Un gând liber
lângă templul soarelui
viața cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul privește smerit
găurile negre ale universului
pământul vieții și al morții
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
și rodește sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber
toți se bucură
de noile virtuți ale minții
ce uimesc stelele
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Un gând liber
lângă templul soarelui
viața cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul privește smerit
găurile negre ale universului
pământul vieții și al morții
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
și rodește sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber
toți se bucură
de noile virtuți ale minții
ce uimesc stelele
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând liber
lângă templul soarelui
viața cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul privește smerit
găurile negre ale universului
pământul vieții și al morții
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
și rodește sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber
toți se bucură
de noile virtuți ale minții
în surâsul stelelor
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Surâs
sub tălpile tale pământul lasă urme
pietrele se rotunjesc și ascultă
cum fuge praful
din spate vântul îți flutură părul
soarele cade pieziș pe trup
cu săgeți înfipte-n lut.
timpul se scurge topit ca ceara
aproape că râde
pe gura ta arsă de sete
dragostea mea te urmărește
cu o răcoare
pentru fiecare surâs blând.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În scoica memoriei
azi am operat un gând bolnav
am scos din el tot ce era banal
și l-am repus în mișcarea de idei
timpul și spațiul i-a devenit neîncăpător
dar mai departe nu-l pot explica
am rămas în scoica a memoriei
din ea privesc prin deschizătură
cu acea curiozitate neobosită
strânsă de toți semenii pe pământ
mă evaluez după fiecare clipă
și rămân aceeași ființă de lumină
care-și pune gândurile în vise realizabile
din orice parte mă văd liber
să-mi construiesc propriile idealuri
fără umbrele în care mă vor alții
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ființă de lumină
azi am operat un gând bolnav
am scos din el tot ce era banal
și l-am repus în mișcarea de idei
timpul și spațiul i-a devenit neîncăpător
dar mai departe nu-l pot explica
am rămas în propria scoică a memoriei
din ea privesc prin deschizătură
cu acea curiozitate neobosită
strânsă de toți semenii pe pământ
mă evaluez după fiecare clipă
și rămân aceeași ființă de lumină
care-și pune gândurile în vise realizabile
din orice parte mă văd liber
să-mi construiesc propriile idealuri
fără umbrele în care mă vor alții
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ancorare
În fiecare gând e-o altă zi
Din scurtul drum al vieții către moarte,
În fiecare zi este-un alt gând,
Prin care viața-n gânduri se împarte
Și lumea de lumină se desparte,
Ca cerul înserării de pământ,
Ca ochiul de minunea "a privi",
Tăcând.
În fiecare om este-un alt gând,
Din lumea lui de tâmple și de gânduri,
Cum e copacul desfrunzit și gol,
Când nu-i mai vine seva din pământuri,
Și cum e timpu-n lumea lui de timpuri,
Când spațiul se curbează în nămol
Și cerul se coboară pe pământ,
În gol.
În fiecare timp este-un alt drum
Prin spațiul rostuit pe-o frunză-n vânt,
Un drum ce răvășește norii lumii,
Când cade ploaia vorbei pe pământ,
Și gândul se rodește prin cuvânt,
Ca focul care-și murmură tăciunii
Prin vatra care-și trece-n stâlpi de fum
Tăciunii...
În fiecare om există-un ceas
De lume spațiată-n anotimpuri,
În fiecare vers trăiește-un ton
Pe-o strună cu fiori și labirinturi,
Un mit ce-și duce veacul printre mituri,
O placă sub un ac de gramofon,
Un murmur dintr-o lume fără glas
De om...
În fiecare viu trăiește-un mort,
Căci morții lumii-au fost odată vii,
Se trece toamna din culori în ploi,
Câmpiile mănoase sunt pustii
Și frunzele pădurii cenușii,
Cum este-adesea sufletul din noi,
Când ard pe rug catargele din port
În vii.
Și suntem toți, pe rând, în fiecare,
Venire, ancorare și plecare...
