Să înveţi să iei din aripile păsărilor zborul şi liniştea unui înalt

[să înveţi să respiri din nou]

într-un loc în care iţi spui închide şi aşteaptă
poate că de pe gleznă va ţâşni în sus acea teamă ubicuă de început de lume
acea teamă ce spulberă pe loc toate casele, toate lanurile în care s-au dizolvat macii
şi poţi să o iei pe mai departe ştiind că ai primit darul iertării
spui fiecărei ape cum se înoată până la mal
dai fiecărui sunet tot ce aduce pescarul
întorci cu ochii spre soare albastrul dilatat de rezonanţe
ca o umbrelă
ca o iertare
ce vine din amurg
şi dacă ai ştii că limpezimea se naşte odată cu tine,
odată cu celulele,
într-un loc în care fasonezi rădăcinile înveţi să respiri

cât pe ce să nu mai prinzi decât tăcerea în goana acea organică a unui răsărit de lume

poezie de Afrodita Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este acea lume ce mi-a fost dragă, acea lume pe care o regret şi pe care mă aflu în situaţia s-o compar cu cea care mă înconjoară, cu cea care mă invidiază, mă bârfeşte, mă urăşte, mă fură, să fiu nevoit să concluzionez ca Mărin Cămiloiu că lumea se degradează, se prosteşte cu fiecare an ce trecce peste ea. La asta a contribuit şi imaginea falsă a comunismului, acea "Fata Morgana" propagată de demagogi şi politicieni, imagine creată de ura foamei, sărăciei, dar şi a trândăviei.

Sava Ionescu în Zilele şi nopţile unui singuratic (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Gândul veşniciei" din tine care nu poate fi nicidecum satisfăcut cu ceva din această lume, îţi adevereşte că vii din altă lume şi te îndrepţi spre acea lume şi el însuşi te cheamă şi te învaţă să trăieşti în această lume ca şi cum nu ai fi din această lume.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Stelică Cechenoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-ţi fie teamă să fii ucenic. Dacă admiri o persoană care are un dar asemănător cu al tău, să nu-ţi fie teamă să ceri lecţii. Aceasta este una dintre modalităţile prin care înveţi să ai încredere în darul tău.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de lacrimi

Dacă îţi este teamă de seriozitatea mea,
Deschide, te rog, fereastra către oraşul care moare.
Nu căuta acea frază în mustaţa mea,
Ea este deja moartă –
Ochii tăi sunt cimitirul ei.

Să stingem, deci, toate luminile,
Mai puţin pe cea stinsă deja de tine.

Cineva, după ploaie, se străduie să-mi stoarcă prospeţimea frunţii
Şi mă despică feroce ca şi cum aş fi un aisberg –
Lângă sobă privesc cu bucurie cum mă topesc într-un izvor,
Surâd şi curg în venele lui, în coloana lui vertebrală.

poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie de a retrăi acea emoţie, care m-a făcut Om, de acea scânteie care a aprins o lume, de acel fior pe care-l simte o floare la atingerea ploii...

citat din Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de Elena Lavinia Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbrăcarea de timp...

O să inventez o zi
a sufletului
o zi
în care
nimeni nu mai moare
acea zi va apare odată
cu răsăritul
dimineaţa
când toate îmbrăţişările
sunt sincere
moment în care
vom trece unul prin celălalt
cu acelaşi Dumnezeu
până la dezbrăcare

şi nu nu vom mai fi noi
cei care am fost...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai bune cadre didactice sunt cele care îşi inspiră elevii. Acea inspirare vine de la pasiunea pe care o au profesorii pentru subiectul pe care îl predau. De regulă, acea persoană şi-a petrecut întreaga viaţă studiind acel subiect şi ea aduce un entuziasm contagios publicului. Eu cred că multe persoane au acel entuziasm, dar sunt împiedicate să devină profesori pentru că nu au trecut prin "moara de profesori". Acum ai profesori care au trecut prin "moara de profesori", şi cu toate astea nu au capacitatea să inspire pe nimeni. Elevii care au fost inspiraţi sunt cei care continuă să înveţe pe cont propriu. Acesta este lucrul care îi separă pe cei care obţin rezultate excepţionale în lume de cei care doar continuă să pedaleze, terminând sarcinile primite.

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată, după toate zilele acelea când numai voinţa comandă, în care se edifică oră după oră acea muncă ce nu admitea nici distracţie, nici slăbiciune, care voia să ignore sentimentul şi lumea, mă copleşea un sentiment de părăsire şi mă aruncam cu uşurare în adâncul disperării care, în toate acele zile, mă însoţise. Ce dorinţă, ce tentaţie să nu mai fie nimic de construit şi să abandonez acea operă şi acea faţă atât de dificilă pe care trebuia să o modelez. IUBEAM, REGRETAM, DOREAM, eram ÎN SFÂRŞIT OM... cerul pustiu al verii, marea pe care am iubit-o atâta şi buzele acestea întinse.

