niciun cap nu rămâne la locul lui
când e vorba de dragoste

nopţile lungi fac diferenţa

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când va veni, moartea va avea ochii tăi

Când va veni, moartea va avea ochii tăi, proprii tăi ochi –
această moarte care ne însoţeşte
de dimineaţa până noaptea târziu, insomniacă,
surdă, asemeni unei vechi remuşcări
sau unei obişnuinţe stupide. Ochii tăi
vor fi un cuvânt inutil,
un ţipăt mut, o tăcere.
Aşa cum îi vezi tu în fiecare dimineaţă
când, singur, te apleci spre
oglindă. O dulce speranţă,
speranţa că-n acea zi noi vom şti
că tu eşti viaţă şi că tu eşti nimic.

Pentru că fiecare viaţă are-o privire.
Când moartea va veni, va avea ochii tăi,
O obişnuinţă de care tocmai ai scăpat,
ca şi cum ai vedea-n oglindă
cum o faţă moartă reapare,
ca şi cum ai asculta, atent, nişte buze închise.
Vom coborî tăcuţi în abis.

poezie clasică de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile pot rezista iubirii unui bărbat, faimei unui bărbat, înfăţişării unui bărbat şi banilor unui bărbat, dar nu şi limbii unui bărbat care ştie cum să le vorbească.

citat din Wilkie Collins
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit

Am mijit din noapte ochii mei de femeie,
care sînt ochi de buhă, de omidă, de paing, de gazelă şi leoaică,
nu era niciun bărbat în casa mea.
Soarele parcă apunea în timp ce se înălţa palid cu toţi ochii lui
de leu şi de bărbat cu miros tînăr adulmecînd fecioarele.

Să vă mai spun că am murit într-o bătaie de inimă
şi am înviat în alta e fără rost.

Mi-era foame, aşa că am muşcat o bucată de soare,
îmbătrînisem şi uite, el străluceşte iar deodată.
Şi peştişorii din pîrîiaşul năvalnic depun milioane de icre
şi brazii se cunună domneşte în catedrale.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul rece al singurătăţii

şi pietrele vorbesc
din când în când
cu aerul rece al singurătăţii
cu praful de pe marginea viselor
cu păsările fără amurg
cu pustietatea cărărilor
fără frunze

cu bolta
fără înaltul copacilor
cu apele repezi
cu vieţile şi mai repezi

cu veşnicia

şi uneori cu oamenii
mai ales atunci
când ei tac

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mea străină

mai întâi am construit un zid în jurul meu
un zid înalt de piatră şi am sperat
să te uit
dar fiecare pasăre
fiecare adiere care trecea peste zid
purtau veşti şi doruri şi numele tău
pe aripi
şi mă durea şi plângeam
şi desenam cu creta pe zid
amintiri, fiecare gând fiecare tu

am umplut zidul cu desene
şi zidul în loc să se îngroaşe
parcă se subţia
când am terminat creta
am continuat să desenez cu carnea de pe degete
cu sângele din mine şi toată ura mea
cu înverşunare nebună
până când s-a ros toată carnea
şi oasele degetelor
roase şi ele de zid
au fost luate de vânt şi răspândite în zare
şi ele se auzeau ca un ropot
venind din depărtarea goală

am ucis toate păsările
toţi fluturii
şi vântul l-am ucis
am blestemat toţi sfinţii
şi lumea toată am blestemat,
degeaba!

acum te auzeam în sânge cum urcai
spre tâmplă apoi în ochi
unde te înecam cu lacrimi
şi iar te auzeam în sânge
şi cum urcai spre tâmplă spre ochi
până am orbit
şi tot aşa te-am auzit în suflet
până am surzit
am urlat, am urlat în noapte
până am muţit

am şi murit puţin
dar tu, tu muriseşi demult, tare demult
şi moartea mea străină şi moartea ta durut

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am fost în visul ce de-un timp încoace
ni se plimba prin gând de colo, colo,
dar mi-ai văzut privirile sărace
şi ai plecat... şi m-ai lăsat acolo,

şi-acuma am rămas doar eu şi corbii
ce ciugulesc din resturi de iubire,
am bâjbâit cu mâinile... ca orbii,
dar n-am mai dat de buza ta subţire,

credeam ca-i rătăcit, se mai întâmplă,
orbecăind spre-a te putea atinge,
un gând încins mi s-a înfipt în tâmplă
şi brusc... am înţeles de ce nu ninge,