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul se grăbește
eu mă desprind de cei care nu se întreabă de nimic
trăiesc într-o stare de căutare
mă stresează lipsa de interes
în fiecare seară îmi adun gândurile de pe la colțuri
și le grupez pe priorități
mai uit prezentul scris pe masă
și plec să pregătesc ziua de mâine
cu aripi de vultur să scruteze de la înălțime pământul
timpul se grăbește nu mă lasă liber
fiecare clipă trece fără să o pipăi cu sufletul
nimeni nu iartă
nimicul din viață
omul nu iese din întuneric fără un impuls la lumină
nu mi-e teamă să cred că pot face bine și rău
lumea nu se lasă cucerită cu mâinile
vin vremuri în care fantasticul devine real
și trebuie să fii fantastic
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul din mine crește prin cuvinte
În fiecare zi de joi
îmi întâlnesc lumea imaginară,
stă cu mine la o cafea fierbinte
cu aburul ademenitor care sparge aerul,
tu ai gândul departe și surâzi
ca dintr-un tablou pe care-l apreciez demult
și-l privesc în fiecare zi de respirație adâncă
cu ochii plini de o lacrimă tainică.
Omul din mine crește prin cuvinte,
se-mbracă-n hlamida limbii române
și luptă cu sine pentru alții
pe baricadele clădite în aura înaintașilor.
În laboratoarele minții
se analizează și creează cu credință
ideea ce înflorește pe ram
și cu dragoste înflăcărată rodește
fructul ce nu se lasă niciodată mâncat.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În jocul vieții
Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
și uită să moară.
Intră cu bucurie în jocul vieții
până ajunge la inimă și-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.
Se strânge în mine și cheamă
dorința revoltată
în gândul care-mi tulbura voința
până la anihilare.
Lumina își caută loc în suflet,
irumpe prin toți porii,
tu privești cu ochi somnoroși
tăcerea nevinovată a nopții
pe care n-o poți suporta.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sus e cerul, jos pământul
Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne privește Sfântul.
Dumnezeu ne ocrotește,
iar pământul ne hrănește.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit ființa,
tot din cer avem credința.
Noi știm de unde venim,
știm și unde viețuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuși,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
și-n eternitatea sa.
Și cerul, dar și pământul
sunt părți ale vieții noastre.
Când ne vine la toți rândul
călătorim printre astre.
poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Tablou din cuvinte
pietrele respiră un aer mirositor a veșnicie
cuibăresc în mine păsări cântătoare
multe femei au cerul străpuns de fulgere
iar bărbații își scrijelesc fruntea de stele
numai bătrânii de singurătate, uită ochii departe
și așteaptă nepoții plini de neastâmpăr
să le înmugurească timpul cu întrebări
pământul respiră aerul purificat al morții
anotimpurile s-au înfrățit cu cerul
plouă rar și mult
ninge la fel
călătorii suportă drumurile răscolite de întâmplări
lumina alunecă șchioapă prin gânduri
și desfințează vămile
moartea cade rece
păsările zboară vertical
gândurile ne ademenesc deasupra de nori
iar imperiul făgăduit
s-a întrupat în tăcere
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când mă tot cauți
Am cântărit vorbele nefericiților lumii
și sunt foarte grele,
te simt nedumerită și goală.
Tot mai cred în minunile creației
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.
Sunt dependent de legile societății
și le accept din teama de ceilalți,
nu mă mai înșală aparențele,
dar mă înșală cei ce știu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.
De când mă tot cauți
am încercat să te privesc în ochi,
ochii știu multe și trebuie atent citiți
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.
Nopțile și zilele mă scot din umbră
și te acoperă cu lumină,
cerul odihnește pe un nor alb
sub care mă iubești.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața și moartea
Să privim viul din interior și să-l înțelegem
pentru a ne îngloba și pe noi
de acolo de unde pornește și continuă scara evoluției.
Să gândim cum se instalează binele și răul
în trupul și în modul de a acționa liber,
în popasul făcut pe pământ,
să devenim simbolul vieții adevărate.
Timpul marele vinovat pentru uzură
oricum determinant și implacabil,
rupe măsura
și oamenii sunt vulnerabili în orice clipă.
