Mă alcătuiesc din cuvinte

visul se întoarce în vis
în gânduri dragostea frământată dospeşte
până i se frăgezeşte miezul

viitorul rupe lacom din speranţe
îşi pune pe masă pâinea coaptă
şi aşteaptă musafirii

uşa rămâne deschisă

mă alcătuiesc din cuvinte
şi prin ele mă înalţ în fiecare zi

urcă nestingherite-n poeme
şi-n umbra lor curg clipe încântătoare
cu sunete de flaut

c-un ochi atent
Dumnezeu priveşte-n tăcere
şi meditează la unele taine
din creaţia sa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când urcă bucuria

De ce îmi preziceţi o iarnă în oase?
O curgere continuă din streşini
când urcă bucuria prin mine rotund
şi-mi iau inima în mâini şi o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioşi
sfinţeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiţi în rugă.

Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia şi se naşte iubirea,
creşte sub ochi minunea
şi-n spaţiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea se întoarce, el gustă farmecul

ea se întoarce de unde a plecat hotărâtă
şi rupe din sine tot ce s-a întâmplat
fără să găsească lumina de la început
dar aprinde câte o lumânare pentru fiecare inimă
dăruită princiar aproapelui.

el gustă farmecul uitat în iubire
până la ospăţul nunţii de aur
şi atunci cu evantaiul fericirii va schimba boarea
ce umple memoria cu poeme
până va primi peştişorul cu nimb strălucitor
în apele cu năvodul zdrenţuit
din mările sudului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forma de început

Tu nu mă cruţi
şi nici cei care aşteaptă după colţ,
să înhaţe orice ocazie,
fiecare gând se rupe de tine
şi fuge liber.

În zămislirea vieţii
orice început capătă formă,
e o răscoală a lumii
în pântecele sale.

Din adâncul fântânii în cer
izvorul se naşte limpede, clocotitor,
rupe zăgazuri şi trece,
apar fluviile pe pământ.

O înălţare prinde aripi de înger
flutură cuvinte de rămas bun
şi respiră prin poeme
aerul virtuţii.

Aşa se întâmplă şi cu mine
şi tu nu vezi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forma de început

Tu nu mă cruţi
şi nici cei care aşteaptă după colţ,
să înhaţe orice ocazie,
fiecare gând se rupe de tine
şi fuge liber.

În zămislirea vieţii
orice început capătă formă,
e o răscoală a lumii
în pântecele sale.

Din adâncul fântânii în cer
izvorul se naşte limpede, clocotitor,
rupe zăgazuri şi trece,
apar fluviile pe pământ.

O înălţare prinde aripi de înger
flutură cuvinte de rămas bun
şi respiră prin poeme
aerul virtuţii.

Aşa se întâmplă şi cu mine
şi tu nu vezi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie şi revelaţie

Nu un fapt este o poezie
ci revelaţia lui în cuvinte
ce urcă prin simţirea noastră
până ne închide în cercul luminii
şi ne face să gândim frumos.

O femeie este şi devine o muză
care este mai mult decât o femeie
din care adjectivele dau pe dinafară,
pune trăsăturile în ochii iubirii
şi creează liniile subţiri ale atingerii
cu gândul plăcerii sublime.

În mine supravieţuiesc minunatele poeme
în care viaţa şi dragostea se împletesc
şi sufletul se încarcă
cu trăirea deplină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile tale calde

Gust amarul până îmi iese prin ochi
şi nu mă las furat de vorbe goale.

Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti,
dar nu mă tem de nimeni.

Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
şi-n mâini cu măreţia dragostei
ce-mi rodeşte-n palme.

Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfăşurat
de atâta fierbinte iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate mâine...

El îşi frânge degetele pe canapeaua ei mov,
aşteaptă să-i vină rândul ori deznodământul
şi nu se întâmpla nimic în camera alăturată,
mai mult, totul dospeşte într-o tăcere stranie
iar oraşul pare că ameţit doarme.

Ea apare întodeauna c-un zâmbet în colţul gurii
şi se face că nu-l vede,
de fapt nici nu l-a văzut, absorbită de grabă
s-a şters de cuvintele din poeme,
îşi gândea ziua de fericire cu voce suavă,

aşeza gândurile fiecare la locul potrivit
şi dintr-o dată a ieşi şi i-a spus
azi sunt prea obosită pentru tine,
poate mâine...

