Aniversare

nu ştiu dacă mor sau de ziua mea
iubirea precum un gong bate miezul nopţii
până la umeri nu se-ntâmplă nimic
niciun semn de la tine

un papagal stâlceşte cuvintele
mecanic din psalm
a venit rândul meu să mă bucur
în limbajul mimico-gestual

moartea mă strigă naivule
nimeni nu se oferă
seara nu apuc să mă-mbăt
amorţesc pur şi simplu
sufletul
de la masă mă ia de un braţ
să mergem nu mai sunt bani

am un fular de la mama

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La miezul nopţii va cădea o stea

la miezul nopţii va cădea o stea
purtând cu ea toată iubirea mea,
va ninge peste tine linişte senină,
chemând dorinţa de mine să vină...

la miezul nopţii am să te chem, iubire,
cu patimă îin suflet şi-n privire,
din depărtări de dor de tine pline,
de şoapte blânde, de tandre suspine,
dorind ce ştiu că tu nu poţi să-mi dai,
cerând iubirea-ţi, desi ştiu că n-ai...

la miezul noptii va cădea o stea
ducând cu ea toată iubirea mea...

poezie de Elena Vlădescu (30 decembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume din Volumul: Temniţa de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată şi Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi lăcrima

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alţi părinţi şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au trecut pe aici

e târziu
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată...
Ea bate, şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Dreptul la timp (1965)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată…
Ea bate, şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de nou

trebuia să sucesc nişte mâini
fără să întrerup aplauzele
rar găseşti pe cineva să respecte legea
iubirii
înaintea cuvintelor n-a fost nimic
explicit
cu nume de om fericirea mă strigă
pe cine îngropi cu o slujbă aşa de frumoasă

sunt ghinionistul care nu-şi permite emoţii
deşi undeva păstrez o batistă
mereu întreb unde mi-e locul

cei de acasă ies în stradă
cu mimica schimbată cu strângeri de inimă că
nu fac nimic
pentru împăcarea cu moartea
ora trei dimineaţa este cea mai potrivită muzicii de jazz
până la primul adio
îi aud ticăitul

la petrecerea burlacilor promisă de zâna cea
rea de la naştere
am răsuflat uşurat că nu moştenisem capul mare şi dizgraţios
al bunicii
precum vibraţia karmei prin crăpăturile nopţii -
ceva între obiectele personale şi tăbliţa de identificare a îngerului
cu reputaţie îndoielnică

gata să prade
mi-a tras o palmă nu fi tipul acela
nehotărât
în privinţa iubirii
eu şi Dumnezeu am avut copilării diferite.

de parcă întâmplarea s-ar fi uşurat
pe buchetul miresei
iar
viaţa
a trecut brusc mai departe

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chef de chef

Am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine,
De ce-i în jurul meu să n-am habar,
Chiar dacă ştiu că n-o să-mi facă bine
Am să golesc pahar după pahar.

Chiar dacă-mi sunt resursele puţine
Şi-s mulţumit din ce în ce mai rar,
Am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine,
De ce-i în jurul meu să n-am habar.

Când m-oi trezi şi îmi va fi ruşine
C-am adormit pe-o masă, într-un bar,
Pe băuturi exotice şi fine
Voi cheltui şi ultimul creiţar

Şi-am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine.

poezie de Mitică Ion
Adăugat de Salticus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...

da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...

nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respect de sine

Nimeni nu dă doi bani pe tine
Până când nu pui mâna pe-o armă sau nu-ţi pui dinamită la brâu
Şi ucizi pe cineva conform versiunii tale de umanism
Nimeni nu dă doi bani pe tine
Până când nu bei câteva pahare-n plus
Şi nu urci la volanul unui SUV
Pentru a ucide pe cineva conform versiunii tale de a te distra.
Nimeni nu dă doi bani pe tine
Până când nu-i spui cuiva veneticule sau cioroiule
Şi ucizi pe cineva conform versiunii tale de adevăr
Nimeni nu dă doi bani pe tine
Până când nu înveţi să dai doi bani pe tine

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit aseară mama

A venit aseară mama, ca-n romanţa populară,
Oare te-a găsit acasă, oare mai ştiai că-i ea,
N-a venit ca să-ţi aducă, a venit ca să îţi ceară,
A venit aseară mama cu broboada ei cea grea.

