Dezbrăcarea de timp...

O să inventez o zi
a sufletului
o zi
în care
nimeni nu mai moare
acea zi va apare odată
cu răsăritul
dimineaţa
când toate îmbrăţişările
sunt sincere
moment în care
vom trece unul prin celălalt
cu acelaşi Dumnezeu
până la dezbrăcare

şi nu nu vom mai fi noi
cei care am fost...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templu

corpul meu e un templu în care intru
dimineaţa la amiază şi seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual şi
îl practic în spaţiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu

nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie şi pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în linişte
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că
fiecare bătaie de inimă e o poartă
prin care trece viaţa înspre o altă viaţă

în momentul de faţă
sunt o secvenţă sau orice altă mişcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
şi încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
şi o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu ştiu dacă
le-am iubit
dimineaţa
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se aşezau la masă şi
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se aşeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine şi m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil ţipătul zilei
mi-a dezechilibrat paşii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva şi
de toate trecerile mele prin viaţă

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

ştiu că sunt vinovat de toate cele şi
mai ştiu că sfârşitul unei vieţi
nu-l aduce ploaia şi nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
şi atât...

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin cuvânt, rostuirea frumosului, oamenii se apropie unul de celălalt căutându-şi dimensiunea sufletului. Acea dimensiune se traduce prin accesul direct în lumea noastră interioară şi în realitatea de dincolo, dacă ea există.

citat din Teodor Dume
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin cuvânt, rostuirea frumuseţii, oamenii se apropie unul de celălalt căutând dimensiunea sufletului. Acea dimensiune se traduce prin accesul direct în lumea noastră interioară şi în realitatea de dincolo, dacă ea există...

Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

miroase a rânced
în împrejur
tăcerea se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte că-s
prea bătrân să mai învăţ
repertoriul
încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi
mă hrănesc din singurătăţi
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer şi
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de Teodor Dume din Azil într-o cicatrice (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar îmbrăţişările sincere bucură sufletul.

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte...

Miroase a rânced
împrejur
tăcerea
se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor
de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte
că-s prea bătrân
să mai învăţ repertoriul

încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi
mă hrănesc din singurătăţi
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer şi
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există doar oameni şi un singur Dumnezeu

Adevărul e că oamenii nu mor
ei sunt ca nişte trepte
pe care călcăm
şi ne înălţăm
unul
pe celălalt

înfricoşător e doar momentul
în care ne afundăm
tot mai adânc
pentru a face loc
şi altora
în pământ
nimeni nu-şi cunoaşte identitatea
chiar şi Dumnezeu preocupat de alte lucruri
uită să mai treacă pe la tine
umbra din care întunericul
şi-a construit adăpost
îşi caută înlocuitor
nu există un AZI din care
să crească alte umbre

există doar oameni şi un Dumnezeu
care din propria lor suferinţă
şi-au modelat chipul pe lut

poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care suferă se contopeşte cu fiinţa şi devine unul şi acelaşi, iar acea contopire compensează suferinţa celuilalt.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere, se moare

înainte de toate se moare

nimeni nu vrea să moară chiar dacă
măinile adunate lângă piept
pliază liniştea din durerea ascunsă
în lumina fugărită de întuneric

tot ce a fost să fie a fost
ce trebuia să fie este
dincolo de orizont
plouă
viaţa topită până la os
picură încet
şi-ngustează aleea
ce duce
înspre un Dumnezeu lacom
mult prea lacom pentru o viaţă simplă

nicio lumină nu e atât de puternică
încât să licăre în interiorul ei

dar înainte de toate se moare

tăcere

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece supus în acea noapte mare

Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrâneţe, arzi şi urlă când ziua se închide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Înţelepţii ştiu bine că nopţii viaţa e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deşi virtuoşi, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Nebunii care-au cântat şi au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara şi n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Oamenii trişti, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Iar tu, tată, de-acolo, din înălţimi de izolare,
Înjură şi mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica respiraţiile tac...

dimineaţa de duminică
e o simplă deschidere
spre rugă
moment in care
Dumnezeu sărută un copil

respiraţiile tac...

ce mult contează o zi
în care ai senzaţia că exişti
chiar dacă mâine va fi altfel...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunătatea şi frumuseţea sunt ca şi două picioare care se sprijină unul pe celălalt.

aforism de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica respiraţiile tac...

dimineaţa de duminică
e o simplă deschidere
spre rugă

moment în care
Dumnezeu sărută un copil

respiraţiile tac...

ce mult contează o zi
în care ai senzaţia că exişti
chiar dacă mâine
totul va fi altfel...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea atingerii

Sunt nopţi în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îţi taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să ştii
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îţi tremură mâinile
dar taci
priveşti dintr-o bătaie de inimă
durerea ţi se prelinge în suflet
ca un răstignit aştepţi dimineaţa
prin care încerci să evadezi

Dumnezeu a aţipit

dincolo de lumea ta
e linişte
eşti singur şi gol
între viaţă şi moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...

(Autor: Teodor Dume)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul e că oamenii nu mor ei sunt ca nişte trepte pe care călcăm şi ne înălţăm unul pe celălalt.

aforism de Teodor Dume din Durerea pietrelor
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Adevărul e că oamenii nu mor
ei sunt ca nişte trepte
pe care călcăm
şi ne înălţăm
unul
pe celălalt

poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta înspre mama...

Poarta înspre mama

câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere -
singura poartă înspre mama

fără să ne atingem
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase
***

(Premiul revistei FEREASTRA la concursul organizat de LITERATURITATE, (2015) text 21 – Poarta înspre mama de Teodor Dume,)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un nebun îndrăgostit şi mă plimb prin ziua în care Dumnezeu a creat Omul după chipul şi asemănarea sa, acea iubire divină născătoare de moarte.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat

nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!