De atunci canapelele mov îl indispun
şi fete ca ea n-a mai întâlnit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogat peste putinţă

Nu mai am cuvinte
să scriu cu sânge albastru istorii
pe care mulţi vor să le uite,
am numai miezul fierbinte al faptelor

ce urcă şi coboară prin cristal,
în faţa oglinzii nu se schimbă
şi pune în vorbe doar bobul curat.
Îi pun cerului coloane de sprijin
câte sub un pod peste mări,
sănătos şi oval ca un pepene copt
cu arome urcătoare
te satură dulce,
bogat peste putinţă
împarte cu tine gustul divin.
Lumină îţi pune pe frunte
şi dragoste în pieptul gol,
de respiri mai uşor prin cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloanele urcă...

În umbra luminii,
în care se frâng printre nori
fulgere,
ne hranim cu ploile.

Teama cine o strigă?

În spatele ei se caţără Moartea.

Ascunşi în găuri de şarpe
unde nu pătrunde nimeni,
ne ucide prin tăcere
căutarea...

În focul înteţit pe arbori
cu ramuri tinere,
înfăşuraţi în inele,
trecem prin maduva noptii.

Coloanele urcă,
noi rămânem în frig,
în umbra luminii bolnave.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

Urcă pe scara vârstei în solitudine
omul cu gândurile scrise şi-n vorbe
cu multe întrebări nepuse
şi răspunsuri clare şi lungi.
Un trup ponosit de prea multe întâmplări
care-ţi mângâie auzul cu sunete difuze
un cântec de leagăn pe genunchi.
Iartă tot neastâmpărul
din pornirile iuţi ale tinereţii
respiră prin cuvinte alese
învelit în omături de ceară
ca într-o rugăciune.
Ştie prea multe ca să mai spună
se odihneşte cu pauze scurte
continuă obosit şi îngândurat
cu ochi umezi, nevinovat
de dragostea cu care ne primeşte
pe toţi în inima sa
ca pe nişte copii
fără vârstă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la naştere până azi

între noi se odihneşte miracolul
risipeşte prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la naşterea până azi

noaptea s-a furişat pe acoperişuri de cer
dacă aş rămâne în ea
aş îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte

trăiesc rodind în aroma ta de amiază

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul într-o amforă

Să pui streaşină singurătăţii,
să stai lângă zid, să nu te uzi,
apoi să aşezi pe masă cărţile şi să le joci
în cuvinte până la ultima filă.

Să te minţi singur că nu eşti tu
ci un altul ce aşteaptă flămând lângă colţ,
iată mânia în care se scaldă nervii
de care trupul vrea să-şi elibereze teama.

Se zbate s-ajungă la masa providenţei
unde mai mult se vorbeşte decât se mănâncă.

Sufletul se goleşte într-o amforă de uleiul gros
şi aşteaptă să fie umplut cu miere,
c-un cuţit se taie dintr-o dată umbra
de-ţi pare rău că n-ai ajuns la liman.

Tăcerea nu mai are loc în cuvinte
ele vorbesc singure şi se scriu dezinvolt
lăsându-se pradă mâinii ispititoare
ce uită de sine şi de târziul nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba în care scriu

am cântărit fiecare vorbă şi cuvânt
din limba în care scriu
şi mi-am găsit în ele sufletul în murmur

am căutat în fiecare miezul seminţei
modul ei de germinare
sunetul acela crud al verdelui viu
care răspunde c-un surâs luminii.

şi m-am trezit într-o lume sensibilă
ce nu se lasă îndepărtată de frumos
pune în matcă cursul apelor
peste care trec poduri de speranţe

de când îmi eşti alături
mă tot întreb unde-mi păstrez inima
şi unde o găsesc iubită
când tu eşti plecată departe

timpul care mă încape zilnic
fuge mai repede decât mă aştept
temerea pe care încă n-o scriu
este că nu te vei mai întoarce
dar aripile trebuie să rămână în zbor

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se revarsă pacea

Mă înorc din nou la trăirea interioară,
îmi simt sufletul uşurat
şi mă înalţ prin mine ca un copac.
Tu mă rogi să găzduiesc păsările,
le las să-şi facă cuiburile pe ramuri
şi le protejez cu frunzişul bogat
până puii îşi iau zborul.

Sunt mai liniştit când se revarsă pacea
pe un teritoriu străin,
conştiinţa mea se încarcă cu vinovăţie
care-mi macină gândurile,
mă pot prevala de nepăsare,
dar cum aş mai privi viitorul?

