Câteodată, după toate zilele acelea când numai voinţa comandă, în care se edifică oră după oră acea muncă ce nu admitea nici distracţie, nici slăbiciune, care voia să ignore sentimentul şi lumea, mă copleşea un sentiment de părăsire şi mă aruncam cu uşurare în adâncul disperării care, în toate acele zile, mă însoţise. Ce dorinţă, ce tentaţie să nu mai fie nimic de construit şi să abandonez acea operă şi acea faţă atât de dificilă pe care trebuia să o modelez. IUBEAM, REGRETAM, DOREAM, eram ÎN SFÂRŞIT OM... cerul pustiu al verii, marea pe care am iubit-o atâta şi buzele acestea întinse.

Albert Camus în Carnete, I
Adăugat de Eva Carbunaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul artei, scopul unei vieţi, poate fi numai acela de a creşte suma libertăţilor şi a responsabilităţilor care se ascund în fiecare om şi în întreaga lume. Nu poate fi, sub nicio formă, acela de a reduce sau de a reprima acea libertate, chiar şi numai pentru o perioadă. Nici una dintre operele măreţe nu a avut la bază, vreodată, ura şi dispreţul. Din contra: nu există măcar o singură operă de artă adevărată care să nu-şi fi adus, în cele din urmă, aportul la libertatea interioară a fiecărei persoane care a cunoscut-o şi a iubit-o.

citat celebru din Albert Camus
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult am tot vrut să-ţi scriu, într-una din acele seri după o ieşire cu prietenii când simţi că lumea e a ta. Am vrut să-ţi aştern la picioare fericirea pe care o simte cuceritorul, aşa cum se întâmpla pe vremea Regelui Soare. Numai că de fiecare dată eram prea obosit de atâtea ţipete şi mă duceam să mă culc. Astăzi însă vreau s-o fac pentru a simţi acea plăcere încă străină ţie, acea plăcere de a trece de la prietenie la iubire, de la putere la tandreţe. În seara aceasta, te iubesc într-un fel pe care tu nu-l cunoşti la mine: nu sunt nici slăbit de atâtea călătorii, nici copleşit de dorinţa de a te avea lângă mine. Îmi stăpânesc dragostea pentru tine şi o transform într-unul din acele elemente care mă clădeşte.

Jean-Paul Sartre în scrisoare către Simone de Beauvoir (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O casă în care cresc copii va fi bună sau rea, după cum vor fi şi acei care o conduc. În cazul când în acea casă domneşte dragostea şi simţul datoriei, când capul şi inima comandă deopotrivă, când viaţa zilnică este cinstită şi virtuoasă, atunci ne putem aştepta ca din acea casă să iasă fiinţe sănătoase, utile şi fericite, care vor putea păşi pe urmele părinţilor lor.

Samuel Smiles în Fii om de caracter!..., Puterea căminului
Adăugat de Violeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Ce îşi prinde noaptea stelele în păr
Dezlegând ispita, clipa când soseşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi-ntărite sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru, cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte,
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei patima-mi topeşte,
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... înger... renăscut.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are flăcări de smarald,
Raze mii... de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aveau mai ales acea seriozitate obraznică anunţând săgeţi de ironie, nici acea atitudine calmă, după care se recunosc oamenii deprinşi cu stăpânirea deplină de sine.

Balzac în Istoria măririi şi decăderii lui Cesar Birotteau
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Care-şi prinde noaptea stelele în păr,
Dezlegând ispita ce mă-ntinereşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă,
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi rebele sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei, patima-mi topeşte
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... ce-o aştept demult.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are, flăcări de smarald,
Raze mii, de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă jos masca pe care ţi-ai pus-o ca să satisfaci aşteptările unei alte persoane şi încetează să te minţi. Atâta timp cât vei purta acea mască nu vei fi capabil să descifrezi cauzele ascunse care te-au determinat să te ascunzi în dosul ei. Nici nu vei putea ajunge la acea parte din tine care trebuie schimbată pentru a-ţi îmbunătăţi imaginea de sine. în momentul când vei lepăda masca, vei simţi că o mare povară ţi s-a luat de pe suflet.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este acea lume ce mi-a fost dragă, acea lume pe care o regret şi pe care mă aflu în situaţia s-o compar cu cea care mă înconjoară, cu cea care mă invidiază, mă bârfeşte, mă urăşte, mă fură, să fiu nevoit să concluzionez ca Mărin Cămiloiu că lumea se degradează, se prosteşte cu fiecare an ce trecce peste ea. La asta a contribuit şi imaginea falsă a comunismului, acea "Fata Morgana" propagată de demagogi şi politicieni, imagine creată de ura foamei, sărăciei, dar şi a trândăviei.

Sava Ionescu în Zilele şi nopţile unui singuratic (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre speranţă

(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)

Speranţa pe care în suflet o porţi
Chiar şi numai de la uşă până la liftul blocului,
Acea speranţă îţi pune pe faţă mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuţitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Şi sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aş putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce uşor
Se rupe în uşă,
Aş putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.
Şi tot aşa cum se lasă anotimpul,
Ca o înserare, încet, pe coapsele vremii,
Pe gâtul firav al vieţii din tine
Se prelinge lacrima transparentă,
Lacrima ce fără dorinţă se naşte,
Lacrima ce nici nu ştie când piere,
Lacrima prin care se vede undeva, aproape,
În aerul de lângă tine,
O inimă îmbrăcată în ghimpi
( Ca să poată sta un trup în jurul ei )
E trupul meu, dar eu nu exist!