A venit aseară mama şi-i atîta de-nstărită,
Încît nici nu poate spune tot ce are-ntr-adevăr,
Are astm, contracte, noră, pensie, nepoţi, flebită,
Şi argint din cel mai straşnic în sprîncene şi în păr.

A venit aseară mama, bună seara, sărutmîna,
A simţit că nu te doare şi că te-a şi indispus,
Îi citeai în ochi căderea şi-i vedeai în trup ţărîna,
A venit aseară mama, s-o ajute cel de sus.

A venit aseară mama, n-a mai apucat să-ţi spună,
Dacă vrei s-o iei la tine, pentru cît va mai trăi,
Că o dau afar-din casă, că la dînşii în comună
Fac curat, dărîmă totul, lasă brazdele pustii.

A venit aseară mama, a plecat în zori la gară,
Cu broboada ca un plînset, peste ultimul temei,
Hotărîtă să te uite şi în casa ei să moară,
Cînd or omorî cu fierul, cei ca tine, casa ei.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii cenzurate, 1990
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat

nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa nopţii

În micul meu palat de gheaţă
Pătrunse-n gând înaripat
Un vis ciudat, o preafrumoasă
Pe con de lună argintat.

Zâmbesc şi-i spun cu-nţelepciune
-Adresa-mi pare ai greşit
Nu mai sunt eu acela care
Un braţ spre tine să întind.

Crăiasa nopţii imi aruncă
Din falduri un parfum de floare,
Mirajul viselor trecute
Iubirea care incă doare.

Şi-a dispărut precum venise
Discretă, amintire tandră
Rămân s-aprind in casă focul
In ziua care stă să cadă.

poezie de Doina Bonescu din Zăpezi topite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolut cu toată lumea

Târfe

târfe au devenit cuvintele

târfe ieftine care se culcă pe

bani puţini

cu cine vrei şi cu cine nu vrei

cuvântul patrie se culcă

absolut cu toată lumea

pe bani sau pur şi simplu

pentru promisiuni de tandreţe

cuvântul viitor ne sărută pe toţi pe gură

de dimineaţa până seara

dar cea mai insuportabilă târfă

e cuvântul moarte

fără niciun ban şi nechemată

te aşteaptă în pat

când vrei şi când nu vrei

excitată până la cer umedă până la oase

poezie de Matei Vişniec din Opera poetică (2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri dintr-o copilărie

Nu mi se-ntâmplă adesea, din păcate,
Dar azi m-am pierdut iar în pietate
Cu ochii-n lacrimi căutând părinţi
C-un dor nebun, mai mult decât de sfinţi.

Îmi mângâie timpanul vorba caldă
Ce-o avea tata... Mama iar mă scaldă
Cu mâini micuţe, parcă-n puf şi ochi de pluş;
Mă dojenind că-s iar murdar, un jucăuş.

Aş strânge-n braţe aerul de atunci, aroma
Ce am pierdut-o dar o simt. Sunt iar aidoma
În casa parcă din poveşti ce le-am doar file,
Cu grădiniţa îmbujorată, plină de zambile.

Sunt iar la masă seara, ca-ntr-un cuib
Sunt printre rândunelele ce puii îşi îmbuib...
Aud cum tata, Breul, cheamă fin pe mama;
"Jeni, hai la televizor, începe serialul, drama..."

Sunt iar de mână rând pe rând la fiecare
În palme calde... Mergeam la plimbare;
Ştiută că-i la bloc, la tanti Miţa cea mai bună
Mătuşă; durdulia ce mă stânge-n braţe, ca o zână.