Finitul și infinitul se susțin
cum viața și moartea
pleacă la drum împreună.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Forma de început
Tu nu mă cruți
și nici cei care așteaptă după colț,
să înhațe orice ocazie,
fiecare gând se rupe de tine
și fuge liber.
În zămislirea vieții
orice început capătă formă,
e o răscoală a lumii
în pântecele sale.
Din adâncul fântânii în cer
izvorul se naște limpede, clocotitor,
rupe zăgazuri și trece,
apar fluviile pe pământ.
O înălțare prinde aripi de înger
flutură cuvinte de rămas bun
și respiră prin poeme
aerul virtuții.
Așa se întâmplă și cu mine
și tu nu vezi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Forma de început
Tu nu mă cruți
și nici cei care așteaptă după colț,
să înhațe orice ocazie,
fiecare gând se rupe de tine
și fuge liber.
În zămislirea vieții
orice început capătă formă,
e o răscoală a lumii
în pântecele sale.
Din adâncul fântânii în cer
izvorul se naște limpede, clocotitor,
rupe zăgazuri și trece,
apar fluviile pe pământ.
O înălțare prinde aripi de înger
flutură cuvinte de rămas bun
și respiră prin poeme
aerul virtuții.
Așa se întâmplă și cu mine
și tu nu vezi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea mea e una obișnuită
De-o vreme stau după colțul zilei,
aștept să întâmpin cum se cuvine lumina,
mă regăsesc în fiecare rază într-o speranță
prin care să mă clădesc liber de prejudecăți,
lumea mea e una obișnuită
pe care o străbat în orașul în care locuiesc
cu aceeași dragoste de la început.
În oasele mele nu bate vântul,
simt în trup doar durerea nedreptăților
pe care ni le facem singuri.
Tu privește cum respir liber adevărul,
fii alături, să iese întotdeauna la iveală
și nu te face că nu vezi minciuna
pe care o folosesc unii cu hoție.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În genunchi o rugă tot repet
Prin vorbe o să curgă lumina
cu foc în sângele cuvintelor,
inima le absoarbe din răsăritul zilei
prin mugurii care floare devin.
Timpul rămas în secundarul clipelor
te cheamă să fugi odată cu el,
să simți de scapi câte ceva pe drum
cum stelele căzătoare din cer.
De uit în tainic să mă cuprind
în genunchi o rugă tot repet,
mai sus decât în picioare să mă înalț
pe urmele zborului de îngeri albi.
Deși încerc să mă lepăd în albastrul cu nod,
puterea culorii nu mă atinge
mai mult decât teama ce se mistuie-n mine
că nu pot s-ating mântuirea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ploaia noptii
În ploaia noptii desperecheată-n drum
Se oplimbă stafiile prin beznă
În straie desuete,
Ard focurile morții se fac scrum
Cu firul roș la gleznă
Copiii-n somn zâmbesc la amulete.
E atâta măreție strânsă-n viață și mă rog
Să-mi fie datul sorții cu noroc
În fiecare zi, în fiecare oră,
De pază-n lume, să-mi fie un inorog,
S-ascundă răul lumii sub obroc
Cu Dumnezeul apelor la proră.
În ploaia nopții desperecheată-n drum,
Ard focurile morții se fac scrum.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvântul tău nu mă lasă singur
Simt cum se frământă pământul,
apele se umflă în plămâni și respiră,
rădăcinile absorb zăpada și se pregătesc
arborii își dau coate și se bucură.
Primăvara mă cheamă cu toată puterea soarelui,
cuvântul tău nu mă lasă singur
și mă bucur cu toți nervii tăcerii
de cântecul ce se naște în mine.
știu cum foșnește în aburi pământul,
cum răsuflă din adânc,
sub privirile oamenilor
după modelul trezirii din somn.
Văd cum se revarsă țărâna umedă,
Cum păsările se lasă din zbor și caută
hrana care le asigură un nou ciclu
când natura înverzește și cântă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sorb cerul din priviri
Noaptea se așază pe un scaun de lemn
citește un poem al luminii
și subliniază cu negru.
Luna privește de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
și pleacă la plimbare prin galaxie.
Mă prinde somnul și ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.
Caii dimineții pasc pe pajiște,
muntele tace și mișcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!