ştiai că-mi strâng speranţele în turme
să te-nconjor cu tot ce-i bun în mine
şi-atunci te-ai hotărât să nu laşi urme,
să nu mai pot răzbi cumva spre tine,

să nu mă poţi orbi cu frumuseţea
te-ai depărtat spre-a mă putea salva,
mi-ai aşezat sub perină tristeţea,
cred că mi-ai pus şi-n lacrimă ceva,

dar sufletul..? femeie... ideală...
cel care mi-ai jurat că-mi este frate,
la care-am plâns atâtea nopţi în poală,
de ce şi el...? m-a-njunghiat în spate???

poezie de Sorin Dumitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în colţul acela de ţară, putea să fie cum voia învăţătorul. Nimeni dintre cei mari nu-l tulbura; nimeni nu se interesa cum mergea şcoala lui. Bine, rău - el făcea ceea ce socotea că trebuie să facă, şi atât.

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

No man's land

când nimeni nu face lumină
îmi pipăi inima
târât în abis de senzualitatea femeii pe care mi-am luat-o
trăiesc un jaf deşi casa de marcat pare intactă
când banii sunt puţini şi fără prestanţă
precum în Ţara Făgăduinţei
luna se înalţă sofisticată de ritualul voodoo
din noaptea trecută
între noi vin oameni care se ascund
aleg iubirea în loc să fiu furios
beau greutatea mea pentru a scăpa de urmări
cu atâtea maşini pe metru pătrat şi soarele la cel mai scăzut nivel
viitorul devine capcană
urc scările cu statutul partidului în loc de mâna curentă
pe fruntea sfântului din Assisi scrie
din toate florile din lume
ne temem să fim văzuţi împreună
când cuvintele lipsesc muzica învinge obsesia
unei fugi disperate cauzate de vinovăţie
lucruri de care glanda pituitară nu ţine cont
sunt cel mai pregătit să păstrez un secret
pentru fiecare din noi porneşte un înger călare
rămâne întrebarea
pe cine dăm vina
în loc Cristos

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustnic

Contemplu: in noapte sta crucea de lemn
cu urme de cuie si cui de indemn
la stavile boltii fugare, spre care,
cu mistice brate de pom, creste un om.

El singur, sa cinte in aripi de ruga
avintul si zarea si cerul de miine,
cind trupul placerii va zace, zvirluga
scuipata de focul credintei- ramine.

Fioruri vestale-i tin focul, fecioare
cu siini de jaratec- si flacara doare.
Se sfisie carnea in aschii de semn:
din crucea pierduta intirzie lemn.

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui bărbat de stat

Încununat cu lauri
Se vrea acest bărbat:
Cum o să pui coroana
Pe capul său patrat?!

epigramă de Ion Diviza din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul oricărui bărbat este să poată să se cufunde în braţele unei femei fără să şi cadă în mâinile ei.

citat din Jerry Lewis
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

nu ştiu dacă mor sau de ziua mea
iubirea precum un gong bate miezul nopţii
până la umeri nu se-ntâmplă nimic
niciun semn de la tine

un papagal stâlceşte cuvintele
mecanic din psalm
a venit rândul meu să mă bucur
în limbajul mimico-gestual

moartea mă strigă naivule
nimeni nu se oferă
seara nu apuc să mă-mbăt
amorţesc pur şi simplu
sufletul
de la masă mă ia de un braţ
să mergem nu mai sunt bani

am un fular de la mama

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Am privit aseară luna,
Mă privea duios şi ea
Şi cu raza-i de lumină,
Faţa parcă-mi atingea.
Era rotundă, lucioasă,
Tot privind atent la ea,
Acum ştiu de ce-i frumoasă,
Chipul tău îl oglindea.
Avea ochii ca ai tăi,
Mă privea cu-n dor nebun,
Aruncând în jur văpăi
Şi-am dorit să mă răzbun.
Să nu poţi să mă mai vezi,
Am tras storul la fereastră,
Am ascuns şi ochii-mi umezi,
Ce plângeau dragostea noastră.
Dar razele ei, tremurând,
Găsesc ca să intre mijloc,
Prin pleoapele-nchise pătrund,
Prin storuri subţiri îşi fac loc.
M-acoperă lumina lor blândă,
Mă leagănă-n braţe cu dor,
De dragoste iarăşi flămândă,
Mă las, vrăjită, în braţele lor.

poezie de Virginia Pârvu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!