Cuvintele-mi alunecă-n poeme
şi nimic nu mă mulţumeşte
când legile nu se respectă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masa de piatră

Ne întoarcem în miezul iubirii,
să aşezăm bucuria-n cuvinte
la masa de piatră medităm în tăcere,
în rotunda formă a universului
până pătrunde adânc în lucruri,
de seminţele germinează dezbrăcate
în pământ sub stele cu amfore-n braţe.

Mâinile îţi împlinesc sânii-n mugur,
ovale gurile poftesc sărutu'-n fiecare zi,
de-n odăile inimii înfloresc dorinţele
şi visele îmblânzite capătă trup de pasăre
într-un zbor peste păduri la crepuscul
unde se nasc astre-n aşteptare.

Ochii tăi văd cum se apropie întunericul,
se tulbură rătăciţi în depresiuni
prin care nu trece nimeni, doar vântul
îţi lasă o boare aromată pe faţă,
de parcă de pe drumuri dezbrăcată iubirea
soseşte-n casă odată cu noaptea
şi adoarme-n descântecul mamei.

Sculptorul gânditor cu fruntea-n stele
aşteaptă să-i vină luceafărul la masă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu rămâne cum a mai fost

la o trecere prin gara din gânduri
aşteptarea a rămas până târziu la peron
a venit întotdeauna grăbită să nu piardă contactul
lumea nici nu ştie cum să se manifeste
se implică în tot ce produce agitaţie şi mişcare
în fiecare clipă îşi caută posibilităţi de evadare
din marele conglomerat al nepăsării

într-o zi totul se va limpezi
apele se vor despărţi de mizeria de la suprafaţă
şi nimeni nu are milă de umbre
se va umple vasul până dă pe dinafară

lumina în care-ţi place să vâsleşti
va îmbrăţişa cu raze toată casa iubirii
şi-n această înflorire de virtuţi necesare
nici moartea nu găseşte un loc de linişte

când şi-n mine se maturizează visul
am să te chem dincolo de tot ce s-a perimat
să clădim o altă coloană de rezistenţă

chiar dacă locuieşte înlăuntru un altul
şi o să crească cu sângele-n cântec albastru
până la venirea zorilor de aur
soarele se prinde cu dinţii de crestele munţilor
nimic nu rămâne cum a mai fost

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care ne privim

Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschişi.

Simţind coaja prin care respiră lumina
Însetaţii de cuvinte caută înţelesul
Char dacă preţul urcă pe scară
şi valorile rămân tot ma jos.

Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaşte bucuria lichidelor tari
şi timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furcă de lumină

Hexagoane se lasă în el cu miere
într-o construcţie perfectă şi dulce,

în timp ce acrul străin
devine şi se odihneşte
în borcane de sticlă.

Furcă de lumină
în florile zilei se scaldă
şi rupe din cântec zumzetul
tăcerii din dragoste,

dincolo de umbra
unde dospeşte căldura.

Acum,
când boala pluteşte ăn aer
nu se poate îndepărta
decât în singurătate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorind în gânduri viitorul

Să-i pui mai mult amar decât dulce
în pasta hrănitoare a vorbelor
sclipiri jucăuşe face lumina prin colţuri
tăceri în oglinzile sufletului retrase.

Şi urme de lacrimi uscate
se văd cum coboară pe curbele feţei
lăsând pe pomeţi înseninată durerea,

dar nimic nu poate fi mai plin
decât surâsul dulce-amar.

Cât se mai poate răcori visător
înflorind în gânduri viitorul
lasă-l să împrumute din mine ce vrea,

şi-i pune steaua pe frunte.

Iar în cuvinte pune-i ruga
până-i intră definitiv în obişnuinţă.

lasă-i câte o mângâiere solară
cât suflarea unui descântec,

în timp ce focul arde cu flacără.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă irită vorbele mari

nemulţumirea încă mai strigă în mine
întrebările cad întotdeauna când nu te aştepţi
şi răspunsurile verosimile sunt greu de dat
ai rămas atât de convinsă
ca un ceas care nu se opreşte niciodată

mă irită vorbele mari
fără substanţă în spusele multor oameni
deobicei nu-i ascult
dar sunt atent la tot ce se întâmpă-n societate
mă întristez fără să vreau
îmi aleg cuvintele cu grije de culegător
am nevoie mai mult de meditaţie decât de explicare
până mă conving cum curg lucrurile

multe gânduri se macină prin memorie
fără umbră de linişte
pe pământul plin de nesiguranţă şi împrevizibil
alerg ca un schilod prin deşert
cu speranţe mereu agăţate
de orizonturile care fug tot mai departe

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!