Copilul drumului
Încă nu știu să mă întorc din drum
nici dacă pot întâlni o fundătură,
instincul nu-mi spune mare lucru
și mă aștept la întâmplări ciudate,
inima nu se teme
și niciun ochi nu se zbate.
Sunt plecat,
dar tu mă însoțești și e destul,
în ochii tăi se citește orizontul nostru
cu porțile deschise
unor dorite izbânzi treptate.
Se mișcă totul odată cu noi,
cum copilul în pântec
respiră adâncul și înaltul deodată
visând ispitit de florile
nașterii sale,
apa se rupe și alunecă
cu ochii mari ațintiți
până-l sărută lumina și țipă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.