Albert Camus în Carnete, I
Adăugat de Eva Carbunaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unul singur

habar nu am
ce simţi tu
când rosteşti aceleaşi cuvinte
ca şi mine
când te găseşti
în faţa aceluiaşi copac
când te rostogoleşti şi dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec

şi câte întâmplări ai ratat
din încăpăţânare din copilărie din neşansă
care a fost combinaţia de taste
fericita intuiţie echivalând
ControlSave-ului

dacă
te ia cu început
cu această ridicare a fiinţei din arest
luna de miere a omului lipindu-şi
cu superglue monologurile
cu acea infimă voinţă
de a fi

sau cu sfârşit te ia
şi simţi pe propria piele
miros de tămâie arsă
dimineaţa în care eşti somat
să te întorci la origini

cum fiecare
într-un fel sau altul se naşte şi este

mai ales

cum se moare

de unul singur.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul şoimului

Pentru a te ruga deschide-ţi tot sinele
Către cer, către pământ, către soare, către lună,
Către singura voce care eşti tu.
Şi să ştii că există multe lucruri
Pe care nu le poţi vedea, nu le poţi auzi;
Pe care le poţi cunoaşte doar în anumite momente,
Momente care se-nmulţesc constant – şi în graiuri
Care nu sunt sonore întotdeauna, ci doar alte
Cercuri ale mişcării.

Ca şoimul în acea dimineaţă de duminică
Deasupra Fluviului Sărat. În vânt,
Încercuit de cerul albastru,
Ne-a înseninat inimile cu aripile lui sacre.
Te vedem, ne vedem pe noi şi ştim
Că trebuie să avem grijă
Şi bunătate în toate lucrurile.

Inspiră ştiind că noi suntem făcuţi
Din toate acestea – şi respiră ştiind
Că suntem cu adevărat binecuvântaţi pentru că
Ne-am născut şi pentru că vom muri curând
În acest cerc al mişcării,
Ca un şoim rotunjind dimineaţa
Înăuntrul nostru.

Noi ne rugăm ca toate acestea să fie făcute
În frumuseţe.
În frumuseţe.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată cu amurgul

Odată cu amurgul a apărut luna pe cer;
Apoi a coborât pe pământ să mă privescă.

Aşa cum un şoim la vânătoare răpeşte-o păsărică,
M-a înhăţat şi s-a întors grăbită înapoi pe cer;

M-am uitat la mine, dar nu m-am mai văzut deloc;
Asta pentru că trupul meu devenise, ca sufletul, invizibil.

Luna le-a dizolvat pe toate cele nouă sfere,
Iar nava existenţei mele s-a înecat în acea maree.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beethoven meditând asupra sunetului

Vieţuirea într-un sunet
este egală cu credinţa
şi putinţa de a vieţui într-un sunet.

Vieţuirea se poate prelungi
în funcţie de credinţa nestrămutată
în acea vieţuire.

Acolo te hrăneşti cu ecoul nesfârşit
al acelui sunet.

Potolirea setei se face din propagarea
lui reverberată de undele emoţiei.

Sunetul acela propagat cu o anumită viteză
ne asigură perpetuarea luminii fără de care
nu poate exista viaţă.

Nu contează că timpul nu vibrează
la intensitatea dorită.

Şi cu sunete joase
se poate închega
o armonie.

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorial

Ea moare pretudindeni. Oriunde mă duc, ea moare.
Nu există răsărit de soare, piaţă publică, popas pe un munte fermecător
care să nu conţină moartea ei.

Liniştea în care ea murea atunci răsună încă prin
morişca limbii, e o plasă
în care râsul se închide pe sine. Cum ar putea mâna mea
să strângă altă mână, când între ele
se află acea moarte densă, acea intolerabilă distanţă?

Ea plânge pentru lacrimile mele. Murind, îmi spune
că pasărea vine din soare, că peştele intră în soare.
Floarea de stânjenel este sculptată cu mai puţină delicateţe
decât este felul ei de a muri
încrustat în memoria mea. Dar, mai aud de asemenea
alte cuvinte,
cuvinte negre care formează sunetele
tăcerii, numind acel nicăieri
înspre care ea curge fără încetare.

Din ziua când a murit
ea nu mai conteneşte să moară. A făcut din mine
elegia ei. Eu sunt o capodoperă,
o ficţiune adevărată
a urâciunii morţii.
Sunt muzica ei tristă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i teamă de o carte

Mi-i teamă de o carte (o văd ades şi-n vis)
pe care aş deschide-o-nfrigurat
şi-n paginile ei aş da de-odat...
de toate versurile pe care incă nu le-am scris.

De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
şi solie - din partea lor - mi-i orice vis curat,
şi mi-i devreme ora cea târzie.

Parcă mă văd citind - în acea carte
doar pân' la mijloc orice poezie,
ştiind ce-i scris, de-odată, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.

Şi ochii-ar luneca, pustii de gânduri -
ca peste un destin ce se amână -
peste acele, dragi şi sfinte, rânduri,
precum transcrise de-o străină mână.

Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare;
şi în amurguri vechi, cu iz amar, -
eu cartea ceea-aş răsfoi-o, arare;
ca pe-osânditul propriul meu dosar.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, tot mai departe

Ştiu
sau cred că ştiu,
tu
însă
o ştii.

Departe,
tot mai departe
pe câmpul nemărginit,
tu singur,
prea singur.

Toate te-aşteaptă,
toate înfloresc doar pentru tine,
cât timp exişti,
cât timp eşti tu,
cel ce respiri viaţa.

Departe,
tot mai departe,
priveşti
macii răsăriţi
în rădăcina inimii.

În faţa oglinzii o altă oglindă,
în ea o alta
şi
tot aşa,
din singurătate
în singurătate,
spre eternitate...

Dincolo de noi
e şoapta din adâncuri
auzită în trecere.

La o margine a vieţii,
treci prin încercarea
de a nu pleca
prin umbră
- celălalt chip al luminii -,
asculţi ploaia
şi descântecul ei.

Grea sarcină e temperarea
în nemărginitele întinderi
ale gândului!

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme (II)

După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva pentru că-ţi oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ţi recuperezi propriul trecut.
După o vreme înţelegi că doar cine este capabil să te iubească
aşa cum eşti, cu toate lipsurile tale, fără intenţia de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ţi uşura singurătatea,
vei sfârşi iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveţi că prietenii adevăraţi sunt puţini
şi că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de făţarnici.
După o vreme înveţi că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalţi întreaga lor viaţă.
După o vreme înveţi că toată lumea îşi poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveţi că dacă îţi jigneşti profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeaşi.
După o vreme realizezi că deşi eşti fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjeşti după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înţelegi că fiecare experienţă trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umileşte sau dispreţuieşte
o altă fiinţă omenească va suferi curând aceeaşi umilinţă şi acelaşi dispreţ.
După o vreme înveţi să-ţi croieşti drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveţi că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obţii un rezultat diferit de cel pe care ţi-l doreşti.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuieşte în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când eşti fericit cu cei din jurul tău,
ţi-e dor de cei absenţi.
După o vreme înveţi să ierţi şi să ceri iertare,
să mărturiseşti că iubeşti, că ţi-e dor, că îţi trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni – pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înţeles şi-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic şi niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Dar spune-mi, Luci, nu te înţeleg... De ce te chinui atât de mult? De ce te închizi în tine şi nu-i spui odată totul? Tocmai tu, care, de obicei, eşti atât de direct... De ce nu-i destăinui sentimentele pe care le ai faţă de ea de atâta timp? Tu spui că-ţi pare rău de Nick, că suferă atât de mult, dar el exagerează puţin; noi ne-am cunoscut de abia patru zile, pe când tu, pe Lia, o ştii de mai mult de şase ani...
Lucian: Şapte; şapte ani şi jumătate.
Maria: Eh, poftim, şapte... Şi atunci, de ce? Ce rost au toate astea?
Lucian: Nu ştiu... Cu Lia nu-i deloc atât de simplu. Nu pot... Nu sunt încă pregătit să-i spun. În plus, mă leagă şi mă încurcă teribil o promisiune absurdă, pe care am făcut-o mai demult cuiva; şi ei, dar şi altcuiva. O promisiune pe care nu mi-o pot încălca aşa de uşor, nu pot trece peste ea, deşi aş vrea... Dar, în fine... N-are importanţă!
Maria: Cum să nu aibă?! Nu vorbi aşa, Luci! Dă-o încolo de promisiune! Uit-o! Şi... Spune-i odată!
Lucian: Ah, nu merge; nu-i atât de simplu... De altfel, drept să-ţi spun, mi-e şi teamă; mi-e teamă de un refuz din partea ei. Nu ştiu dacă ea ar accepta această destăinuire, iar eu nu ştiu cum aş reacţiona dacă ea m-ar refuza categoric, după atâţia ani de aşteptare, de speranţă, sau numai de iluzii deşarte...
Maria: Ar trebui să încerci totuşi ceva, nu să suferi atât de mult. Nu meriţi să suferi atât, Luci!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uiţi niciodată că eşti unic. Să nu uiţi niciodată că, dacă nu ar exista nici o nevoie de tine de a fi pe acest pământ cu toată unicitatea ta, nu ai fi aici, în primul rând. Şi să nu uiţi niciodată că nu contează cât de copleşitoare par a fi provocările şi problemele vieţii, o singură persoană poate modifica lucrurile în lume. De fapt, întotdeauna din cauza unei singure persoane toate schimbările care au importanţă în lume se întâmplă. Aşa că fii tu acea persoană.

citat din Buckminster Fuller
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Ce îşi prinde noaptea stelele în păr
Dezlegând ispita, clipa când soseşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi-ntărite sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru, cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte,
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei patima-mi topeşte,
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... înger... renăscut.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are flăcări de smarald,
Raze mii... de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Care-şi prinde noaptea stelele în păr,
Dezlegând ispita ce mă-ntinereşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă,
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi rebele sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei, patima-mi topeşte
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... ce-o aştept demult.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are, flăcări de smarald,
Raze mii, de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!