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu prea bine că nu sunt vrednic de Dta; te-am rugat de atâtea ori să ierţi dac-am îndrăznit să arunc asupra vieţii D-tale umbra aceasta nefericită şi tot de atâtea ori ai avut bunăvoinţa de a-mi trece cu vederea acea evidentă slăbiciune de caracter, acea lipsă de acţiune care e cauza tuturor relelor mele.... Pentru Dta va fi, fără îndoială, mai bine de-a lepăda departe această sarcină, pe acest om care nu poate nimic, nu vrea nimic, pe acest om care numai ţi-ar mânca zilele cu propria lui neputinţă şi laşitate. Neavând curajul vieţii, neavând o rază de senin în suflet, am îndrăznit cu toate astea a te iubi, am avut lipsa de cuget de-a te compromite în ochii oamenilor, am pus dorinţa de-a fi a mea peste orice consideraţii şi peste orice cuvinte de cruţare aş fi avut; mă sperii eu însumi de răutatea cu care te-am tratat.

Mihai Eminescu în scrisoare către Veronica Micle (4 februarie 1880)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai de acea vreme, când sufletul meu ar fi putut face parte dintre acelea după care umbla Cicikov!

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea n-ar trebui să aibă religie; numai poezie şi filosofie; însă doar acea poezie pe care o inspiră vinul, râsul şi iubirea şi numai acea filosofie care îngăduie nebuniile care nu ţin mai mult de un anotimp.

Lew Wallace în Ben Hur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul unei alegeri dificile pe care trebuie s-o rezolve voinţa noastră, decizia finală rămâne secretă pentru noi, la fel ca decizia unui străin, atât timp cât n-am tranşat, când credem că va înclina de o parte, când de cealaltă, în funcţie de motivul care-i este prezentat voinţei de către înţelegere, motiv care, chiar în momentul acela, îşi încearcă forţa asupra ei. În sfârşit, motivul cel mai puternic se impune asupra voinţei, iar rezultatul alegerii este adesea diferit faţă de cel pe care l-am fi presupus iniţial. Aşadar, nimeni nu poate şti cum va acţiona într-o împrejurare determinată alt om, nici măcar el însuşi, înainte de a se găsi în circumstanţele respective. De-abia după ce va trece prin acea situaţie va putea fi sigur de ceilalţi şi de sine.

citat din Lucilo Vanini
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde,
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc,
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră în pădure. Nu se uita nici la iarba cea verde şi frumoasă ce-i mângâia picioarele, nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau de te asurzea, nu căuta nici la floricelele ce se ascundeau prin desişurile crângurilor, ci mergea dibuind prin pădure. Ea băgase de seamă că aceasta trebuie să fie pădurea în care locuia bărbatul său, după semnele ce-i spusese muma Vântului. Trei zile şi trei nopţi orbăcăi prin pădure şi nu putu afla nimic. Atât de mult era ruptă de osteneală, încât căzu şi rămase acolo o zi ş-o noapte fără să se mişte, fără să bea şi să mănânce ceva. În cele mai de pe urmă, îşi puse toate puterile, se sculă, şi aşa, şovăind, cercă să umble sprijinindu-se în toiagul său, dară îi fu cu neputinţă, căci şi acesta se tocise, încât nu mai era de nici o trebuinţă. Însă de mila copilului, care nu mai găsea lapte la pieptul ei, de dorul bărbatului, pe care îl căuta cu credinţă la Dumnezeu, porni aşa cum putu. Nu mai făcu zece paşi şi zări către un desiş un fel de casă precum îi spusese muma Vântului. Porni într-acolo şi abia, abia ajunse. Acea casă n-avea nici ferestre, nici uşă. Pasămite uşa era pe dasupra. Îi dete ocol. Scară nu era. Ce să facă? Voia să intre.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre mine, eram un pervers poliform stătut şi anarhizant. Toate momentele mele de conştientizare se materializau în gurmanderii şi toate poftele mele deveneau momente de conştientizare. Totul mă modifica nimic nu mă schimba. Eram moale, laş şi rebarbativ. Spiritul meu trebuia să găsească în rigoarea gândirii spaniole forma supremă a agatelor sanghinare, iezuite şi arborescente a curiosului meu geniu. Părinţii mei m-au botezat Salvador ca pe fratele meu. După cum indică numele eram destinat să salvez nici mai mult nici mai puţin decât "Pictura" de neantul artei moderne şi toate acestea într-o epocă de catastrofe în acest univers mecanic şi mediocru, în care, din nefericire, dar cu onoare, trăim.

Salvador Dali în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hrisip socoteşte că frumuseţea nu rezidă în proporţiile elementelor, ci în ale părţilor, de pildă raportul degetului faţă de deget şi al degetelor toate faţă de palmă şi încheietură, al acestora faţă de antebraţ, al antebraţului faţă de braţ, al tuturor, în fine, faţă de fiecare din toate, aşa cum stă scris în Canonul lui Policlet. Învăţându-ne, deci, în acea scriere toate proporţiile corpului, Policlet şi-a ilustrat şi întărit expunerea realizând o statuie după principiile acesteia, pe care a şi denumit-o cu însuşi numele scrierii, Canon.

Galen în Despre învăţăturile lui Hipocrat şi Platon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece supus în acea noapte mare

Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrâneţe, arzi şi urlă când ziua se închide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Înţelepţii ştiu bine că nopţii viaţa e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deşi virtuoşi, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Nebunii care-au cântat şi au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara şi n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Oamenii trişti, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Iar tu, tată, de-acolo, din înălţimi de izolare,
Înjură şi mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia romantică tinde să ajungă, prin actul creaţiei, tot la acea contemplare fără obiect, la acea prezenţă pură şi inefabilă spre care se îndreaptă misticul.

Albert Beguin în Sufletul romantic şi visul
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!