Sunt fericit; nici nu mai sunt acum! Eram,
Am nodul permanent! Nu ştiu, atunci plângeam,
Sau e-un pelerinaj ce nu vreau să sfârşească...
Ah, cum să fac să mă topesc în turla strămoşească?...

... Să fiu iar cu bunica mirosind, toată scrobită,
Cu pas se legănănd în broderie-n jur tivită,
În zi de mers la slujbă; "Că e-o sărbătoare...
"Nu uita vreodată, niciodată, zi de Înălţare!".

N-am nicio grijă, chiar de n-am de toate,
Am inima un fulg, o simt ce fin îmi bate
Şi ce departe-i timpul; "Cum oare voi fi mare
Şi cum voi arăta matur la-nsurătoare?"...

Dar nici nu-i timp, mă scutur, strigă cineva,
Mă cheamă... "Dane, mergem la vâlcea?"
Şi ies, mă duc pierzându-mă-ntr-o zi de vară...
Ştiţi, nu mai am părinţi, nimic... Plâng prăbuşit. Aşa am rămas de-aseară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea nopţii în care nu suntem

stăm de partea târzie a nopţii
întârziai cu promisiunea nerespectată
cum ar fi să dau cearşaful deoparte
să-ţi dezgolesc umerii şi fluierul din piciorul unui pui
de cocor ce-a uitat
să dea ocol lunii

era una din acele întâmplări legate de karmă
de care auzi la televizor
nu eu îţi iau tu îmi dai

îmi strâng lucrurile fără să-mi pese
nimeni din neamul nostru n-a avut cancer
rămân urme pe albul zilei
de nerecunoscut pentru mine
Dumnezeu a mers pe această zăpadă
imaculată
iubirea noastră ţine prea mult după unii

au cerut morţii

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu îţi cere nimic. Doar îţi oferă. Îţi oferă viaţă, îţi oferă bucuria de "A Fi". Iubirea nu pretinde nimic, deoarece nu are nevoie de nimic. Ea există dincolo de nevoi. Iubirea este liberă. Aşa eşti şi Tu.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipa de pâine

în camera mea sunt singurul suflet liber
singura conştiinţă ce nu trebuie să dea socoteală
despre lucrurile acestea
te vom asculta mai târziu mi-au ros carii pe tăblia patului
cu mâinile pâlnie am strigat cât am putut
de puţin dureros
muncă, nu te iubesc

până în stradă sunetul nu s-a făcut trup
până la camera de gardă revolta şi-a păstrat accentul
grav
din punctul de vedere al medicilor

am băut un amestec nepermis de comunitate
ceva ce mă ridica deasupra clădirilor protejate istoric
şi-a legilor

până la tâmple albul neîntrerupt al sfinţeniei îşi cumpărase
loc de popas pentru minciunile spuse în grabă
mi-am aranjat haina pentru când voi fi mare
privirea ce nu mai avea nimic nevinovat în intenţie
plus
atracţia spre lucrurile obscene

o să-mi vând patru versuri
nu de alta dar încă n-am învăţat lecţia umilinţei şi a lipsei de bani
care face lumea mai bună
precum risipa de pâine
aştept momentul când cineva cu mirare şi tremur
va cere capul nopţii pe tavă

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

Nimeni nu plămădeşte iarăşi din lut,
nimeni nu ne descântă nisipul.
Nimeni,
Slăvit fii, Nimeni.
De dragul tău
visăm înflorirea Spre tine.
Nimic
eram, suntem, vom fi,
înflorind vom rămâne
trandafirii nimănui.
Cu sufletul în lumină,
cu urma pustie a nisipului în cer,
cu coroana, înroşită
de aprinsul cuvânt ce-l cântăm
deasupra, o! deasupra
spinului.

poezie clasică de Paul Celan
Adăugat de Irina R
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se bate miezul nopţii...

Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă,
Şi somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi ieie vamă.
Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,
S-asamăn între-olaltă viaţă şi cu moarte;
Ci cumpăna gândirii-mi şi azi nu se mai schimbă,
Căci între amândouă stă neclintita limbă.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!